Live de la 11:00

question_answer0
IN Casual stuff

Mâine dimineaţă (miercuri), începând cu orele 11:00, reluăm transmisia live de pe hangout. Tot cu Răzvan şi Vali.

Subiectul zilei va fi „Cum ne face tehnologia viaţa mai bună?„.

Hashtagul cred că rămâne #intrebari pentru moment, când avem un nume mişto o să vi-l spunem şi vouă. Aşteptăm întrebările voastre pe Twitter, Facebook şi pe bloguri. Embedul îl veţi găsi mâine aici, înregistrarea imediat după ce terminăm.

Prima emisiune, în care am vorbit despre piaţa de telefoane mobile, e aici. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

În pauza de masă de la Legal Issues in social media, două doamne discutau la o masă la care m-am nimerit şi eu:

– Auzi, tipa aia blonduţă din prima sesiune, Cristina Bazavan, parcă e pe la Tabu, nu?
– Habar n-am, eu o ştiu de mult. Am văzut-o şi pe la televizor şi mereu prin conferinţe… am impresia că e la Ogilvy.
– Nu, eu cred totuşi că e de la Tabu, parcă are şi un blog…

M-am abţinut cu greu să nu zâmbesc, pe urmă am primit lovitura fatală:

– Dragă, eu sinceră să fiu nici pe Manafu nu-mi dau seama de unde îl ştiu. N-am intrat în viaţa mea la el pe blog şi cu toate astea îl ştiu. Dar n-aş putea să-ţi spun de unde.

Repet, erau nişte doamne din companii, venite la una dintre conferinţele lui Manafu.

Morala 1: cam atât de important e brandul personal. Şi, cum bine a adăugat cineva auzind istorisirea, oare la cine vor apela companiile respective atunci când vor dori o campanie cu bloggeri? La Manafu şi Cristina Bazavan (printre alţii).

Morala 2: oricât ne-am da noi de rotunzi, suntem mici rău de tot. Şi anonimi, cu tot cu blogurile noastre.

IN Sunday's Media Recap

Marţi am lansat, alături de colegii de la Superior Media, pachetul Social Media Start, dedicat companiilor mici şi mijlocii. Detalii.

Miercuri şi joi a avut loc conferinţa How to web 2012. Live-blogging din ziua 1 şi ziua 2.

În cadrul How To Web a fost anunţată în premieră investiţia de 500.000 de dolari pe care o primeşte Mavenhut – start-up-ul lui Bobby Voicu. Detalii.

Joi a avut loc conferinţa Legal Issues in Social Media, organizată de Evensys. Am fost acolo şi am făcut live-blogging.

Scandalul Voyo vs. Vplay continuă, există deja o serie de oameni care s-au revoltat. Detalii aici, aici, aiciaici şi aici.

A fost anunţată ediţia a 6-a de Netcamp. Participarea va fi gratuită, pe baza unei invitaţii. Detalii.

AROBS Transilvania a lansat un sistem de notificare pentru informaţii de trafic în timp real. Detalii.

Revista The Industry a anunţat The Industry Awards – premiile care stabilesc trendul în multimedia. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: s-a lansat Yelp Polonia, Instagram are profile web, s-a relansat InCont.ro, Okazii.ro are aplicaţie de iPhone, proiectul online al lui Cristi Burci va fi unit cu Adevărul.ro, pe Google sunt imagini de la Revoluţia din 1989, ADC*RO are competiţie pentru tinerii creativi, Facebook testează threaded comments, Skype îi ia locul lui Windows Live Messenger, s-a lansat Angry Birds Star Wars, Amazon lansează Amazon Wine, Obama are multe RTuri, s-au decernat premiile Superscrieri.

IN Filme

Şi caii sunt verzi pe pereţi – noul film al lui Dan Chişu nu e neapărat un film bun, dar merită văzut. Replicile, veridicitatea întâmplărilor şi umorul de situaţie sunt punctele forte ale filmului. Din păcate doar o parte dintre actori joacă bine (Adrian Titieni şi Tudor Smoleanu), restul n-au nicio treabă (Anca Florescu are scene nud şi cam ăsta e aportul ei, Ionuţ Vişan nu e deloc credibil). Filmul spune povestea unui cetăţean care deschide un spam email şi e convins că a câştigat la loterie. În paralel fiul pe care nu-l cunoscuse niciodată chiar câştigă o sumă mare de bani şi se străduieşte să-l revendice.

Total Recall – Colin Farell duce o viaţă anostă într-o zonă săracă a lumii şi face zilnic naveta până la fabrica în care munceşte. Merge la un salon care plantează amintiri contrafăcute în creierul clienţilor şi de aici lucrurile se dau peste cap. Un film extrem de lung cu vreo oră întreagă numai de împuşcături. Pentru fanii jocului Total Recall probabil că e foarte mişto. Kate Beckinsale e bună şi cam atât, Jessica Biel apare după jumătatea filmului. Merge doar dacă vă plictisiţi şi vreţi ceva cu bătaie.

IN Web

În toată problema Voyo vs. Vplay cred că sunt două aspecte care nu au fost discutate îndeajuns. Primul a fost adus în discuţie de Radu Dumitru şi sunt 100% de acord cu el. Din păcate, Moise Guran nu e singura persoană cu o notorietate ridicată care comite astfel de greşeli. Chiar şi Bogdana Butnar (ca să dau doar un exemplu din zona online) are momente în care admite în mod public folosirea serviciilor ilegale de streaming. Mi se pare o mare greşeală de la nişte oameni care ar trebui să înţeleagă că au nişte responsabilităţi în plus venite la pachet cu celebritatea.

Un alt aspect e legat de motivaţia demersului celor de la Pro. Toată lumea a interpretat demersul ca pe o încercare disperată de a salva Voyo (sau de a creşte numărul de abonaţi acolo). Într-o mică măsură e corect, dar miza e legată de fapt de producţiile în care cei de la Pro investesc o mulţime de bani. Nu pentru How I met your mother şi Two and a half men vor ei să închidă Vplay, ci pentru Las Fierbinţi, Pariu cu viaţa, Tanti Florica, Românii au talent etc. Citeşte tot articolul

Dincolo de previziuni

question_answer0
IN Casual stuff

Pentru că presa a murit (sau e pe moarte), se pot trage o serie de concluzii: nu se va mai printa la fel de mult, transportul scade şi el pentru că nu mai avem ziare şi implicit n-avem ce să cărăm, punctele de difuzare a presei nu-şi mai au nici ele rostul. Corect?

Odată cu dispariţia definitivă a ziarelor în variantă print, toţi oamenii care vând acum la chioşc ziare vor ieşi din business, la fel şi cei care se plimbă printre maşini la semafoare. Vom cumpăra puţinele reviste (dacă vor mai exista şi alea) de pe la malluri şi alte magazine specializate. Sau cel puţin spre asta ne îndreptam.

Doar că din când în când apar soluţii out of the box, dincolo de previziunile care s-ar putea face în legătură cu un anumit domeniu.

O revistă din UK a trecut la versiunea de digital şi a dat la vânzare, pe lângă ediţiile print, nişte QR coduri care oferă acces  online. Cu alte cuvinte, vom putea cumpăra în continuare ziarul de la colţ de stradă (dacă nu vrem să folosim cardul sau telefonul mobil pentru a plăti), însă vânzătorul nu va mai avea o tolbă plină şi grea, ci un buzunar burduşit cu QR coduri 🙂

Una dintre soluţiile la care nu m-aş fi gândit în veci. Presupun că odată cu dispariţia definitivă a versiunilor print, vânzătorii vor primi un soi de preview printat pentru fiecare ediţie electronică (cu cele mai importante titluri). Oricum, mi se pare că acest distribuitor de presă va avea un aer de dealer de droguri, mereu cu mâinile în buzunar şi nimic altceva la el ;))

Povestea e aici.

IN All Sports

După meciul Molde-Steaua, Gigi Becali a ieşit din nou să declare că mai cumpără 4-5-6 jucători tineri şi că abia atunci o să fie Steaua şi mai puternică. Declaraţia s-a încheiat cu deja clasicul „o să vedeţi voi cât de puternică o să fie Steaua!”.

Aud placa asta de ani buni. O să vedem, o să vedem, o să. Întrebarea mea e „când?”. Când o să vedem? Acum s-au legat nişte victorii, echipa a prins încredere şi asta l-a menţinut în funcţie pe Reghe. Dar în momentul de faţă meciurile se câştigă pe noroc, valoare (aici nu va mai fi niciun plus odată ce vin echipele mari) şi automatisme create.  A dispărut atitudinea, toată lumea e relaxată. Chiricheş se crede atacant (şi parcă îl văd pe bancă dacă nu se trezeşte în curând), Tănase joacă un meci bine şi două în dorul lelii, Rusescu forţează doar când vrea.

Aşteptăm să vedem 2-3 întăriri în iarnă, aşteptăm să marcăm mai mult şi să tratăm meciurile mai serios. Aşteptăm victorii mari, chiar dacă victoriile astea cu echipe mici ne-au propulsat în frunte.

IN Advertising/PR

În această săptămână avem în program un clasic al publicităţii româneşti. Hochland a lansat prin 2002 seria „Colegi de clasă”, unul dintre primele seriale publicitare de pe la noi . Cea mai celebră e reclama de mai jos, care nu se găseşte pe nicăieri pe tot internetul ăsta mare. Cu greu am făcut rost de ea de la tovarăşul arhivator Andi. Replica de final – „dacă mă sărută data viitoare?” – a rămas în cultura urbană. Citeşte tot articolul

SoNoRo 2012

question_answer0
IN Muzici

Vineri începe a 7-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, ce se desfăşoară în acest an între 9 şi 25 noiembrie, sub tema „Love unlimited”.

La fel ca în anii trecuţi, vor avea loc concerte în mai multe oraşe din ţară: Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj. În Bucureşti concertele se vor desfăşura la Palatul Cotroceni, Cercul Militar,  Palatul Bragadiru, Ateneu, ArCuB, ICR, MNAR, Catedrala Sf. Iosif şi Banca Naţională a României.

În Bucureşti, abonamentele sunt 250 şi 370 de lei, majoritatea biletelor costă 50 de lei. Din fericire, există şi spectacole cu intrarea gratuită – cel de la Catedrala Sf. Iosif şi cel de la ICR.

Mai multe detalii pe siteul festivalului.

Cum a fost anul trecut puteţi citi aici.

IN Casual stuff

Începând cu orele 11:00 intrăm în direct împreună cu Răzvan și Vali pentru o discuție pe teme de tehnologie. Nu mi s-a spus, dar cred că eu sunt pe post de fata de la meteo sau ceva.

Discutăm despre smartphones și cum pot fi ele utile la casa omului, iOs, Android și neapărat HTC ChaCha 🙂

Embedul video va fi mai jos, așteptăm întrebări pe Twitter, Facebook, Google+, LinkedIn, Hi5. Citeşte tot articolul

Meniu