ikea

IN Casual stuff

ikea_image

*Later edit: Am primit nişte clarificări de la agenţia de PR: cele 3 magazine se vor deschide până în 2021, urmând ca până în 2025 să se ajungă la 9 magazine IKEA în România.

Ieri s-au anunţat rezultatele financiare ale IKEA România, alături de o mulţime de cifre de vânzări. Cu un singur magazin fizic (plus cel online) IKEA a vândut de 115 milioane de euro într-un an, cu 21% mai mult decât în anul financiar precedent. Numai restaurantul a adus venituri de 7,2 milioane de euro într-un an. Adică peste 20k euro pe zi, dacă ne gândim că n-a fost deschis 365 de zile.

S-au vândut 5 milioane de chifteluţe şi 3 milioane de hot-dogi. Cu chifteluţele măcar avem o scuză, că se împart la 10 porţiile, dar 3 milioane de hot-dogi? Eu am mâncat vreo 6 pe tot parcursul anului financiar 2016, cine i-a mâncat pe restul? Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

ikea_catalog

Am câţiva prieteni pentru care catalogul IKEA este o chestiune vitală. Trebuie să-l aibă REPEDE, preferabil imediat după ce apare. Recunosc, nu fac parte din categoria asta, deşi îmi place foarte mult să mă uit pe el şi îl răsfoiesc chiar şi la câteva luni de la lansare.

Pentru mine, catalogul IKEA este ceea ce era catalogul Neckermann pentru părinţii mei: o sursă de inspiraţie, o serie de imagini la care aspiri, cu diferenţa că acum chiar pot merge la magazin să iau unele chestii. Teoretic aş putea să iau tot ce-i acolo, dar câteva nu încap în apatament, iar altele m-ar obliga să arunc mobilă care e foarte ok. Aşa că rămân cu privitul şi cumpăr ba o solniţă, ba o piatră de ascuţit cuţitele, ba un castron de bambus.

Anul ăsta catalogul IKEA pune în centru bucătăriile şi sunt unele care arată absolut bestial. Mereu mi s-a părut cea mai cool treabă un bufet/masă de lucru pe mijlocul bucătăriei. Dar pentru asta îţi trebuie spaţiu, nu glumă.

Tot la capitolul bucătărie IKEA, sunt noutăţi şi în restaurant: somonul nu mai e cu brocolli gratinat, ci cu cartofi, fasole verde şi sos olandez, sucurile nu mai sunt Pepsi, 7Up şi Mirinda, ci unele cu 50% mai puţin zahăr (arome naturale), iar ca desert a apărut iaurtul îngheţat cu gem de merişoare. Chifteluţele de pui şi cele vegetale sunt de ceva timp în ofertă, însă abia acum au intrat oficial.

Catalogul a ajuns deja în unele case şi până pe 1 septembrie va fi distribuit în Bucureşti, Ploieşti şi Piteşti. Online îl puteţi găsi aici, în caz că nu mai aveţi răbdare.

Cât despre noul magazin din zona Policolor (1 Decembrie), reprezentaţii IKEA au zis că tocmai s-a dat aprobarea pe planul urbanistic zonal şi probabil că urmează să înceapă construcţiile.

IN Advertising/PR

ikea_sydney

Mişto de tot ideea celor de la IKEA Australia, care au făcut un parteneriat cu airbnb şi au pus la dispoziţie magazinul din Sydney pentru 3 familii care foloseau platforma airbnb. Pentru cine nu ştie, airbnb e o modalitate ieftină prin care găseşti cazare la diverşi oameni care au o cameră sau un apartament liber.

Detalii despre idee (care e un gimmick de PR, dar e unul bun) găsiţi aici. Sunt convins că fetele de la The Practice şi-ar fi dorit să facă ele aşa ceva. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

korken-borcan-cu-capac

IKEA şi-a lansat catalogul pentru anul viitor, jumătate din Bucureşti e în extaz. Nu înţeleg exact care e miza catalogului în sine, mai ales că oricum ajungi să cumperi mult mai multe chestii decât ţi-ai propus odată ce ai intrat în magazin. Mi se pare că e mai mult subiect de discuţie pentru gospodine şi analiză pe text.

Dar cu toate astea rămâne una dintre cele mai vechi forme de publicitate cu o apariţie neîntreruptă în ultimii 60 de ani.

De pe coperta catalogului 2014 cel mai mult îmi place borcanul ăsta din dreapta, care e foarte etanş. Păi dacă avea bunica borcane de-astea, cred că mâncam şi peste zece ani din zacusca făcută acum 🙂

Cataloagele se împart începând cu 19 august, pe Ikea.ro veţi găsi o hartă interactivă cu statusul distribuţiei, se vor da 950.000 de exemplare în Bucureşti, Ploieşti şi împrejurimi, iar dacă cumva rămâneţi fără catalog să ştiţi că îl găsiţi şi online. Dacă faceţi colecţie sau ceva pot să vă dau catalogul meu.

IN Casual stuff

În 1951 IKEA tipărea 250.000 de exemplare ale catalogului cu produse. 60 de ani mai târziu, în plină eră digitală, când totul trece pe tablete, IKEA ajungea la 160 de milioane de exemplare în toată lumea. Anul acesta, numărul crește la 211 milioane, cataloagele fiind distribuite în 43 de țări (29 de limbi).

E clar că în acest caz printul vinde, și vinde extrem de mult, fiind o parte esențială în promovarea produselor. Nici nu poate fi vorba de o înlocuire a cataloagelor cu versiuni digitale. În schimb, începând cu anul acesta, aplicația de smartphones și tablete este menită să aducă un plus de conținut.

În acest caz tehnologia nu va înlocui printul, ci va veni în completarea lui. O parte dintre paginile catalogului IKEA 2013 au într-un colț un telefon mobil stilizat care indică existența conținutului extins, accesibil cu ajutorul telefoanelor mobile și al tabletelor. Prin scanarea paginilor cu ajutorul aplicației de Android și iOS veți putea accesa imagini 3D ale produselor, versiuni X-ray, galerii foto extinse (cu diverse nuanțe și combinații) și video.

Încă nu vorbim de augumented reality, dar cred că ne îndreptăm în direcția respectivă pentru segmentul ăsta de business.

În cadrul aceluiași eveniment a fost lansat și programul de fidelizare IKEA Family despre care puteți citi mai multe la Radu.

 

IN Casual stuff

Acum vreo 2 săptămâni am primit un colet la birou casa conspirativă. Pentru că se încheiase programul de lucru şi eu eram deja în drum spre casă, am dat o fugă a doua zi dimineaţă, înainte de plecarea la Oradea. După un ocol considerabil şi o întârziere de vreo oră, aveam în mână aparatul Knappa de la Ikea, gata asamblat şi pregătit de un foto-reportaj la Oradea. Numai că în momentul în care am schimbat maşinile, aparatul a rămas în parcare pe bancheta din spate a hoimobilului. Când mi-am dat seama eram deja pe la Braşov. Citeşte tot articolul

IN Sunday's Media Recap

Google a lansat Google Drive – serviciul de file-sharing care înglobează şi Google Docs. Detalii.

Serviciul Mediafax Monitorizare are o nouă versiune disponibilă în beta (deocamdată). Detalii.

Marţi şi miercuri a avut loc ZF Mobilio Business Forum, eveniment dedicat pieţei de mobile şi aplicaţiilor. Rezumate aici şi aici.

Vlad Stan a anunţat Geekcelerator, un program dedicat start-up-urilor care ţintesc să ajungă la Londra sau în Silicon Valley.

Joi a avut loc SMARK KnowHow – Brands & Communities, eveniment realizat de Smark.ro. Detalii.

S-a lansat ZFCorporate.ro, o platformă contra-cost dedicată firmelor şi factorilor de decizie din firme (vechiul ZF Exclusiv) Detalii.

Preşedintele IKEA a acordat trei interviuri în România: unul pentru TV, altul pe print şi unui blogger. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: spoturile Aqua Carpatica au fost interzise, avem 2 oameni în juriu la NY International Advertising Awards, ProTV a lansat Voyo Cinema, a fost lansat Mobilio Adserver, iar OTV mai are o lună de emisie.

Meniu