Cifre:

– 446 de oameni au dat Like postului scris de mine acum 2 zile
– 144 au transmis mesajul pe Twitter
– 34 au dat mai departe pe Google+
– câteva zeci de siteuri sau bloguri au dat link sau au menţionat articolul
– peste 200 de comentarii (incluzându-le şi pe cele intrate în spam – nu am acceptat niciun fel de injurii)
– cele 200 de comentarii sunt scrise de aproximativ 100 de persoane. Procentul între cele două tabere este de aproximativ 60 – 40 în favoarea protestatarilor
– cam 15.000 de oameni au citit postul în ultimele 3 zile

Facts: 

– există oameni care ies, au ieşit, sau vor să iasă în piaţă să protesteze
– există oameni care au stat acasă

Primii au citit postul “De ce nu ieşim în stradă” şi au înţeles:

 ”Motive pentru care ar trebui să nu ieşim din casă” 

Ceilalţi au citit acelaşi post şi au înţeles:

Oare de ce nu ies oamenii în stradă? Câteva argumente

Au mai fost alţii care au văzut postul drept unul ironic, egoist, jenant.

Înainte de toate, acest post trebuia să fie unul egoist. Ţine de principiile tehnicii narative şi de tipurile de naratori. Cititorul trebuia să relaţioneze direct cu naratorul, prin intermediul personajului principal. Argumentând totul la persoana a 3-a, ideea putea fi combătută uşor.

– pentru că lumea mănâncă de 3 ori pe zi

“De unde ştii tu că toată lumea mănâncă de 3 ori pe zi?”

Ar fi fost o generalizare mult mai periculoasă. În plus, e mai greu să înjuri un terţ pe care nu-l identifici, e nevoie de o ţintă precisă.

Dincolo de asta, lista de motive a fost intenţionat redusă la nevoile primare. Apă, mâncare, curent electric. O analiză economică nu poate fi combătută atât de uşor. Iar oamenii au nevoie de un adversar accesibil, pe care să-l poată pune la pământ din câteva lovituri (de tastă). Argumentaţiile complexe nu pot fi demontate uşor de toată lumea.

Rămân la părerea formulată într-un text simplist, la prima mână, în urmă cu câteva zile: oamenii, majoritatea celor care nu ies în stradă, stau acasă pentru că nu le-a ajuns cuţitul la os. Dacă le-ar fi ajuns cu adevărat cuţitul la os, în piaţă imaginea ar fi fost asta, nu asta.

A fost un exerciţiu de democraţie foarte interesant. O demonstraţie a vorbelor lui Eugene Labiche:

Egoistul este acel om care nu se gândeşte la mine.

Altruismul oamenilor din piaţă şi al celor care îi susţin din faţa televizoarelor şi a calculatoarelor este unul fals, disimulat. În fond, este tot o formă de egoism, pentru că problemele se reduc la persoana lor sau a apropiaţilor lor.

N-am bani, n-am o casă, am frica zilei de mâine, bunica mea are o pensie mizeră, părinţii, fraţii, prietenii mei o duc prost. Vreau să-mi cresc copilul într-o ţară mai bună.

Chiar şi acel politic “m-am săturat de cât ne-au furat ăştia” e un argument egoist. Ne-au furat. Pe noi, deci şi pe mine. Dar e 100% normal să ne raportăm la noi înşine. Exceptându-i pe curioşi, pe huligani şi pe manevraţii politic, în piaţă nu au ieşit oamenii total mulţumiţi (să presupunem că există aşa ceva), altruiştii veritabili, ci doar cei care sunt atinşi, direct sau indirect, de problemele ţării. Cei care vor o viaţă mai bună, cei care vor să salveze Roşia Montană, cei care vor să plătească o taxă auto mai mică. Dacă îmi permiteţi, nişte egoişti.

Iar egoismul lor, nu poate să cadă la pace cu egoismul celor care stau acasă. Fiind o masă activă, e normal să condamne masa pasivă. Şi mai mult sau mai puţin voluntar, ajungem să nu ne mai respectăm unii altora părerile, catalogându-i în fel şi chip pe cei care aleg tabăra cealaltă. Golani, proşti, şomeri pe de-o parte, egoişti, tâmpiţi, băsişti de cealaltă parte.

Chiar şi protestul în sine e o formă de nerespectare a unei opinii. Acum câţiva ani cu toţii am votat.

O majoritate a câştigat şi în mod normal ar trebui să ne aşteptăm rândul respectându-le dorinţa celorlalţi. La finalul ciclului o parte dintre aceştia îşi vor da seama dacă au greşit sau nu şi vor vota în consecinţă. Să ieşi în stradă şi să ceri demisia cuiva ales de câteva milioane de români e o lipsă de respect faţă de alegerea acelor oameni. E ca şi cum am da cu banul, aş câştiga, iar apoi mi-ai cere să facem 2 din 3.

Mai mult, să crezi că ai cu adevărat şanse doar cu ajutorul a 10.000 de oameni (din toată ţara) e nebunie curată.

Dacă mă uit pe numere, au fost mai mulţi oameni pe blogul meu în ultimele 3 zile decât toţi cei din Piaţa Universităţii de la începutul protestelor şi până acum. Asta mi-a adus un spike de trafic enorm, dar şi o întâlnire cu protestatarii paşnici, mulţi dintre ei ajunşi aici după ce a citit fragmente din post Mircea Badea (atât la Radio Zu, cât şi la Antene). N-a fost neapărat mişto, dar a fost necesar pentru a sublinia o idee.

Le cer scuze cititorilor obişnuiţi ai blogului pentru zarva creată în ultimele zile. Nu preconizam un haos atât de mare. În curând ne întoarcem la poveştile obişnuite.

Dar să revenim la întrebarea de la care am plecat: de ce nu iese lumea în stradă?

N-aveţi motive? Nu sunt destul de puternice? Nu credeţi că puteţi schimba ceva? Nu vreţi să schimbaţi?

În continuare comentariile ce conţin injurii vor fi moderate.

25 de comentarii. Leave new

  • Am văzut, la câteva zile după ce ai publicat articolul, linkul de la prieteni care nu citesc bloguri. Eram sigură că o să scrii un articol ca ăsta. Şi l-ai scris şi mai bine decât mă aşteptam. Felicitări! 🙂

    Răspunde
  • și alții s-au obișnuit cu răul, și acum cred că le e bine

    Răspunde
  • Sa inteleg ca??
    – 446 de oameni au dat Like postului scris de mine acum 2 zile (o duc bine in Romania)
    – 144 au transmis mesajul pe Twitter (ca o duc sau nu bine)
    – 34 au dat mai departe pe Google+ (ca o duc sau nu bine)
    – câteva zeci de siteuri sau bloguri au dat link sau au menţionat articolul (ca o duc sau nu bine)
    – peste 200 de comentarii (pro si contra)
    – cele 200 de comentarii sunt scrise de aproximativ 100 de persoane. Procentul între cele două tabere este de aproximativ 60 – 40 în favoarea protestatarilor (cred ca este invers)
    – cam 15.000 de oameni au citit postul în ultimele 3 zile (dintre care multi au trecut prin piata si au stat cel putin cateva ore acolo)

    In continuare esti penibil doar facand comparatie intre niste cifre generate de un articol si niste oameni care nu ii cunosti si nu stii cum traiesc acestia in Romania.

    Răspunde
  • @Alex B intelegi ce inseamna „in favoarea”? Adica aia care sunt de acord cu protestul sunt mai multi 🙂

    inca ceva. niste oameni PE care nu ii cunosc. hai, pune mana pe gramatica limbii romane intai si mai vorbim.

    Răspunde
  • Se vede clar din ambele posturi ca te crezi foarte destept, dar nu esti deloc. Lista aia penibila pe care ai compus-o ma sperie sincer.
    Tu esti multumit cu o viata mai buna decat a copiilor din Africa, morti de foame, e clar. In asta consta toata viata? Ca ai mancat, ai fost o data la teatru si ai un cacat de laptop? Dar bani sa mergi intr-o vacanta, sa iti iei o casa sau o masina, sa le oferi copiilor tot ce e mai bun?
    Din cauza oamenilor ca tine e tara unde e. De ce nu ies oamenii in strada? simplu. Au aceiasi mentalitate ca tine. Frate, am ce sa mananc si am fost si la film, ce mai doresc? De ce se ne comparam cu tarile in care oamenii o duc bine, cand putem sa ne comparam cu Etiopia. Da, suntem mult mai smecheri decat ei.
    Cel mai trist e ca raspandesti ideologia asta de cacat si altor oameni, mai bine taceai. Nu cred ca ai fost asaltat cu intrebarea: Bai, tu de ce nu vii la proteste?
    In incheiere, sa-ti zic un secret. Tu ai spus ca oamenii nu ies in strada pentru ca nu le-a ajuns cutitul la os. Asta pentru ca au un concept eronat fata de acest lucru. Prin cutit la os ei inteleg, la fel ca si tine, sa mori de foame, sa n-ai bani de film si sa nu fie mancare in supermarket. Gresit! Viata nu se rezuma la a trai de pe o zi pe alta, dar ce-ti spun tie, tu esti mult prea destept si ti-ai dat seama singur de toate lucrurile. Stiu ca ti se pare ca ai ajuns la maximul de inteligenta acum, dar vorbim peste 10 ani, cand o sa mai ai experiente neplacute in viata.
    Pana atunci tine coada sus si vorbeste de parca ai descoperit toate secretele universului. Si nu uita „sa te lasi furat, pentru ca e 100% normal.”

    Răspunde
  • @hoinaru De ce jignesti oamenii care te citesc, chiar daca nu sunt de acord cu pozitia ta? Asa iti arati tu superioritatea, inteligenta? Sper ca e doar o scapare, pentru ca avem nevoie si de oameni ca tine. Esti coerent, scrii bine, dar asta nu inseamna ca ai dreptul sa jignesti. Cum se face ca de indata ce un cititor te eticheteaza drept ‘penibil’ reactionezi, dar cand niste conducatori agramati, de toata jena, te fura ca in codru, te faci ca nu vezi sau nu vrei sa vezi? Esti prea destept ca sa ramai pasiv la tot ceea ce se intampla. Sau ma rog, ai reactionat in felul tau aici. Nici eu nu vreau o tara de asistati sociali, o tara de revolutionari inchipuiti samd. Dar nici o tara cu reprezentanti precum Elena Basescu sau ‘Marean’ Vanghelie etc. Trebuie sa se schimbe ceva. Habar nu am cum vor reusi asta. Tot sistemul este corupt…

    Răspunde
    • @adisandu sa subliniezi o greseala nu e o jignire. imi doresc sa putem discuta de la acelasi nivel de cunoastere a limbii romane. nu o iau ca pe o atitudine superioara, ci ca pe o minima igiena in comunicare.

  • Ai dreptate, ma grabeam sa plec de acasa si am mancat „PE” 😉

    Răspunde
  • @hoinaru Te rog, nu-mi jigni inteligenta! In rest, sa scrii in continuare. Cel putin la fel.

    Răspunde
  • Stii ce mi se pare mie trist si la postul asta si la primul post pe tema asta? Trunchiezi…iei o intreaga imagine si o transformi intr-un punct de vedere. Zic doar ca nu strica mai multa pasare la nivel de „de ce fac oamenii asta” in loc sa fii convins ca stii deja. Pentru ca e o eroare in sine.

    Eu nu ies in strada pentru ca nu am alternativa. Nu am speranta sau incredere in niciun om politic, in nicio urma de integritate sau simt moral la nivelul acela. Asa ca mi le cultiv pe ale mele, in intimitatea vietii mele. Protestez in fiecare zi intr-o forma sau alta, straduindu-ma ca eu sa nu fiu motiv de protest pentru altii.

    Răspunde
  • „Nu-mi jigni inteligenta”-replica de film de te da pe spate. In fine, nu aici voiam sa ajung. Hoinare, nu ai inteles esenta problemei. TREBUIE sa te simti prost ca iti merge bine. Este necesar sa empatizezi cu 1500 de necunoscuti, dar mai ales trebuie sa ai aceeasi parere cu ei, ca altfel esti penibil. Si cand o sa cazi pe strada peste 10 luni, se va deschide poarta Iadului si te vor cara moroi ca pe ala din Ghost. Bai comentaci, nu e gresit sa ai o alta parere (stiti, pentru democratie parca protestati, ca vi se tot incalca drepturile) si nu e gresit sa actionezi conform propriilor valori. Asa ca protestati si comentati daca aveti motive si lasati omul sa scrie ce vrea pe tarlaua lui.

    Răspunde
  • Vad ca toata povestea s-a transformat intr-un „pissing contest” …ceea ce ma face sa cred ca nu punctul tau de vedere ci modul in care l-ai exprimat a agitat spiritele, in pofida argumentelor din postul asta..

    Răspunde
  • Esti un ingrat!

    Noi romanii, natia suprema, avem acces la internet si putem posta tot ce ne taie capul datorita unor oameni (batrani, tineri, cretini, prosti, destepti, inculti, urati, frumosi…) care au murit, au fost impuscati, s-au jertfit la revolutie cerandu-si libertatea. Indiferent daca revolutia a fost falsa sau nu, initiata de teroristi, rusi sau Iliescu, rezultatul este aceasta democratie in care noi avem dreptul sa deschidem gura, si astfel nu mergem acum, grupati cate 100, sa il jelim pe Ceausescu in piata ca si nord coreeni. Haideti sa nu fim niste ingrati nesimtiti si sa pretindem ca le stim pe toate cand singurul moment tensionat pentru unii are loc dimineata pe toaleta.

    Am dreptul de a alege, indiferent daca gresesc sau nu!

    Răspunde
  • @Ana cum era? „tonul face muzica”? 🙂 In fond, ambele posturi exprima aceeasi idee, prezenta si in analiza financiara de pe business day: suntem cat de cat ok.

    Răspunde
  • Te contrazic cu ceva: 211 oameni au dat Like postului, iar alti 239 i-au dat Share. In total 450 interactiuni. (pro.facebrands.ro 😀 ) In rest, succes cu noii tai cititori! 🙂

    Răspunde
  • tocmai…”de obicei, suntem tentati sa acuzam interlocutorul de lipsa de atentie, fara a ne preocupa de modul in care am transmis mesajul.” poate intentiile tale erau altele dar asa ti-a iesit/a fost perceput

    Răspunde
  • cred că s-a strecurat o greșeală aici: în loc de „majoritatea celor care nu ies în stradă, n-o fac pentru că nu le-a ajuns cuţitul la os” ar trebui „majoritatea celor care nu ies în stradă, n-o fac pentru că le-a ajuns cuţitul la os” (un „nu” care schimbă total sensul = dublă negație)

    Răspunde
    • @Camil nu e neaparat o greseala. „majoritatea celor care nu ies in strada, nu ies in strada pentru ca nu le-a ajuns cutitul la os”. am reformulat totusi.

  • a, ok, doar că se subînțelege, prin opoziție, că în stradă ies (doar/mai ales) cei cărora le-a ajuns cuțitul la os; ceea ce nu-i tocmai adevărat.

    Răspunde
  • ok.. poate nici receptorului nu i-ar strica o palnie mai adanca :))

    Răspunde
  • Bă, argumentul meu e simplu:

    N-am ieșit în stradă pentru că am ceva mai multă minte decât cei are au ieșit în stradă.

    Răspunde
  • […] Cam aşa-i şi cu #revoluţia. Toată lumea are ceva de spus, apărând adevărul avantajelor sale, ale partidului său, ale averii sale. […]

    Răspunde
  • […] = 'http://ursut.ro/01/22/linkatorie-11-link-uri-de-la-revolutie-3.html'; Incep printr-un follow-up la articolul lui hoinaru pe care l-am linkat in Linkătorie #9, in care explica care-i treaba cu […]

    Răspunde
  • Vlad: De ce sa nu permiti fiecaruia sa fie multumit cu ceea ce il satisface? Tu vrei o viata comparabila cu „tarile in care oamenii o duc bine” (desi si acolo o sa gasesti multi care o duc rau de tot), dar pentru asta trebuie sa iti gasesti o nisa in care sa oferi ceva clientilor. Banii pt vacante, case, masini vin prin intermediul economiei de piata; pentru asta da-mi voie sa cred ca exista solutii prin democratia actuala, nu e nevoie sa iesi in strada – pentru ca tot acelasi sistem va fi si dupa. Daca exista o solutie la care sa se ajunga prin proteste, ea are exact aceleasi sanse sa apara si fara ele. Mai ales ca „peste 7 luni oricum sunt alegeri”, care pentru mine e un argument extrem de puternic. Tu chiar vezi vreo solutie in prezent, despre care sa imi spui ca dispare pana la sfarsitul anului?!

    PS „AceEasi”. Iar cutit la os chiar aia inseamna, „sa mori de foame, sa n-ai bani de film si sa nu fie mancare in supermarket”. Si as adauga eu: sa nu fie locuri de munca pe *nicaieri*. Daca nu e atat de grav, e doar „criza”, si teoretic cu (auto-)educatie si silinta te poti ridica la suprafata. Dar deja ajung la discutii despre planuri si „investitii” si nu cred ca e inca cazul.

    Hoinarule: E valabila lista de motive, sunt de acord cu ea, si mi se pare ca multa lume se incadreaza pe la cateva dintre puncte; iar cand ai ajuns la sectiunea despre egoism m-ai dat gata in sens pozitiv. 😀

    La intrebarea din final, raspunsul meu e similar cu al Laurei: nu vad in ce altceva sa schimb.

    Insa nu pot sa nu comentez si despre „aU citit”. :p

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu