Plânsul mocnit al industriei

„Cineva trebuie facă ceva, că nu se mai poate, ceva trebuie să se schimbe”

Asta am auzit de 3 ori în decurs de doar câteva zile.

De ani de zile mă uit cum prieteni, foşti colegi de facultate sau alţi cunoscuţi îşi distrug nervii în diferite agenţii de comunicare. Situaţia e răspândită peste tot, deja nu mai poţi numi agenţiile în care se stă peste program foarte mult, că ţi-ar trebui o listă de la Registrul Comerţului. Ritmul în care se lucrează e tot mai alert, creşte de la o lună la alta, briefurile vin tot mai rapid, solicitările sunt tot mai multe, iar toată chestia asta o să facă implozie dacă nu se schimbă ceva. 

Am auzit de primele verbalizări ale unor noţiuni precum „sindicat”, „protest în masă”, „organizare pentru apărarea drepturilor” etc. Oamenii schimbă agenţiile într-un ritm nebun, deja 1 an în acelaşi loc a ajuns să reprezinte o performanţă. Iar căutările oricum încep după 6 luni, timp în care se depun CVuri la client. Dacă planul ăsta nu funcţionează, cei mai mulţi aleg să schimbe pur şi simplu agenţia, sperând că va fi puţin mai bine sau amăgindu-se cu câteva sute de lei în plus.

Apropo de salariile mai mari, era interesant de văzut câtă lume a schimbat agenţia în ultimii 2 ani şi de câte ori. Din câte ştiu eu, durerea cea mare nu sunt salariile, ci volumul de muncă.

Problema e una simplă: clienţi mulţi, din ce în ce mai mulţi, care investesc bugete mici. Asta îi obligă pe owneri să facă volum. Şi se deschide un cerc vicios. Oamenilor li se pun în cârcă multe conturi, pe care le administrează prost. Rezultatele sunt slabe, ceea ce duce la neîncredere şi la bugete mici, iar ca să păstrezi un profit bun, adaugi nişte conturi, le pui în braţele aceloraşi oameni şi tot aşa.

Background

Problema a apărut în momentul în care presa s-a dus pe Frapp pe apa Sâmbetei iar PR-ul clasic a avut probleme tot mai mari în a explica nişte fee-uri. Aceste fee-uri au scăzut, multe din reducerile de buget fiind justificate de apariţia social media şi creşterea bugetelor de digital „tăiem de aici pentru că trebuie să facem şi ceva digital” (sau „vrem să testăm şi digital” sau „am aflat că acolo lucrurile sunt mai măsurabile”).

Şi-atunci agenţiile au început să facă şi digital, ca să suplinească acel gol. Din păcate, la momentul respectiv nimeni nu avea habar cu ce se mănâncă chestia asta. Au rezultat nişte ani de încercări, de traininguri, de specializări. Totul s-a învăţat din mers, uneori fără niciun fel de buget „lăsaţi-ne să facem campania asta pe Instagram ca să putem spune că am fost primii şi n-o să vă luăm niciun ban” sau „veniţi să lucraţi cu noi şi vă dăm un preţ de 3 ori mai mic”.

Cine a plătit pentru toate astea? Angajaţii. Pentru acel salariu de 713 euro, fiecare salariat trebuie să producă cel puţin 1750 de euro (1250 este costul final al salariului, cu tot cu taxe, la care se adaugă alte costuri + o marjă de profit). La un fee mediu de 500 de euro lunar, rezultă că acel salariat trebuie să gestioneze 4 clienţi. Numai că nu poate face totul de unul singur pentru fiecare client, are nevoie de ajutor, aşa că fee-ul se împarte cu un alt coleg, să spunem. Ajungem, deci, la 8 clienţi pe care trebuie să îi gestionezi zi de zi. Credeţi-mă că e foarte greu chiar şi aşa, dar lucrurile stau mult, mult mai rău.  Am auzit de 16 – 18, chiar şi 20 de clienţi gestionaţi de un singur om. Uneori se adaugă proiecte punctuale, alteori e „doar” lucru pentru pitchuri şi festivaluri. Şi asta în weekenduri.

Soluţii?

Investiţii. Atât din partea agenţiilor, cât şi din partea clienţilor. Un număr fix de clienţi alocaţi fiecărui om, unul decent, care să poată fi gestionat. Restul clienţilor puşi pe liber, mai ales ăia care n-au chef să bage bani în campanii pentru că ar trebui mai apoi să-i justifice la superiori şi ar însemna bătaie de cap şi raportări în plus.

În 6 luni – 1 an ar trebui să apară şi rezultatele. Când stai mult timp pe un client chiar apuci să te ocupi cum trebuie de el, aşa că omul ăla va fi mulţumit, deci ar trebui să accepte un fee mai mare. Cel puţin teoretic. Cert e că oamenii din industrie fug tot mai mult de agenţii şi în scurt timp nu ştiu dacă vom mai avea cu cine să-i înlocuim.