Tari oamenii de la Andortipo.ro, fac pliante, bannere, roll-up-uri + toate tipurile de producţie publicitară. Printre ele, şi websiteuri + SEO, normal. Aveam eu nişte prieteni care făceau SEO, nu ştiam că, mai nou, asta înseamnă să lucrezi la tipografie.
Partea bună e că au şi transport + montaj GRATUITE! Partea proastă e că nu sunt singurii.
Am trecut prin liceu fluierând. Nu mi-e ruşine să recunosc asta, am avut norocul să fiu stăpân pe materiile umaniste (cele principale), iar la Matematică, Fizică şi celelalte ştiinţe realiste o dregeam cumva (nici cerinţele nu erau atât de stricte). Dar cu biologia era altă mâncare de peşte. Despre doamna Manta am mai povestit, era un profesor pe cât de bun, pe atât de dur. Adică era foarte bună, dar dădea cu tine de pământ dacă nu învăţai. Ţin minte că aşteptam în faţa laboratorului de biologie înainte de prima oră din clasa a 9-a şi am intrat în vorbă cu nişte eleve de-a 10-a, care aşteptau să intre alături, la „Chimie”. Când le-am spus că o aşteptăm pe doamna Manta au făcut nişte ochi mari şi ne-au zis că am cam încurcat-o, dar că e foarte posibil să avem noroc şi să nu o vedem decât în primul semestru, „urmează să se pensioneze foarte curând”. Citeşte tot articolul
Am primit o mulţime de comentarii şi mesaje legate de problema expusă aici. Concluzia este că sunt dezavantaje mari la ambele soluţii pentru blocul în care locuiesc. Din câte am înţeles, o ţeavă de gaze până la etajul 10 poate costa în jur de 12.000 de lei (eşti obligat să o faci până la etajul 10, chiar dacă tu stai la etajul 1 nu mai e valabil). La asta se adaugă cam 2000 de lei centrala (hai 3000), plus încă vreo 2000 de lei calorifere, ţevi, manoperă, reparaţii. Trec ani până uiţi ce calvar presupune înlocuirea ţevilor şi a caloriferelor prin apartament.
Pentru iarna asta e clar că nu se mai poate face nimic, deja s-a încărcat instalaţia, nu mai dă nimeni aprobare pentru debranşări (apropo, ştiu că la un moment dat mai exista şi o taxă de debranşare, nu ştiu dacă s-a scos).
Centrala electrică nu mi se pare a fi o soluţie validă, câtă vreme e nevoie şi de boiler de acumulare. Din câte am înţeles nu există o centrală care să facă şi încălzirea de apă direct. Iar pe circuitul pe care îl am eu lucrurile pur şi simplu se complică prea mult.
Dar dacă tot a venit vorba, cum rezistaţi, fraţilor, la mila RADETului? Că mie mi se par inumane condiţiile. Am pornit aerul condiţionat, am luat un calorifer electric, dar tot aştept să dea căldură cum trebuie. Sper să supravieţuiesc aşa iarna asta şi mai vedem la primăvară.
De când mă ştiu aud că nu sunt locuri în spitalele româneşti. Există pacienţi care stau câte 2 în pat, există oameni care aşteaptă luni întregi o operaţie, sunt probleme de efectiv, sunt şi probleme de buget. Cunoaşteţi problema.
Şi cu toate astea nu s-a gândit nimeni să facă ceva cu programul ăla afurisit de externări. În continuare, un pacient care are de stat în spital până vineri la ora 20:00 se poate externa abia luni la ora 10:00 (dacă are noroc). Pentru că sâmbătă şi duminică nu se fac externări. Nu-i aşa că e foarte logic să ţii pe mâncare şi cazare nişte oameni ce pot fi externaţi doar pentru că nu ai un doctor care să-şi dea acceptul şi să semneze o foaie de externare? Sunt convins că se pot găsi soluţii pentru ca medicul „de weekend” să fie pus în temă şi să ia o decizie pentru procentul de pacienţi care ar putea fi lăsaţi să meargă acasă mai rapid. Şi salariul acesta suplimentar ar putea fi plătit exact din economia care se face la mâncare, cazare (transpus în personal de curăţenie, lumină) etc.
E o soluţie mică şi simplă pentru una dintre problemele din spitale. Şi sunt convins că ar fi şi altele, mie mi-a sărit în ochi asta pentru că m-am întâlnit cu un astfel de caz recent. Doar că trebuie ca Sistemul să-şi dorească astfel de soluţii.
Ora 10:00, noul antrenor al lui Liverpool povesteşte într-o conferinţă de presă că nu se simte special ca Mourinho, că el e The Normal One.
Klopp asked about Mourinho’s ‘Special One’ nickname. https://t.co/yCITrEPdUv
— Anfield Online (@anfieldonline) October 9, 2015
Fragmentul se viralizează şi e preluat de toată presa. Doar acest Vine a avut, până acum, 1.5 milioane de views. And counting!
Ora 20:00, magazinul oficial al lui Liverpool pune în vânzare tricouri cu „The Normal One”.
Le-a luat mai puţin de 10 ore să vină cu ideea, să facă un design, să-l aprobe şi să-l pună în vânzare. ZECE ORE! ĂSTA e real time marketing, nu nişte răspunsuri haioase pe net.
Plus căni, fulare, pahare etc. Dar pentru astea să zicem că au avut vreo 24 de ore la dispoziţie.
(… şi mi-a părut bine)
La concertul de duminică seară aveam bilete fix pe centru, cam prin rândul 10, cât să se vadă perfect o imagine de ansamblu a scenei. În jur numai lume bună, de la Melania Medeleanu până la Tudor Giurgiu şi alte VIPuri, plus alţi oameni care dăduseră nişte sute de lei pe bilete. Printre ei şi clasicii tâmpiţi cu bani care vin la un spectacol şi îşi lasă copilul să mişune prin Sala Palatului cât timp ei îşi văd de concert. Toată lumea o ia razna, ei se bucură de muzică. I-am văzut încă de când m-am aşezat, ştiam care va fi distracţia, m-am bucurat că am pe rândul din faţă o fetiţă ceva mai mare, care se juca cuminte pe tabletă.
Gong 1, gong 2, şi se stinge lumina. Apar pe scenă artiştii, lumea aplaudă, din stânga-faţă se vedea o lumină puternică. „Nu-i nimic, asta mică termină şi ea jocul şi se uită la concert” mi-am zis eu. Şi trece prima piesă. Tipa de pe scaunul din faţa ei se întoarce şi îi face obsevaţie, tipul din dreapta fetiţei (adică cel din faţa mea) se rezuma să se uite insistent. Doamna maică-sa ignora situaţia şi era cu ochii pe artişti. Normal, doar ea nu vedea deloc lumina puternică de la tabletă. Citeşte tot articolul
Cei de la Indaco s-au mişcat destul de repede şi au trimis zilele trecute un drept la replică legat de acest articol.
Pentru cei care nu au răbdare să citească tot comunicatul dat de ei, varianta scurtă e asta: noi nu dăm în judecată Ministerul Justiţiei pentru că pune legile gratuit, ci pentru că modul în care s-a făcut licitaţia pentru partea de content a acelei platforme este dubios.
Schema descrisă e una clasică: un caiet de sarcini cu tot felul de chichiţe şi contestaţii care nu au fost admise.
Din păcate, pe portalul MJ nu sunt mai multe detalii privind acest proces, aşa că în acest moment nu avem decât dreptul la replică şi articolul de pe Profit.ro (la care nu s-a făcut niciun fel de update şi nici n-am găsit dreptul la replică publicat acolo). Citeşte tot articolul
Superscrieri e un proiect care mi-a fost drag încă de la început, acum 4 ani şi ceva. Ţin minte de planul lui Sorin Trâncă pe care îl povestea super relaxat în mansarda Friends şi care, în timp, s-a conturat extrem de bine. După 4 ani de premii pentru cele mai bune scrieri jurnalistice iată că a apărut şi o carte care adună o parte dintre câştigătorii din perioada 2011 – 2014. Cred că e o recompensă foarte bună pentru nişte jurnalişti care în ultimii ani au fost nevoiţi să lucreze într-un mediu care le limita resursele tot mai mult. Materialele pe care au reuşit să le publice sunt o realizare în sine, dincolo de orice premii.
Cartea are vreo 400 de pagini, conţine 24 de materiale de non-ficţiune şi poate fi găsită în librăriile Cărtureşti şi Humanitas la preţul de 45 de lei. Partea frumoasă e că banii strânşi din vânzarea prin librării vor fi folosiţi pentru un Premiu Special la ediţia Premiilor Superscrieri din 2016. Cum ar veni, un premiu al publicului care poate astfel să sponsorizeze competiţia şi care susţine jurnalismul românesc de calitate.
O să-mi iau cartea pentru că sunt o mulţime de articole lungi care zac prin Pocket şi pe care altfel nu voi ajunge să le citesc niciodată.
Cât despre premiile Superscrieri 2015, ele au intrat în etapa de jurizare, înscrierile tocmai ce s-au încheiat. Vom afla câştigătorii pe la mijlocul lunii noiembrie, la Gală.
doar 16% dintre cititorii de bloguri sunt în totalitate de acord că articolele pe care le urmăresc sunt de calitate
Dintr-un studiu făcut de iSense Solutions, citat de Gândul.info.
Cum s-ar zice, citim bloguri, dar ştim că nu sunt mereu cele mai bune articole. 50% dintre românii cu acces la internet citesc bloguri, adică vreo 5 milioane. Asta zice studiul. Eu cred că sunt mult mai mulţi, doar că majoritatea lor habar nu au că sunt bloguri alea pe care le citesc.
Dar să revenim. Cum facem să-i convingem pe oameni că urmăresc chestii de calitate? Eu ştiu că urmăresc cel puţin 2-3 bloguri de calitate şi mai sunt altele.
Cum facem să acordăm mai mult timp şi mai multă atenţie blogului? Eu ştiu sigur că asta e dorinţa pentru blogul ăsta pe termen mediu şi lung, o creştere în calitatea articolelor şi în documentare.
Când mă plictisesc din stat degeaba, mă uit pe campaniile tembele care au mai apărut la noi. Şi mă distrez, că asta faci de la o vârstă. Nu te mai agiţi, nu te mai revolţi, râzi, că doar nu sunt banii tăi. Un alt avantaj al înaintării în vârstă e că mai afli chestii din piaţă, vorbeşti cu lume care ştie informaţii. Aşa că nu te mai miri la orice gherlă, pentru că ştii cum s-au angajat unii oameni la client. Şi mai ştii că în spatele multor branduri care comunică prost sunt nişte oameni care stau pe un post călduţ şi pur şi simplu nu vor să se agite. Ar putea mai mult, dar ce le iese din treaba asta?
