Ambalaje mici?

Cea mai mare problemă pe care o ai atunci când locuieşti singur nu ţine de curăţenie, spălat rufe şi mâncare, ci de cantităţile mici în care trebuie să te descurci cu toate. Puţine haine la spălat, de nu se strânge nici cantitatea minimă, mâncarea trebuie gătită în cantităţi mici pe care niciodată nu le nimereşti şi lista poate continua. Însă, de departe, cea mai nasoală chestie e cu ingredientele şi ambalajele lor mari. Am observat în ultima vreme că sunt foarte puţine alimente care au şi versiuni de ambalare mai mici, şi de obicei alea se găsesc în hypermarketuri, nu la colţul blocului, cum ar fi normal.

Brânza, de exemplu, e genul de aliment perisabil pe care eu îl folosesc destul de rar. Uneori la paste, alteori rad puţină peste ouă ochi, din an în Paşti şi pe cartofii prăjiţi (ăia sunt mai simplu de cumpărat decât de făcut şi gustul e chiar mai bun). Mi s-a întâmplat de mai multe ori să arunc bucăţi întregi de brânză pentru că nu apucam să o consum. Şi eu urăsc să arunc mâncare.

Dar pur şi simplu sunt producători cărora nu le trece prin cap să facă ambalaje mai mici de 200 de grame. Iar când le fac, sunt alţi deştepţi, de data asta în rândul comercianţilor de la colţul blocului, care aleg să vândă cele mai mari produse. Pentru că, nu-i aşa, dacă vreau să-mi iau repede ceva din cartier, de ce să nu cumpăr în cantităţi mari şi să dau bani mai mulţi? Că poate îmi trebuie. Şi sunt multe alimente în situaţia asta: smântâna, care nu se găseşte mai deloc la 150 de grame, caşcavalul, pachetele de ouă, care sunt mereu doar de 10 bucăţi, iar la hypermarket găseşti de 6 şi chiar şi 4, laptele la 1 şi 1,5 litri, în timp ce borcanele alea mici de Zuzu, la 500 ml sunt o raritate.

Iar pentru mine efectul este exact invers. Prefer să nu mai cumpăr decât să mă aleg cu 300 de grame de brânză care, odată deschisă, trebuie consumată contra-cronometru.

hadkhanong / Shutterstock.com