vodafone

IN Branded

Pe la vreo 6-7 ani am văzut prima oară Dumbrava minunată, un film românesc pentru copii. Pentru un băiat de Bucureşti, crescut între betoane, povestea asta cu pădurea ca tărâm magic prin care te conectezi cu natura mi se părea utopică. Dar sunetul ăla captat în film mi-a rămas întipărit în cap mult timp după ce am văzut filmul. L-am regăsit câţiva ani mai târziu, în munţii Bucegi, în timp ce urcam spre Stâna Regală, undeva prin Sinaia. 

Pădurea aia, prin care se spune că urca Regina Maria în fiecare zi pentru plimbarea de dimineaţă sau de seară, e unul dintre locurile mele favorite din lume. Şi cred că unul dintre puţinele locuri în care simt o conexiune specială. E pădurea în care am făcut primele drumeţii cu părinţii mei, pădurea în care am urcat cu mai multe găşti de prieteni prin facultate şi după şi cea în care am plimbat câteva fete.

Din fericire, e într-o zonă destul de populată, aşa că sper să rămână intactă pentru mulţi ani de-acum încolo. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

indygen_se_inchide

Povestea nespusă a Indygen sună cam aşa: nişte băieţi deştepţi s-au dus la Vodafone într-o zi şi au zis: daţi-ne vreo 60.000 de euro (poate mă înşeală memoria, dar cam de suma asta s-a auzit) şi vă vom vinde cea mai tare idee care a existat în telecom. S-au dat aprobările necesare, s-au făcut pregătirile şi câteva luni mai târziu s-a lansat reţeaua. Era ceva între un MLM educaţional şi o reţea în reţea cu oferte la cartelă. Un fel de urmaş hipsteresc al cartelei Kamarad.

Aşa cum am zis încă de la lansare, şansele să funcţioneze erau foarte mici. Mai întâi contentul care trebuia băgat în site nu s-a mai făcut. Pe urmă, de bine ce se lansase, proiectul a intrat într-un redesign total, că băieţilor le venise o idee nouă. Văzând că merge şi nu prea, nici ăştia de la Vodafone n-au sărit cu bugetele de promovare, că aşa e la corporaţie. Nu livrezi pe aşteptări în Q1, nu mai primeşti bani de marketing pentru Q2, iar dacă o duci tot aşa, nici nu mai prinzi Q3.

Pe scurt, asta e şi povestea cu Indygen. Băieţii au încasat nişte bani pentru idee, iar mai apoi s-au agitat să îndeplinească targetul de 25-30 de mii de cartele vândute în 6 luni. Asta în condiţiile în care la lansare nici nu te puteai porta în reţea. Evident că erau mult sub target după primele luni, parcă pe la 2000, aşa că s-au desumflat rapid. Dar în istorie va rămâne drept o idee vândută mişto de cineva la Vodafone.

Ce n-am înţeles eu e de ce Vodafone insistă cu genul ăsta de abordare pentru tineri, tocmai ce-au lansat You, probabil ca să înlocuiască muribundul Indygen.

IN Casual stuff

Îmi place Reporter Virtual, de obicei livrează materiale de calitate. Dar când te apuci să scrii şi la kilogram, se întâmplă s-o dai în bară. Domnul Laurenţiu Ciocăzanu nu prea ştie cum e cu campaniile publicitare, chiar dacă are o experienţă uriaşă în presă.

 într-un clip construit cam după acelaşi calapod cu cel în care juca şi ciobănaşul din Jina Sibiului

Da, asta presupune o campanie: o serie de aduri similare, cu acelaşi concept. Dacă platforma Vodafone este „Românii au iniţiativă”, era la mintea cocoşului că vor exista mai mulţi români, nu doar un cioban. Povestea cu venirea lui Ponta s-a nimerit să coincidă, personajul Ghiţă ciobanul oricum a fost în heavy rotation, durata lui de viaţă urma să expire chiar fără program de vizită.

Eh, problema e că scriem articole fix din burtă. Titlul e „Din cauza lui Ponta, Vodafone l-a schimbat pe Ghiţă-ciobanul cu un şofer de TIR”. După care autorul face nişte supoziţii prezentându-le drept facts.

Alegerea noului personaj a fost provocată de valul de reacţii negative venite din partea utilizatorilor companiei de telefonie mobilă

Cine zice asta? Vodafone a dat vreun comunicat? Măcar unul în care să se citească printre rânduri informaţia asta? Sau ne dăm cu părerea? Pe urmă autorul pune link către un articol mai vechi, scris tot de el. Mi se pare foarte low să te citezi pe tine drept sursă de referinţă. Şi parcă RV nu făcea aşa jurnalism.

IN Politics

ponta_ghita

Nu ştiu cum şi de ce, dar pe pagina de Facebook a lui Ghiţă Ciobanul, un personaj dintr-o campanie Vodafone, a apărut o poză cu premierul României, Victor Ponta. Mai mult, şi pe pagina premierului a apărut o poză cu personajul ficţional Ghiţă Ciobanul. Pentru că orice aţi zice, Ghiţă Ciobanul e un personaj creat de McCann pentru Vodafone. Chiar dacă băiatul ăla chiar e cioban şi chiar se numeşte Ghiţă, el rămâne un personaj cu multe elemente preluate din viaţa reală.

Eh, şi cu acest personaj s-a pozat Victor Ponta, aşa l-a sfătuit pe el echipa lui de imagine. Aştept cu interes poze cu Zânul de la Banca Transilvania, cu Văru’ de la Tocmai.ro, sau cu Dorel de la băutura aia ieftină pe care n-o mai ştie nimeni.

Din partea cealaltă asocierea e la fel de bizară. Ce vrea să transmită Vodafone? Că se are bine cu puterea? Că Ghiţă Ciobanul votează USL? Că McCann face reclame atât de bune încât personajele lor sunt luate în seamă de oamenii politici? Oare nu pun şi de-un guest appearence în campania cu Ghiţă? Guvernul Ponta vă îndeamnă să vă cumpăraţi telefoane de la Vodafone, că Orange e portocaliu, deci băsist! Pentru ediţia de Paşti o şi văd pe Daciana făcând drob cu soţia şi sora lui Ghiţă. Ar fi un nou pas în comunicarea politică! Spaţiu electoral la TV pe banii unei companii de telecom. Dar la vedere, fără paravan.

Fiţi fericiţi că n-au apărut încă poze cu Mr. Muscle sau Ronald McDonald. Hai, votaţi Vodafone şi cumpăraţi cartele USL!

IN IT

Mă sună o persoană cunoscută să-mi spună că a primit cadou de la Vodafone ceva stick de internet care are şi spaţiu de stocare, ba chiar şi un antivirus! Prima oară m-am gândit că, cel mai probabil, e vreun parteneriat cu Bitdefender.

De fapt, antivirusul se cheamă Vodafone PC Protection, costă 1 euro pe lună (taxă care se adaugă la abonament) şi e realizat de F-Secure (de care n-am auzit, spre ruşinea mea).

Nu văd de ce ai da banii pe un antivirus de la Vodafone, în rate,  în loc să-ţi iei o licenţă de la o companie ceva mai cunoscută (Kaspersky, Nod32 sau românii sus-numiţi), dar poate o fi un business bun pentru Vodafone. Îi dai omului stick de net gratis, îi spui că are şi antivirus la dispoziţie şi ca să-l activeze trebuie să adauge 1 euro la factură (apropo, spaţiul de stocare de care era vorba mai sus e de 50 de mb).

IN Sunday's Media Recap

Ştirea săptămânii e legată de lansarea iPad Mini şi a unei versiuni îmbunătăţite a iPad. Detalii.

Luni a fost anunţată Social Media School, o iniţiativă a agenţiei Spada în colaborare cu Alex Negrea. Detalii.

Vodafone a anunţat în această săptămână preluarea a 15% din acţiunile Zonga, serviciul de streaming muzical al Trilulilu. Detalii.

Tot săptămâna asta Vodafone a anunţat preţurile pentru iPhone 5 – disponibil începând cu 2 noiembrie şi lansarea 4G. Detalii aici şi aici.

The Practice este Agenţia Anului la PR Award, cu 14 premii câştigate. Detalii.

Vineri a avut loc prima ediţie Digital Divas. Detalii aici şi aici.

Alte ştiri pe scurt: în weekend a avut loc Hackathon Hackover, Orange a iniţiat primul apel internaţional HD Voice, voyo.ro poate fi cumpărat şi de la RCS&RDS, s-au lansat topurile celor mai bogaţi români, Microsoft a lansat Windows 8, s-a lansat Fundaţia eMag, The Industry organizează evenimentele ChilloutMedia, ROM continuă să ia premii, Square ajunge în Canada, Yahoo a cumpărat Stamped.

IN Sunday's Media Recap

Andreea Esca şi-a făcut pagină de Facebook şi a strâns 20.000 de fani în câteva zile. Detalii.

Alessandra Stoicescu este noul Director Executiv al Intact Media Group. Detalii.

Automarket a lansat o aplicaţie mobilă în parteneriat cu Vodafone. Detalii.

Tot Vodafone a lansat un Experience Store în AFI Palace Cotroceni. Mă duce cu gândul la Orange Concept Store. Detalii.

Lansarea ultimul film din trilogia Batman s-a lăsat cu împuşcături în SUA. Warner Bros. donează bani victimelor. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: Seinfeld s-a apucat de un serial pe net, Liberty Center se vinde pe net, Kaleidoscope şi Proximity fuzionează, McCann mai ia o nominalizare de festival, a apărut un nou OS pentru Apple, iar Bobby Voicu şi-a închis blogul.

IN Advertising/PR

La începutul săptămânii Vodafone a lansat noua campanie de brand. N-am reuşit să văd până ieri noul spot, care a apărut deja pe toate blogurile. Cei mai mulţi oameni cu care am vorbit sunt super încântaţi de „Împreună”, eu l-am vizionat de câteva ori şi am încercat să-mi dau seama de ce mi se pare un clip bunicel spre mediocru.

Cu liniuţă: Citeşte tot articolul

IN IT

Acum câteva săptămâni am achiziţionat un Vodafone 555 Blue pe ceva puncte rămase într-un cont de abonat la reţeaua cu acelaşi nume. Nu ştiu ce-a fost în capul meu de i-am luat tatei un telefon cu buton de Facebook, dar dacă tot l-am luat, am zis să fac şi o scurtă comparaţie cu HTC ChaCha.

După cum vedeţi, cele două telefoane arată aproape la fel, doar că 555 Blue are butoanele mai înghesuite (mult mai greu să tastezi). Vodafone 555 Blue e de fapt un Alcatel (mai ţineţi minte One Touch Easy?), după cum veţi putea vedea mai jos. Plastic ieftin, n-are touchscreen, iar butonul central e cam ca la Blackberry. Citeşte tot articolul

IN Contraste

Îmi place cum comunică Vodafone. Apreciez că se implică activ în comunitatea online, că au pariat pe doi tineri care să ofere continuitate brandului la nivel de imagine (Ioana Blaj şi Paul Ipate), că ştiu să comunice cu diferite tipuri de public. Dar ceea ce se vede la televizor n-are absolut nicio legătură cu realitatea din teren. Şi asta afectează grav business-ul. Ceea ce construiesc cei de la marketing e distrus de oamenii de la client service. Citeşte tot articolul

Meniu