Category

Web

Twitter moare, dar nu se predă

9

Am stabilit deja că Twitter e pa. Lumea zice că ori începe să facă bani, ori n-o s-o mai ducă mult.

Am cel puţin 3 exemple care mă fac să cred că Twitter n-o să se închidă prea curând. Toate demonstrează că fără să vrem, Twitter a început să ne schimbe viaţa (şi la nivel macro, nu doar la nivelul fiecărui individ). Şi am ales doar exemple recente, nu mă gândesc la alegerile din Iran, fenomenul #pman din Moldova sau alte momente în care Twitter a fost în prim-plan.

1. Tot ce spui pe Twitter te poate incrimina. Clasicul “anything you say can and will be used against you in a court of law” devine “anything you tweet can and will be used against you in a court of law”.  Un caz care stă pe prima pagină a ziarelor este cel al lui Ryan Babel. După meciul din Cupa Angliei de sâmbătă, jucătorul olandez a postat câteva comentarii mailiţioase la adresa arbitrului Howard Webb, ba chiar şi o poză (photoshopată) cu arbitrul imbrăcat în tricoul lui Manchester. Poza e aici.

În mai puţin de 24 de ore, Federaţia Engleză de Fotbal s-a sesizat şi a declarat că investighează cazul. Babel urmează să fie suspendat. Şi nu e prima dată când un jucător are probleme în urma lucrurilor scrise pe Twitter.

2. Contactul cu companiile poate produce schimbarea. Dacă Twelpforce e deja un caz clasic, zilele trecute am descoperit datorită lui Brăduţ o iniţiativă interesantă a celor de la KLM. Băieţii au fost convinşi pe Twitter să programeze un zbor de la Amsterdam la Miami pe 21 Martie. Tipul care a făcut cererea a reuşit să strângă 351 de doritori care voiau să meargă la festivalul de film din state. Detalii aici.

3. Twitter apără comunitatea. După ce guvernul SUA a cerut detalii privind IPurile şi alte date personale folosite în scandalul Wikileaks, Twitter a depus o contestaţie care vine să sprijine datele personale ale fiecărui user. Detalii aici. Nu-mi amintesc de unde era linkul, poate de la Gabi Macovei.

Mi-e greu să cred că o platformă atât de strâns legată de comunitate ar putea să se închidă aşa uşor. Sigur, e o platformă ca oricare alta, mâine ar putea să apară alta care să strângă mai mulţi useri, dar Twitter deja face parte din viaţa multora dintre noi, fie că ne dăm seama de asta sau nu.

The Social Media Manager

16

Lorand pune o problemă destul de interesantă într-un articol de ieri. Care e profilul ideal al unui Social Media Manager?

În viziunea lui, un om potrivit acestui post ar trebui să aibă între 20 şi 40 de ani, să aibă background în PR, să fie un early adopter, să ştie şi cum să folosească un FTP, să ştie cât de cât HTML, PHP şi eventual Photoshop, să aibă mulţi followeri pe twitter, să se ştie cu lumea, să fie prezentabil, să fie conectat, să ştie cum e cu aplicaţiile.

Mult, nu? Cam câţi oameni ştiţi să facă toate astea? Sunt multe domnişoare care excelează la partea de PR, sunt şi early adopteritze, sunt şi conectate, au destule cunoştinţe printre influenceri, ştiu şi cum e cu Facebook, dar care nu se încadrează “pe partea tehnică”.

Dinspre partea tehnică sunt o grămadă de programatori care ştiu bine şi HTML şi PHP şi aplicaţii de Facebook, au şi ceva notorietate, ştiu şi cu Google Analytics, dar nu sunt aşa prezentabili. Genul ăla de băieţi care stau mai mult în spatele monitorului şi mai puţin în faţa camerelor de luat vederi. Ori nouă ne trebuie un star, cineva care să strălucească atunci când iese în lume. E un fel de mică vedetă şi Social Media Managerul.

Oameni care să ştie toate lucrurile de mai sus avem. Sunt destui cei care au ajuns la o anumită maturitate şi ar putea să aibă acest job fără probleme. Doar că majoritatea sunt trecuţi de prima tinereţe sau sunt A-list bloggers care nu se mai întorc la o poziţie de genul ăsta.

Şi atunci cred că profilul scris de Lorand (foarte corect, dar mult prea idealist din punctul meu de vedere) se potriveşte unui singur om. Cel care a bifat toate cerinţele de mai sus, ba chiar se descurcă bine şi în blogging. E unul cum puţini sunt în onlineul românesc. Cel despre care lumea va vorbi mai târziu spunându-i Social Media Managerul.

PS: Da, despre Auraş e vorba.

Dependenţa de platforme

6

La mijlocul lui decembrie Facebook a mai făcut o glumă şi a reuşit să panicheze toţi marketerii care erau online la momentul respectiv. Timp de câteva ore (cât au fost active noile pagini) s-au pus întrebări de genul “şi ce-o să se întâmple cu landing page-urile mele?” “păi eu am dat atâţia bani pe aplicaţia X, oare o să mai meargă?”. Dureri de cap. Ce-i drept, Mark Zuckerberg şi compania nu şi-ar fi permis să schimbe totul dintr-o dată fără să anunţe marketerii, adică oamenii care le plătesc atâţia bani.

Cu toate astea, schimbarea temporară a subliniat cât de mult depindem de anumite platforme. Aţi observat cât de puţine companii fac social media şi nu Facebook exclusiv sau Twitter exclusiv sau Hi5 exclusiv? Chiar dacă sunt 2.2 milioane de utilizatori pe Facebook nu înseamnă că trebuie să ne mutăm acolo. Da, e cool că Metromind are site-ul pe Facebook, dar dacă pică, pică împreună.

Morala: nu mai investiţi sume colosale (sau proporţii mari din buget) în aplicaţii de Facebook. Nu suntem la nivelul la care Facebook să reprezinte doar un mic procent din mixul de marketing. Interacţiune cu utilizatorul se poate obţine şi cu text chior dacă avem idei bune. Nu trebuie să ne tremure fundu de fiecare dată când se schimbă ceva pe o platformă. Şi dacă prin absurd se închide Facebook (sigur, nu se va demoda niciodată, aşa cum nu s-au demodat nici MySpace, nici Delicious, nici alte reţele) măcar n-o să vă pară rău de zecile de mii de euro investite.

Câteva extensii de Chrome

14

Folosesc Chrome de vreo 2 ani (btw, uitaţi cum arăta blogul atunci). Mult timp n-am folosit extensii pentru că erau destul de puţine şi aşteptam să fie testate o vreme. Între timp am instalat câteva şi m-am gândit că poate ajută pe cineva să le scriu aici.

Zilele trecute căutam o extensie care să-mi salveze sesiunea după ce închid pagina, fără să stau mereu cu ochii pe taburile închise recent.

Am testat o grămadă de Tab Managere şi până la urmă am găsit o chestie care face exact ce vreau.

Session Buddy îţi permite să salvezi mai multe sesiuni cu nenumărate taburi, să editezi fiecare sesiune, să adaugi taburi şi să le ştergi. Eu o folosesc în felul următor: deschid zeci de linkuri (în special dimineaţa când iau la mână ce s-a scris pe Twitter peste noapte). La un moment dat fie trebuie să plec, fie mă încurcă aşa multe taburi. Aşa că le sortez pe subiecte de interes şi le salvez ca să le pot citi mai târziu.

Delicious Bookmarks Extension e extensia fără de care nu cred că începeam să folosesc Delicious. După ce citesc articolele salvate în Session Buddy, unele se duc de tot iar altele rămân pe Delicious prin pluginul ăsta foarte simpatic. Îmi ia 10 secunde să salvez ceva pe Delicious si se păstrează o copie şi în bookmarkurile mele în caz că decide Yahoo să-l închidă de tot. Momentan extensia e în beta dar funcţionează excelent. Îţi şi transcrie în Notes pasajele pe care le selectezi fără să fie nevoie să mai treci o descriere.

Dexonline Search Probabil e extensia pe care o folosesc cel mai mult. Fie că dau linkuri în stânga şi în dreapta, fie că vreau să fiu sigur de ceva (e mai bine să fii sigur decât să publici ceva greşit – fie că e vorba de blog, twitter sau facebook), extensia asta mă ajută. E un nice to have, aproape must have.

TabJump O extensie pe care o folosesc mai puţin pentru că nu m-am obişnuit foarte bine cu ea. Dar care în unele cazuri mă ajută. Fie că dau un Undo pentru o pagină închisă, fie că surfez printre taburi atunci când sunt foarte multe, e destul de utilă.

Dacă foloseşte cineva extensii de Google Chrome, mi-aş dori ceva recomandări, sunt în căutare de chestii care să facă navigarea mai uşoară.

Despre Oţelul Galaţi şi nu numai

0

La începutul campionatului Oţelul Galaţi era o echipă mică de provincie pe care n-o băga nimeni în seamă. După primele meciuri câştigate Oţelul Galaţi şi-a dat seama că joacă destul de bine, astfel încât poate să spere la un loc bun în campionat.

După alte câteva meciuri Oţelul Galaţi a mai urcat puţin în clasament şi a văzut că n-are decât două înfrângeri. Atunci a început chiar să spere la cupele europene. Cu toate astea, jucătorii şi conducătorii au rămas modeşti.

După ce a jucat cu echipele mari şi a câştigat, Oţelul Galaţi a ajuns pe primul loc al clasamentului. Au continuat să spună că n-au mari şanse să rămână în fruntea clasamentului şi că profită de o conjunctură favorabilă.

După alte câteva etape Oţelul Galaţi s-a detaşat în clasament iar modestia a fost înlocuită de nişte declaraţii mai mult sau mai puţin rezervate.

În finalul turului Oţelul Galaţi era aşezată confortabil în fotoliul de lider. Nu numai că s-au declarat favoriţi, dar au spus că echipele mari nu mai au şanse să-i ajungă din urmă.

Câteva victorii legate au transformat discursul unei echipe mici, de provincie, fără mari pretenţii, de la modestie la siguranţă şi vorbe curajoase. De fapt, echipele mari rămân echipe mari iar Oţelul Galaţi rămâne o beneficiară a conjuncturii, un lider cu o existenţă efemeră, aşa cum a fost şi Unirea Urziceni (un one hit wonder).

Acum luaţi povestea asta şi transpuneţi-o în online.

Acum nu mai ai prieteni, ai doar fani

3

Ce-ţi mai merge, plouă cu bani/ Acum nu mai ai  prieteni, ai doar fani*

Povestea cu Profil de Facebook pentru mine şi FanPage pentru blog s-a mai zis. A scris Auraş un articol care acoperă destul de bine subiectul, mai ales dacă citiţi şi comentariile (unde Gabi evidenţiază o nuanţă interesantă).

Dar mă simt nevoit să scriu şi eu pentru că Miruna e într-o dilemă iar eu am susţinut FanPage-urile în faţa ei, deci am o parte din vină.

1. Profilul e pentru prieteni De-asta e limită de 5000 de prieteni, pentru că din punct de vedere al interacţiunii, nu poţi avea mai mult de 5000 de prieteni. Poate ai 5000 de amici, probabil cunoşti 5000 de oameni, dar 5000 de prieteni sigur nu ai. Noţiunea de “prieten” rămâne o chestie de un subiectivism pur. Cum folosesc eu Facebook am scris aici.

În afară sunt nişte băieţi care au plecat de la Facebook şi care cred că 5000 de prieteni sunt prea mulţi. Aşa că au creat The Path, o reţea socială iPhone-based, care îţi permite să adaugi doar 50 de oameni – cei mai importanţi pentru tine.

Nu pot să uit o discuţie pe care am avut-o cu o colegă de facultate acum un an şi ceva. Mi-a picat faţa când am întrebat-o de unde o ştie pe tipa X şi ea mi-a răspuns că sunt “prietene de pe Facebook”. Adică cum? Adică mi-a dat add şi

Citeste tot articolul

Ne dăm mesaje de sărbători?

0

Zilele trecute mă jucam cu Harta Crăciunului, aplicaţia făcută de iLeo pentru Petrom. V-am mai spus că o să susţin cât pot aplicaţiile de Facebook, pentru că momentan nu sunt aşa multe în RO şi ne mai scot din monotonia campaniilor de display.

Primul impuls a fost să trimit câteva steluţe şi trenuleţe prietenilor din Anglia. Pe urmă am văzut că aplicaţia merge doar pe teritoriul României, ceea ce are sens dacă ne gândim că Petrom a făcut toată vara drumuri prin ţară ca să Redescopere România (a se citi: Bobby a făcut toată vara drumuri cu ajutorul Petrom… ).

Şi după ce am început să-mi verific lista, mi-am dat seama că eu am tare puţini prieteni prin ţară. Majoritatea sunt în Bucureşti, iar cei care au plecat din Bucureşti s-au dus în ţări mai vestice. Greu am găsit câţiva prieteni de urat.

Dar aplicaţia a venit la fix, pentru că eu chiar voiam să vă întreb: ce facem de sărbătorile astea, iar ne dăm mesaje?

Cu Paştele am stabilit aici şi aici, ne concentrăm puţin şi pentru Crăciun? Decât să daţi banii pe un model de sms trimis tuturor cunoştinţelor de 100 de ori, mai bine abordaţi lumea pe Facebook. Unde se poate, of course. Măcar pe aplicaţia asta aveţi 4 variante de ales: o steluţă, o luminiţă, inimioară sau un trenuleţ.  După gust şi după caz. Chiar şi alegerea uneia dintre variante face mesajul mai personal decât smsul ala stas.

E perfectibilă şi aplicaţia, e perfectibil şi faviconul (dar am apreciat că există favicon) şi cred că cel mai interesant e ce-o să facă Petrom la sfârşit. Şi nu vreau comunicat de presă cu cifre, vreau să se întâmple ceva, să aibă şi o urmare trimisul de trenuleţe şi luminiţe. Asta e dorinţa mea de Crăciun 😀

O criză de imagine. Maxim două.

0

Ultimele 24 de ore au fost foarte intense în online. Facebook a dat drumul la noi feature-uri, inclusiv câteva prototipuri care erau în teste. După vreo oră Facebook a fost oprit de tot şi repornit în câteva minute fără ca feature-urile noi să mai apară. Reacţia PRului a venit destul de rapid, dar totul a fost tratat cu superficialitate. Au admis că au o problemă şi au spus că prototipurile au devenit publice dintr-o greşeală.

O companie cum e Facebook n-ar trebui să trateze aşa erorile. Sau măcar comunicarea lor. Mai ales că prin toamnă au avut tot site-ul picat iar după ce au reuşit să-l pună din nou online, un oficial a explicat că au remediat problema cu un restart la servere. Cu alte cuvinte habar n-avem ce probleme are softul nostru, dar dacă merge, totul e ok. Nu prea e normal să comunici aşa ceva când oamenii dau bani grei pe aplicaţii dedicate pe platforma ta.

Tot ieri au apărut zvonuri privind închiderea Delicious, după ce un slide dintr-o prezentare internă a celor de la Yahoo a scăpat pe net. În slide-ul respectiv Delicious era pe lista proiectelor ce vor fi trecute pe linie moartă.  Reacţia celor de la Delicious a venit după aproape 24 de ore (!) de la apariţia slideului, timp în care toată lumea încheiase de dezbătut subiectul.

Ce-au scris băieţii e perfect corect din punct de vedere al PR-ului, dar mult prea târziu. S-a creat deja o panică în rândul userilor, toată lumea îşi strânge catrafusele şi se mută. Probabil butonul de export a fost înroşit de utilizatorii Delicious. Iar partea cu “nu se închide Delicious” e normală cât timp oamenii sunt pe piaţă şi probabil caută un cumpărător. Cine ar fi interesat de un site care are jumătate din utilizatorii pe care îi avea ieri? Poate mâine vor rămâne doar un sfert…

Morala: când tot internetul vorbeşte despre tine, e bine să ai o reacţie rapidă. Şi chiar dacă ai o reacţie rapidă, asta nu înseamnă că poţi să spui orice prostie.  Cum zice un personaj din Boardwalk Empire “never let the truth get in the way of a good story”.

Avem un om de online. Cum îl păstrăm întreg?

9

E goană după social media manageri, oameni de online, piarişti digitali and so on. Prost iniţiat acest curent, total nefondat dacă ne gândim că cine voia cu adevărat să-şi ia om de online îşi lua până acum. Restul, cei care abia acum încep să se uite spre internet, o fac pentru că au văzut la alţii, pentru că “are toată lumea”, pentru că “noi n-avem” şi “poate ne-ar trebui”.  Şi ştie el ce trebuie să facă după ce îl angajăm.

Clienţii (sau agenţiile) care au acceptat ideea că ar avea nevoie de un om de online au făcut doar jumătate din treabă. Cealaltă jumătate ţine de capacitatea de a înţelege cum funcţionează acest om de online.

Acest om de online funcţionează cât timp nu munceşte non-stop implementând chestii. 50% din munca unui om de online ţine de informare. E un domeniu în care nu-ţi permiţi să citeşti la sfârşit de săptămână noutăţile. Pentru că azi Facebook poate anunţă că se închide şi până sâmbătă când citeşti tu articole pe tema asta poate dai ok-ul pentru nişte aplicaţii pentru Facebook.

Sau poate Foursquare anunţă că vine în România şi trebuie să fii pe fază ca să faci un deal cu ei încă de la început.

Sau poate apare un studiu despre cum consumă lumea Facebook, la ce ore şi în ce contexte o fac. Iar dacă tu sari peste informaţiile astea eşti degeaba.

Am o grămadă de colegi care lucrează până îşi dau sufletul implementând chestii şi nu mai apucă să fie la curent cu ce se întâmplă pe piaţă. E inadmisibil să nu ştii când apar chestii gen Facebook Deals, să nu ştii ce e Groupon, să nu ştii cum îl cheamă pe X sau pe Y. Nu ţine de cât timp liber ai, pentru că jumătate din timpul petrecut la birou trebuie alocat pentru informare, oricât de neproductiv ar suna. Tot muncă e şi aia, chiar dacă aparent o arzi pe Mashable sau AdAge.

Parcă zicea Buddha la un moment dat că le-a explicat asta oamenilor de la BCR şi au înţeles. Au înţeles că e obligatoriu ca el să meargă la evenimente, e obligatoriu să fie permanent informat, e obligatoriu să facă networking.

Un om de online care e în urmă cu ştirile e inutil.

Yahoo Messenger goes social

3

Am instalat mai devreme Y! Messenger 11, varianta beta. Eu sunt power user de Yahoo Messenger, cu o listă de 7-800 de contacte şi back-up la arhivă de prin 2003. Aproape 30 de grupuri în listă şi alte customizări. De vorbit vorbesc foarte puţin, dar m-am obişnuit să am la îndemână mulţi oameni pe care să-i pot aborda în orice moment.

Versiunea asta nouă de Messenger aduce câteva opţiuni mai puţin utile şi mai mult interesante: sincronizarea cu Facebook şi Twitter. Asta după ce Facebook a anunţat că va colabora cu MySpace în viitorul apropiat. So if you can’t beat them, work with them. E un semn al validării Facebook (dacă mai avea nevoie cineva de asta) de playerii mai vechi.

Dacă versiunea 10 a Yahoo Messenger încerca prin Y! Updates să ofere o alternativă la Facebook, versiunea 11 se vrea o aplicaţie complementară. După cum se observă şi în poză, chatul de la Facebook e înglobat în Messenger şi sincronizează inclusiv Idle-ul.

Printre chestiile interesante, pe lângă status update sincronizat cu Facebook şi Twitter, avem autentificare de la mai multe computere (asta e cam nasol, înainte ştiai dacă îţi intră cineva pe cont pentru că te deloga automat) şi arhivarea conversaţiilor pe servere şi nu local (altă chestie discutabilă).

Ah da, să ştiţi că are nişte buguri. Şi unele chestii sunt puţin enervante, dar e posibil să se rezolve odată cu ieşirea din Beta.

Deci după MySpace şi Yahoo colaborează cu Facebook. Idei, păreri, obiecţii?