IN Casual stuff

Mai ţineţi minte cataloagele astea de la Panini? Cred că au apărut înainte de Cupa Mondială din ’98 – sau cel puţin aşa îmi amintesc eu. Înainte de asta colecţionam nişte jetoane de la Skittles – tot cu jucători de fotbal (în ’96) – şi mă umflam de bombonele de-alea ca să strâng jetoane. Dar când am dat de primul catalog Panini lucrurile s-au dus la un alt nivel. Cred că mi-am exasperat părinţii cu plicurile alea pline de abţibilduri. Au cheltuit mici averi pentru nişte poze lipicioase. Ştiu că tot ce-mi doream la vârsta aia era să pot completa albumul. Citeşte tot articolul

IN Web

Aşa cum probabil că ştiţi deja, Facebook a introdus nişte opţiuni noi pentru pagini: diferite roluri de administrare, promoted posts şi programarea posturilor. Toate sunt foarte utile, dar ultimele două vin cu nişte lucruri în plus.

Programarea posturilor pe paginile de brand este posibilă printr-un ceas ce apare în colţul din stânga jos al boxului de update. Citiţi mai multe aici. Ce mi se pare mai important este că putem controla toate update-urile prin intermediul paginii de Activity Log (vreo două surse menţionau iniţial că nu poţi controla decât posturile apărute deja). Linkul este facebook.com/PaginaTa/allactivity. Vedeţi mai jos cum arată.

O altă chestie utilă este legată de promoted posts. Chiar dacă nu investiţi bani în promovarea statusurilor de pe pagină, puteţi să vă folosiţi de datele fiecărui post pentru a stabili care sunt cele mai bune momente de postare. Sigur, datele existau şi până acum, dar în acest moment sunt mult mai vizibile şi uşor de interpretat.

 

IN Advertising/PR

Foto: Catălin Georgescu

Sunt convins că n-aţi uitat de Experience Hotel, ideea pusă la cale de Grolsch. Până la apariţia documentarului filmat la începutul lui mai în Experience Hotel mai sunt câteva săptămâni. Dar între timp experimentaliştii au avut de lucru cu o aplicaţie mişto – un fel de transpunere pe net a conceptului. Pe pagina de Facebook Experimentalist până mai ieri s-a desfăşurat un concurs de desenat contra timp. Numai că timpul e ceva relativ, chiar şi într-o aplicaţie de Facebook. Citeşte tot articolul

IN Teatru

Am început ediţia din acest an a Festivalului de Teatru de la Sibiu în Întuneric. Faust-ul lui Purcărete, atât de aclamat în lumea întreagă, călătoria în Infern, Ofelia Popii în rolul lui Mefisto.

Am încheiat prezenţa mea la Sibiu cu Visul unei nopţi de Shakespeare şi replica din titlu. Teatrul luptă cu spaimele iscate de întuneric. A mai luptat şi cu ploaia în acest an şi a învins. A luptat cu problemele cotidiene, cu bugetele, cu schimbările de guvern, cu jocurile de culise.

Cultura a făcut diferenţa, aşa cum susţinea Constantin Chiriac, directorul festivalului. Între un oraş plouat dar viu şi unul mohorât. Mi s-a părut atât de potrivită replica aceasta încât nici n-am reuşit să mai fiu atent la ultimul spectacol pe care l-am văzut – recitalul de poezie şi muzică susţinut de Victor Rebengiuc şi Grigore Leşe. Pentru mine festivalul se terminase şi mă grăbeam să mă întorc acasă pentru a începe numărătoarea inversă până la ediţia următoare. Mai e puţin. Sau aşa îmi place să cred.

IN Casual stuff

Acum câteva săptămâni eram cu laptopul pe masă la o adunare de oameni şi tocmai publicasem un articol aşa că mă pregăteam să-l anunţ pe Twitter. Cineva a făcut nişte ochi mari şi m-a întrebat: „cuuum, tu dai posturile MANUAL pe Twitter?” – „da”, i-am răspuns. „Dar măcar ai sincronizarea făcută cu Facebook?”. A fost aproape şocat să afle că tot ce scriu pe conturile de Facebook şi Twitter se publică manual, nu e nimic automat.

Ştiu, există nişte pluginuri care trimit automat un tweet în momentul în care ai publicat un nou articol pe blog. Dar ce se întâmplă când vrei să promovezi acelaşi articol prin mesaje diferite: pe Facebook să te adresezi unui anumit public (de exemplu, eu am strâns pe pagina de Facebook o mulţime de pasionaţi de advertising – lor nu pot să le scriu doar „haha, ce reclamă tare”), iar pe Twitter să ai alt target?

În plus, durează maxim 1 minut pentru fiecare post, poate două. Şi poate că nu vrei să promovezi chiar fiecare post pe reţelele sociale, că nu e feed RSS.

Cum a zis Philip Kotler la trainingul de săptămâna trecuta, „don’t broadcast, engage!” – şi chiar dacă are 81 de ani, moşul s-a cam prins cum e cu social media. Până la urmă tot comunicare e. Iar parte din engagement e modul în care formulezi mesajul – total impersonal sau dovedind că eşti acolo.

IN Sunday's Media Recap

Vineri a avut loc trainingul Marketing 3.0 susţinut de prof. Philip Kotler la Ateneul Român. Live blogging şi interviu.

The Practice a câştigat 3 premii Gold la Sabre Awards pentru RMGC şi Varta. Detalii.

Sâmbătă a avut loc Wordcamp România – ediţia 2012. Doi speakeri internaţionali şi o serie de prezentări interesante. Detalii.

Miruna Siminel a lansat vineri Bontonus.ro –  „primul marketplace de produse bio din România”. Detalii.

Andrei Roşca a lansat un newsletter de dezvoltare personală şi profesională – The Hunger. Detalii.

Acţiunile Facebook continuă să scadă, au ajuns sub 30 de dolari, cam cu 25% mai puţin decât la început. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: f64.ro s-a relansat, TVRInfo.ro are versiune de mobil,  DolceSport se rebranduieşte, Social Bakers monitorizează Youtube, a fost anunţat un nou webinar de social media organizat de Spada, audienţa CNN e în scădere, Facebook a lansat promoted posts, programarea posturilor şi mai multe tipuri de administratori.

Ultima dilemă

question_answer0
IN Politics

Uneori am impresia că s-au terminat problemele pe lumea asta şi singura întrebare care ne rămâne e dacă votăm sau nu cu Nicuşor.

IN Web

Cu o pauză de un an, Auraş Mihai Geambaşu a organizat a treia ediţie a Wordcamp România, de data asta fără Mihai Irinel (plecat prin ţări străine la muncă) şi doar cu aportul Ioanei Matache. A ieşit foarte bine -pentru un eveniment făcut în timpul liber, între job şi o petrecere cu bloggeri. Am identificat cel puţin două tipuri de participanţi:

– developerii experimentaţi care veniseră să mai discute între ei şi să afle lucruri interesante
– începătorii într-ale WordPressului cărora le-ar fi prins bine şi nişte workshopuri Citeşte tot articolul

IN Filme

Hugo – e un film frumos. Scorsese reuşeşte să construiască o imagine foarte mişto a Parisului anilor ’30. Ritmul în care se desfăşoară lucrurile mi se pare cam alert, dar povestea e superbă. Un film despre maşinării, perseverenţă, curaj şi debutul filmelor în Franţa începutului de secol 20. Este spusă povestea lui Georges Méliès – un membru marcant al cinematografiei mondiale, dar sunt subliniate şi repercusiunile pe care le-a avut Primul Război Mondial asupra lumii. Un film complex, ce merită privit cu atenţie la detalii.

Snow White and the Huntsman – se vrea a fi o poveste modernă a poveştii cu Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici. Doar că în versiunea asta e o combinaţie cu Frumoasa din pădurea adormită, Robin Hood,  Stăpânul inelelor şi Ioana D’arc. Sunt preluate tot felul de elemente din toate poveştile astea şi sunt transpuse într-un film bunicel. Charlize Theron se descurcă bine în rolul reginei afurisite, piticii nu sunt deloc simpatic iar vânătorul e cam în plus. Cam întunecat, spre thriller.

IN Educatie&Literatura

După cum ştiţi deja, la ediţia din acest an a Festivalului de Teatru de la Sibiu a plouat. Mult. Din cauza asta multe spectacole de stradă nu s-au putut desfăşura în voie, sau altele s-au desfăşurat cu mai puţini spectatori decât ar fi meritat artiştii respectivi.

Eu n-am ratat mare lucru din lista cu care venisem de la Bucureşti şi mă bucuram că am scăpat uşor. Asta până marţi, când m-am întors la italienii de la Mabo Band. Erau tot pe pietonală, bucurau oameni. Atunci au apărut primele picături de ploaie. Nu le-am dat atenţie şi m-am dus rapid spre Muzeul de Istorie din Sibiu, să mă adăpostesc. Abia acolo am aflat că spectacolul Visul unei nopţi de Shakespeare urma să se joace în aer liber. Nasol. Am sperat că n-o să înceapă ploaia şi m-am bucurat de locul pe care îl primisem la intrare. Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

La începutul săptămânii Vodafone a lansat noua campanie de brand. N-am reuşit să văd până ieri noul spot, care a apărut deja pe toate blogurile. Cei mai mulţi oameni cu care am vorbit sunt super încântaţi de „Împreună”, eu l-am vizionat de câteva ori şi am încercat să-mi dau seama de ce mi se pare un clip bunicel spre mediocru.

Cu liniuţă: Citeşte tot articolul

Meniu