Asta fiind urarea noastră de Crăciun.
Mulţumim @anca_n pentru brad 😀
It really is! I love Boxing Day Premier League Games 😀 Şi nu numai.
Urmează câteva zile în care chiar o să am timp! Pentru că de obicei toată lumea stă. Şi asta îmi dă mie ocazia să recuperez teren. O să fie o săptămână plină în care voi o să beţi, o să vă îmbătaţi şi o să petreceţi, iar eu o să lucrez, o să citesc şi o să mă uit la filme 😀
Nu, nu-mi fac Crăciunul lângă laptop. Se cheamă că îmi folosesc timpul cu înţelepciune 😀
Sărbători fericite!
La ce-o să apară azi 🙂 Pe ÎnConcert.ro 😀
Nu, n-am avut timp să-l pun până acu.
Enjoy şi întraţi mai încolo pe ÎnConcert.ro şi Monden.info ca să vedeţi despre ce e vorba.
Sper că e clar pentru toată lumea că vreau pe Anfield! Şi o să merg pe Anfield pe 18 februarie 2010. Chiar dacă circumstanţele date nu-mi sunt favorabile. Dar trebuie! Pentru că nu se ştie când mai joacă cu o echipă românească. Şi dacă nici când se ocupă cineva de deplasare nu merg, atunci când?
Hai să facem o gaşcă de doritori. Din ce am înţeles, mai mult de 1500 de lei n-are cum să coste toată aventura. Hai 2000 cu tot cu ce cadouri mai iei de acolo. Un maxim maxim. Biletele habar n-am de unde le vom lua, pentru că amărâţii ăştia de la Unirea nici site n-au. De fapt au, dar e suspendat.
Oricum ar fi, chit că mă duc în urziceni, şi tot fac rost de bilete. Mă gândesc să facem un mic grup de fani liverpool care să plece cu delegaţia unirii. Radu a zis că se bagă. Cine mai vine cu noi? 😀
*de ce ţi-ai şters bă, blogu? 😛
UPDATE: Biletele pentru deplasarea Liverpool – Bucuresti. Detalii aici.
N-am poză. Şi nici link. Dar dimineaţă am citit pe twitter că ninge şi m-am repezit la fereastră ca să văd care-i treaba. Şi era aşa mişto încât am rămas toată ziua în casă uitându-mă pe geam la viscolul de afară.
Şi pe urmă mi-am dat seama că de mult n-a mai nins înainte de Crăciun. De ani de zile n-am mai avut „a white christmas” oricât m-aş fi rugat de moş crăciun… poate anul ăsta nu se topeşte până săptămâna viitoare. AMR 10 😀
Şi bonus, mi-am amintit cât de frumos ne-a cântat Proconsul în Tribute „prima zăpadă” acum 2 săptămâni…
Toată lumea are invitaţii la Google Wave. Deţin momentan 25 de bucăţi cu care, evident, n-am ce să fac. Probabil o să dau o parte din ele câtorva oameni care nu au. Şi restu rămân nedistribuite.
Ce ziceam eu acum 2 luni? Între timp am făcut rost de 5 bucăţi, am testat împreună cu oamenii cu care chiar lucrez şi am văzut că nu merge. Prin urmare l-am abandonat până când o să mai facă Google o campanie de promovare cu ieşirea din preview-alpha-beta-whatever.
Pe scurt: am 25 de invitaţii, le dau dacă îmi sunteţi simpatici şi dacă le vreţi, Google wave e un jeg (cel puţin pentru moment) şiii… încă ceva…. ah, da! I told u so!
Acu nu mai e încălcare de copyright, corect? Acu nu mai sare nimeni să-l apere pe Alex Rădescu, nu? Că deh, n-a murit nimeni şi n-ai de ce să faci scandal dacă nu ai parte de mediatizare. Sau asta nu e „încălcare flagrantă a drepturilor de autor” şi nu se pune, right? Sau pur şi simplu nu e vorba de Alex Gâlmeanu. Cum era? Să strigăm în gura mare că altfel susţinem hoţia? Bine că acum singurul care s-a sesizat e Zoso. În rest, pace şi prietenie.
Supeeeer!
Cam asta exclam de fiecare dată când mai apare câte un organizator care vrea să facem concurs pe ÎnConcert.ro. V-aţi prins, sunt sarcastic. Şi asta pentru că nimănui nu-i pasă dacă facem sau nu concursuri. Nu, n-aduc niciun plus de valoare siteului. Nu, n-o să intraţi brusc pe siteul meu pentru că sunt concursuri. Şi dacă o faceţi doar ca să participaţi, guess what: i don’t need you. N-ai ce să faci cu un public concursist. Şi în plus, când v-aţi uitat ultima oară la OTV pentru că aveau un concurs mişto? Dacă aţi făcut aşa ceva, clar nu sunteţi în targetul meu.
Toată lumea are impresii greşite despre concursuri:
– organizatorul: are impresia că îi iese ceva la afacere. Da, am expunere mai mare, află lumea de mine prin WOM şi devin mai cunoscut
– sponsorul: aduc un plus de valoare, bag bani, fac o investiţie practic, organizatorul ar trebui să-mi mulţumească, se scoate dacă primeşte chestiile astea moca de la mine
– participantul: sigur sunt aranjate, dar o să particip tocmai ca să nu câştig şi să se dovedească ipoteza mea! sau dacă nu sunt aranjate e ţeapă, nu-mi vin premiile acasă, las’ că ştiu eu.
De fapt concursurile sunt făcute ca să aducă un plus de acoperire unui eveniment, n-o să vă aducă mai mult trafic indiferent că daţi un bilet la madonna sau un logan (sunt chestii accesibile. singura variantă în care reuşiţi să atrageţi trafic şi atenţie sunt excusivităţile – doar voi să daţi bilete la madonna, doar voi să daţi un hummer etc) – ori e premiul prea mic, ori dau şi alţii. Iar exclusivităţi la chestiile care chiar contează pentru multă lume nu prea aveţi cum să prindeţi.
Aşa că, sfatul serii de luni: concentraţi-vă pe conţinutul sau serviciile pe care le oferiţi 🙂
Voiam de mult să subliniez chestiile astea. Mi-aş fi dorit chiar şi o campanie împotriva celor care vorbesc aiurea limba română (pe care probabil o s-o fac la un moment dat, dacă mă susţine cineva). Am putea găsi un loc în care să organizăm un eveniment pe tema asta.
Un prieten de-ai mei e la fel de grammar freak şi mă corectează de fiecare dată când scriu/zic ceva greşit. Şi e util, pentru că uneori mă mai prostesc cu chestii de tipul „fro”, „doo” etc. Dar ştiu o persoană care nu se mai poate corecta şi vorbeşte aşa mereu!
Şi e delincvent, merită, rişti, serviciU, mi-ar plăcea, eu continuu şi tot aşa.
Da, ştiu că în unele cazuri potrivit DOOM 2 sunt acceptate şi alte forme (eu continui de exemplu) dar asta se întâmplă pentru că se vorbeşte de modernizare. Modernizare my ass. Mi-am zis aici părerea despre ideile inovatoare ale Academiei Române.
Nu e: vroiam, locaţie, de-al meu, delicvent, se merită, te rişti, servici, mi-ar place, eu continui.
Şi da, e trist dacă vorbiţi greşit. Nu e fiţă, e normalitate! Şi m-am săturat să se tot schimbe reglementările în limba română pentru că suntem un popor de analfabeţi.
Bonus: Este îţi cer scuze.
Cumpără de pe eMAG cu acest link
