sau altfel spus „lecturi rutiere”

Sâmbătă a avut Andreea ideea să mergem la some-aviatic-stuff în Giurgiu. Văzuse pe Metropotam şi cică ar fi fost mişto. Cu ocazia asta am descoperit că dacă vrei să ieşi din Bucureşti şi nu vrei s-o iei pe DN1 sau pe cele două autostrăzi, n-ai indicatoare. Aşa că ne-am rătăcit în Bucureşti. Mă rog, pe centură. 3 bucureşteni, într-o maşină care a mâncat asfalt de Bucureşti zeci de mii de kilometri, ne-am învârtit destul de mult până am ieşit pe E85.

Dar odată ajunşi pe drumul bun, am început să recităm poezii de pe telefonul mobil cu un entuziasm care l-ar face invidios şi pe Ciubotaru. A fost ziua Coşbuc, cu Paşa Hassan, El Zorab, Moartea lui Fulger, Noi vrem pământ şi.. altele.

Au urmat şi discuţii pe tema fiecărei poezii, de parcă eram în liceu.

N-am ajuns la mittingul aviatic, dar am recitat poezii şi tind să cred că avioane o să văd mai curând decât o să citesc poezii.

Probleme cu telefonul. În câteva luni P1i-ul meu împlineşte 2 ani. Şi cu această ocazie m-am pricopsit cu o eroare. Nu-mi mai intră SMSurile în timp real, ci doar după ce repornesc telefonul. După ce azi am facut backup, resoftat, restaurat backupul, etc. m-am trezit ca eroarea persistă. E puţin aiurea că trebuie să repornesc telefonul periodic, dar până îl duc în service n-am altă variantă.

Iar alt telefon cu touchscreen şi qwerty şi toate minunile nu mai am, aşa că o să stau fără mail şi twitter mobil şi toate astea cât o să fie în service. Partea bună e că tocmai am descoperit garanţia şi aveam 24 de luni, care se împlinesc în iunie.

Pauză pentru o scurtă recapitulare: Laptopul Dell mi s-a stricat cu 3 luni înainte de expirarea termenului de garanţie; laptopul HP cu vreo lună înainte şi l-am dus fix în ziua care expira; celălalt telefon pe care îl folosesc tot cam cu o lună înainte, iar ăsta cu 4 luni înainte. Măcar am noroc 😀

Concluzie: Până îmi rezolv problemele mă găsiţi pe mail, prin DM pe twitter, pe telefon sau prin SMS pe celălalt telefon. Dacă nu aveţi numărul înseamnă că vă rămân celelalte variante 🙂

LE: Ar fi mai simplu să-mi iau alt telefon. Doar că nu sunt pregătit psihic să fac acest pas :)) Sunt foarte conservator şi mi-ar fi greu să mă obişnuiesc cu alt telefon. De obicei când le schimb e o perioadă în care mă acomodez cu gândul ;))

Latest Edit:  S-a rezolvat. Am fost constrâns să-mi şterg inboxul şi acum totul intră perfect. Dar SMSurile mele? :(( Adrese, numere de telefon şi cine ştie ce alte informaţii preţioase. BINE că am backup 😀

Pe vremuri ne bucuram să mergem la biserică de Paşti. Şi hainele noi ne stăteau aşa bine, şi mirosul de primăvară, şi masa atât de bogată. Iar în noaptea de Înviere mergeam la biserică şi  luam lumină.

Acum la biserică e aglomeraţia de pe lume pentru că mulţi „credincioşi” se duc cu maşina aproape până în altar. Iar lumânările simple, de ceară, nu mai folosesc nimănui. Dacă se sting şi pierdem lumina? Aşa că investim în lumânări tot mai sofisticate, cu căpăcel, paravan, paratrăznet şi senzori de ploaie.

Televiziunile nu se mai mulţumesc să transmită doar de la Patriarhie. Nu, acum trebuie să transmită şi de la Mănăstirea X, şi de la biserica Y şi din ardeal, şi de la Episcopia Banatului şi de peste tot. Iar transmisiunea trebuie să fie cât mai complexă. Cu unghiuri cât mai variate, cu feţe smerite alternând cu părţi din biserică, icoane şi preoţi.

Iar peste toate, transmisia de la Patriarhie. Care s-a transformat într-un spectacol mediatic. Dacă până acum era doar o slujbă, care întâmplător era filmată, ca să vadă şi enoriaşul de acasă, acum avem tot felul de cadre de parcă ar filma pentru un DVD Best Of Învierea Domnului. Azi-noapte i-am văzut pe preoţi, în frunte cu IPF Daniel, Patriarhul BOR (vă plac prescurtările astea, nu? şi mie) mai preocupaţi de cor, lumânări, aşezarea scenică şi întreaga vedere de ansamblu, decât de slujbă în sine. Mai preocupaţi de faptul că îi vede întreaga ţară, decât de faptul că îi vede Dumnezeu.

M-a dezamăgit profund ce-am văzut la Patriarhie. De la an la an totul e mai organizat, corul e mai „antrenat”, rugăciunile se spun pe mai multe voci, microfoanele sunt mai multe şi mai colorate. Preoţii ţin microfonul în mână, în loc să ţină Evanghelia.

Ca spectacol mediatic, transmisia de la Patriarhie a evoluat foarte mult faţă de anii trecuţi, dar la nivel spiritual au pierdut enorm.

Iar totul a culminat pe posturile de ştiri cu ediţii speciale şi invitaţi în platou. Care invitaţi nu pricep ce căutau acolo în loc să ciocnească un ou roşu cu familia…

Priveam teancul de CDuri luate împreună cu Gazeta. Privindu-l, am realizat că am rămas doar cu CDul, în timp ce ziarele au ajuns la gunoi. Fără să fie deschise. Ce sens avea să le răsfoiesc dacă îmi fac online selecţia şi văd ştirile seara.

Şi atunci de ce au scos băieţii ăştia CD cu un ziar pe care oricum nu-l citeşte nimeni? Pentru că la un tiraj de X sute de mii de exemplare, Tolo poate să ceară dublu pe un full page. Iar artiştii vor să beneficieze de distribuţie. Dar n-ar fi mai simplu să nu ne mai bage pe gât şi gazeta lor care ajunge la coş şi să transformăm tarabele de ziare în magazine de muzică şi cărţi? Că oricum doar asta se vinde. Conţinutul hârtiei pe care ne-o dau la pachet nu interesează pe nimeni.

Iar situaţia asta e ca pe vremea lu’ Ceauşescu, atunci când îţi băgau pe gât vreo carte de doi lei, dacă voiai sa-ţi iei un „Cel mai iubit dintre pământeni” sau un roman de Rebreanu.

Şi cum noi am crescut cu Biblioteca pentru toţi şi colecţia Lyceum (moştenite de la părinţi), ăştia micii vor citi după Biblioteca Adevărul şi vor asculta CDurile Gazetei.

Puţin mai devreme de data asta, reiau ce ziceam aici, într-o variantă mai web 2.0.

Fie ca RTurile şi replyurile să vă ocolească. Fie ca Wallul vostru să rămână gol, lipsit de urări de bine. Fie ca TweetDeckul vostru să nu se umple de „Hristos a Înviat!” la 00:00 şi nici de TwitPicuri cu „lumină.jpg” sau „ouă_roşii.jgp”. Fie ca filmele la care vă uitaţi să nu fie tot Iisus din Nazaret şi Patimile lui Hristos.

Fie ca şi anul ăsta să lăsaţi aifoanele şi aipadurile de-o parte, lângă blackberiuri şi să sărbătoriţi măcar pentru o vreme fără tehnologie. Acum că am învăţat să nu mai trimitem SMSuri de sărbători, hai să învăţăm să nu mai scriem felicitări nici pe twitter sau facebook. Ca să fie bine, ca să nu fie rău.

t.

Vineri am dat o fugă până la Braşov să-mi rezolv una-alta pentru licenţă. Am prins o vreme super, bă; superbă. 19 grade, soare, lume multă în centru, ce mai, a fost ceva de vis. Dar ştiind că trebuie să ajung la RoBlogFest, am apăsat tare pedala şi am stat doar vreo 2 ore în Braşov. 1 oră 20 din Sinaia, duş, îmbrăcat, teleportat în Fratelli. Ca să ce? Ca să nimic.

Dacă anul trecut ne-am înghesuit în Fabrica, anul ăsta ne-am mutat în Fratelli. Doar că jumate din bloggeri aveau outfit de Fabrica. Fail, deci. Cum am ajuns am dat peste Makavelis, un fel de câştigătorul moral al premiului de popularitate. Nu, nu-i căuta nimeni pe ăia de la Daily Cotcodac, să-i cunoască. În schimb pe Makavelis… (nu vă umeziţi, dar aşa a fost).

Socializarea a fost „cum se pune în orice discotecă”, dar au lipsit mulţi oameni. De fapt, mai mult au lipsit cei pe care aş fi vrut să-i văd.

Cu premiile am stat bine, No.3 a intrat în top 10 la bloguri de muzică – ceea ce e o realizare extraordinară pentru un blog care scrie despre muzica underground. Numai eu ştiu cât am stat să-l conving pe Alex că e bine să înscriem No.3

Singura bubă a întregului eveniment a fost festivitatea în sine. Cu tot respectul, Zăinescu şi Novac nu sunt nişte oameni amuzanţi. Iar Zăinescu nu poate să acopere întregul necesar de carismă. Anul trecut a fost Cabral pe şcenă şi a fost mai bine. Cam asta ar fi una dintre hibe: n-au reuşit să facă show din premierea aia. Da, e boring, da e nasol pentru ăia care pierd… dar hai cu o glumă, hai cu o poză la intrare… fă-mă să mă simt bine dacă am mers cu trenul câteva sute de km ca să particip.

Organizatorii au fost mai preocupaţi să ne dea prezervative, tricouri cu IE8 şi beri moca decât să facă o primire adecvată pentru starurile internetului care erau prezente acolo. O fi scumpă berea în Fratelli, dar prefer să rămân cu o poză de pe covorul roşu (asta aşa, ca comunicator şi piaristă vă spun).

În afară de astea, toate bune. Respect pentru efort, respect pentru atragerea sponsorilor şi locul ales, efort (da, am zis de două ori efort) etc. În general respect pentru oricine mişcă un deget pentru o acţiune colectivă (asta nu înseamnă că nu sunt perfectibile acţiunile respective, nu?).

Concluzie M-am grăbit ca boul să ajung la Bucureşti, când puteam să mai stau liniştit şi să ajung după miezul nopţii la happening.

PS: Grav se mai îmbată bloggerii ăştia, unii din ei zici că erau fugiţi de acasă vineri seară.