Cifre:

– 446 de oameni au dat Like postului scris de mine acum 2 zile
– 144 au transmis mesajul pe Twitter
– 34 au dat mai departe pe Google+
– câteva zeci de siteuri sau bloguri au dat link sau au menţionat articolul
– peste 200 de comentarii (incluzându-le şi pe cele intrate în spam – nu am acceptat niciun fel de injurii)
– cele 200 de comentarii sunt scrise de aproximativ 100 de persoane. Procentul între cele două tabere este de aproximativ 60 – 40 în favoarea protestatarilor
– cam 15.000 de oameni au citit postul în ultimele 3 zile

Facts: 

– există oameni care ies, au ieşit, sau vor să iasă în piaţă să protesteze
– există oameni care au stat acasă

Primii au citit postul “De ce nu ieşim în stradă” şi au înţeles:

 ”Motive pentru care ar trebui să nu ieşim din casă” 

Ceilalţi au citit acelaşi post şi au înţeles:

Oare de ce nu ies oamenii în stradă? Câteva argumente

Au mai fost alţii care au văzut postul drept unul ironic, egoist, jenant.

Înainte de toate, acest post trebuia să fie unul egoist. Ţine de principiile tehnicii narative şi de tipurile de naratori. Cititorul trebuia să relaţioneze direct cu naratorul, prin intermediul personajului principal. Argumentând totul la persoana a 3-a, ideea putea fi combătută uşor.

– pentru că lumea mănâncă de 3 ori pe zi

“De unde ştii tu că toată lumea mănâncă de 3 ori pe zi?”

Ar fi fost o generalizare mult mai periculoasă. În plus, e mai greu să înjuri un terţ pe care nu-l identifici, e nevoie de o ţintă precisă.

Dincolo de asta, lista de motive a fost intenţionat redusă la nevoile primare. Apă, mâncare, curent electric. O analiză economică nu poate fi combătută atât de uşor. Iar oamenii au nevoie de un adversar accesibil, pe care să-l poată pune la pământ din câteva lovituri (de tastă). Argumentaţiile complexe nu pot fi demontate uşor de toată lumea.

Rămân la părerea formulată într-un text simplist, la prima mână, în urmă cu câteva zile: oamenii, majoritatea celor care nu ies în stradă, stau acasă pentru că nu le-a ajuns cuţitul la os. Dacă le-ar fi ajuns cu adevărat cuţitul la os, în piaţă imaginea ar fi fost asta, nu asta.

A fost un exerciţiu de democraţie foarte interesant. O demonstraţie a vorbelor lui Eugene Labiche:

Egoistul este acel om care nu se gândeşte la mine.

Altruismul oamenilor din piaţă şi al celor care îi susţin din faţa televizoarelor şi a calculatoarelor este unul fals, disimulat. În fond, este tot o formă de egoism, pentru că problemele se reduc la persoana lor sau a apropiaţilor lor.

N-am bani, n-am o casă, am frica zilei de mâine, bunica mea are o pensie mizeră, părinţii, fraţii, prietenii mei o duc prost. Vreau să-mi cresc copilul într-o ţară mai bună.

Chiar şi acel politic “m-am săturat de cât ne-au furat ăştia” e un argument egoist. Ne-au furat. Pe noi, deci şi pe mine. Dar e 100% normal să ne raportăm la noi înşine. Exceptându-i pe curioşi, pe huligani şi pe manevraţii politic, în piaţă nu au ieşit oamenii total mulţumiţi (să presupunem că există aşa ceva), altruiştii veritabili, ci doar cei care sunt atinşi, direct sau indirect, de problemele ţării. Cei care vor o viaţă mai bună, cei care vor să salveze Roşia Montană, cei care vor să plătească o taxă auto mai mică. Dacă îmi permiteţi, nişte egoişti.

Iar egoismul lor, nu poate să cadă la pace cu egoismul celor care stau acasă. Fiind o masă activă, e normal să condamne masa pasivă. Şi mai mult sau mai puţin voluntar, ajungem să nu ne mai respectăm unii altora părerile, catalogându-i în fel şi chip pe cei care aleg tabăra cealaltă. Golani, proşti, şomeri pe de-o parte, egoişti, tâmpiţi, băsişti de cealaltă parte.

Chiar şi protestul în sine e o formă de nerespectare a unei opinii. Acum câţiva ani cu toţii am votat.

O majoritate a câştigat şi în mod normal ar trebui să ne aşteptăm rândul respectându-le dorinţa celorlalţi. La finalul ciclului o parte dintre aceştia îşi vor da seama dacă au greşit sau nu şi vor vota în consecinţă. Să ieşi în stradă şi să ceri demisia cuiva ales de câteva milioane de români e o lipsă de respect faţă de alegerea acelor oameni. E ca şi cum am da cu banul, aş câştiga, iar apoi mi-ai cere să facem 2 din 3.

Mai mult, să crezi că ai cu adevărat şanse doar cu ajutorul a 10.000 de oameni (din toată ţara) e nebunie curată.

Dacă mă uit pe numere, au fost mai mulţi oameni pe blogul meu în ultimele 3 zile decât toţi cei din Piaţa Universităţii de la începutul protestelor şi până acum. Asta mi-a adus un spike de trafic enorm, dar şi o întâlnire cu protestatarii paşnici, mulţi dintre ei ajunşi aici după ce a citit fragmente din post Mircea Badea (atât la Radio Zu, cât şi la Antene). N-a fost neapărat mişto, dar a fost necesar pentru a sublinia o idee.

Le cer scuze cititorilor obişnuiţi ai blogului pentru zarva creată în ultimele zile. Nu preconizam un haos atât de mare. În curând ne întoarcem la poveştile obişnuite.

Dar să revenim la întrebarea de la care am plecat: de ce nu iese lumea în stradă?

N-aveţi motive? Nu sunt destul de puternice? Nu credeţi că puteţi schimba ceva? Nu vreţi să schimbaţi?

În continuare comentariile ce conţin injurii vor fi moderate.