Aşa mi-a zis bunicul ieri, când aşteptam liftul. Am dat o fugă ca să mănânc o ciorbă şi mi-au pus masa în sufragerie, bunica făcuse clătite şi alte mâncăruri toată noaptea. Şi au stat un ceas şi ceva povestindu-mi despre tot felul de neamuri.
Iar tonul ăla pe care l-a folosit când m-a rugat să mai dau şi eu pe-acolo… Era tonul de „ştim că eşti ocupat, dar nu faci decât 15 minute până aici şi ne-am bucura dacă ai veni mai des”.
Dacă puteţi, încercaţi să mergeţi mai des pe la bunici, da?
7 comentarii. Leave new
in w/end fix asta am programat sa fac
Sau macar un telefon, daca-i drumul lung… 🙂 si-o felicitare din cand in cand, sa le bata postasul in poarta
Da, Lavinia, sau macar un mail, sau macar un gand bun sa le transmitem.
Un poke.
Eu stau la 50 de metri de bunici. Ce zici, cat de des merg ? :))
telefoanele taie putin din dor daca nu ajungeti macar o data la 2 week-end-uri.
stiu un baiat de 26 de ani care nu-si vazuse bunicul de 9 ani. saptamana trecuta a murit bunicul. un intreg circ sa renunte la serviciu (nepotul, normal, care si asa are un serviciu de vara…) ok, a plecat, a inmormantat bunicul, s-a intors, lucreaza si poarta funda neagra in piept. in bar. pe litoral. va amintiti scandalul tinerei din Timisoara care nu a fost primita intr-un club in scaunul cu rotile? nu stiu cat de potrivita e asemanarea… dar ma gandesc… eu, turist la mare… sa ma servesca la masa un tip tanar cu funda neagra in piept??? (eu nu sunt turist, doar angajat in aceeasi firma. pe mine personal ma deranjeaza funda aia… cum o fi pt clienti?)
cat din viata personala trebuie sa fie recunoscuta de angajator?? care sunt limitele? pentru un angajator de 2 luni pe litoral?