Abonează-te la newsletterul Maison Créative ca să afli ce evenimente ți-am pregătit

Sunday’s Media Recap

question_answer0
IN Sunday's Media Recap

Subiectul săptămânii în România este legat de bloggeri şi evenimentele la care participă fără să scrie. S-au format două tabere – „nu ne vindem pe-un pişcot” vs. „nu eşti invitat pe ochi frumoşi”.  O recapitulare completă (sper): 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11.

Cifrele MIPO anunţă 8,5 milioane de euro în publicitatea online pentru luna septembrie 2011. La asta se aplică discounturi de 70%. Detalii. Între timp, se vorbeşte despre o scădere în piaţa de publicitate. Detalii.

MEC Interactive a lansat MEC Search, subdivizie specializată în motoare de căutare. Detalii.

La mijlocul săptămânii Alina Constantinescu (ex-Marketing Coordinator @ Casino Palace) a lansat un experiment social menit să-i aducă un job în numai 24 de ore. Detalii aici şi aici.

Miercuri a avut loc Social Media Summit Timişoara, eveniment organizat de Revista Biz. Rezumate ale tuturor prezentărilor găsiţi pe blogul Ramonei Iftode.

În alte ştiri pe scurt: RIM a avut mari probleme săptămâna asta, Radio ZU a lansat versiunea în HTML 5, Dan Dragomir a lansat SecuritateIT, a fost lansată prima agenţie de publicitate food&drink – FoodOn, Graffitti BBDO a organizat „The Next 20 years”,  Dr. Like nu e de fapt o agenţie, ci e doar Andrei Haţegan singur, traficul Google+ scade cu 60%, s-a lansat iOS 5, iar Google Buzz se închide.

Lifturi

question_answer5 comentarii
IN Casual stuff

Stau într-un bloc de 4 etaje. N-avem lift şi nici nu ne-ar trebui. Alea 10 minute (cumulate) de urcat şi coborât pe scări în fiecare zi ne menţin în formă. Problema e că eu nu prea sunt dus cu liftul din cauza asta. Am umblat la viaţa mea în ceva lifturi, dar nu sunt fan.

Să vă spun şi de ce: când eram mic de tot mai mergeam pe la bunici, în vacanţă la ţară. Pentru că bunicii mei sunt din Bucureşti, „la ţară” însemna pentru mine într-un capăt sau celălalt al oraşului. De-asta am eu poveşti din copilărie doar în parcurile Plumbuita, Tei şi Cişmigiu.

Într-o vară stăteam la bunicii din partea tatălui. Nu mai ştiu cum, am rămas singur în lift, bunică-miu a scăpat uşa şi pe mine m-a furat liftul. M-a găsit un vecin plângând şi ţipând disperat. În timp ce vecinul încerca să mă calmeze ca să afle al cui sunt, a apărut bunică-miu. Dar eu cu lifturile nu m-am mai înţeles de-atunci. Asta se întâmpla pe la 4-5 ani.

A trecut timpul, am crescut şi am început să mai interacţionez cu copiii de la blog. Şi din când în când ne mai duceam pe la unul la uşă ca să-l chemăm afară (de obicei pe la puştii care aveau minge). Dacă era bloc cu lift, eu alegeam scările. Şi am continuat să fac asta până prin liceu. Pe urmă m-am mai civilizat şi eu, dar sunt şi acum lifturi pe care le evit. Cel de la Caffffe Creativa e un exemplu.

Trei filme de acţiune

question_answer6 comentarii
IN Filme

Şi toate trei au avut premiera de curând, le mai găsiţi în cinema.

Drive – Un film de acţiune în care nu sunt explozii spectaculoase la tot pasul, urmăriri de zeci de minute sau împuşcături cu zeci de răniţi. Schimburile de replici creează tensiune, iar jocul actorului principal e bun de tot. Am înţeles că Ryan Gosling nici măcar n-are carnet 🙂 Filmul e un studiu de caz pentru comunicarea prin tăcere.

Real Steel – Hugh Jackman, Evangeline Lilly şi un puşti remarcabil – Dakota Goyo. Sperăm să nu se strice, are doar 12 ani, mai e până o să dea de droguri şi femei. Filmul e un fel de karate kid cu roboţi combinat cu Rocky. Pentru o după-amiază de weekend e ce trebuie, cu tot cu happy-end.

Killer Elite – De Niro joacă ultimele lui roluri de băiat rău. E ciudat să-l vezi şi pensionar, şi băiat rău. Lângă el stau doi băieţi din valul 2 😛 Clive Owen şi Jason Statham. E o poveste cu ceva britanici, pentru că astea prind mereu. Dacă nu sunt britanici, trebuie ca băieţii răi să aibă un accent, fie el rusesc sau nemţesc. Găsesc un motiv să se bată şi se bat.

Dacă aveţi mai puţin timp liber, recomand să vizionaţi mai întâi Real Steel, pe urmă Drive şi la final Killer Elite.

Ghidul piaristului: Bloggerii şi evenimentele

question_answer28 de comentarii
IN Advertising/PR

Pentru că se tot discută despre bloggeri şi evenimentele la care participă ei, să recapitulăm puţin cum trebuie să se desfăşoare relaţia dintre bloggeri şi agenţii. Zic de bloggeri, dar să ştiţi că se aplică aceleaşi principii şi la ziarişti. Eu aşa fac cu brandurile pentru care lucrez:

Pasul 1 – Alege bloggerii (jurnaliştii) pe care vrei să-i inviţi la eveniment. Fă puţin research, află care bloggeri s-ar potrivi campaniei tale. În agenţiile din România fix pasul ăsta e sărit. Fiecare agenţie are o mână de bloggeri pe care îi duce la fiecare nuntă, botez şi cumetrie de brand. De ce nu se face research? Pentru că oamenii de PR nu prea au background de comunicare. Citeşte tot articolul

Life goes on

question_answer6 comentarii
IN Gânduri de zi cu zi

Am văzut-o prima oară pe scenă la Olimpiadele Comunicării. N-am băgat-o în seamă prea tare, fiind ocupat cu o şatenă. În timpul ăsta, socializam cu o altă şatenă, încercând să o cunosc mai bine pe prietena ei brunetă.

Am revăzut-o la petrecerea de după Olimpiade şi am urmărit-o de la distanţă. Eu tot după şatenă, ea îi făcea ochi dulci unui tip. Nu mă interesa tipa, pentru că niciodată nu mi-au plăcut blondele (evident, niciodată s-a terminat ieri). Dar mi-a plăcut povestea. I-am urmărit mai apoi pe bloguri. El şi ea, aflaţi la câteva sute de kilometri distanţă îşi plângeau dragostea de moment.

Povestea a trecut, distanţa a intervenit între cei doi, însă am continuat s-o citesc. Doar pe ea. Nu ştiu cum, dar am început să interacţionăm, am ajuns unul în blogroll-ul celuilalt. Scria bine şi în scurt timp au observat şi alţii. După câteva luni s-a mutat la Bucureşti şi notorietatea ei a crescut până la cer. Ne-am împrietenit şi în offline, am concurat împreună la Olimpiade, aproape că am şi colaborat la un proiect. Ne-am văzut din când în când şi am împărtăşit veştile (bune şi rele) unul cu celălalt. Pe urmă s-a hotărât să plece la EL. Acel EL pe care mi-l prezenta în urmă cu vreo 2 ani cu un zâmbet larg pe faţă.

Acum câteva săptămâni, după ce am participat la un eveniment împreună, vorbeam cu Pyuric:

– Băi, nu-mi vine să cred că pleacă Miruna…
– Da, nici mie…

Argumentaţia la români

question_answer5 comentarii
IN Contraste

Am întâlnit diferite polemici în ultima vreme. Şi am surprins câteva tipuri de argument românesc. Chestii care sunt valabile atât în conversaţiile unor oameni pregătiţi, în poziţii înalte, cât şi în discuţiile unor oameni obişnuiţi.

1. Ai făcut tu vreun ou ca să vorbeşti despre ouă? Abia când o să faci un ou să vorbeşti! Asta merge la orice. Filme, piese de teatru, maşini. Îmi pare rău, dar nu sunt găină. La fel, „ai fost tu în Parlament ca să te dai cu părerea despre politică?”. Nu, dar am 18 ani şi pot să votez.

2. Ce studii ai tu? E ţara în care îţi este interzis să vorbeşti despre filme (ai făcut UNATC?), teatru (ai făcut teatrologie?), muzică (ai şi tu un conservator?). Totuşi, oamenii acceptă bucuroşi sfaturi medicale, fără să întrebe pe cineva de vreo facultate.

3. De la Bucureşti lucrurile se văd altfel! Argumentul preferat al provincialilor. Viaţa e grea, salariile sunt mici, la voi se trăieşte în huzur. Nu ştiţi voi de problemele adevărate ale ţării! Excepţie fac Denisuca şi Visurât, care mereu spun că la ei salariile sunt mici dar şi viaţa e mai ieftină.

4. Mă aşteptam la asta de la unul ca tine. O replică care nu spune nimic. Dă senzaţia că zice multe, dar de fapt nu spune nimic. Unul ca mine care cum e? Şi cum poate fi asta considerată un contra-argument?

5. La vârsta ta nu mi-aş da cu părerea. Asta e ultima treaptă a argumentaţiei tâmpite. Ori eşti prea bătrân, ori eşti prea tânăr. Oricum, nu ai vârsta potrivită pentru a opina. Şi am auzit asta de mult prea multe ori, în diferite contexte. Fără să-mi fie adresată de fiecare dată.

Şi la asta se adaugă seria de argumente perfect „valide” gen: eşti prost, un gras ca tine n-are voie să comenteze, uită-te în oglindă şi pe urmă dă-te cu părerea etc. Zoso le ştie.

Vin sărbătorile

question_answer5 comentarii
IN Gânduri de zi cu zi

Poate că voi nu le simţiţi încă, dar vă spun eu că vin! Zilele trecute am simţit cum începuse să miroasă a iarnă. Şi o să înceapă să ningă într-o zi (şi o să dea toată lumea link pe Facebook şi Twitter). Şi o să cânte Bănică la Sala Palatului, vor fi luminiţe prin oraş şi târguri prin Cişmigiu. Şi iarna asta sigur o să-mi placă mai mult ca oricând 🙂

 

În România se întâmplă lucruri.

question_answer1 comentariu
IN Filme

Când eram mic îmi doream două lucruri: să fie câte un meci de fotbal în fiecare zi (don’t ask!) şi să se întâmple lucruri în oraş mai mereu. Cu timpul, au apărut tot felul de festivaluri de film, de teatru, de muzică. Cele vechi au crescut şi au contribuit indirect la apariţia altora. Uşor-uşor au apărut şi prin ţară. E tot un indicator al normalităţii spre care ne îndreptăm. Citeşte tot articolul

Am vorbit cu pereţii

question_answer6 comentarii
IN Casual stuff

Să tot fie vreo 4 ani de atunci. Abia începusem facultatea şi le povesteam colegilor viitori piarişti cât de mişto e internetul. Cum ajută la diferite lucruri, cum oferă o grămadă de oportunităţi. După vreo 6 luni, o mică parte din ei ajungeau la Olimpiadele Comunicării şi îşi făceau primele bloguri. Au apărut Adi, Carmen, KorinaMS, Dănuţ.

După vreo 2 ani am scris postul ăsta şi au mai apărut câţiva, nu mulţi.

Acum, la încă 2 ani distanţă, colegii mei au ajuns prin agenţii. Şi îi văd cum îşi fac conturi de Twitter, cum încearcă să se bage în seamă cu lumea, cum încep să invite bloggeri la evenimente. N-au întârziat decât 4 ani. Tot e bine.

Profit de această ocazie pentru a semnala cei 4 ani pe .ro pe care i-am împlinit săptămâna trecută. Oare am loc şi eu măcar în valul 3? Costin?

Liceenii în 53 de clişee şi ceva

question_answer14 comentarii
IN Filme

Nu mă apucam să scriu separat de filmul ăsta dacă nu avea Auraş succesul extraordinar pe care l-a avut cu postul.

Sâmbătă seară am fost la premiera filmului „Liceenii în 53 de ore şi ceva”, film prezentat în cadrul RO-IFF. Le mulţumesc pe această cale celor de la The Light Cinema. Mai jos aveţi şi invitaţia. Sigur, asta nu dovedeşte că aş fi fost în sală, însă lămureşte povestea cu invitaţiile. Citeşte tot articolul

Sociale

Dă-mi un ecler!

Cumpără de pe eMAG cu acest link

Descarcă gratuit eBook-ul

ebook Digital Recap 2022
Hoi.La.Minut

Pe scurt:

Statistici TopBlog

Clasament TopBlog
Meniu