Mişto.

a) Nu discut premiile, felicitări câştigătorilor. Eu am terminat pe 15 la blog de comunicare. Ţinând cont de concurenţă şi cât scriu eu de comunicare, e corect.

b) Chiar aşa cum a fost, cel mai important eveniment din blogosfera românească a strâns destul de mulţi oameni importanţi în Silver Church. Felicitări pentru asta.

c) În viaţa vieţilor voastre nu mai aduceţi pe cineva din afara blogosferei să vorbească cu bloggeri. Dume auzite aseară: Craioveanu – „chiar şi eu am câţiva prieteni cu blog” Dan de la OCS – „hai că arătaţi bine pentru nişte oameni care stau în faţa calculatorului”. Grrrreat.

Practic sunt două variante: să vină cineva din afară care să nu aibă nicio treabă cu blogosfera şi să-şi ia înjurături de la toată lumea sau să prezinte cineva din interior şi să-şi ia înjurături doar de la o parte din oameni. Still, a doua varianta e mai bună, nu poţi să-i chemi pe unii care tratează bloggerii ca pe nişte şoricei într-o cuşcă.

d) RoBlogFest e o gală. Repet ce-am zis anul trecut cu covorul roşu şi pozele de la intrare. N-aţi văzut nicio decernare de Oscaruri, aşa-i? (Şi apropo de prezentator, Ricky Gervais la Golden Globes – watch and learn)

e) Silver Church e cel mai mişto loc de concerte indoor din Bucureşti. Atât. Nu poţi să bagi 600 de bloggeri acolo. Vor intra fără probleme, dar ideea e să se mişte, să se găsească între ei, nu să stea lipiţi unii de ceilalţi. E un spaţiu mult prea îngust pentru ce mişcare de translaţie era acolo.

f) Ediţia de anul ăsta sigur a fost mai bună decât va fi cea de anul viitor. Aşa că vă urez distracţie plăcută de pe acum.

În rest a fost cam cum am zis aici.

În timp ce noi râdeam pe Twitter de prostia lor, ei continuau să preia ştirea de la Realitatea.Net. Până la urmă le-a zis cineva că articolul lui Zoso e scris la mişto şi au editat sau au şters. Cum bine zice Meşter, conta foarte puţin că Zoso e fiul unui sindicalist.

Ce reţineau vecinii mei din toată povestea asta dacă era adevărată? Că un băiat arestat are un fiu celebru pe internet. Şi atât.

Dar după toată tevatura asta care a ţinut fix 2 ore,  noi o să râdem şi o să-i facem proşti în continuare. Ei vor arăta cu degetul spunând că blogosfera nu are credibilitate. Că nici măcar bloggerul numărul 1 al ţării nu poate fi considerat o sursă de încredere. Că s-a mai întâmplat şi cu Trombon.ro, că de-asta nu dau ei link. UPDATE: A spart gheaţa o fată de pe la Realitatea.

Trecem de problema celor 3 surse şi a şcolii de jurnalism, nu-ţi trebuie vreo şcoală ca să devii editor la o publicaţie online. Să presupunem că cei de la Realitatea şi Adevărul au luat postul lui Zoso ca pe o declaraţie. Şi când e declaraţie oficială, nu mai ai nevoie de surse.

Ce zice postul respectiv?

Eu n-am o legătură foarte strânsă cu tata. Am învăţat cât am putut de la el, am fost parteneri în nişte firme, după care drumurile noastre s-au despărţit.

Tata nu ia mită. N-are de ce. Câştigă foarte bine, munceşte enorm pentru banii pe care îi ia, a construit cu mâna lui nişte case şi a încercat să îşi vadă de treaba lui.

Deci tatăl lui Zoso nu ia mită. Foarte corect, sunt convins că e un om cinstit. Munceşte enorm şi nu are o legătură strânsă cu fiul său. Perfect corect. Nu scrie nicăieri „Marius Petcu nu ia mită” şi nici „Marius Petcu este tatăl meu”. E pus doar un link la mişto.

Sigur, e sugerată o legătură, dar nu e nimic explicit, nu e niciun rând care ar putea fi considerat declaraţie. Hai studiaţi atent textul şi o să vedeţi că ziariştii respectivi nu sunt proşti pentru că spunem noi, ci pentru că aşa sunt ei 🙂

N-am mai dat de mult din casă, e momentul să mai scriu ceva care să ungă pe suflet piaristele.

Cu acest prilej mă folosesc de leapşa primită în dar de la Daniela. Când s-a făcut nominalizarea eram undeva prin munţi în Redescoperă România aşa că n-am avut cum să onorez invitaţia până acum.

SUNT puţin nedumerit în ceea ce priveşte leapşa asta. De obicei cer cât mai multe detalii înainte să mă apuc de ceva.

AŞ VREA să se întâmple lucrurile mai repede. Hic et nunc-ul meu nu se potriveşte mereu cu ce vrea Universul.

PĂSTREZ toate tâmpeniile. TOT. De la smsuri de acum câţiva ani până la hârtii, hârtiuţe şi caiete. Nu prea şterg fişiere de pe computer, le acumulez. Nu se ştie când am nevoie de o poză sau de un document. Iar hardurile se tot strâng în jurul meu. Citeşte tot articolul