De mult tot vreau să încep un serial. În liceu am făcut tot felul de tâmpenii şi ar fi păcat să nu rămână ceva scris. Şi când spun multe tâmpenii, lumea zâmbeşte şi se gândeşte la ceva chiuluri, fotbal şi alergat prin liceu. Nu. Noi am ridicat chiulul la grad de artă. De fapt, noi nici nu chiuleam, că n-aveam absenţe, noi ne învoiam de la profesori. Cişmigiu et Comp joacă la pitici pe lângă ce-am făcut noi în liceu.

Pentru că au trecut vreo 5 ani, consider că faptele s-au prescris, deci e ok să scriu. Mai ales că unele personaje nici nu mai sunt în învăţământ.

Titulatura de “Arhangheli” ne-a dat-o în glumă profa de română, cea care ne scotea mereu din încurcături. Eram 4 nebuni (eu, Edi şi Răzvan şi un al 4-lea care s-a schimbat de mai multe ori) şi probabil de la cei 4 evanghelişti s-a ajuns la arhangheli… sau ceva de genul. Oricum, a devenit exprimarea noastră preferată.

Ca să înţelegeţi despre ce e vorba, am fost singurii oameni din liceu care la fiecare consiliu profesoral erau propuşi pentru scăderea notei la purtare. Şi în cei 4 ani tumultuoşi de liceu (cei mai frumoşi din viaţa mea) am avut o singură dată media scăzută, pentru o absenţă în plus (11 în loc de 10, cât era maxim admis).

Revin cu primele poveşti despre învoieli şi cum am ieşit noi campioni la toate sporturile posibile în clasa a 10-a.

Colecţia completă de poveşti din Şcoala Centrală aici.