IN Sunday's Media Recap

Ştirea săptămânii e legată de lansarea Bakers Digital Communication, agenţie de online din cadrul grupului V+O Communication. Noua agenţie va fi condusă de Costin Cocioabă. Detalii.

Luni a debutat iLike IT – o pastilă zilnică de IT realizată de George Buhnici în cadrul matinalului de ştiri de la ProTV. Detalii.

În weekend s-a încheiat ultima etapă din Redescoperă România, cel mai amplu proiect de Social Media organizat vreodată în România. 9 excursii, peste 15.000 de kilometri parcurşi. Toate poveştile celor aproximativ 100 de bloggeri implicaţi sunt aici.

Marţi se lansa fairsolve.com, un proiect menit să înlăture speculanţii de pe piaţa de bunuri ale societăţilor aflate în executare silită. Un fel de licitaţii cu obiecte „executate judecătoresc”. Detalii.

Joi a avut loc decernarea premiilor PR Award. GMP PR e agenţia anului, Gollin Harris a luat 12 premii. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: Vimeo a lansat Video Music Store, au fost anunţaţi câştigătorii premiilor Superscrieri, Samsung a lansat Galaxy Note, Coldplay mai face un pas spre streamingul de concerte pe Youtube, iar Sony a preluat şi partea celor de la Ericsson.

IN Casual stuff

În weekend am profitat de pretextul Redescoperă România şi am organizat întâlnirea secretă a bloggerilor posesori de HTC ChaCha. S-au discutat chestii grele, am avut şi un ritual de deblocare a tastelor în sincron pe spate, am sacrificat şi o cartelă SIM.

De la stânga la dreapta, într-o ordine aproximativă: Tudor, Ligia Adam, Andu, Pyuric, eu, Denisuca.

Au lipsit cel al lui Brylu, care din câte ştiu a ajuns pe la Corina Săftescu şi cel al lui Alex Negrea.

Trecând peste glume, ChaCha e un telefon bun, care răspunde unor anumite nevoi. Ăştia 8-9 care îl folosim avem respectivele nevoi şi trecem peste lipsuri.

IN Redescopera Romania

În weekend s-a încheiat Redescoperă România, poate aţi aflat deja de aici sau de pe alte bloguri. S-au adunat la Sâmbăta de Sus vreo 70 de oameni, adică o parte din cei aproape 100 care au participat la excursiile din 2010 şi 2011. A fost un party de pomină, un weekend pe care n-o să-l uităm prea curând. Despre asta, într-un post ce va urma.

Vineri, mergând spre Sâmbăta cu MihaiDc cap de coloană, am intrat în starea de Redescoperă. Pentru că văzusem de curând nişte poze cu Castelul Cantacuzino la Bogdana şi pentru că eram blocaţi în Buşteni chiar lângă semnul care ducea spre castel, am făcut un popas de vizitare.

După cum vedeţi castelul e impresionant. E la 2 minute de DN1, drumul e bun, iar înăuntru chiar aveţi ce vedea! Bogdana spunea că ar vrea să-şi facă nunta acolo. Eu nu ştiu dacă mi-aş face nunta, dar un bal/petrecere aş vrea să organizez. Domeniul a fost retrocedat descendenţilor familiei Cantacuzino, iar în 2008 a fost vândut unei firme care l-a readus în circuitul turistic. O vreme, aici a funcţionat şi un spital al Ministerului de Interne. Din cauza asta o mare parte din pereţi sunt acoperiţi cu o vopsea de un vernil clasic spitalelor româneşti. Urmează să fie restaurat complet, iar pictura originală va reapărea.

Picturile din interior (cele care sunt vizibile) sunt extraordinare, o parte din ele realizate în ulei pe pânză aplicat pe perete. Fiind atât de bine întreţinut, castelul Cantacuzino îţi dă senzaţia că au trecut doar câteva săptămâni de la ultimul bal desfăşurat acolo, cu participarea boierilor de la 1920. Intrarea e 20 de lei şi vizitele încep din oră în oră, la şi un sfert (10:15, 11:15 etc.). Cât aşteptaţi să intraţi puteţi să beţi un ceai sau o ciocolată caldă pe terasă sau la cramă. Găsiţi o serie de fotografii aici, făcute de Bogdana în vară.

Me wants!

question_answer0
IN Casual stuff

Sunt fan Back to the Future şi mai ales Michael J. Fox, aşa cum ziceam aici. De curând a apărut seria limitată de pantofi sport de la Nike (pe scurt: adidaşii Nike branduiţi Back to the future :P).

Însă habar n-aveam că există şi jocuri. 5 părţi chiar! M-a avertizat un prieten, care mi-a făcut rost şi de primul joc. Abia aştept să-l instalez 😀

Later edit: Jocul este foarte slab. O porcărie. Nu vă obosiţi să-l instalaţi.

IN Filme

Marţi am văzut Crulic, miercuri am fost la premiera Aventurilor lui Tintin. Amândouă filme de animaţie, însă atât de diferite!

Primul e povestea cutremurătoare a lui Claudiu Crulic, un român acuzat pe nedrept de furt în Polonia, care intră în greva foamei şi moare din cauza neglijenţei şi a ignoranţei coroborate a autorităţilor poloneze şi oficialilor români. Filmul are la bază un caz real, în urma căruia ministrul de externe Adrian Cioroianu şi-a depus demisia „de onoare”. Deci ceea ce reuşeşte să surprindă la Crulic este povestea. Spusă într-un mod dur, fără dramatizări inutile, fără ocolişuri.

Dar ce e şi mai interesant la Crulic ţine de realizare. Filmul îmbină elemente 2D cu cele 3D într-un mod spectaculos. N-am mai văzut aşa ceva la un film românesc. Din câte am înţeles, realizarea a durat aproximativ un an, iar bugetul a atins aproximativ 300 de mii de euro. Realizarea e impecabilă, merită fiecare cent.

De cealaltă parte stă „Aventurile lui Tintin„. Film trecut prin mâna lui Steven Spielberg, anunţat cu surle şi trâmbiţe. A costat 135 de milioane de dolari. Povestea e inspirată din celebrele benzi desenate belgiene şi aproape că e acoperită în genericul de început. Totul e extrem de plictisitor pentru un adult. Personajele, replicile, şirul evenimentelor – toate te pot ajuta să adormi.

Realizarea salvează lucrurile, dar fără poveste, un film e inutil. Aşa, ca Aventurile lui Tintin. Deci dacă n-aveţi un puşti sub 12 ani cu voi, mergeţi la Crulic.

Pelerinaj

question_answer0
IN Caterinci

După cum vedeţi, zeci de credincioşi s-au adunat la Centrul de înfrumuseţare şi slăbit – Silhouette. Or fi fost ceva moaşte?

IN Casual stuff

Pentru cei care nu ştiu, Doru Panaitescu e pasionat de păsări şi peşteri. În timpul liber mai şi munceşte. Dar când nu munceşte, face poze.

Anul ăsta am avut ocazia să călătoresc destul de mult. În multe ocazii era şi Doru prin preajmă, fie că a fost vorba de Redescoperă România, vizita la Uzinele Dacia sau Mitsubishi Adventure Raid. Şi de fiecare dată dispărea câte 10-15-20 de minute. Se întorcea camuflat, cam aşa, şi cu un aparat imens în mână.

Marţi am avut ocazia să şi vedem de ce dispărea mai mereu de lângă grup: a fost lansată Expoziţia itinerantă „Biodiversitate în România şi Balcani”. Sunt peste 200 de planşe cu păsări, airici, popândăi şi alte animale pe care le-a fotografiat Doru de-a lungul anilor.

Până în decembrie puteţi să admiraţi planşele la magazinul F64 (ăla nou, de pe Bulevardul Unirii 45). După asta expoziţia pleacă prin ţară, cu tot cu Doru: Cluj, Iasi, Timisoara, Craiova, Brasov, Galati, Braila, Tulcea, Constanta, Sibiu, Drobeta Turnu Severin. Sfatul meu e să încercaţi să-l prindeţi şi pe autor la faţa locului, pentru că poveştile cadrelor sunt fascinante 🙂

IN Masini

Pentru că circul prin oraş noaptea, dau de radare şi controale ale poliţiei rutiere din Bucureşti. Deja m-am obişnuit cu zonele de ciupeală, aşa că fac o listă pentru toţi cei care locuiesc prin zonă:

O poziţie clasică, pe care o ştie toată lumea de ani buni, e pe Şoseaua Viturţii, după terenurile de fotbal din parcul Crângaşi. Băieţii stau acolo cu radarul, tu porneşti de la Crângaşi, dai blană până la podul Ciurel şi la Lukoil te trag pe dreapta. Limita e 60 acolo, mare atenţie. Dacă vedeţi taximetriştii că merg încet, ştiu ei ceva.

Citeşte tot articolul

Anim’est continuă

question_answer0
IN Filme

Anim’est, Festivalul Internaţional de Film de Animaţie, s-a încheiat acum 2 săptămâni. Totuşi, el continuă. În weekendul care urmează (28-30 octombrie) Anim’est poposeşte la Cluj-Napoca, pentru al 5-lea an consecutiv. Eu le recomand clujenilor cele două proiecţii Mozaic (de vineri) şi competiţia de videoclipuri şi reclame, care are loc duminică. Sigur o să vă placă ceva, într-un mix de filme. Mai multe detalii găsiţi aici.

Îmi pare rău că n-o să aveţi ocazia să vedeţi Crulic – drumul spre dincolo. Eu l-am ratat la Anim’est dar l-am văzut aseară la prietenii de la Glendale şi mi-a plăcut foarte mult. Un film foarte trist, dar extrem de bine realizat.

IN Casual stuff

După cum vedeţi, mi-am schimbat tema. Şi în curând vin sărbătorile, deci o voi schimba iar. Cei care mă citesc de ceva timp ştiu că în fiecare an, în luna decembrie, am o temă de Crăciun. Am ales-o deja pe cea de anul ăsta, urmează să o instalez la sfârşitul lui noiembrie. Între timp o aveţi pe asta. Pe urmă o pun înapoi pe cea veche. Şi ştiu că unora n-o să le placă atâtea schimbări, aşa că vă prezint: Feedul meu RSS!

Articolele sunt full, chit că am sau nu read more în cadrul postului. Şi e gratis. Şi poate nu sunteţi fani ai celor două branduri pe care le voi susţine eu în următoarele două luni: Redescoperă România şi Crăciunul. Aşa că hai, abonaţi-vă şi să ne citim cu bine!

Meniu