Azi a fost a doua ediţie a FotbalTweetMeet, singura competiţie sportivă dedicată tinerelor speranţe din social media românească.
După meci, graţie unor fotografii realizate de Simona Stănescu, am evidenţiat cele mai importante faze. Replicile sunt mai mult sau mai puţin conforme cu realitatea din teren.
Ca între prieteni..
Când am nimerit la festivitatea de deschidere în facultate am avut un prim şoc: doar 2-3 feţe cunoscute. Câţiva colegi din liceu, puţini bucureşteni şi în rest provinciali. Până atunci provincialii existau în viaţa mea doar la nivel teoretic. Pe principiul: da, există şerpi veninoşi, da, există femei frumoase şi inteligente, da, există provinciali – dar nu sunt prin preajmă.
N-a fost deloc o dragoste la prima vedere. Din contră, ne-am antipatizat reciproc. Eu simţindu-mă superior, ei simţindu-mă cum eram de fapt: arogant, superficial şi (cel mai grav) bucureştean.
Uşor-uşor am descoperit o grămadă de oameni faini care vin de prin provincie. Dar nu despre ei vreau să scriu, ci despre ceilalţi. Despre cei care se plâng non-stop de Bucureşti. Care se plâng că e un oraş aglomerat, murdar, că la ei acasă era mai bine. Îi recunoaşteţi uşor: un provincial se plânge mult mai des de aglomeraţie, praf… şi tot ce e naşpa aici.
Mi s-a cam luat de provinciali năzuroşi. V-am chemat eu la Bucureşti? Faceţi un sacrificiu pentru ţară? Nu.
În jurul meu (nu doar la facultate) sunt o grămadă de voci care se plâng că sunt departe de părinţi, că nu are cine să le gătească, că sunt mari chiriile, că la cămin e naşpa. Nasol. Şi ei sunt ăia cu capsa pusă care îţi strică ziua prin autobuz, ăia care nu zâmbesc, ăia cărora nu le convine nimic. Ăia care au o atitudine ostilă sau o nemulţumire veşnică.
E perfect valabil principiul bătrânilor care nu acceptă să se mute de aici într-un oraş mai ieftin. Nu trebuie să stăm toţi în capitală.
N-am o problemă decât cu cei care se plâng. Sau mai exact, cu cei care se plâng non-stop. De ce ai venit aici dacă e aşa naşpa tot? Ai venit ca să găseşti un job mai bun decât în oraşul tău, da? Să ai parte de o educaţie mai bună. Asta presupune nişte sacrificii. Nu e vina nimănui că te-ai născut în Plopeni, şi nici nu e obligatoriu să vii la Bucureşti.
Şi da, scriu asta din punctul de vedere al omului care a stat toată viaţa cu părinţii, pun-te masă, scoală-te masă. Asta e, am avut norocul să mă nasc aici. Nu vă convine, ştiţi unde sunt ieşirile, ştiţi unde e gara.
Mai ştiţi ce ziceam aici? Rămâne valabil.
S-au mai terminat nişte proiecte, au venit nişte probleme ca să le înlocuiască, am trecut peste anumite situaţii. Nu, nu sunt eu vag în exprimare, pur şi simplu e o perioadă vagă. E puţin ironic, dar şcoala mă ţine pe loc. Nici de proiecte n-am timp să mă ocup cum trebuie, nici la facultate nu ajung de câte ori vreau, nici licenţa n-am scris-o.
Dar o să fie bine. La un moment dat.
De pe mess.
Va aduc la cunostinta ca in urma actiunilor tradatoare care s-au petrecut in ziua de 10. febr.2010 in Camera Senatului, prin adoptarea tacita a propunerii UDMR de regionalizare a tarii, astfel incat judetele Covasna Harghita si Mures sa formeze o regiune ca in perioada stalinista (Regiunea Autonoma Maghiara), Forumul Civic al Romanilor din Covasna.
Harghita si Mures organizeaza in ziua de 20 martie 2010 , ora 11,00, in orasul Toplita, o manifestatie pasnica prin care sa atraga atentia autoritatilor Romaniei, ca romanii din aceste judete exista si resping tentativele UDMR de maghiarizarea a zonei. Va rog sa retransmiteti acest mesaj in primul rand fratilor romani si asociatiilor romanesti din aceste judete si din judetele adiacente care pot ajunge
După Wigan – Liverpool 1-0, meci în care Gerrard a făcut semnul victoriei în semn de protest faţă de arbitru, Benitez a zis că n-a văzut nimic
„I didn’t see anything, I was too far away.”
După ce Gerrard i-a dat un ditamai cotul unui jucător de la Portsmouth, la 4-0 pentru Liverpool, pe final de meci, Benitez iar n-a văzut nimic.
„I have been asked about it but I haven’t seen it so I would prefer to enjoy the victory.”
Deci pe el nu-l interesează de meci, cred că el stă pe twitter de pe telefon şi mai iese la margine ca să vadă scorul.
…la Noul Cinematograf al Regizorului Român. Sau mai simplu spus: la clubul Ţăranului, lângă Piaţa Victoriei.
Marţi, 16 martie
18:30 Trenul vieţii / Train de Vie, de Radu Mihăileanu, Franţa-Belgia-România, 1998, 103 min. Comedie.
20:30 Concertul / Le concert, de Radu Mihăileanu, România-Franţa-Italia-Belgia, 2009, 119 min.
Miercuri, 17 martie
18:00 Concertul / Le concert, de Radu Mihăileanu, România-Franţa-Italia-Belgia, 2009, 119 min.
20:15 Trăieşte! / Va, vis et deviens, de Radu Mihăileanu, Franţa-Belgia-Israel-Italia, 2005, 140 min.
Din păcate n-am cum să ajung în ambele zile. Va, vis et deviens e pe hard şi aşteaptă vizionarea. Train de Vie e şi el pe hard şi oricum n-aş avea răbdare să stau aproape 4 ore la cinema.
Deci o să revăd Le Concert 😀
Eram în tren… citeam.. şi ghici cine se-aşază-n faţa mea?
Fodo de la McCann!
Mă gândesc eu cum să mă bag în seamă fără să par fan Leo Burnett… Îmi aduc aminte că a făcut spoturile alea de la Vodafone, cu Puya şi Marius Moga. Intru repede pe Twitter, îl caut şi descopăr că-i place… ghici ce frate? Bahoi!
Şi ce fac? Şoptesc fix cât să m-audă: Ce-ar merge un spot cu Bahoi, aici în tren. Şi ceva cu Facebook.
Băi şi în 2 săptămâni apare spotul cu CRBL.. foarte tare frate :))
Din vară Rafa Benitez o să plece de la Liverpool. Sunt mici şansele ca LFC să ia Europa League şi să prindă locul 4 în Premier League. Aşa că Rafa Benitez o să plece, probabil la Real Madrid. Şi fanii lui Liverpool vor plânge după el, uitând toate egalurile alea afurisite de pe Anfield, din sezonul trecut; uitând cum juca cu 2 închizători până în minutul 80 în condiţiile în care Manchester deja câştigase în etapa respectivă.
Îl vom regreta pe Rafa Benitez atunci când o să aibă rezultate cu Real Madrid (sau cu altă echipă) şi Liverpool o să joace în Europa League, din moştenirea Benitez (să nu uităm că Gerard Houlier a lăsat echipa în UCL). O să uităm şi o să ne gândim doar la finala câştigată cu Milan, nu şi la cea pierdută, o să ne gândim doar la umilinţele administrate celor de la Real Madrid pe Santiago şi Manchester pe Old Trafford, fără să ne aducem aminte de umilinţele înregistrate cu Arsenal pe toate terenurile posibile.
O să explicăm eşecul din acest sezon prin plecarea lui Xabi Alonso şi Arbeloa la Real, uitând că Benitez şi-a dorit mai mult înfrângerea, atunci când a insistat non stop pentru Barry, în condiţiile în care mijlocul mergea perfect.
O să uităm multe atunci când noul antrenor n-o să aducă rezultatele pe care le aşteptăm. Şi ne vom aminti doar lucrurile bune, deşi n-ar trebui să facem asta.
În primul rând pentru că Academia Caţavencu este un brand. Un brand care s-a erodat în ultimii ani, dar care rămâne un brand. Şi nu citeam listele de redactori, ci revista. Ce-i drept, sunt o mână de oameni care au ieşit în faţă… dar alţii au rămas doar în spatele calculatorului (mai mişto suna „maşinii de scris”, dar nu mai e cazul).
Iar dacă ai de-a face cu un brand, nu poţi să vii într-o zi şi să spui: ok, noi de azi nu mai scriem aici, scriem dincolo, pentru că acolo e mai mişto şi nu ne cenzurează nimeni. Îi vor urma pe revoluţionari doar fanii, prietenii şi curioşii. Iar cei din urmă vor avea aşteptări mai mari de la Kamikaze.
După primele 3 apariţii, noul Caţavencu o să se aşeze într-un con de umbră, acolo unde o să şi moară la un moment dat. Pentru că treptat, inflamaţii vor realiza că plecarea nu a fost cea mai bună mişcare. Iar entuziasmul de început o să se piardă direct proporţional cu rata de golire a stomacului.
Pe urmă, ăia care sunt chiar tari se vor risipi pe la diverse Guerille, Cotidiane şi. a. mî. dî. Şi o să ne amintim că la un moment dat a fost o revistă Kamikaze. Aşa cum a avut şi Dinescu Plai cu boi, aşa cum a fost şi Aspirina Săracului… (chiar, îşi mai aminteşte cineva Aspirina Săracului?), aşa cum a fost şi Chestiunea Zilei. În urma lor a rămas un singur lucru: Brandul Caţavencu.
Post lung şi cu inside jokes.
Sâmbătă seară stadionul din APACA a fost extrem de gol. Doar echipele care urmau să se întreacă în competiţia fotbalistică şi-au făcut apariţia. Din păcate este al nu-ştiu-câtelea meci care se desfăşoară cu porţile închise. Suspendarea a venit după valul de RTuri şi cazul hashtagului #fotbaltweetmeet.
Deşi se anunţau partide interesante, totul a fost destul de clar. Studenţii lui EduarDobre şi hoinaru au dezamăgit spectatorii (ok, spectatorul). O prestaţie mult sub aşteptări, cu toate că studenţii l-au avut în poartă pe experimentatul Adi Zăbavă. Citeşte tot articolul
Mă gândesc la un experiment. O să încep să vorbesc mai corect. Adică cu formulări de tipul „vă/îţi cer scuze”, „prieten de-ai mei” etc.
Şi ca să sărbătoresc, tocmai am scris într-un mail „numărul de mailuri (…) pe care îl primesc”. Pentru că, nu-i aşa, numărul îl primesc. N-am apucat să recitesc şi iată.. mailul a fost trimis aşa.
Prima parte a postului mergea foarte bine pe Minuturi. Iar pe a doua am scris-o doar aşa, ca să mă fac de râs în faţa tuturor.
