Plecam de la Timişoara, aveam zbor dis de dimineaţă, aşa că am luat un taxi până la aeroport, n-am mai stat să caut după UBER. Pe drum, taximetristul întreţine o conversaţie minimă, mă întreabă de unde sunt, eu îi complimentez oraşul, aşa cum fac mereu atunci când sunt prin Timişoara sau Cluj, omul se plânge de chestii care oricărui bucureştean i s-ar părea minore.

E acelaşi joc de fiecare dată, în care eu îl asigur pe om că la el e mult mai bine, el acceptă cu greu forma asta de compliment dar îmi spune că ar mai fi multe lucruri de îmbunătăţit. Rar mi s-a întâmplat să nu dau de acest tip de taximetrist în provincie.

Ajungem la discuţia cu UBER & co. Omul n-are nicio problemă, zice că ei pot face concurenţă fără probleme aplicaţiilor. Că maşinile lor sunt curate, că toţi colegii lui sunt corecţi, că firma pentru care lucrează tratează cu seriozitate reclamaţiile. Şi, cel mai important, că nu înţelege de unde e ura asta împotriva taximetriştilor.

Încerc să-i explic că în Bucureşti lucrurile sunt la polul opus. Maşini murdare, fum de ţigară, mirosuri şi, cel mai important, taximetrişti care refuză să te ia în cursă dacă n-au chef.

Mă întreabă, pe un ton cătrănit: “Păi, domnule, şi noi ce vină avem? De ce trebuie să suferim şi noi pentru ce e la Bucureşti?”

N-am ştiut ce să-i răspund, însă mi-am dat seama că lucrurile astea nu se întâmplă doar cu taximetriştii. Sunt o mulţime de lucruri care merg prost în capitală şi din cauza cărora generalizăm la nivel de ţară. Poate că ar fi momentul să începem să nuanţăm mai mult. Taximetriştii din Bucureşti sunt de tot rahatul, însă în ţară sunt mulţi oameni oneşti care câştigă o pâine din asta.