IN Sunday's Media Recap

Facebook permite utilizatorilor să aleagă ce văd în NewsFeed, momentan opţiunea e activă doar pe iOs. Detalii.

Okazii.ro renunţă la taxarea anunţurilor pe auto şi imobiliare şi e în scădere cu 20% YoY. Detalii.

S-au închis câteva siteuri care difuzau ilegal seriale şi filme online. Detalii.

Gabriela Lungu va ocupa poziţia de Creative Director la TBWA/London. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: Facebook update la CPC, Twitter Ads Companion, Campanie Coca-Cola pe Periscope, schimbări la ProTV, redactorul-şef de la Capital pleacă la profit.ro.

IN All Sports

brd_open

Luni încep meciurile de pe tabloul principal al turneului WTA de la Bucureşti. În continuare mi se pare extraordinar că avem un turneu WTA la Bucureşti, chestia asta era doar un vis în urmă cu câţiva ani. Acum avem campion la Wimbledon la dublu, avem 4 5 fete în top 100, avem 2 băieţi în top 10 la dublu, avem numărul 3 mondial la fete. A crescut extrem de mult tenisul românesc. Cu toate astea, am văzut că încă mai sunt bilete la turneu, ceea ce nu se întâmplă la turneul de băieţi. E păcat, vin şi aici nişte jucătoare bune. Vinci şi Errani sunt nişte nume, au şi poziţii bune în clasament, iar româncele care joacă sunt şi ele favorite.

Ca în fiecare an, turneul BRD Bucharest Open se desfăşoară la Arenele BNR. Intrarea e 15 lei de luni până joi, 30 de lei vineri, la sferturi, 40 de lei la semifinale şi 50 de lei la finalele de duminică. Ne vedem prin complex 🙂

IN Casual stuff

trenulet_mall

Am participat săptămâna trecută la Experienţa All Inclusive de la AFI Palace Cotroceni şi am reuşit să bifez aproape tot ce nu apucasem să fac până acum în mallul ăla. Zic „aproape” deoarece nu m-am dat pe patinoar şi nici n-o să se întâmple asta prea curând pentru că sunt convins că mi-aş rupe gâtul şi nici nu m-am plimbat cu bărcuţele pe lacul artificial din zona Food Court. Din păcate, am 20 de ani şi vreo 40 de kilograme peste limita admisă acolo, deci asta n-o să se întâmple niciodată 🙁

Însă am făcut şi chestii pe care nu credeam că o să le fac vreodată. Mai întâi m-am plimbat cu trenuleţul ăla de copii prin mall alături de alţi bloggeri mult mai corpolenţi care făceau poze în toate direcţiile. Pun pariu că toată lumea ne-a crezut turişti străini, mai ales că aveam şi nişte căşti în care auzeam ce vorbea ghidul nostru, Ramon Cotizo. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Ştirea zilei de ieri a fost că Dragoş Asaftei este fotograful Preşedintelui României. După ce a publicat Petreanu articolul a fost foarte amuzant să observ cum toată blogosfera avea o poveste cu Dragoş. Ştiţi modelul, sunt #fandemic, l-am văzut cum creştea, am stat la masă cu el, practic e şi succesul meu. Bloggerii s-au întrecut în amintiri cu Dragoş, când l-au cunoscut, câte poze le-a făcut, şi, chestia care mi s-a părut de prost gust, de când ştiau ei secretul.

Cineva îţi împărtăşete un secret. Mai mic, mai mare, frumos ar fi să nu-l dai mai departe. Dar dacă nu-l dai mai departe şi mai apoi strigi în gura mare că tu ştiai de mult nu te ajută cu nimic, ba chiar mă face să mă gândesc de două ori dacă să-ţi spun sau nu vreunul din secretele mele. Mai ales că în cazul ăsta vorbim de o informaţie destul de importantă, nu de o mică bârfă. Să ne imaginăm că Dragoş nu avea voie să divulge nimănui informaţia asta o anumită perioadă de timp. Cam cum pică pentru el afirmaţii de genul „ştiam din aprilie”, „ştiam din martie”, „ştiam de când a venit la Bucureşti”? E doar o ipoteză prin care încerc să subliniez că în momentul în care cineva îţi împărtăşeşte un secret, chiar dacă are legătură cu el sau l-a aflat de la cineva, jobul tău de confindent nu se încheie în momentul în care informaţia devine publică. Ori eşti discret, ori nu. Citeşte tot articolul

IN Web

empire_theatre

Cu toţii avem nişte articole nescrise. Genul ăla de postare care ne-ar face nouă rău, dar care ar face bine industriei. Pentru că uneori e nevoie ca nişte lucruri să fie spuse, dar dacă le spunem noi ar însemna să ne săpăm o groapă pe care nimeni nu-şi asumă să o sape. Articole ca ăsta sau ăsta sunt împotriva curentului. Dar într-o piaţă în care toată lumea depinde de cineva, e complicat să verbalizezi toate opiniile pe care le ai.

Din păcate, toate articolele astea nescrise fac mult rău. Dacă ele nu există, înseamnă că, automat, nu există nici opinii contrare, sau cel puţin aşa consideră lumea. Şi dacă nimeni nu zice nimic de rău, înseamnă că e bine, nu-i aşa? Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

shutterstock_228739213_small

În blocul în care înnoptez s-a stabilit acum ceva timp că nu se mai iau în calcul apometrele. Deşi toată lumea are aşa ceva, oamenii au stabilit că n-are sens să le folosească, din moment ce mulţi nu declarau consumul corect, iar controalele se făceau prea rar. Se consumau, să zicem, 150 de metri cubi de apă pe scară, lumea declara 120, iar diferenţa se împărţea la numărul de persoane din bloc. Pierderi nu există, că ţevile sunt înlocuite, subsolul e lună. Aşa că oamenii au preferat să se renunţe de tot la apometre, din moment ce nu plăteau doar ce se consuma. Când am văzut prima dată foaia de întreţinere m-am speriat, se consumă lunar vreo 290 de metri cubi de apă rece şi încă vreo 240 de apă caldă. Ceea ce înseamnă vreo 7 metri cubi de persoană, 7000 de litri de apă consumaţi într-o lună. Consumul normal e de 4-5 metri cubi de persoană pe lună.

Am verificat la administrator şi se pare că intuisem corect, de când s-a renunţat la apometre a crescut consumul. Iar explicaţia e extrem de simplă: ai senzaţia că nu plăteşti tu. Am căzut şi eu în capcana asta iniţial, că doar apa e la liber, o plăteşte toată lumea. Eh, şi asta e nasol, că oamenii nu realizează (nici aici în bloc, dar nici în general) că şi ei fac parte din toată lumea. „Las apa să curgă, că nu dau consumul la final de lună, deci oricum se împarte şi plătesc mult.” Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Există multe lucruri inutile pe lume. Concursuri de mâncat hot-dogs, întreceri de melci, bloguri de fashion, dar toate pot să aibă o explicaţie logică. Mai puţin chestia asta pe care o vedeţi mai jos.

Tipa asta pune zilnic un clip cu ţâţe. Sigur, zice şi ceva ştire sportivă acolo, dar 1 milion de oameni (probabil bărbaţi) urmăresc o femeie, aceeaşi femeie, care vreme de 10-15 secunde zice ceva şi la final îşi mişcă sânii în sus şi în jos. Ocazional îşi mai dă o palmă peste fund, alte dăţi se acoperă doar cu frişcă sau Nutella. Şi face asta zi după zi, după zi. Parţial înţeleg de ce are succes, bărbaţii vor să vadă ţâţe. Dar ce sens are să vezi ACELEAŞI ţâţe? O tanti care stă în aceeaşi poziţie, schimbă hainele doar şi arată identic. E ca şi cum ai avea o nevastă la distanţă. Sau o singură casetă porno pe o insulă pustie.

Citeşte tot articolul

IN Sunday's Media Recap

S-a lansat Apple Music – serviciul de streaming muzical al gigantului american. Detalii.

Meerkat lansează opţiunea de embed a clipurilor pe alte siteuri. Detalii.

Facebook prezintă un model prin care producătorii de conţinut video pot încasa bani. Detalii.

Kaleidoscope Proximity lansează Taskbar – o platformă de recrutare a freelancerilor. Detalii.

Facebook introduce plăţile direct prin aplicaţia de Messenger, momentan în SUA. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: Pinterest introduce pinuri publicitare, Videos Insights în Facebook, a avut loc #bizsmscamp ediţia de vară, redactor-şef nou la The One, restructurări în staţiile locale ProTV, Fashion Days a schimbat modelul de business, proteste împotriva CEOului Reddit.

IN Filme

making_of_the_mob

AMC vine cu o mini-serie documentară despre naşterea mafiei americane. The Making of the Mob: New York are 8 părţi de 45 de minute şi primul episod spune povestea lui Lucky Luciano, cel care a organizat mafia din SUA după ce a desfiinţat noţiunea de „capo di tutti capi”. Au apărut momentan 3 episoade, am văzut doar unul şi mi s-a părut mişto. Pentru pasionaţii de seriale cu şi despre mafioţi e fix ce trebuie. Părţile de film sunt întrerupte de comentarii ale unor rude încă în viaţă are gangsterilor respectivi sau ale unor specialişti.

Şi dacă tot vă pasionează, vă recomand şi Boardwalk Empire, care s-a terminat de ceva timp, are vreo 6 sezoane şi spune tot povestea tinerilor Lucky Luciano şi Al Capone doar că într-un mod extrem de sângeros, după modelul patentat de HBO. Citeşte tot articolul

IN Filme

Unfinished business – Una din comedioarele extrem de uşoare făcute de Vince Vaughn, cele care te fac să te miri că omul ştie să joace în True Detective. Vaughn e un antreprenor semi-ratat care încearcă să câştige un contract ca să nu intre în faliment. Ajunge în tot felul de situaţii absolut tembele, la care zâmbeşti dacă eşti în dispoziţia potrivită. Merge văzut dacă n-aveţi altceva mai bun de făcut.

The Second Best Exotic Marigold Hotel – De obicei niciun sequel nu se ridică la nivelul filmului iniţial, dar Marigold Hotel e una din excepţii. Deşi nu se schimbă mare lucru din personaje şi acţiune, reuşeşte să vină cu o poveste total nouă. Amuzant, impresionant pe alocuri, un film de la care pleci cu un mare zâmbet pe faţă.

IN Casual stuff

podul_minciunilor

Seniorii au fost în concediu prin ţară, prilej să-mi lase mie cheile de la moşie şi să fac pe ghidul prin telefon pentru obiective turistice şi cârciumi #dinRomânia. Şi prilej să râd eu tinereşte, pe sub mustăţi, că merg de câţiva ani în aceleaşi locuri, la o pensiune în Maramureş, la alta pe la Vatra Dornei, pe la Horezu şi aşa mai departe. Ce-i drept, am moştenit şi eu conservatorismul ăsta, dar uneori mă plictisesc şi încerc să mai schimb. Au vrut şi ei să încerce asta, au făcut rezervare la Bistriţa la ceva pensiune. Când au ajuns acolo:

„- Păi ştiţi, sunteţi notaţi aici de câteva săptămâni, scrie şi că aţi confirmat, dar noi avem două grupuri, firme în team-building care au vrut să-şi prelungească şederea, aşa că toate camerele sunt ocupate. Dar dacă vreţi vă recomandăm unde să vă cazaţi prin apropiere.” Citeşte tot articolul

Meniu