IN All Sports

Din vară Rafa Benitez o să plece de la Liverpool. Sunt mici şansele ca LFC să ia Europa League şi să prindă locul 4 în Premier League. Aşa că Rafa Benitez o să plece, probabil la Real Madrid. Şi fanii lui Liverpool vor plânge după el, uitând toate egalurile alea afurisite de pe Anfield, din sezonul trecut; uitând cum juca cu 2 închizători până în minutul 80 în condiţiile în care Manchester deja câştigase în etapa respectivă.

Îl vom regreta pe Rafa Benitez atunci când o să aibă rezultate cu Real Madrid (sau cu altă echipă) şi Liverpool o să joace în Europa League, din moştenirea Benitez (să nu uităm că Gerard Houlier a lăsat echipa în UCL). O să uităm şi o să ne gândim doar la finala câştigată cu Milan, nu şi la cea pierdută, o să ne gândim doar la umilinţele administrate celor de la Real Madrid pe Santiago şi Manchester pe Old Trafford, fără să ne aducem aminte de umilinţele înregistrate cu Arsenal pe toate terenurile posibile.

O să explicăm eşecul din acest sezon prin plecarea lui Xabi Alonso şi Arbeloa la Real, uitând că Benitez şi-a dorit mai mult înfrângerea, atunci când a insistat non stop pentru Barry, în condiţiile în care mijlocul mergea perfect.

O să uităm multe atunci când noul antrenor n-o să aducă rezultatele pe care le aşteptăm. Şi ne vom aminti doar lucrurile bune, deşi n-ar trebui să facem asta.

IN Gânduri de zi cu zi

În primul rând pentru că Academia Caţavencu este un brand. Un brand care s-a erodat în ultimii ani, dar care rămâne un brand. Şi nu citeam listele de redactori, ci revista. Ce-i drept, sunt o mână de oameni care au ieşit în faţă… dar alţii au rămas doar în spatele calculatorului (mai mişto suna „maşinii de scris”, dar nu mai e cazul).

Iar dacă ai de-a face cu un brand, nu poţi să vii într-o zi şi să spui: ok, noi de azi nu mai scriem aici, scriem dincolo, pentru că acolo e mai mişto şi nu ne cenzurează nimeni. Îi vor urma pe revoluţionari doar fanii, prietenii şi curioşii. Iar cei din urmă vor avea aşteptări mai mari de la Kamikaze.

După primele 3 apariţii, noul Caţavencu o să se aşeze într-un con de umbră, acolo unde o să şi moară la un moment dat. Pentru că treptat, inflamaţii vor realiza că plecarea nu a fost cea mai bună mişcare. Iar entuziasmul de început o să se piardă direct proporţional cu rata de golire a stomacului.

Pe urmă, ăia care sunt chiar tari se vor risipi pe la diverse Guerille, Cotidiane şi. a. mî. dî. Şi o să ne amintim că la un moment dat a fost o revistă Kamikaze. Aşa cum a avut şi Dinescu Plai cu boi, aşa cum a fost şi Aspirina Săracului… (chiar, îşi mai aminteşte cineva Aspirina Săracului?), aşa cum a fost şi Chestiunea Zilei. În urma lor a rămas un singur lucru: Brandul Caţavencu.

IN All Sports, Caterinci

Post lung şi cu inside jokes.

Sâmbătă seară stadionul din APACA a fost extrem de gol. Doar echipele care urmau să se întreacă în competiţia fotbalistică şi-au făcut apariţia. Din păcate este al nu-ştiu-câtelea meci care se desfăşoară cu porţile închise. Suspendarea a venit după valul de RTuri şi cazul hashtagului #fotbaltweetmeet.

Deşi se anunţau partide interesante, totul a fost destul de clar. Studenţii lui EduarDobre şi hoinaru au dezamăgit spectatorii (ok, spectatorul). O prestaţie mult sub aşteptări, cu toate că studenţii l-au avut în poartă pe experimentatul Adi Zăbavă. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Mă gândesc la un experiment. O să încep să vorbesc mai corect. Adică cu formulări de tipul „vă/îţi cer scuze”, „prieten de-ai mei” etc.

Şi ca să sărbătoresc, tocmai am scris într-un mail „numărul de mailuri (…) pe care îl primesc”. Pentru că, nu-i aşa, numărul îl primesc. N-am apucat să recitesc şi iată.. mailul a fost trimis aşa.

Prima parte a postului mergea foarte bine pe Minuturi. Iar pe a doua am scris-o doar aşa, ca să mă fac de râs în faţa tuturor.

Time out?

question_answer2 comentarii
IN Casual stuff

A fost o perioadă… intensă. Teoretic.. acum ar trebui să fie o perioadă şi mai intensă dar nu e.

Vreo 4 deadlineuri. Multe lucruri cu care am rămas în urmă. Facultate, proiecte noi la DaAfaceri, tone de concerte şi festivaluri anunţate, poziţionări de produs, idei, proiecte noi. Şi licenţa. Aia care se apropie tot mai mult. În mod normal ar trebui să încep ziua de lucru la 7 şi s-o închei la 3. Doar că nu mai pot. Nu – mai – pot. Niciodată n-am simţit nevoia unei vacanţe mai mult ca acum. Ieri iar am picat. Fizic, psihic, tot. Full service :))

Vacanţă adevărată (cu 2-3 săptămâni la mare sau la munte) n-am mai avut de mult. Cea mai lungă plecare din Bucureşti a fost de fix 5 zile, anul trecut la Peninsula. În rest un weekend şi nimic mai mult. Ah, şi de revelion acum 2 ani, tot 4-5 zile.

Dar acum aş avea nevoie de două săptămâni undeva pe munte. Fără tehnologie. Să mă uit la stele şi să mă plimb. Doar că aşa ceva e de neconceput în momentul de faţă.

CRP Fail

question_answer2 comentarii
IN Casual stuff

Intru azi să citesc feedurile. Dau peste ştirea asta. Adică se întâmplă joi un happening la facultatea de Litere, secţia de Comunicare şi Relaţii Publice. Întâmplător, acolo activez şi eu. Foarte frumos. Există o singură mică problemă: pe noi nu ne-a anunţat nimeni :))

Ok, s-o fi spus la un curs la care am lipsit. Dar dacă eşti PRist (şi bonus, profesor, adică cel mai cel) nu dai un mail şi la publicu ţintă? 🙂 Întreb.. că poate se presupune că noi stăm toţi pe IAA, şi nu mai e nevoie să primim comunicate sau mailuri 😛

IN Casual stuff

Am un vecin mai ciclic decât un roman de Rebreanu. De fiecare dată când mă întâlnesc cu omul ăsta, mă simt de parcă aş fi în ziua cârtiţei. Purtăm aceeaşi conversaţie de fiecare dată. E 100% identică.

– Bună ziua.
– Bună ziua.
– Ce faceţi?
– Ca pensionarii… (avem discuţia asta de vreo 10 ani, iar omul abia se pensionase la momentul în care am început să ne conversăm)
– Dumneata?
– Cu treburi… (recunosc, din când în când eu mai alternez replicile: prin oraş, la muncă etc.)
– Ai tăi ce fac?
– Bine… ce să facă…
– Sănătate acasă.
– Mulţumesc la fel!

Şi gata. Asta e tot. De 10 ani. Over and over again.

IN Casual stuff
  • pentru că simt nevoia să scriu multe prostii, dar nu vreau să arunc toate tâmpeniile aici
  • pentru că mă distrează Tumblr-ul lui DeCe?
  • pentru că sunt prea multe poante care nu văd lumina ecranului
  • pentru că mi-a rămas în cap termenul „minuturi” de la proful meu de meditaţii (engleză şi franceză) când traduceam fast-food cu „mâncare rapidă”
  • pentru că pe twitter scriu multe chestii mişto care se pierd în eter
  • pentru că îmi place să mă recitesc din când în când
  • pentru că am vrut să separ discuţiile de pe twitter de caterinci

…. am lansat Minuturi.hoinaru.ro

cunoscut şi ca: hoi la minut – un serviciu, apropo 😛

E fix o arhivă de poante şi lucruri deştepte, de citate mişto şi linkuri. Şi atât. N-are decât scopul de a arhiva chestiile care cred că merită, dar care nu stau bine pe blog. Enjoy! 🙂

Le Concert

question_answer0
IN Filme

Tocmai am auzit că Le Concert a câştigat premiile César pentru cel mai bun sunet şi cea mai bună coloană sonoră.

Şi mi-am amintit că n-am reuşit să scriu nici până azi despre el. L-am văzut doar de două ori, dar cred că după ce pun mâna pe DVD o să-l mai văd de vreo 10.

Mi-a plăcut foarte mult Train de vie, e unul dintre filmele mele preferate, l-am văzut de… multe ori.  Iar când am văzut trailerul de la Le Concert am zis: trebuie să merg la filmul ăsta, trebuie!

După ce l-am văzut prima oară am rămas marcat vreo 2 săptămâni. Între timp am apucat să-l revăd dar tot nu e de ajuns. Muzica, povestea, actorii… e fenomenal. FE-NO-ME-NAL.

N-am reuşit să văd Va, vis et deviens, dar povestea mi se pare excepţională. Deşi în mod normal nu dar mare importanţă regizorilor, ci filmului (n-am mers niciodată pe principiul conform căruia un regizor bun scoate numai lucruri bune sau foarte bune), Radu Mihăileanu e o excepţie. Profunzimea poveştilor abordate, punerea în scenă, micile detalii, comicul de situaţie şi esenţa tragică sunt lucrurile care mă lasă fără cuvinte, atât la Train de vie, cât şi la Le Concert.

Mergeţi să-l vedeţi pentru că merită văzut. Nu o dată, ci de 10 ori!

IN All Sports, Liverpool

DSC00011

Mi-am dat seama destul de repede, încă de acum câteva zile. Poate de asta nici nu m-am simţit atât de impresionat de ce s-a întâmplat aseară pe stadion. Un meci chinuit, cu o echipă care joacă destul de prost în perioada asta şi care s-a trezit într-o competiţie de mâna a doua. Când ai 5 titluri în Champions League şi vreo 7 finale sau ai ajuns de vreo 10 ori în semi-finale, să joci cu Unirea Urziceni în Europa League nu e cel mai bun început de primăvară.

Meciul de aseară a fost foarte ciudat. Extrem de ciudat. Am fost pe stadionul atât de cunoscut, unde mă simt ca acasă şi cu toate astea eram în deplasare. De fapt, mai rău ca în deplasare, măcar acolo stai cu mica galerie a echipei favorite. Aici am stat între români.. majoritatea unirişti. Veniseră s-o vadă pe Liverpool, dar veniseră cu speranţa că Unirea o să-i bată pe englezi. La 1-0 tot stadionul a izbucnit. Erau foarte puţini cei care nu se bucurau. Deja mă gândeam la Steaua – Valencia şi alte miracole (a se citi: „coşmaruri” – Middlesbrough – Steaua. Doar nu era posibil să le-o întoarcem englezilor, nu?)

La 1-1 mi-am înghiţit jumate din strigăt. M-am ridicat cu mâinile în aer Goo…. şi atât :)) am realizat că sunt singurul care se bucură. Nici n-a fost vorba de frică… în faţa mea erau nişte puşti cam emo, în spate nişte bunici… dar n-am putut să mă bucur. Şi nici n-am văzut pe cineva în jur care să sară în sus. Într-un colţ, englezii jubilau. Se rezolvase calificarea.

Ştiţi cum e să cânţi singur pe un stadion plin? Trist, am aflat şi eu aseară. Ştiţi cum e să te bucuri singur? La fel de trist. Da, am dat 50 de lei ca să-i văd pe Gerrard, Carragher şi Reina. Şi i-am văzut ceva mai aproape, dar nimic special. Pe Ghencea s-au pus nişte garduri înalte şi la tribune, astfel încât vezi ceva abia de pe rândul 5. Şi asta m-a făcut să-mi amintesc de dobitocii ăia de suporteri care au intrat pe teren de la T2. Şi care au dus la instalarea gardurilor. Fără gardurile alea puteam sta mai aproape, la 4-5 metri de gazon.

Aştept să ajung pe Anfield pentru un meci, Ghencea nu e stadionul care să mi-o arate pe Liverpool aşa cum vreau eu.

IN Muzici

Cred ca am dat primul zvonul luni pe contul de twitter al InConcert şi uite că azi s-a şi confirmat!

AEROSMITH vin în România!!! 😀 😀 😀

18 iunie la Bucureşti. De data asta îmi iau bilet în buza scenei, alături de pinkish, pe baricade.

Detalii pe ÎnConcert.ro şi Aerosmith.ro

Meniu