Tag

publicitate

Cum se făceau reclame pe timpuri: PUMA Hardchorus

1

Ştiu că pare uşor dubios să spui “pe timpuri” şi să te referi la o campanie din 2010, dar spotul ăsta de la Droga5 e deja un clasic. Şi chiar nu se mai fac reclame ca atunci.

Gândiţi-vă doar ce nebunie era în 2010 să faci un spot de 2 minute. Şi să-l dai doar pe net? Cine să se uite la el? De ce ar face oamenii asta?

Citeste tot articolul

Publicitatea românească în 2019: Ipostaze

6

Am avut recent impulsul de a porni un proiect audio legat de advertising. Cel mai probabil din nostalgie, poate din dorinţa de a intra din nou în contact cu unii oameni cu care n-am mai interacţionat cam de acum 10 ani, când am terminat Şcoala ADC*RO. Însă mi-am dat seama destul de repede că publicitatea românească nu mai e deloc aşa cum era în urmă cu 10 ani, la naiba, nu mai e nici cum era acum 5 ani.

În momentul ăsta e o… masă amorţită de creativi care, dintr-un milion de motive, ajung să livreze publicitate total nememorabilă. Foarte rar mi se întâmplă să-mi rămână în cap spoturi, fie că sunt bune sau rele.

Citeste tot articolul

Un creativ leneş sau un buget prea mic

0

“There was definitely no need for technology or apps to explain a gesture that people know, such as getting rid of mosquitoes with a roll-up magazine,” says Franco. “This is not augmented reality—it is just reality. And that [is something] everyone understands.”

De aici.

O să murim cu corectitudinea în mână

0

Debate pe tema “Etica în publicitate” marţi seară la Centrul Ceh. Îl puteţi urmări aici, dacă aveţi de dat 2 ore din viaţa voastră. Au participat Orlando Nicoară, Felix Tătaru, Eliza Rogalski, Robert Tiderle, Şerban Alexandrescu şi Cosmin Pojoranu (Funky Citizens). 

Câteva observaţii:

  • Deşi era vorba de etica în publicitate, practic toată discuţia s-a învârtit în jurul întrebării “E normal ca brandurile să boicoteze Antena 3 şi România Tv?”
  • Înţeleg atitudinea lui Orlando, e foarte capitalistă (poate chiar cinică), dar mi se pare că ne minţim singuri dacă credem că piaţa se va regla singură. OTV-ul nu a dispărut cu adevărat decât în momentul în care l-au băgat la pârnaie pe Dan Diaconescu. Publicul (nu m-aş hazarda să spun doar de publicul din România) nu alege să mute canalul, ci continuă să rămână captiv într-un mediu care îi spune ceea ce vrea să audă.
  • Mă bucur că s-a stabilit de comun acord că toţi cei care au construit un business de media sunt nişte infractori mai mici sau mai mari. Caz în care n-ar trebui să ne aşteptăm decât la manipulare şi urmărirea interesului propriu.
  • Am rămas cu vreo 2 idei-concluzie ale lui Şerban Alexandrescu: 1) Probabil că va trebui să dresăm noi televiziunile astea care au derapaje prin retragerea brandurilor ori de câte ori sunt probleme mari de etică şi revenirea ulterioară. 2) Deşi am trăit mereu cu ochii pe ceea ce se întâmplă peste ocean încercând să copiem lucruri de acolo, de data asta decalajul a dispărut şi ne confruntăm cu aceleaşi probleme ca americanii (fake news, manipulare odioasă a unor televiziuni etc.). Din păcate n-avem cum să căutăm soluţiile la ei, că nu le-au găsit deocamdată.

Problema cea mare e că există 2 tabere. Cea “a lor”, care îşi permit să spună şi să facă orice (Cioloş e rudă cu Soroş, se dau bani protestatarilor etc.) şi cea “a noastră”, în care ni se spune pe mai multe voci să fim politically correct. Foarte creştinească abordarea asta, dar deloc utilă. În timp ce ăia ne înjură şi ne scuipă noi ar trebui să dăm dovadă de civilizaţie, să întoarcem celălalt obraz. Sigur, asta o să-i civilizeze.

De fapt, o să ne trezim că s-a furat tot ce era de furat în ţara asta, că am fost umiliţi, că părinţii noştri au fost manipulaţi să creadă că am luat-o razna şi că nu ne rămâne decât să ne cărăm de aici. Dar măcar vom trăi cu convingerea că am procedat corect până la decolarea avionului.

Festivalul studiilor de caz

1

Povestea asta cu aplicaţia fake care a câştigat premiu la Cannes Lions e principalul subiect de săptămâna asta în lumea publicitarilor. Ce m-a distrat super mult a fost şocul pe care l-au mimat mulţi oameni atât de la noi, cât şi din afară. De parcă cineva credea că totul e pe bune acolo. Ţin minte de prin 2007-2008 că se vorbea de ghosturi – campanii puţin vizibile, pentru care agenţia cumpărase din banii ei spaţiu media cu scopul de a câştiga premii.

Dacă pe vremea aia lumea se ferea să admită asta, acum cazurile astea se dau pe faţă. La ICEEfest un tip a prezentat o aplicaţie cu realitate augumentată ce fusese implementată într-o staţie de autobuz. Lumea vedea un geam şi prin geamul ăla părea că vine un leu, un dinozaur etc. La final, tipul respectiv a ţinut să precizeze că leul şi încă vreo 2 chestii, adică cele mai şmechere, n-au rulat deloc cu public, doar au fost introduse pentru filmarea de case study.

Acum s-a trecut la următorul nivel, băieţii nici nu mai implementează ideile pe care le au, doar simulează asta şi trec în studiul de caz. Premiul vine, şampania prosecco-ul curge, caravana merge. În curând se va proceda mult mai simplu: fiecare creativ scrie nişte idei la care s-a gândit şi juriul le premiază pe alea.

Distracţia de weekend: Publicitatea românească din 2001

0

Am dat întâmplător peste emisiunea asta cu Mihaela Rădulescu. Nu că aş fi vrut să abordez subiectul, dar măcar să fiu informat. Şi după ce am urmărit-o aberând vreo 5 minute despre performanţa în televiziune am ajuns la pauza publicitară. Poezie franceză! Elite, Bonux, “Turism pentru sănătate, un program social iniţiat de Guvernul Adrian Năstase”, Galina Blanca, spoturi de pe vremea când brandurile aveau bugete să filmeze spoturi aici. Şi tot le făceau prost :))

Rezumat al mişcărilor Publicis Groupe în România

3

Poate că aţi urmărit schimbările care s-au petrecut în ultima perioadă pe piaţa de advertising de la noi. Brandul Saatchi&Saatchi a trecut în ograda Publicis Groupe, Leo Burnett, iLeo şi The Practice au trecut sub aceeaşi entitate legală. Astea sunt informaţiile oficiale.

Mai exact, francezii au făcut nişte operaţiuni prin care au preluat controlul tuturor afacerilor din România, exact cum era de aşteptat. Chiar dacă cei doi şefi de la Publicis şi Leo Burnett România aveau alte planuri, au trebuit să se ocupe de consilidarea dictată de la centru.

Radu Florescu a fost invitat să se alăture grupului şi probabil că a refuzat, pentru că are destulă notorietate deja, iar clienţi pe reţea de la Saatchi nu erau. Urmează să vedem dacă se va mai încropi o agenţie nouă sub brandul Saatchi&Saatchi în România. Centrade merge înainte şi cred că o s-o ducă foarte bine fără să se observe pierderea brandului.

În rest, mari schimbări nu sunt, e o înfrăţire în limitele legii, cât să nu ţipe consiliul concurenţei prea tare.

Şi mai înseamnă că Mugur Pătraşcu, Monica Jitariuc, Oana Bulexa şi Gabriela Lungu nu mai sunt acţionari la iLeo şi The Practice (oricum nu ştiu dacă mai erau). Zice la ziar aşa:

Cele trei societati absorbite – Practice PR, iLeo Marketing si Leo Burnett – vor fi dizolvate prin lichidare, Lion urmand sa preia activele si pasivele fiecareia. Dupa fuziune, Publicis Groupe Holdings B.V. va detine 39,56% din Lion Communication, Stefan Iordache – 30,45%, iar Teddy Dumitrescu – 29,9%

Una cu Romeo Fantastik

1

Recent, epicentrul mondial al hipsterimii româneşti, clubul Eden, a găzduit concertul cantautorului Romeo Fantastik, primul solist de manele porno. Caterincă maximă pe hipsterii care au cântat şi au dansat pe manele, dezgust în rândul anti-hipsterilor.

Şi-acum să explicăm puţin existenţa acestui concert. Pe la sfârşitul anilor 2000 ăsta era test de intrare în Leo Burnett, pe care mai apoi ni l-a dat Naumovici şi la Şcoala ADC*RO,  la brieful de campanie neconvenţională, în 2008. 

Citeste tot articolul

Taclale Publicitare

2

Un serial care promite, mai ales pentru pasionaţi. Pentru cei care nu ştiu cine sunt domnii din clipul de mai jos… well… nu vă mai chinuiţi, probabil că n-o să fie la fel de amuzant.

Şi ăsta e abia trailerul! Via

Marketing bun sau păcăleală?

5

“Nemernicii ăia de la ProTV ne-au cerut Likeuri pentru un om amărât care dorea să se căsătorească cu iubita lui şi pe urmă ne-au băgat pe gât serialul lor! Nişte netrebnici!”

Firs of all: ce om normal dă like la pagina aia? Să spunem că ar fi fost un caz real, voi chiar vreţi ca Alex Puică să trăiască sub papuc toată viaţa lui? Adică băiatul ăla e atât de fraier încât face tot ce îi spune nevasta, şi nici măcar nu e nevastă-sa încă! Zice tata socru să-i impresioneze, omul se execută. Şi ce poate să impresioneze mai mult pe un cetăţean de vreo 60 de ani decât 100.000 de likeuri pe Facebook? Tatăl urma să cadă în fund când ar fi văzut ce expert social media e viitorul ginere. “Ah, tinere, credeam că nu poţi să strângi atâtea likeuri şi că eşti ca experţii ăia de 2 lei, dar dacă ai reuşit, ia-o pe fata mea”.

Revenind la campanie în sine, am fost surprins că oameni din zona de comunicare dezaprobau tactica. Ionuţ zice că e un exemplu prost ce nu trebuie urmat, eu sunt mai degrabă de acord cu Răzvan.

Citeste tot articolul