IN Web

O fi 2017 anul video-ului, dar blogurile au nevoie în continuare de ceva optimizare şi pluginuri care să îmbunătăţească experienţa utilizatorilor.

Aşa că hai să recapitulăm o listă cu pluginuri şi tooluri bune. Le folosesc pe toate şi vi le recomand, alături de chestii mai vechi precum Jetpack, Akismet, Instagram Feed, favicon şi alte banalităţi. 

Imsanity – e un plugin care redimensionează automat imagini mari. Foarte util mai ales pentru bloggeri şi bloggeriţe care se grăbesc să încarce imaginile originale şi se trezesc după câteva luni că au ocupat tot spaţiul de pe server.

Facebook Open Graph, Google+ and Twitter Card Tags – Pluginul care rezolvă de cele mai multe ori problemele de afişare pentru articole în Facebook, Twitter şi Google+ (da, mai există reţeaua aia). Se poate seta inclusiv câte o fotografie default pentru fiecare reţea, astfel încât să se vadă OK articolul şi dacă nu puneţi poză.

TablePress – Tabele aranjate frumos. L-am folosit în câteva rânduri, e un plugin free care permite o grămadă de chestii. Aveţi o mostră aiciCiteşte tot articolul

IN Sunday's Media Recap

Google a cumpărat compania Fabric de la Twitter. Detalii.

Se discută despre o taxă de 6 euro anual pentru domeniile .ro. Detalii.

Twitter a lansat o arhivă online pentru Vine. Detalii.

Bitdefender a cumpărat o companie franceză de tehnologie. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: video-uri în loop pe Twitter, redesign pentru LinkedIn pe desktop, Pinterest adaugă ierarhii pentru aduri, Twitter începe să renunţe la butonul de Buy, Google face modificări la funcţionalităţile Google+, Youtube testează mesageria în cadrul aplicaţiei în Canada.

IN Casual stuff

Pentru că la Superior Media avem un client care oferă servicii de protecţia muncii sunt destul de conectat la ce se întâmplă în piaţă şi am urmărit inclusiv ce s-a întâmplat după #colectiv. Situaţia a fost cam aşa:

Noiembrie – trafic pe site 2x, o grămadă de cereri de ofertă, stocuri epuizate la toate depozitele de stingătoare. În paralel s-a vorbit despre legi mult mai dure, despre închiderea cluburilor care n-aveau autorizaţie etc. 

Decembrie – în continuare cerere mare de stingătoare, căutări mai puţine pe site, trafic puţin mai mare decât de obicei.  Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Înainte de Crăciun s-a stricat interfonul. Pentru că au fost lucrări masive în bloc, m-am gândit că s-a lucrat la fire şi s-a rupt ceva la mine la apartamentul meu. Am savurat cârnaţii, am împodobit bradul, iar după Crăciun am dat telefon la Interada, firma care se ocupă de mentenanţă. Oamenii au venit după Anul Nou şi au constatat că întreaga scară avea probleme. După ce s-a scuzat că nu poate rezolva problema pe loc, meşterul respectiv mi-a zis că e foarte ciudat, că n-au primit decât o sesizare din bloc şi a fost nevoie să încerce ei dacă merge la celelalte apartamente.

Deci timp de 14 zile oameni din 44 de apartamente n-au sesizat că au probleme cu interfonul. În perioada sărbătorilor nimeni n-a avut persoane în vizită, nimeni n-a comandat nimic, nimeni n-a avut vreo legătură cu exteriorul. Fie asta, fie au fost atât de puturoşi încât n-au pus mâna pe telefon ca să-şi rezolve ei o problemă care îi afecta direct. 

Cum să vorbim de binele comun, de comunitate şi de probleme care ne afectează indirect (tăierea investiţiilor, de exemplu) dacă românul aşteaptă să-i pice din cer inclusiv chestiile care îl afectează direct. Aici deja nu mai vorbim de difuzia responsabilităţii, ci de pură nesimţire. „Oricum se repară până la urmă, ce sens are să mă agit?”

IN Review

Prima mea aventură cu o cască bluetooth a început acum 10 ani, chiar înainte să-mi iau permisul de conducere. Făceam deja şcoala de şoferi, simţeam că momentul e aproape, aşa că am prins o ofertă la Vodafone şi mi-am luat singura cască bluetooth multi-punct, un Plantronics (Discovery 645, care era vândută sub brand Vodafone). Cred că am dat în jur de 100 de lei pe ea. Am folosit-o mulţi ani, până când s-au stricat toate silicoanele alea de ureche. Fiecare a rezistat cam o vară, după care ajungeau să se topească şi să se dezintegreze. Apoi am renunţat la cască, am folosit mai mult căşti sau am evitat să vorbesc la telefon.  Citeşte tot articolul

IN Politics

N-am ajuns în seara asta la protestul din Piaţa Universităţii din motive de sănătate, dar intenţionez să merg în zilele următoare. Cu toate astea, sunt convins că nu e o soluţie pe termen lung. Şi nu pentru că ar chema cineva minerii din nou (foarte bună observaţia cuiva de pe Facebook: nici nu prea mai există mineri), ci pentru că un astfel de exerciţiu democratic în proporţii mici ajunge să devină banal. Şi nu ne permitem să diluăm ideea de protest în stradă.

Cred că mai util ar fi să ne concentrăm eforturile pe câteva obiective cheie, fiecare cu gradul lui de importanţă.

  1. Coagularea societăţii civile într-o voce comună – S-au tot ridicat în ultimii ani multe asociaţii şi ONGuri care urmăresc şi taxează diferite derapaje, dar fără puţină organizare nu sunt şanse prea bune de schimbare. Eventual totul să se concentreze în spatele lui Dacian Cioloş sau a unei alte figuri puternice (Vlad Alexandrescu poate?).
  2. Închiderea România TV – Teoretic, odată ce Ghiţă va fi prins, ar trebui să se taie din fondurile de acolo, dar nu-mi fac speranţe că vor închide şandramaua doar din cauza asta. De-asta avem nevoie de un CNA foarte puternic, ceea ce momentan nu e cazul. Închiderea rapidă a RTV e o miză pentru că deja nu mai vorbim despre libertatea presei, de „discurs părtinitor”, ci de aberaţii spuse live. Suntem la un pas de burtiere precum: „Johannis a intrat într-o maternitate şi a început să omoare bebeluşi”. Cam atât de gogonate sunt minciunile de acolo. Cu cât se închide mai repede, cu atât e un semnal şi pentru celelalte televiziuni care publică mizerii non-stop. Degeaba ni se flutură pe la nas victoria PSD dacă sute de mii de oameni au fost otrăviţi cu informaţii false. 
  3. Stabilirea unor priorităţi reale – Sigur, povestea cu amnistierea ar fi o lovitură mare dată Justiţiei, dar mie mi se pare mai grav ce s-a întâmplat în Educaţie şi Sănătate, cu directorii de şcoli şi combinaţiile din spitale. Cu sau fără legea amnistierii, cu sau fără Dragnea în puşcărie, Sistemul continuă să trăiască. Justiţia este extrem de importantă, dar mă tem că e o bătălie pierdută. Aşa că e mai bine să ne concentrăm pe chestiile cu adevărat utile precum demascarea cazurilor gen Secureanu decât să rămânem fixaţi pe problema aia. Trebuie să admit că sunt destul de pesimist şi parcă văd că în scurt timp tot vor da legea respectivă, când n-o să mai poată participa Preşedintele la şedinţele Guvernului.
IN Advertising/PR

Îmi e tot mai clar că Republica Moldova trece într-un soi de epocă de aur a publicităţii, altfel n-ar fi o competiţie atât de mare pe câteva categorii importante de produse. Cu internetul am lămurit-o, cu spotul ăsta mai vechi şi deliciul ăsta cu cartelele, însă nici pe carburant nu stă rău treaba.

Nu vă mai spun despre spoturile cu Bemol, că sunt deja celebre, dar văd că nici Petrom Moldova nu se lasă mai prejos.

Dacă e s-o luăm la bani mărunţi, imaginea e bună rău, conceptul e mişto, iar execuţia per ansamblu e peste multe reclame din România. Dar e o inocenţă a conceptului pe care n-ai cum să n-o savurezi 😀

Via

IN Casual stuff

Când eram mic ştiam doar 3 tipuri de citrice: portocale, mandarine şi lămâi. Ok, poate 4, mai era şi „chestia aia pe care n-o cumpărăm niciodată pentru că are un gust naşpa” (da, de grapefruit e vorba). Mandarinele erau un fel de portocală a săracului, ca şi cum am fi cumpărat un molid în locul unui brad natural. Motiv pentru care le evitam cu graţie. 

Odată cu trecerea timpului s-a născut în capul meu o confuzie legată de numele acestor fructe mici şi portocalii, atunci când am văzut ba etichete cu clementine, ba altele cu minole. Nu înţelegeam de ce le zice în mod diferit, ba chiar ajunsesem să cred că denumirea ţine doar de ţara de origine. Aşa cum se zice la noi cucuruz şi porumb se numesc în Grecia şi Turcia clementinele şi mandarinele. Doar că nu-i adevărat.

Şi pentru că deja s-a rezolvat problema aia cu sâmburii din pepene, să mai dezlegăm un mare mister al naturii.

Iată care sunt diferenţele şi de ce trebuie să alegeţi mereu mandarine:

Mandarina este fructul de bază, provenit din Asia. Este considerat singurul citric cu adevărat dulce.

Clementina = mandarină + portocală –> sâmburi mai puţini, fruct mai puţin dulce.

Minola = mandarină + grapefruit/pomelo –> mai zemoasă, sâmburi mai puţini.

Gata, un alt mister elucidat!

Surse 1, 2, 3

IN Sunday's Media Recap

Ştirea săptămânii e legată de Vector Watch, companie care a fost cumpărată de Fitbit pentru o sumă nepublicată. Detalii.

Yahoo împarte compania în două, o jumătate se va numi Altaba, Marissa Mayer nu mai e CEO. Detalii.

Altassian a cumpărat Trello pentru 425 de milioane de dolari. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: Google Maps afişează maşinile Uber în timp real, Amazon vrea să creeze 100.000 de joburi în SUA, Matei Psatta e noul Head of Marketing de la Vola.ro, Facebook Live pe desktop, se închide Twitter Dashboard, Facebook Journalism Project, sport.ro va difuza seriale câteva ore pe zi.

IN Filme

A trecut 1 an de când s-a lansat Netflix în România (şi multe alte ţări) şi vreo 6 luni de când au introdus şi subtitrări. În acest moment sunt cam 4-500 de titluri cu titrare în limba română, iar numărul lor creşte. Fiecare titlu nou adăugat are deja şi titrare în limba română, ceea ce e excelent, în paralel se adaugă titrări şi la titlurile vechi. 

Aşa cum spuneam şi acum câteva luni, partea cu titrările a fost extrem de utilă, cel puţin pentru mine. Le-am dat părinţilor un element de entertainment foarte bun, fără mari bătăi de cap. S-au învăţat cu el, urmăresc diferite seriale, nu mai caută pe tot felul de siteuri dubioase filme online.

Din curiozitate m-am uitat pe istoricul meu. În 12 luni am vizionat pe Netflix serialele: The Crown, Narcos, Stranger Things, Marco Polo, Vikings, Pokemon (don’t judge!), Peaky Blinders, House of Cards, Chef’s Table. Câteva dintre filmele pe care le-am văzut au fost: Shrek, Casablanca, The Terminal, The Godfather, Once Upon a Time in America. Sunt şi altele, dar n-am stat să le copiez pe toate. 

9 seriale şi vreo 10 filme. Hai să zicem că e o medie de 1 serial şi 1 film pe lună (n-am pus şi episoade răzleţe din alte seriale). Merită cei 45 de lei pe lună? Având în vedere că nu sunt singurul din casă care s-a uitat la Netflix, eu cred că merită. Partea cu titrările a crescut numărul de beneficiari la 4 pe acelaşi cont, ceea ce e un bonus. Ar fi meritat chiar dacă mă uitam doar eu la seriale, nu mi se pare mult să dau 10-12 euro pentru un sezon întreg cu condiţia să-l pot vedea când apare, nu peste 6 luni. 

Iar de-aici încoace experienţa poate doar să se îmbunătăţească. Mai mult conţinut original Netflix, mai multe seriale, mai multe filme. Este extrem de plăcut să dai play şi să pornească un serial imediat, la o calitate bună, fără bătăi de cap. Motiv pentru care o să-mi fac şi un abonament HBO GO. Amazon Prime nu are o ofertă atât de interesantă, iar multe dintre serialele mele favorite sunt produse de HBO. Probabil că peste 1 an voi trage linie şi o să-mi dau seama dacă merită sau nu.

IN Casual stuff

Miercuri şi joi am avut nişte drumuri de făcut, aşa că am ieşit printr-un Bucureşti absolut paralizat de zăpadă. Situaţia continuă azi şi probabil că vor mai trece vreo 2 săptămâni până când lucrurile vor reintra în normal. 

Chiar dacă ar vrea să se mişte mai repede, autorităţile sunt încurcate de maşinile parcare aiurea prin tot oraşul. Şi nu e vorba doar de gigei ca ăsta, ci de mulţi alţii care au parcat pe banda 1. În unele locuri s-a ocupat chiar şi banda a doua. Exceptând bulevardele mari (Magheru, Kiseleff, Calea Victoriei), s-a instaurat legea junglei. „Boss, am lăsat şi eu maşina undeva că n-aveam de ales.” 

Altfel spus, fiecare se descurcă cum poate. În seara asta se ridica zăpada de pe Calea Moşilor, doar că tot procesul dura extrem de mult. În loc să adune toată zăpada de pe banda 1, utilajele erau preocupate să nu zgârie vreo maşină. Adevărul e că acest oraş e sufocat oricum de maşini, când nu sunt munţi de zăpadă, deci e clar că nu poate să suporte alte obstacole naturale.

Problema asta se poate rezolva extrem de uşor: Primăria să apeleze la bunăvoinţa centrelor comerciale şi a mallurilor şi să îndrume toţi şoferii care au loc de parcare pe trotuar să parcheze acolo timp de 48 de ore (sau 24, dacă se mişcă mai repede). Gen să aibă lumea termen să-şi mute maşina. Cu bulevardele parţial golite, se trece la o deszăpezire masivă, bulevard cu bulevard. După 48 de ore ne întoarcem într-un oraş cu mai puţini munţi de zăpadă. 

Desigur, n-o să fie loc pentru toate maşinile din Bucureşti, dar nici nu trebuie. Problemele mari vin de la bulevardele principale şi cele secundare. 

Meniu