Abonează-te la newsletterul Maison Créative ca să afli ce evenimente ți-am pregătit

Time out?

question_answer2 comentarii
IN Casual stuff

A fost o perioadă… intensă. Teoretic.. acum ar trebui să fie o perioadă şi mai intensă dar nu e.

Vreo 4 deadlineuri. Multe lucruri cu care am rămas în urmă. Facultate, proiecte noi la DaAfaceri, tone de concerte şi festivaluri anunţate, poziţionări de produs, idei, proiecte noi. Şi licenţa. Aia care se apropie tot mai mult. În mod normal ar trebui să încep ziua de lucru la 7 şi s-o închei la 3. Doar că nu mai pot. Nu – mai – pot. Niciodată n-am simţit nevoia unei vacanţe mai mult ca acum. Ieri iar am picat. Fizic, psihic, tot. Full service :))

Vacanţă adevărată (cu 2-3 săptămâni la mare sau la munte) n-am mai avut de mult. Cea mai lungă plecare din Bucureşti a fost de fix 5 zile, anul trecut la Peninsula. În rest un weekend şi nimic mai mult. Ah, şi de revelion acum 2 ani, tot 4-5 zile.

Dar acum aş avea nevoie de două săptămâni undeva pe munte. Fără tehnologie. Să mă uit la stele şi să mă plimb. Doar că aşa ceva e de neconceput în momentul de faţă.

CRP Fail

question_answer2 comentarii
IN Casual stuff

Intru azi să citesc feedurile. Dau peste ştirea asta. Adică se întâmplă joi un happening la facultatea de Litere, secţia de Comunicare şi Relaţii Publice. Întâmplător, acolo activez şi eu. Foarte frumos. Există o singură mică problemă: pe noi nu ne-a anunţat nimeni :))

Ok, s-o fi spus la un curs la care am lipsit. Dar dacă eşti PRist (şi bonus, profesor, adică cel mai cel) nu dai un mail şi la publicu ţintă? 🙂 Întreb.. că poate se presupune că noi stăm toţi pe IAA, şi nu mai e nevoie să primim comunicate sau mailuri 😛

Vecinul ciclic

question_answer1 comentariu
IN Casual stuff

Am un vecin mai ciclic decât un roman de Rebreanu. De fiecare dată când mă întâlnesc cu omul ăsta, mă simt de parcă aş fi în ziua cârtiţei. Purtăm aceeaşi conversaţie de fiecare dată. E 100% identică.

– Bună ziua.
– Bună ziua.
– Ce faceţi?
– Ca pensionarii… (avem discuţia asta de vreo 10 ani, iar omul abia se pensionase la momentul în care am început să ne conversăm)
– Dumneata?
– Cu treburi… (recunosc, din când în când eu mai alternez replicile: prin oraş, la muncă etc.)
– Ai tăi ce fac?
– Bine… ce să facă…
– Sănătate acasă.
– Mulţumesc la fel!

Şi gata. Asta e tot. De 10 ani. Over and over again.

minuturi.hoinaru.ro

question_answer7 comentarii
IN Casual stuff
  • pentru că simt nevoia să scriu multe prostii, dar nu vreau să arunc toate tâmpeniile aici
  • pentru că mă distrează Tumblr-ul lui DeCe?
  • pentru că sunt prea multe poante care nu văd lumina ecranului
  • pentru că mi-a rămas în cap termenul „minuturi” de la proful meu de meditaţii (engleză şi franceză) când traduceam fast-food cu „mâncare rapidă”
  • pentru că pe twitter scriu multe chestii mişto care se pierd în eter
  • pentru că îmi place să mă recitesc din când în când
  • pentru că am vrut să separ discuţiile de pe twitter de caterinci

…. am lansat Minuturi.hoinaru.ro

cunoscut şi ca: hoi la minut – un serviciu, apropo 😛

E fix o arhivă de poante şi lucruri deştepte, de citate mişto şi linkuri. Şi atât. N-are decât scopul de a arhiva chestiile care cred că merită, dar care nu stau bine pe blog. Enjoy! 🙂

Le Concert

question_answer0
IN Filme

Tocmai am auzit că Le Concert a câştigat premiile César pentru cel mai bun sunet şi cea mai bună coloană sonoră.

Şi mi-am amintit că n-am reuşit să scriu nici până azi despre el. L-am văzut doar de două ori, dar cred că după ce pun mâna pe DVD o să-l mai văd de vreo 10.

Mi-a plăcut foarte mult Train de vie, e unul dintre filmele mele preferate, l-am văzut de… multe ori.  Iar când am văzut trailerul de la Le Concert am zis: trebuie să merg la filmul ăsta, trebuie!

După ce l-am văzut prima oară am rămas marcat vreo 2 săptămâni. Între timp am apucat să-l revăd dar tot nu e de ajuns. Muzica, povestea, actorii… e fenomenal. FE-NO-ME-NAL.

N-am reuşit să văd Va, vis et deviens, dar povestea mi se pare excepţională. Deşi în mod normal nu dar mare importanţă regizorilor, ci filmului (n-am mers niciodată pe principiul conform căruia un regizor bun scoate numai lucruri bune sau foarte bune), Radu Mihăileanu e o excepţie. Profunzimea poveştilor abordate, punerea în scenă, micile detalii, comicul de situaţie şi esenţa tragică sunt lucrurile care mă lasă fără cuvinte, atât la Train de vie, cât şi la Le Concert.

Mergeţi să-l vedeţi pentru că merită văzut. Nu o dată, ci de 10 ori!

This is not Anfield

question_answer3 comentarii
IN All Sports, Liverpool

DSC00011

Mi-am dat seama destul de repede, încă de acum câteva zile. Poate de asta nici nu m-am simţit atât de impresionat de ce s-a întâmplat aseară pe stadion. Un meci chinuit, cu o echipă care joacă destul de prost în perioada asta şi care s-a trezit într-o competiţie de mâna a doua. Când ai 5 titluri în Champions League şi vreo 7 finale sau ai ajuns de vreo 10 ori în semi-finale, să joci cu Unirea Urziceni în Europa League nu e cel mai bun început de primăvară.

Meciul de aseară a fost foarte ciudat. Extrem de ciudat. Am fost pe stadionul atât de cunoscut, unde mă simt ca acasă şi cu toate astea eram în deplasare. De fapt, mai rău ca în deplasare, măcar acolo stai cu mica galerie a echipei favorite. Aici am stat între români.. majoritatea unirişti. Veniseră s-o vadă pe Liverpool, dar veniseră cu speranţa că Unirea o să-i bată pe englezi. La 1-0 tot stadionul a izbucnit. Erau foarte puţini cei care nu se bucurau. Deja mă gândeam la Steaua – Valencia şi alte miracole (a se citi: „coşmaruri” – Middlesbrough – Steaua. Doar nu era posibil să le-o întoarcem englezilor, nu?)

La 1-1 mi-am înghiţit jumate din strigăt. M-am ridicat cu mâinile în aer Goo…. şi atât :)) am realizat că sunt singurul care se bucură. Nici n-a fost vorba de frică… în faţa mea erau nişte puşti cam emo, în spate nişte bunici… dar n-am putut să mă bucur. Şi nici n-am văzut pe cineva în jur care să sară în sus. Într-un colţ, englezii jubilau. Se rezolvase calificarea.

Ştiţi cum e să cânţi singur pe un stadion plin? Trist, am aflat şi eu aseară. Ştiţi cum e să te bucuri singur? La fel de trist. Da, am dat 50 de lei ca să-i văd pe Gerrard, Carragher şi Reina. Şi i-am văzut ceva mai aproape, dar nimic special. Pe Ghencea s-au pus nişte garduri înalte şi la tribune, astfel încât vezi ceva abia de pe rândul 5. Şi asta m-a făcut să-mi amintesc de dobitocii ăia de suporteri care au intrat pe teren de la T2. Şi care au dus la instalarea gardurilor. Fără gardurile alea puteam sta mai aproape, la 4-5 metri de gazon.

Aştept să ajung pe Anfield pentru un meci, Ghencea nu e stadionul care să mi-o arate pe Liverpool aşa cum vreau eu.

Aerosmith in Romania!!!

question_answer0
IN Muzici

Cred ca am dat primul zvonul luni pe contul de twitter al InConcert şi uite că azi s-a şi confirmat!

AEROSMITH vin în România!!! 😀 😀 😀

18 iunie la Bucureşti. De data asta îmi iau bilet în buza scenei, alături de pinkish, pe baricade.

Detalii pe ÎnConcert.ro şi Aerosmith.ro

Raman doar replicile

question_answer5 comentarii
IN Politics

„Geoană e un prostănac”
„Mihaela, dragostea mea”
„Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu”
„Este lucrarea grupurilor de interese”
„Am fost afectaţi de flacăra violet”
„Cred cu tărie…”
„Nemernicii dracului…”
„Ţigancă împuţită…”
„Suntem prea puţini oameni de valoare în ţara asta, ca să ne certăm între noi”

Şi lista poate continua. Poate cineva să-mi spună în afară de asta cu ce-a rămas în cap după 20 de ani de politică? Pentru că facem politică, nu mai e dictatură, avem intrigi şi partide parlamentare, ecologişti rebeli şi senatori independenţi. Avem şi minoritate, şi un preşedinte „jucător” şi o opoziţie puternică, şi o alianţă ticăloasă.

Dar n-avem politică.

În schimb avem analişti. E plin de specialişti, chiar şi online. Vin, emit teoreme, sunt siguri de anumite chestii. Mulţi dintre ei sunt oameni deştepţi, care din păcate sunt atraşi de fenomen. Dar nimic din ce spun ei nu poate fi validat cât timp noi nu avem politică. Îmi pare rău, dar orice panseu legat de politică capătă valoare de anecdotă pentru mine. Trăim într-un continuu „tot ce se poate” aşa că certitudinile sunt aproape de limita minimă admisă.

Rămân însă replicile, show-ul, distracţia care face rating, discuţiile interminabile. Talk-showurile au suferit o transformare: nu mai e talk-show, e talk-show. Accentul se pune în partea cealaltă (vorbim în continuare de politică, da?)

Îl parafrazez pe Maiorescu (ca să mai ridic puţin nivelul discuţiei şi al blogului, în contrapondere cu postul anterior legat de fotbal) şi spun: este mai bine să nu facem politică deloc decât să facem o politică rea.

L-I-V

question_answer3 comentarii
IN All Sports

bilet_liverpool

L – I – V
E – R – P
Double O – L
Liverpool FC!

Sper să fie frumos deşi nu mă simt intrat bine „în meci”. Poate până atunci o să fie altfel…

Nu trageti, huliganilor!

question_answer1 comentariu
IN All Sports

Baciu a făcut semne obscene la sfârşitul meciului cu Ceahlăul. A fost trimis la echipa a doua pentru 4 etape. Probabil că de acum lumea o să-l fluiere şi o să ţină minte. Dacă se enervează ultraşii îi zgârie şi maşina.

Baciu a greşit când s-a coborât la nivelul celor din tribună. N-a făcut un meci strălucit, dar el niciodată n-a fost în stare de aşa ceva. Eterna rezervă a Stelei s-a trezit titular dar jocul a rămas acelaşi. Nu e vina lui Baciu că a jucat prost,  e vina lojei că a jucat.

N-o să uit prea curând cum Szekely şi-a luat un mare bulgăre în cap în timp ce mergea la vestiare  şi aplauda publicul care îl ovaţiona (şi era înca 1-1). Asta după ce aproape că îl luase la bătaie pe Mulţescu pentru vociferările care au dus la întreruperea meciului.

N-o să înţeleg cum poate publicul să uite episodul bricheta. Tocmai publicul echipei care a beneficiat din plin de ce s-a întâmplat în Giuleşti.

Deşi Steaua n-a jucat strălucit sâmbătă seară, nu mă gândeam că ar putea cineva să arunce cu ceva în jucătorii noştri. Cu atât mai mult în Szekely care e pe o pantă ascendentă.

Deci dincolo de gestul lui Baciu, de la final, e gestul tribunei din minutul 60. Care nu se rezolvă cu nicio suspendare.

De ce ma vrei cum nu ma poti avea?

question_answer0
IN Gânduri de zi cu zi

În ultima vreme am avut câteva discuţii interesante, cu oameni pe care îi admir, legate de blogul meu şi cum ar trebui să fie el. A fost o surpriză tare plăcută să descopăr că astfel de oameni îşi pierd timpul citind despre ultimul film pe care l-am văzut sau ce-am făcut în weekend cu prietenii.

Pe lângă complimentele deosebit de măgulitoare, persoanele respective mi-au aruncat şi un mic sfat. Ba că abuzez de limbajul colocvial deşi eu sunt băiat deştept şi aş putea mai mult, ba că ar trebui să fiu mai diplomat. La momentul respectiv am zâmbit şi n-am făcut decât să reţin sfaturile pentru ca, ulterior, să-mi pun nişte semne de întrebare.

Ce sens ar avea să-mi corijez limbajul şi atitudinea conform unor norme propuse de alţii? Sigur, ar da mult mai bine „pe sticlă”. Normal, ar fi şi mama mai fericită. Dar ce-ar mai rămâne din specificul blogului? Cum bine mi-a zis cineva, dacă aş schimba chestiile astea, n-aş mai fi eu.

Reiau un citat din Slavici: „eroii adevăraţi dărâmă munţi, nebunesc, se ucid„. La ce mi-ar mai folosi un blog dacă n-aş putea să mă dezlănţui din când în când? Dacă n-aş spune tot ce-mi stă pe suflet, aşa cum mă conduc degetele pe taste să o fac. Dur, cu injurii, cu ameninţări sau cu vorbe mari care să mă transforme într-un apologet al te-miri-cărei idei neînsemnate.

Sigur, aş putea să stau să culeg subiecte interesante, să scriu vorbe meşteşugite în posturi lungi despre sensul vieţii. Dar simt că încă nu sunt acolo. Ar fi, prin urmare, o impostură. Chiar dacă avem mijloacele necesare, nu cred că e obligatoriu să ne apucăm de fabricat bombe atomice, cât timp nu suntem convinşi că ne-ar folosi aşa ceva.

(doamne, ce încheiere proastă pentru un post aşa bun :)) )

Sociale

Dă-mi un ecler!

Cumpără de pe eMAG cu acest link

Descarcă gratuit eBook-ul

ebook Digital Recap 2022
Hoi.La.Minut

Pe scurt:

Statistici TopBlog

Clasament TopBlog
Meniu