La Digital Divas a fost un panel pe care l-a comentat şi Vali, dar voiam să subliniez de acolo nişte chestii, ca să nu fie trecut cu vederea. La un moment dat, Dana Rogoz zice o tâmpenie fără să-şi dea seama exact ce i-a ieşit pe gură.
De fiecare dată când ascult chestia asta din titlu mă pufneşte râsul.
Serios, ştiu că sunt oameni care nu mai au de lucru în perioada asta şi îmi pare rău pentru ei. Dar sunt două chestii aici:
1. Alţi oameni chiar nu stau degeaba. Deloc. Trebuie să realizaţi chestia asta, dacă nu v-aţi dat seama deja. Din contră, noi am muncit în perioada asta pe mai multe proiecte decât în cele mai aglomerate perioade ale agenţiei. Şi n-o spun ca pe o laudă, că nu se pune problema de aşa ceva. E o situaţie nasoală, în care diferiţi clienţi vin la noi ca să-i ajutăm să mai salveze puţin situaţia. Platforme de delivery, plată online, repoziţionări, alte idei de business care să vină în completarea a ceea ce făceau până acum. Şi am încercat să nu refuzăm pe nimeni, nu că ne-am îmbogăţi din asta, dar e greu să găseşti pe cineva care să intre de pe o zi pe alta pe un proiect nou. În plus, sunt conştient că abundenţa asta de proiecte n-o să ţină la nesfârşit, se va închide robinetul la un moment dat, se va “contracta” piaţa, cum spun analiştii, vom avea creştere negativă.
Da, muncesc “pentru mine”. Şi e de mult aşa. De fapt, de 10 ani, de când m-am apucat de muncă într-o formă sau alta, am muncit “la patron” mai puţin de un an.
Din 2010 prestez la Superior Media. N-am simţit niciodată că muncesc pentru mine şi mi s-ar părea total aiurea să fie aşa. Eu înţeleg că pentru mine înseamnă să fac ceva al cărui beneficiar direct sunt eu, adică scris pe blog, citit cărţi şi văzut documentare legate de hobbyurile mele, nu scris planuri de comunicare pentru clienţi. Alea le fac pentru bani şi n-am nicio problemă să admit asta, mi se pare foarte normal, că de-aia e un business. Şi nu văd mari diferenţe între a munci pentru tine sau pentru altcineva, cred că e vorba mai degrabă de barierele alea psihologice care aduc frustrări.
Nu ştiu ce preferinţe aveţi voi, dar mie îmi plac tare mult sărbătorile. Şi nu pentru că mă bucur de o ceafă de porc, o porţie de cartofi prăjiţi şi #celecuvenite, ci pentru că sărbătorile sunt cel mai bun prilej de muncă. Când toată lumea e pe la al 3-lea pahar de şpriţ e bine să-ţi vezi de treabă şi să mai recuperezi din chestiile nefăcute. Că sigur aveţi chestii nefăcute (sau lucraţi la stat şi oricum nu faceţi nimic toată ziua).
În plus, momentul e bun şi pentru că nu sună telefoanele, nu eşti asaltat cu mailuri şi nici nu te presează vreun deadline. Şi pentru că nu mai munceşte nimeni, sunt mici şansele să primeşti mesaje de la colegul de birou cu PPTuri funny. Blogurile sunt pustii, pe siteurile de ştiri se scrie din 2 în 2. Rămâne doar liniştea. Spor la lucru!
În urmă cu câteva săptămâni, am trimis un mail într-o zi de vineri, foarte târziu, aproape de încheierea programului. Nu avea nicio miză, aşa că amânasem răspunsul în ziua respectivă. Câteva ore mai târziu, aproape de miezul nopţii, eram la cinema şi aşteptam să înceapă filmul. Am verificat atunci emailul şi tocmai primisem răspuns de la omul de PR cu care corespondasem. “Ce tare! Chiar şi la ora asta oamenii sunt gata să răspundă, trebuie să fie o adevărată încântare pentru şefii lor să vadă genul ăsta de devotament“. Asta mi-am zis şi uitat apoi întâmplarea.
Zilele trecute am citit despre iniţiativa celor de la Volkswagen, care au decis să oprească în afara programului de lucru serverul de email conectat la telefoanele mobile ale angajaţilor. Măsura e menită să-i ajute pe angajaţi să se concentreze pe odihnă şi dezvoltarea unei vieţi personale. Chiar dacă se spune că în era digitală e necesar să fii în permanenţă conectat, iată că cei de la Volkswagen consideră că e la fel de important şi necesar să fii odihnit şi binedispus. Deşi nu se aplică în toată compania, cred că e un prim pas important.
Despre The Fear of Missing Out am mai scris. Oamenii rămân în permanenţă conectaţi, şi în weekend, şi în concediu, de teamă să nu piardă ceva important. Recent, Universitatea din Worcester a publicat un studiu care arată că unii oameni au devenit absolut obsedaţi de verificarea permanentă a telefoanelor mobile şi au început să audă “vibraţii-fantomă”. Iar nivelul ridicat de stres care e provocat de telefoanele mobile le afectează şi randamentul de muncă.
Cred că în viitor vor exista tot mai multe companii care vor realiza că oamenii lor au nevoie să se deconecteze total de birou în momentul în care se încheie programul de lucru. Altfel vor exista tot mai mulţi oameni ajunşi la epuizare fizică şi psihică într-un ritm de lucru care creşte de la o zi la alta.
