teatru

IN Casual stuff

ideo_echipa

Nico a întrebat dacă n-aş vrea, eu am zis „DAAAAAAAAA!” şi gata, am intrat în echipa Ideo Ideis. Pe urmă am trecut la treabă. Cam asta e povestea pe scurt.

Poveştile pe lung sper să le scriem de acum încolo. Până atunci vă aşteptăm pe Facebook, TwitterInstagram şi la Alexandria, între 18 şi 26 august. Despre Ideo Ideis am tot scris de-a lungul timpului şi o să mai scriu.

Dacă sunteţi din Alexandria vă aşteptăm să vă înscrieţi pe listele de voluntari.

Dacă nu sunteţi din Alexandria, puteţi să susţineţi festivalul cu o donaţie pe platforma Creştem Idei.

Like, Share, RT, Double Tap, etc.

Încă puţin

question_answer0
IN Teatru

sibiu1

Mai sunt 3 săptămâni până începe FITS 2014, iar eu abia aştept să ajung la Sibiu. Am citit zilele astea cam tot ce s-a scris despre Oidip, cel mai nou spectacol în regia lui Silviu Purcărete. A avut premiera săptămâna trecută la Teatrul Radu Stanca, iar în cadrul FITS se va juca o singură dată, am prins la fix bilete 😀

Eram super încântat că merg la Călătoriile lui Gulliver, dar cred că Oidip o să facă senzaţie. Ăsta e feelingul meu. Citiţi despre premieră aici şi aici.

IN Casual stuff

actelier

În ultima vreme au apărut tot mai multe iniţiative legate de teatru şi modul în care intră el  în vieţile noastre. În această categorie se înscrie şi ACTELIER, un proiect menit să surprindă şi să folosească anumite tehnici din actorie pentru zona de business.

Sună foarte interesant, chiar sunt curios ce fel de situaţii sunt pregătite cu ajutorul tehnicilor din actorie, mai ales că tot ce-am învăţat de-a lungul timpului a fost mai mult din practică şi mai puţin din cărţi sau workshopuri.

Prima sesiune de workshopuri începe pe 12 mai, iar înscrierile se pot face până pe 10 mai.

Weekendul ăsta înscrierea la workshop are o reducere de 20% (costul total e de 300 de euro pentru 12 săptămâni de cursuri).

Nişte detalii extra găsiţi şi aici. Citeşte tot articolul

IN Teatru

fits_sibiu

Săptămâna trecută s-a publicat programul parţial al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu şi s-au pus în vânzare biletele pe Eventim.ro.  Anul acesta festivalul are loc între 6 şi 15 iunie.

Din păcate, văd că nu prea s-a comunicat online chestia asta, exceptând pagina oficială de Facebook. Şi e păcat, că sunt oameni care n-au fost pe fază, iar biletele deja se dau ca pâinea caldă. Când s-o începe promovarea mai intensă probabil că multe dintre spectacolele foarte mişto vor fi sold out.

Găsiţi programul detaliat aici. Mare atenţie! Nu este programul 100% final, din câte ştiu se mai adaugă pe parcurs anumite spectacole, uneori e posibil să se şi anuleze spectacole în caz de forţă majoră. Mai e o lună şi jumătate până la debutul festivalului. Însă, în mare, cam ăsta este programul.  Citeşte tot articolul

IN Teatru

ideo_inscrieri

Anul trecut juriul de la Ideo Ideis anunţa că se doreşte desfiinţarea competiţiei propriu-zise, a concursului de teatru. Nu pentru că ar funcţiona ceva greşit acolo, nu pentru că s-ar fi născut discuţii, ci pentru că toată lumea prezentă la Alexandria ştie că sistemul de premiere era o convenţie deloc necesară. Vorba aia, nu e despre destinaţie, e despre călătoria în sine.

Tinerii care merg la festivalul ăla de teatru nu se înscriu pe o listă ca să vâneze o diplomă, toţi vor să înveţe cum e cu actoria. Şi repetă luni întregi înainte să ajungă la festival, îşi perfecţionează aptitudinile, fură meserie de la traineri. Iar spre final, când începe competiţia, dau tot ce au mai bun pentru că alea sunt „meciurile lor oficiale”. Dar n-o fac pentru premii, ci pentru că vor să exerseze în condiţii cât mai reale, în faţa unui public critic, de multe ori format tot din participanţi la festival.

Dacă până anul trecut exista o competiţie în care se dădeau nişte premii, ediţia a IX-a de Ideo Ideis aduce o „secţiune de teatru tânăr”, în cadrul căreia 9 trupe selectate de mentori (Cătălin Ştefănescu, Andi Vasluianu, Medeea Marinescu, Marius Manole și Vlad Zamfirescu) îşi vor putea prezenta spectacolele.

Anul acesta Ideo Ideis are loc între 18 şi 26 august, iar înscrierile trupelor de teatru se fac până pe 7 iunie. Alte detalii despre festival găsiţi pe site, eu abia aştept să vină luna august. La ediţia precedentă am ajuns în două reprize la Ideo, sper să se alinieze planetele şi să pot sta cât mai mult şi de data asta.

IN Teatru

d-alecarnavalului

Joia trecută am fost la premiera oficială a unei noi montări „D’ale carnavalului”, de data asta la Teatrul Mic, în regia lui Dragoş Galgoţiu. Partea bună (pentru mine) a fost că nu ştiam absolut nimic despre spectacol, deci aşteptările mele erau aproape de zero. Am văzut „D’ale carnavalului” când eram mic de tot, pe la Bulandra cred, şi prin 2012 am văzut montarea lui Silviu Purcărete. Niciuna nu m-a dat pe spate, dar ambele au fost bune. Nu e textul meu favorit din Caragiale, însă o piesă montată şi jucată bine poate avea la bază şi cotele apelor Dunării.

Numai că în versiunea asta nu e cazul. Piesa e slabă rău, şi dacă n-avea noroc de actori buni, era de-a dreptul proastă. Florin Călinescu, Cristi Iacob, Ovidiu Niculescu, Doru Ana. Astea sunt numele sonore care reuşesc să salveze puţin situaţia. În rest, e cam trist. O Miţa interpretată de Adriana Şchiopu extrem de slab. Nu mai văzusem de mult timp teatru cu ţipete şi urlete pe scenă, râs forţat şi o atitudine total isterică. Ok, înţeleg că aşa e personajul, dar nu-i accentuezi trăsăturile dacă ţipi mai tare decât pot suporta spectatorii. Citeşte tot articolul

IN Teatru

piesa_act

Am păşit aseară în sala teatrului ACT cu inima strânsă, cred că aveam eu emoţii mai mari decât cei direct implicaţi în piesa ce urma să se joace. „Dacă n-o să-mi placă?”. Venisem cu nişte aşteptări cât Casa Poporului, justificate de numele implicate.

Când mi s-a oferit şansa să asist la piesa scrisă de Cătălin Ştefănescu, regizată de Alexandru Dabija şi jucată de George Mihăiţă şi Marcel Iureş, am zis un „DA!” hotărât. Şi imediat după asta am început să-mi creez aşteptări.

„Cum o fi Moromeţii în două personaje? Simplu, cum să fie? Ce mare lucru?”
Asta a fost prima mea greşeală. Că nu mi-am dat seama ce înseamnă să surprinzi esenţa romanului cu doar două personaje, într-un dialog fără oprire, într-o oră şi jumătate.

A doua greşeală a fost legată de George Mihăiţă, pe care l-am văzut în multe piese de la Comedie şi pe care mereu l-am asociat cu personajul din BD în alertă. Nu e vina omului că m-am blocat eu pe amintirea aia, dar niciodată nu m-am putut gândi la altceva. Eh, de-asta aveam îndoieli.  Citeşte tot articolul

IN Teatru

masculin_feminin

Foto: Anca Robu

V-am mai spus că nu sunt fan al teatrului contemporan. Piesele scrise în zilele noastre mi se pare că merg într-o direcţie greşită. Prea multe drame, prea mulţi oameni cu probleme moderne, prea puţină substanţă. Sau aşa e în general.

Cam cu gândurile astea am pornit aseară spre Teatrul de Comedie, unde urma să văd Masculin – Feminin, o piesă de Lia Bugnăr cu Marius Manole, Laura Creţ, Ilinca Manolache, Teodora Stanciu şi Andrei Aradits. Pe lângă asta aveam şi un gust amar lăsat recent de Noi4, o altă piesă a Liei Bugnăr, cu o parte din actorii care joacă şi în Masculin – Feminin.

Surpriza a venit foarte repede, odată cu intrarea în scenă a Laurei Creţ, de departe piesa de rezistenţă a spectacolului. Text foarte bun, amuzant în multe momente, dramatic pe alocuri. Şi un joc bun pentru Marius Manole şi Ilinca Manolache, care o completează pe Laura Creţ.

Teoretic e un subiect incomod, o poveste destul de încâlcită, aproape tristă, despre redescoperirea de sine. Însă e atât de bine scrisă încât la final te ridici şi aplauzi. Cu siguranţă nu e o capodoperă, însă e una din piesele bune de pe scenele bucureştene, nu degeaba o laudă lumea. Şi asta deşi e teatru contemporan, care mie îmi place foarte rar.

IN Educatie&Literatura

ideo_hug

Un festival cât o îmbrăţişare. Aşa e Ideo Ideis. Îl trăieşti din plin alături de mulţi oameni şi până să-ţi dai seama că se întâmplă deja s-a terminat. Rămân în urmă prieteni noi, legături consolidate, cupluri şi despărţiri. Totul se reportează pentru anul următor, când cei mai mulţi participanţi vor reveni la Alexandria, fie că trupa lor e sau nu înscrisă în competiţie. Citeşte tot articolul

IN Educatie&Literatura

ideo_echipa

Vineri seară am ajuns din nou la Alexandria pentru o nouă porţie de energie de la cei 200 de tineri participanţi iubitori de teatru. Chiar mă întreba un prieten: „Cum, şi voi vă duceţi acolo ca să vă hrăniţi cu energia puştilor ălora?” – „Da. Exact asta facem.”.

Gala de închidere a festivalului a fost o explozie de bucurie atât pentru participanţi cât şi pentru organizatori. Casa de Cultură din Alexandria era plină-plină, s-a stat pe scări şi în picioare, pe margine. S-a aplaudat minute în şir, toată lumea era cu zâmbetul pe buze. Chiar dacă au fost doar câţiva premianţi, toată lumea a câştigat. E un clişeu, dar aici chiar aşa a fost, pentru că Ideo Ideis nu e despre competiţie, ci despre prietenie, experienţa acumulată, exerciţiu, dezvoltare personală şi auto-cunoaştere.  Citeşte tot articolul

Meniu