Chiar dacă au inventat ei noţiunea de „dolce far niente”, italienii ştiu să se ţină de o grevă sănătoasă atunci când e cazul.
Am simţit-o din plin săptămânile trecute, şi n-am fost singurii.
Am ajuns la Bologna pe la ora 10, nu luasem bilete de tren spre Florenţa în avans pentru că m-am temut de întârzieri ale avionului. În plus, cât de greu e să te urci în primul tren care pleacă spre Florenţa? Citeşte tot articolul
Weekendul trecut a fost ediția de primăvară a Bazar de Cotroceni și am dat o fugă pe acolo, chiar dacă se anunțau ploi serioase. Am avut norocul să le ocolim, dar evenimentul în sine a fost un pic afectat de vreme.
Ce mi s-a părut excelent a fost gândul că aveam în același timp RDW, Femei pe Mătăsari și Bazar de Cotroceni, plus zona pietonală pe Calea Victoriei, iar alt grup de oameni era la Bookfest. Sunt orașe mari din România care n-au atâtea evenimente într-o vară întreagă și Bucureștiul le-a avut în același weekend. Citeşte tot articolul
Am ajuns marți la conferinţa de presă dedicată parteneriatului dintre eBay şi Poşta Română. Alăturarea e cel puţin bizară, una dintre cele mai mari platforme de comerţ online din lume intră în România (într-un fel) printr-un parteneriat cu Poşta. Aşa că n-aveam cum să ratez.
Proiectul e destul de interesant şi îşi propune să ofere un nou canal de vânzare micului antreprenor român, care poate să vândă prin eBay către clienţi din toată lumea, în timp ce produsele ajung să fie transportate de Poşta Română. Pe hârtie totul sună destul de simplu. Citeşte tot articolul
Acum mult timp am citit despre Park4Fly la Bunescu, am reţinut informaţia şi m-am gândit că poate voi parca la un moment dat acolo*. S-a nimerit abia primăvara asta să am nevoie de un astfel de serviciu. De obicei apelez la prieteni pentru diferite drumuri la aeroport, din raţiuni de predictibilitate şi confort, nu din raţiuni financiare. Mi s-a întâmplat să nu găsesc Uber sau Bolt cu 2-3 ore înainte de decolare şi să intre panica.
De data asta n-am mai vrut să apelez la prieteni, am zis să testez o parcare pe termen lung din zona Otopeni. Faţă de toamna anului trecut, parcarea din aeroport s-a scumpit, nu mai e 50 de lei pe zi, e 100 de lei pe zi. Ceea ce mi s-a părut prea mult. Dacă stăteam una-două zile ar fi meritat, dar 400 de lei pentru parcare mi se pare prea mult. Citeşte tot articolul
Eram la Florenţa când am văzut o reclamă la Pawz pe Instagram. Am dat imediat follow contului şi am căutat mai multe detalii pe site, ca să planificăm o vizită. Practic, deşi descoperisem un oraş nou, abia aşteptam să ne întoarcem acasă şi să mergem la căţei.
Pawz – The Golden Retriever Land e un loc în care poţi să mergi şi să te joci cu 10 Golden Retrieveri absolut adorabili, undeva în Tunari. Timp de o oră te relaxezi alături de 10 căţei iubitori, care te ling şi te iubesc pentru că asta fac ei toată ziua.
Am fost câteva zile în Florența, primul city break post-pandemie. Am mai plecat în diverse locuri în anii ăștia, dar au fost plecări mai lungi, în care am avut parte de un program mai relaxat. Inclusiv în Paris am stat vreo 6 zile, așa că ritmul a fost mai lent. Îmi lipsea emoția aia pe care o ai când descoperi un oraș, când îl explorezi pentru prima oară. Cei 20 de kilometri pe zi, acel ”hai să vedem unde duce străduța asta”, loteria de la alegerea restaurantelor (ce-i drept, cu Google Maps e mai greu să iei țepe, că te ajută mult ratingurile).
Florența s-a dovedit a fi o alegere foarte bună, chiar dacă a fost o mare bătaie de cap să ajungem acolo și să plecăm înapoi. Am nimerit într-o zi de grevă în transporturi, așa că ne-a luat mult să găsim o alternativă la tren pentru distanța Bologna – Firenze. La întoarcere am nimerit în zilele cu inundații, așa că s-a lăsat cu întârzieri. Bine că am ajuns, totuși. Citeşte tot articolul
O realitate pe care n-am observat-o, deși era evidentă: România comunistă își pierduse caracterul cosmopolit. Câteva zeci de ani n-au mai sosit străini de nicăieri (foarte, foarte puțini străini pe la Medicină sau Politehnică, atent supravegheați și trimiși acasă la orice suspiciune), ba chiar au plecat o mulțime de sași, vânduți la bucată de autorități. Am rămas doar cu urmașii celor care au venit încă din epoca fanariotă și care au creat un mix de stiluri, de culturi și obiceiuri. În funcție de zona țării aveam ruși, sârbi, turci, francezi, maghiari, greci, chiar și italieni sau germani.
Bucureștiul interbelic era plin de arhitecți francezi, meșteri cu origini germane, cântărețe de jazz americane sau chiar ingineri englezi. Chestia asta s-a pierdut după cel de-al Doilea Război Mondial și n-am recuperat-o zeci de ani după căderea regimului comunist. Citeşte tot articolul
Un subiect care mi-a atras atenţia recent e legat de transparenţa salarială. Parlamentul European a adoptat o directivă nouă care impune o creştere a transparenţei salariale astfel încât să nu mai fie diferenţe între angajaţii pe posturi similare.
Din capul locului vreau să punctez că negocierea este un skill în sine şi ar trebui recompensat pe măsură. Sunt multe joburi în care contează enorm să ştii să (te) vinzi, aşa că aceste aptitudini cred că merită recompensate financiar. În plus, nu cred că toţi oamenii cu aceleaşi studii şi o experienţă similară dau, automat, şi acelaşi randament, prin urmare nu cred că ar trebui plătiţi în mod egal. Plata trebuie să fie pe măsura contribuţiei şi abilităţilor, nu cred că standardizarea de dragul standardizării este o soluţie. Citeşte tot articolul
Foarte pe scurt: crește prețul asigurărilor obligatorii pentru locuințe, de la 100 la 130 de lei. Inflație, chestii. Suma asigurată rămâne aceeași, 20.000 de euro.
Deci avem creșterea unui cost cu 30% doar pe baza faptului că ”oricum era un preț modic” și niciun beneficiu real. Pur și simplu luăm 30 de lei în plus de la 1.94 milioane de oameni care au asigurări PAD (sursa) și ajungem dintr-un foc la 12 milioane de euro anual extra care intră într-un fond. Fondul în sine ajungea anul trecut la 40 de milioane de euro pe an. Citeşte tot articolul
Am fost crescut în spiritul ideii ”suntem prea săraci ca să ne luăm lucruri ieftine”. Înțeleg cum funcționează procesele de producție și care e diferența între un produs de brand și unul no-name.
Conduc o mașină japoneză, am un telefon flagship, nu mă aplec în viață la toate ieftinăciunile. Și totuși…
Acesta este un autodenunț. Ei bine, e adevărat. Am avut nevoie de niște cabluri VGA și am luat unele ieftine. Admit asta cu demnitate, ca să nu creadă lumea că un astfel de moment îmi poate defini viața. Citeşte tot articolul
