S-a dus și ediția a 10-a de PLAI, iar anul ăsta chiar cred că s-au aliniat planetele. N-a plouat, lumea a venit în număr foarte mare sâmbătă, artiștii care au urcat pe scenă au sunat aproape perfect (nu știu cine se ocupă de instalațiile de sonorizare la PLAI, dar cred că e mare meșter).
În timp ce mă plimbam zilele trecute prin Muzeul Satului Bănățean mă gândeam că nu am parte decât de o jumătate din experiență, din ceea ce înseamnă PLAI. Și nu pentru că n-aș fi avut acces la ceva, ba din contră, organizatorii au permis presei să vină și în backstage, ne-au luat în gazdă și ne-au tratat excelent, ca în fiecare an. Doar că PLAIul nu înseamnă 3 zile de concerte și activități culturale, ci luni de muncă. Eh, munca aia, fiorul de voluntar mulțumit că a pus umărul la ceva frumos mi-a lipsit mie. Știu feelingul de la Ideo Ideis și mă uitam cu o mică urmă de invidie la voluntarii care se plimbau fericiți prin Muzeul Satului Bănățean, cu zâmbetul ăla tâmp pe care l-aș recunoaște oriunde. Citeşte tot articolul






















