La Digital Divas a fost un panel pe care l-a comentat şi Vali, dar voiam să subliniez de acolo nişte chestii, ca să nu fie trecut cu vederea. La un moment dat, Dana Rogoz zice o tâmpenie fără să-şi dea seama exact ce i-a ieşit pe gură.

“La început mi se părea că scrisul pe blog nu e o muncă. Veneau oameni să-mi ofere bani ca să scriu pe blog? Mi se părea că aia nu e muncă. Muncă era să te trezeşti la 6 dimineaţa şi să stai toată ziua să filmezi în Buftea”

N-am citat exact, găsiţi bucata pe la minutul 2:00, însă asta e esenţa.

Dana Rogoz e o tipă ok, am interacţionat o singură dată, dar mi-a făcut o impresie bună, acum e clar că i-a scăpat porumbelul pe gură.

Problema e că n-a făcut aici legătura (verbal, că mental cred că a făcut-o) între “am muncit 10 ani în Buftea” şi “îmi oferă cineva bani pentru un articol pe blog“. Pentru că e atât de simplu. Normal că nu e muncă să scrii un articol pe bani şi alte câteva de plăcere, pentru că munca ai făcut-o înainte. Fără cei 10 ani munciţi în Buftea, bloggeriţa Dana Rogoz nu prindea campanie nici la cel.ro.

De fapt, exceptându-l pe Cabral, nu cred că e vreun influencer-vedetă care să fi fost ales în vreo campanie pentru calitatea peniţei sau pentru contentul bestial pe care îl face. Nici măcar oamenii nu dau follow ca să vadă “ce mişto scrie” sau “ce story-uri tari pune” ci pur şi simplu vor să intre în viaţa influencerului respectiv, să vadă unde mănâncă, pe unde pleacă în vacanţe etc.

Şi aici trebuie făcută diferenţa între influencerii nativi şi cei non-nativi, după cum îi numeşte Codul de bune practici în Influencer Marketing lansat de IAB România şi 2Performant în colaborare cu Avocatoo şi Social Smarts. Adică nu poţi să pui semnul egal între un influecer nativ, care acolo munceşte, pe blog (sau pe youtube, sau pe Instagram) şi cei non-nativi, care şi-au câştigat notorietatea şi followerii prin alte metode (actori, sportivi, femei care se dezbracă pe internet). Şi cu toate astea agenţiile îi pun mereu în aceeaşi oală. Ba mai mult, compară cifrele dintre platforme, de iese o mare ciorbă.

Exact ce ziceam şi la Webstock, nu poţi să compari 10.000 de followeri pe Instagram (care înseamnă un potenţial reach) cu 10.000 de unici pe un blog (şi ăla e un potenţial reach pentru articolul tău, dar eşti sigur că oamenii ăia vor trece pe acolo, vor interacţiona cât de cât cu articolul tău, pe când la platformele deţinute de Facebook depinzi de multe variabile).

Cel mai rău este că inclusiv influencerii se raportează diferit la munca pe care o au de făcut. Banii câştigaţi “uşor” nu vor fi niciodată apreciaţi la fel. Iar asta ne duce la diferenţe în modul în care nativii şi non-nativii livrează în campanii. De câte ori n-am auzit “ne-a livrat un rahat, dar vrea clientul să lucrăm cu el, că are notorietate“.

De ce e asta o problemă? Pentru că situaţiile de genul ăsta strică meciul pentru toată industria. 

Voiam să zic ceva de soluţii, dar am mai aruncat o privire la tupeul cu care minte Morodan şi m-am descurajat de tot.