Aş putea să scriu pe blog un post despre cât de naşpa este BRD. Şi aş putea să povestesc cum am fost luna trecută să-mi închid cardul şi tanti de la ghişeu (după o oră de aşteptare) mi-a zis că nu poate să-mi închidă şi contul. Şi că pentru asta trebuie să vin peste o lună fix. Şi atunci eu am întrebat: fix fix? Da, fix, adică pe 19. Boon, vin pe 19. Şi mi-a dat banii pe care îi mai aveam pe card şi mi-a oprit o grămadă din ei (vreo 15 ron) cu menţiunea: Haideţi că v-am oprit bani destui, nu trebuie să mai plătiţi nimic luna viitoare, doar închidem contul.

Şi aş putea să mai spun că azi am fost şi mi-au mai cerut 9 lei taxă de şmecher pentru că ei de fapt mâine închid contul şi, citez: Dacă cumva apucă să se ia comisionul mâine, ce facem? Deci mi-au luat banii pe probabilităţi. Nice.

Şi aş fi putut să mă cert cu ele acolo, să cer o discuţie cu şeful lor, să fac scandal, să mă bălăcăresc şi să mă enervez. Pe urmă să vin acasă şi să scriu un post lung în care să fac SEO pe cât de naşpa e BRD, Emi Gal style.

Dar n-o să fac asta.

Uitându-mă acum peste posturile ultimelor zile, mi-am dat seama că scriu numai prostii. Ce-am fost şi ce blogger am ajuns.  Două posturi cu clipuri, două recenzii de evenimente online, o poantă, două – trei posturi personale şi cam atât. Au trecut luni bune de când n-am mai pus un post la categoria De soi.

Mai rămâne să povestesc şi eu întâmplări din faţa blocului sau auzite la coadă la pâine şi să-mi fac cărţi de vizită cu Alex Ciucă – Blogger.

Din fericire există în blogosfera asta două domnişoare care s-au reapucat de scris ca să contrabalanseze cantitatea de prostii pe care le debitez eu. Le găsiţi aici şi aici, de la L la M.

Sau:

Dan Bălan şi-a făcut piesă la videoclipul filmat de curând.

Sau:

Dan Bălan a fost entuziasmat de succesul videoclipului său şi s-a hotărât să-i facă şi piesă.

Pentru că asta nu e piesă cu videoclip, ci invers. V-aţi prins voi. Cică e acelaşi tip care îi face clipurile lui Jay Z. Din partea mea putea să-i facă şi lui Jean de la Craiova clipurile, dacă ăsta i-a ieşit aşa, e de ajuns.  De departe cel mai tare clip din ultimii ani. Şi nu numai tipele sunt cauza. Că tipe avem şi noi, important e cum le folosim, right? 🙂

Am crezut iniţial că e mişto piesa şi mi-am luat-o s-o ascult pe repeat. Dar dacă nu mă uit şi la clip degeaba.

Încercam şi eu ca omu să sortez nişte fişiere pe hard când m-am trezit că nu mai e spaţiu. Hardu meu e cam full şi nici să pun altu nu mai merge (funcţionez pe laptop). Aşa că am încercat să fac curăţenie. Care curăţenie m-a dus la folderul cu torr..uhm filme cumpărate legal de pe filmbox.

Şi avem topul filmelor pe care nu le-am văzut încă:

1. Mad Men – Season 3 – Last Episode. Habar n-am despre ce e. De o săptămână încerc să-l vizionez. Poate mâine. Poate.

2. Public Enemies M-am uitat la câteva secvenţe, nu m-a dat pe spate, l-am abandonat pentru când oi avea timp. Şi tot stă acolo de ceva timp.

3. The Rebound – Am văzut vreo 20 de minute, mi s-a făcut somn, am trecut peste. Şi de atunci să tot fie 2-3 săptămâni.

4. 500 Days of Summer – am auzit că e mişto, am văzut şi pe IMDB că e tare, am citit în stânga şi în dreapta. O să.

5. Nothing like the holidays – îl am din august. Atunci era cam aiurea să mă uit la filme cu Crăciun. Dar încă puţin şi vine la fix.

Şi asta a fost povestea celor 16 Gb ocupaţi aiurea. Noapte bună, copii!

Mergeţi la teatru cât timp mai aveţi pe cine să vedeţi. Mergeţi la teatru cât încă mai trăiesc o parte din greii acestei generaţii de actori. Mergeţi să-i vedeţi pe Piersic, Rebengiuc, Marin Moraru, Tamara Buciuceanu şi pe toţi cei care încă mai joacă. Mergeţi pentru că nu se ştie niciodată ce se va întâmpla mâine.

E trist dar e al naibii de adevărat.

Îmi amintesc şi acum o discuţie din urmă cu câţiva ani. Un cunoscut povestea că şi-a rugat mama (care lucrează în TNB) să-i facă rost de bilete la Take, Ianke şi Cadîr. Şi completarea mi-a rămas întipărită în minte: „Da, mă duc acum că cine ştie cât o să mai am ocazia să-l văd pe Beligan”.

Nu s-a stins Beligan dar piesa n-o să se mai joace oricum. Sau nu cu aceeaşi distribuţie. Din fericire am reuşit să văd Take, Ianke şi Cadîr, dar o singură dată…