The Speech

question_answer3 comentarii
IN De soi

Scuze   de    deranj.

Astea sunt cuvintele pe care le-am auzit cel mai des în ăştia 3 ani de facultate. Fiecare conversaţie cu colegii începea cu sintagma asta. Nu ştiu exact ce v-a făcut să credeţi că eu aş desfăşura nişte activităţi inteligente şi importante, drept pentru care voi mă deranjaţi.

Din fericire nu m-a întrerupt nimeni cât am scris discursul ăsta (pe care o să-l găsiţi şi pe blogul meu, l-am programat să se publice chiar în aceste momente).

Încercând să scriu două vorbe, m-am gândit că ar fi cel mai corect să vorbesc despre un moment în care ne-a fost tuturor bine. Şi am început să mă gândesc ce înseamnă binele pentru fiecare dintre noi. Dar pe urmă mi-am dat seama că nu vă aşteptaţi la genul ăla de discurs de la mine, şi mi-am amintit de primul nostru curs, acea dezbatere antrenantă moderată de doamna Mesina. Îmi aduc aminte că Adi Zăbavă tocmai citise Vocile Puterii şi era încă sub influenţa momentului, Miki începea să se afirme, iar grupul de buzoieni ocupa două rânduri întregi, pentru că ei au stat din prima şi până în ultima zi împreună (mai puţin acum, când am reuşit să-i despărţim).

Pe atunci nu eram încă prieteni, Mihnea nu avea încă PSP, Pandrea nu avea căşti wireless şi niciunul din noi nu avea restanţe.

Despre anii care au urmat acelei zile n-aş putea să vă spun prea multe, pentru că eu am bătut recordul la absenţe şi am manageriat totul din faţa ecranului, dar avem şefe de promoţie şi poate o să vă povestească ele mai multe.

Totuşi, au fost ani în care am experimentat multe lucruri şi unele dintre ele chiar mi-au reuşit. Şi aici o să-l citez pe Leo Burnett, care spunea When you reach for the stars you may not quite get one, but you won’t come up with a handful of mud either. Nu ştiu cât de mult se potriveşte citatul ăsta, dar n-am spus nimic inteligent până acum şi m-am gândit să ridic puţin nivelul discursului 🙂

Dacă anul al 2-lea a fost pentru mine un concediu prelungit, ţinând cont că mi-a ocupat Costin funcţia, sfârşitul facultăţii este CLAR momentul pensionării. Şi o să mă bucur de el ca orice pensionar, în Cişmigiu, pe o băncuţă.

În încheiere aş vrea să vă las cu un îndemn, pe care sunt sigur că unii dintre voi ar vrea să-l adreseze. Un îndemn pe care sper să-l urmaţi şi să-l transmiteţi generaţiilor următoare: Vizitaţi Piatra Neamţ!

Şi arătăm ce-am făcut în cei 3 ani de facultate (în afară de facultate).

Mâine, începând cu orele 14:00, în Aula Magna din cadrul Facultăţii de Drept, are loc festivitatea de absolvire a promoţiei 2007 – 2010, secţia de Comunicare şi Relaţii Publice, Facultatea de Litere, sau cum i-am spus noi pe scurt Absolvirea Comunicatorilor.

După câteva zile de teasing în care s-au strâns aproape 400 de fani pe pagina de Facebook, am trimis invitaţiile oficiale şi am continuat să planificăm totul, aşa cum o să facem în curând prin agenţii (dacă ne angajează şi pe noi cineva. fac un apel pe această cale :)) )

Ce e special la această Absolvire? O să încercăm să arătăm că nu suntem ca piariştii ăia pe care îi critică toată lumea.

Adrian Ciubotaru a acceptat să prezinte proiectul „Proaspăt absolvenţi, viitori comunicatori de top”, o trecere în revistă a realizărilor mai mult sau mai puţin individuale. Un fel de Hall of fame 😛

Vă aştept cu drag mâine, ca să vă convingeţi că promoţia 2010 CRP e cu adevărat specială.

Ca să vă motivez şi mai mult, vă spun că o să am şi eu discurs mâine, în calitate de şef de an cu două mandate. :))

Puteţi confirma prezenţa aici.

Urasc vara. Si iarna.

question_answer0
IN All Sports, Liverpool

Adică perioadele de transferuri. Pentru mine momentul în care începe pauza competiţională e sinonim cu momentul în care începe stresul. Dacă la Real Madrid, Barcelona sau Manchester United fanii aşteaptă cu sufletul la gură numele grele care vin la echipă, la Liverpool e invers. Până se închide sezonul de transferuri trebuie să stai cu sufletul la gură sperând că n-o să plece nici Gerrard, nici Torres, nici alt jucător important.

Despre veniri nici nu se pune problema. Ori sunt tot felul de jucători de mâna a doua, ori nu se adaptează (vezi Aquillani). Aşa că aştept să se termine perioada de transferuri ca să văd cu ce jucători mai rămânem. Poate pleacă şi americanii între timp.

Later Edit: Primul plecat – Benitez. Nu pot să spun că îmi pare rău. Motivele sunt aici.

IN Casual stuff

Nu plâng la despărţiri. Asta pentru că nu mi-e dor de oameni, pot să mă lipsesc de multe persoane din jurul meu. Şi zic asta pentru că vorbeam cu Adi şi el zicea că la absolviri oricum se plânge, orice s-ar întâmpla.

Pe la începutul săptămânii am dat peste nişte poze din clasa a 12-a. Ultimul clopoţel, nebunia cu robele şamd.  Şi a început haosul pe Twitter cu #absolvire, ocazie cu care am aflat că Bobby nici măcar nu a fost prezent la ceremonia lui.

Noi la absolvire ştiu că am urcat pe scenă cu toate că nu luasem niciun premiu (mint, eu luasem premiul 3, Răzvan şi Edi nu luaseră premiu :)) ).

A fost ziua în care toată promoţia a avut voie în curtea interioară. În Şcoala Centrală curtea interioară e un fel de fruct oprit, pe care îl putem privi doar pe geam. De obicei nu avem voie să intrăm (să intrăm afară, da!), dar grădina e mereu lângă noi, o vedem pe geamurile înalte, sprijinite pe coloanele grele de piatră.

Ştiu că am ţinut un discurs improvizat pe moment, de care sunt mândru şi acum, deşi nu-mi mai amintesc niciun cuvânt din ce am spus. Şi mai ştiu că am ieşit cu o gaşcă mare în Herăstrău.

Nu sunt chiar aşa multe chestii, sper să rămân cu mai multe amintiri de la ceremonia de la facultate.

Până atunci, să zicem că am dat drumul la o leapşă.

Aş vrea să-mi povestească ce-şi amintesc de la ceremonia de absolvire (oricare – liceu, facultate, şcoala generală): Chinezu, Adi ZăbavăMirunaKorinaMs, Corina Georgescu şi Alina Constantinescu.

Iar pentru o colecţie de poveşti, folosiţi cu încredere şi pagina de Facebook.

PS: dacă cineva vrea s-o rezolve… e liber şi invitat 😀

IN Casual stuff

Proastă idee să comenteze Geanina cu Leonard MironCostin.
Cântarea alor noştri a fost lipsită de vlagă. La naţionale au cântat de 10 ori mai bine.

Dar ideea care rămâne în anale este:

Da, Israelul dă 12 puncte Norvegiei, se ştie cât de puternică este comunitatea evreiască din Norvegia.
Da, Turcia dă 12 puncte Germaniei, se ştie cât de puternică este comunitatea turcească din Germania.
Da, Grecia dă 12 puncte Germaniei, se ştie cât de puternică este comunitatea grecească din Germania.

şi

Da, bineînţeles, Ucraina va da cele 12 puncte vecinilor ruşi. Ah, nu, Belarusul primeşte, mă iertaţi.
Da, bineînţeles, Portugalia dă cele 12 puncte Spaniei, vecinii lor. Ah nu, le-a dat Germaniei, mă iertaţi.

etc.

Iar de câştigat, a câştigat această combinaţie de Lilly Alen cu Katy Perry şi Likke Li (adup CristinaUrsache).

Melodia nu-i rea, fata nu-i rea, România oricum n-avea bani să organizeze nimic. Şi unde, la oboseala de Polivalentă 😀

Poza e de aici

IN All Sports

Mai e puţin până pe 1 iunie, când se încheie licitaţia pentru mingea şi posterul semnate de jucătorii de la Urziceni. Mingea e oferită de Clubul Bărbaţilor (adică iniţiatorii Toma şi Claudia) în scop caritabil. Detalii aici.

Am tot amânat postul ăsta despre Clubul Bărbaţilor pentru că n-am avut prea mult timp şi aş fi vrut să scriu în linişte.

Când m-a sunat Toma prima oară discuţia a fost ceva de genul:

– Salut, facem Clubul Bărbaţilor şi aş vrea să vii să vorbe…
– Nu. Sorry, dar nu vorbesc nimic.
– …şti despre Liverpool puţin.
– Ah… ok. I can do that.

Şi a fost la începutul lui mai Clubul Bărbaţilor, prima ediţie – cea dedicată fotbalului. Ca la orice început, organizatorii erau stresaţi. E aia buna, au venit aia? E totul ok? Şi a fost. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Acum ceva timp citeam că vrea să-şi ia ardeleanu nişte opinci şi nu găseşte. Normal, la el acolo, unde nici Gazeta Sporturilor nu ajunge la timp şi o vând odată cu Adevărul de Seară, normal că nu găseşte nimic. N-au ei cel mai mare mall din sud-estul Europei, cum avem noi la AFI. Acolo la ei în Ardeal….

Am râs şi am mers mai departe, că doar mă ţineau pantalonii şi adidaşii. Dar a venit momentul să încep să-mi caut şi eu. Eh şi cum sunt mofturos rău la încălţări (pe asta am moştenit-o de la tata), m-am înarmat cu răbdare şi am purces. Malluri am două în cartier şi le-am străbătut pe amândouă, dar adidaşi tot n-am găsit. Şi la mine marca e alb iar culoarea e ori adidas ori nike. Deci ce poate fi mai simplu decât adidaşi adidas sau adidaşi nike albi?

Repet, avem două malluri, reprezentanţe peste reprezentanţe. Şi cu toate astea abia la a 3-a vizită, total întâmplător am găsit. Tot ce era la brandurile mai sus menţionate ori erau scumpi, ori erau naşpa (zic scumpi, pentru ca nu simt nevoia sa dau 5-6 milioane pe o pereche de adidaşi). Şi ăia care erau ieftini şi frumoşi aveau talpa dreaptă. Băi, dar dreaptă-dreaptă nu oricum. Unde au mai văzut ăştia talpă dreaptă nu ştiu.

Eu înţeleg că sunt practici, că dezlipeşti uşor guma de pe ei, dar chiar aşa dreaptă? Păi în stilu ăsta alunec şi când stau pe scaun.  Cum să avem noi adidaşi la Alba Iulia, dacă nu avem la Bucureşti?

Morala? Cumpăraţi produse Bio.

Dar ştiţi cum? Grav de tot.

O ştiţi p’aia cu „pe surse”? Aşa eram şi eu cu Soon To Be Launched PR Agency. Puteam să bag mâna în foc că BEC Media se transformă în agenţie de PR. Ba mai mult, ştiam şi cine sunt cei 14 oameni de care ziceau în ghicitori. Chiar l-am întrebat pe Ciops într-o zi cum merge treaba cu agenţia. El vorbea de ale lui, eu de ale mele. Ne-am înţeles. Surdu n-aude, dar le potriveşte.

În timpul ăsta Ligia mă înstiga (probabil râzând cu gura până la urechi): Ce ştii de agenţia asta? Ce-i cu jocu ăla, care o fi treaba? etc.  Nu te uit prea uşor pentru asta :))

Eh şi înainte de toate nu se putea să nu mă dau deştept. Still, proastă mişcare cu random follow-ul 😛

De fapt, Soon To Be …(lung nume de teasing aţi găsit) era BORTUN•OLTEANU – divizia de PR a Millenium Communications, care a devenit agenţie de sine stătătoare. Iar Millenium s-a spart în mai multe agenţii. Sau aşa am înţeles eu citind superficial postul ăsta.

Ce pot să mai zic? Când în echipă sunt prieteni, colegi şi cunoscuţi, numai unul şi unul, oameni simpatici foc? Succes, aştept premiul pentru rezolvarea problemei birourilor :))

IN Revolte

De ce?

De ce toate filmele româneşti sunt la fel?

De ce majoritatea sunt filmate în stilul ăla tremurat, din spatele subiecţilor?

De ce trebuie să filmăm totul în bucătăria lu bunica, sau a lu mătuşa Maria?

De ce trebuie să conţină toate filmele româneşti următoarele cuvinte: căcat, bulangiule, băi mie mi se rupe, dă-l în mă-sa, tovarăşe?

De ce trebuie să fie jumate din filmele româneşti plasate în comunism?

De ce se vorbeşte doar despre tipologii sociale, despre situaţii dă viaţă, despre dileme şi angoase?

De ce nu mai există bucurie în filmul românesc?

IN Ermetice

Tu.
Tâmpită săptămână.
Boacăne.
Planuri.
Examene.
Idee.
Tu.
Strategii.
Tâmpită săptămână.
Tâmpită.

Folosind cuvintele de mai sus alcătuiţi:

a) două propoziţii în care subiectul să fie „Alex”.

b) trei expresii în care cuvântul „tâmpită” să fie pe rând adverb, interjecţie şi adjectiv.

c) un dialog similar cu cel dintre Lică Sămădăul şi Gheorghiţă, din debutul nuvelei „Moara cu noroc” de Ioan Slavici.

Timp de lucru: 20 de minute.

Meniu