in Politics

N-o să câştigăm nimic jucând după reguli contra unora care le încalcă

Sigur, mi-a plăcut discursul lui Donald Tusk, mi-a plăcut cum îi venea smokingul lui Iohannis, însă altceva mi-a atras atenţia aseară.

În studioul Digi 24 erau invitaţi Ioana Petrescu de la partidul lui Ponta, Valeriu Steriu (PSD), Cătălin Drulă (USR) si Daniel Fenechiu (PNL). Cea mai vocală de departe era Ioana Petrescu, care se pare că a mai crescut de când îşi înghiţise limba la Ministerul de Finanţe şi trăgea din toate poziţiile. Reprezentantul PSD ţipa peste ea ca să o acopere, Prelipceanu încerca să modereze fără să fie neapărat foarte ferm, aşa că pe alocuri emisiunea a fost un circ.

Ce m-a mirat a fost pasivitatea cu care asista Cătălin Drulă la toate discuţiile. E clar că omul era stânjenit de situaţie, de tonul ăluia de la PSD care ţipa fără să spună nimic, însă nici când l-a întrebat Prelipceanu ce părere are despre subiectul X n-a reuşit să puncteze suficient de bine. Ceva de genul „elefantul din cameră despre care n-a vorbit nimeni e atacul asupra statului de drept”. Băi nene, zi de 100 de ori că Dragnea a fugit ca un laş ca să nu dea ochii cu ăia. Spune că Năstase e un puşcăriaş corupt care n-avea ce să caute acolo. Arde-i!

I-am auzit şi declaraţia lui Cioloş la Europa FM, dată de la protestul din faţa Ateneului, nici de acolo n-am reţinut mare lucru.

Ce cred că are nevoie opoziţia e o mână de oameni cu tupeu. Nu neapărat cu tupeu nesimţit, dar tupeu de genul pe care îl are Cosette Chichirău. Nişte oameni politici abili şi tupeişti care să poată sublinia rapid, cu precizie chirurgicală, problemele pe care PSD le ignoră. 

Cineva care să-i piseze cu bugetul, cineva care să-i întrebe ce se întâmplă cu RADET-ul în Bucureşti, cum merg pregătirile pentru Euro 2020 şi tot aşa. 

Gentlemanii din politica românească sunt buni pe timp de pace, însă noi acum suntem în război total. 

6 comentarii. Leave new

  • În fiecare zi citesc o știre despre o recidivă a vreunuia ce a ieșit din pușcărie în baza recursului compensatorii.
    Cum de nu e asta o armă politică: PSD e prietenul violatorilor care vă agresează nevestele, PSD e prietenul tîlharilor, etc.

    Cum de toată lumea îi zice pe nume ministrului justiției, în loc să îi spună „rectorul Universității Alexandru Ioan Cuza” din Iași a făcut și a dres. Să înțeleagă și moldovenii cum e să ai rector pesedist, poate se simt și ei…

    Răspunde
  • Stiu ca nu are nicio legătură cu subiectul dar voiam sa-i amintesc autorului ce i-am zis în toamna ,când protesta ca Telekom a pus un pret de 1 euro la pachetul sport, ca Digi va mări prețul abonamentelor.Tocmai s-a întâmplat azi.
    Poate un ,,da, ai avut dreptate,, ar fi suficient.😀

    Răspunde
  • Bănuiam că ai să faci aceasta legatura.Dar dacă UPC si Telekom nu vor mări prețul tuturor abonamentelor asa cum face Digi, macar atunci poate o să-mi dai dreptate.Sau, cine stie, poate eu aflasem din octombrie ce va face PSD in decembrie😀! Crede-mă că stiam din interior de la Digi ca nu mai fac față cu tarifele lor mici.E posibil ca taxa asta sa-i fi determinat să le mărească mai repede.Asta e altceva.Ba chiar poate le prinde bine această scuza.Dar ei oricum mareau prețurile.Crede-ma pe cuvant.

    Răspunde
    • Digi merge pe preţuri de dumping de ani buni, aşa au câştigat cotă de piaţă. Celelalte companii au scăzut preţurile ca să poată rămâne competitive.

      Era clar că situaţia asta nu va merge la infinit. Ce spun eu e că situaţia economică a ţării creşte costurile.

      Nu doar taxa i-a determinat, inclusiv salariul minim pe economie a crescut de la 1 ianuarie. Totul se adaugă la costurile finale pentru un angajat.

  • Tupeul nu are cum să fie altfel decât nesimțit; e pleonasm „tupeu nesimțit”.

    Iar tactica cu „îi ardem pe ăilanți, dar pe ai noștri îi iertăm fiindcă sunt din tabăra noastră” a fost încercată și de PSD pe vremea lui Iliescu, și de PDL. Cu ce ne-a ajutat, că de-asta ne aflăm în situația de față.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu