Casual stuff

IN Casual stuff

europafm_studio

Am mai spus că EuropaFM mi se pare într-o evoluţie extrem de frumoasă în ultimul an. Pe lângă matinal au reuşit să se impună pe mai multe intervale orare, pur şi simplu n-ai cum să nu cauţi postul dacă ai un radio prin preajmă la ora la care începe emisiunea lui Moise Guran, sau când intră în direct Petreanu şi CTP, sau chiar când e emisiunea Andreei Esca în weekend. Săptămâna trecută am prins în maşină 2 ediţii din „România în direct” şi de fiecare dată mi-a părut rău când am ajuns la destinaţie. Ba chiar trebuia să vorbesc la telefon cu cineva şi i-am promis că-l sun înapoi după ce se termină emisiunea. Citeşte tot articolul

Cam cum stăm

question_answer0
IN Casual stuff

Scena asta mi se pare că e foarte potrivită, similară cu situaţia actuală. Băieţii deştepţi au înţeles că aşa nu se mai poate, deci încearcă să negocieze un fel de armistiţiu. Ni-l dau pe Ponta, schimbă Guvernul şi viaţa merge înainte. Doar că Strada ar vrea, dacă tot suntem aici, să nu mai fie nici corupţie, nici hoţie, nici sifonări de bani publici.

Singura problemă e că băieţii ăştia şmecheri nu vor accepta niciodată astfel de termeni, că doar nu ştiu să facă nimic şi oricum nu i-ar angaja nimeni nici dacă ar şti.

IN Casual stuff

Zilele astea am urmărit discuţiile legate de Steven Gerrard şi (im)posibila lui venire la Liverpool sub formă de împrumut pe perioada pauzei competiţionale din SUA. Gerrard e legitimat în acest moment la L.A. Galaxy şi câştigă 6,2 milioane de dolari pe an. Echipa lui a fost eliminată din play-off, aşa că a intrat deja în vacanţă. Practic, până la începutul lunii martie, Gerrard e în concediu.

Klopp şi-ar dori să aibă un simbol al echipei în teren şi la antrenamente, însă oficialii din MLS exclud posibilitatea unui împrumut la Liverpool. De ce ei? Pentru că Gerrard are contract direct cu MLS şi acolo sunt stipulate câteva clauze care îl împiedică să joace pentru orice alt club de fotbal pe durata celor 18 luni la LA Galaxy. Din ce-am citit, MLS (liga profesionistă de fotbal din SUA) acoperă o parte din salariul lui Gerrard, şi nu-şi doresc să se repete episodul cu David Beckham, care juca la ei, dar mai juca şi pe la Milan. De ce? Pentru că oamenii încearcă să crească popularitatea unui sport, aşa că au nevoie de vedete. Sunt deja americani mulţi care se uită la Premier League, la Primera Division, dar care nu dau doi bani pe liga lor naţională. Aşa că MLS face toate eforturile pentru a creşte interesul.

Până la urmă e o investiţie făcută cu cap. „Dăm acum nişte bani pe vedete, ajutăm cluburile, iar după ce creşte notorietatea putem să facem profit din vânzări de tot felul.” Simplu, antreprenorial. Apoi nu le rămâne decât să transforme totul într-un reality-show.

Foto via

Pe cine? Cum?

question_answer0
IN Casual stuff

03-noiembrie-2015-manifestatia-de-la-Piata-Victoriei-32

Astăzi i-am îngropat pe ai noștri, de mâine vă îngropăm pe voi, ticăloșilor! via

În seara asta am fost în Piaţa Victoriei vreme de câteva ore (mă rog, am pornit de la Universitate când coloana deja plecase spre Romană). Au ieşit zeci de mii de oameni, oficial s-a zis de 25.000, tind să cred că erau mai mulţi. Foarte răsfiraţi, mult mai răsfiraţi decât de obicei, de-asta e şi greu să faci o estimare corectă. S-au ocupat bulevardele, însă mi s-a părut o mulţime mai tăcută decât la alte proteste, mai cuminte. Atmosfera era cam ca pe stadioanele româneşti, „peluza” fiind cea care scanda, înconjurată de camere, în timp ce pe măsură ce te depărtai de miez lumea era total amorţită. Se mai scanda pe alocuri, însă mi s-a părut că nu e un tot unitar care să aibă forţa de a schimba ceva. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

shutterstock_137528753_small

Unul dintre momentele în care îmi pare rău că nu ţin camera de bord montată şi prin oraş.

Aseară mă întorceam de la Metro Băneasa şi circulam regulamentar pe banda 1 a DN1, cu gândul să fac stânga peste pasaj şi s-o iau spre Bulevardul Aerogării (adică pe la Cocoşatu). Practic, eram aici. Cu vreo 50 de metri înainte să ajung în punctul ăsta pe care vi l-am indicat, am văzut un Audi „Aseize” cu numere de Alba care avea aprinse becurile de frână. Am frânat de la 70 la 40-50 km/h. M-am gândit că i-a sărit un câine în faţă, sau are o problemă, sau ceva. Omul oprise de tot. Cu mâna dreaptă am pus avariile şi am băgat o frână mai sănătoasă cu ochii mai mult în retrovizoare, rugându-mă să poată frâna şi băiatul din spatele meu, şi ăla din spatele lui, şi toţi ceilalţi care intenţionau să se bage pe banda aia.  Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

shutterstock_159058547_small

Cea mai mare problemă pe care o ai atunci când locuieşti singur nu ţine de curăţenie, spălat rufe şi mâncare, ci de cantităţile mici în care trebuie să te descurci cu toate. Puţine haine la spălat, de nu se strânge nici cantitatea minimă, mâncarea trebuie gătită în cantităţi mici pe care niciodată nu le nimereşti şi lista poate continua. Însă, de departe, cea mai nasoală chestie e cu ingredientele şi ambalajele lor mari. Am observat în ultima vreme că sunt foarte puţine alimente care au şi versiuni de ambalare mai mici, şi de obicei alea se găsesc în hypermarketuri, nu la colţul blocului, cum ar fi normal.

Brânza, de exemplu, e genul de aliment perisabil pe care eu îl folosesc destul de rar. Uneori la paste, alteori rad puţină peste ouă ochi, din an în Paşti şi pe cartofii prăjiţi (ăia sunt mai simplu de cumpărat decât de făcut şi gustul e chiar mai bun). Mi s-a întâmplat de mai multe ori să arunc bucăţi întregi de brânză pentru că nu apucam să o consum. Şi eu urăsc să arunc mâncare. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

5togo

Dimineaţă am intrat întâmplător într-o cafenea de pe Pache Protopopescu. Scria deasupra intrării că au sandvişuri, mai aveam ceva timp până la următoarea întâlnire şi tocmai intrase o domnişoară drăguţă acolo. Aveam să aflu imediat că e un concept nou de cafenea „ToGo”, cu orice produs la 5 lei. Vrei un sandviş mic? 5 lei. 3 croissante? 5 lei. Două sticle de apă? 5 lei O cafea? 5 lei. Aţi înţeles ideea. Chiar şi cafelele mai speciale tot 5 lei erau.

La bar erau 2 puşti destul de cool, cu tatuaje şi diverse piercinguri. Decorul e foarte mişto, se vede că ţintesc un public din zona de tineri cu venituri medii. Atmosfera mi s-a părut una de oraş mare, în care intri la cafeneaua din colţ şi îţi iei o cafea şi un croissant pe drumul spre serviciu. Iar pentru cei care nu beau cafea, au şi fresh de portocale, aloe vera sau ceai.  Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

QN_01

Când am fost la Budapesta am văzut vreo 7 sau 8 vase de croazieră cu pavilion elveţian care se plimbau pe Dunăre noaptea sau care erau ancorate de-o parte şi de alta a malului. Am trecut pe lângă ele şi majoritatea aveau în interior oameni de vârsta a treia. Nu ştiu de ce aveam impresia că în croaziere e super fun, cu o mulţime de tineri care stau la soare, se plimbă pe punte, fac baie în piscina vasului şi iau parte la tot felul de alte activităţi mişto în timp ce aşteaptă să ajungă într-un nou oraş. Se pare că nu-i aşa, multe vase având cazinou, magazine şi cel mult alte 2-3 opţiuni de petrecere a timpului liber.

The average cruise passenger would correspond to a 55-year-old university-educated person, married, employed and with an annual income over USD75,000. via

Deci nu e de mirare că am văzut o mulţime de moşi în croazierele alea pe Dunăre. Şi totuşi, o companie maritimă specializată în croaziere a proiectat şi construit o navă hi-tech.

Se numeşte Quantum of the Seas şi are, printre altele, o cabină care se ridică la vreo 90 de metri de nivelul mării ca să-ţi faci selfie cu nava şi să vezi peisaje cool, un bar robotizat 100% şi o sală de spectacole excepţională. Vedeţi detalii în filmul de mai jos. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

orasul_artelor

Anul ăsta am ajuns câteva zile în Valencia pentru o mică excursie şi, pentru că n-am vrut să închiriez o maşină, m-am deplasat prin oraş cu transportul în comun, ca oamenii obişnuiţi. Pe lângă oraş, care e foarte drăguţ şi aerisit pe alocuri, m-a impresionat modul în care m-am deplasat pe acolo. Trăind într-o ţară din Est, în care nu există noţiuni precum orarul autobuzelor, nu mă gândeam că Google Maps poate integra aşa ceva ca să-ţi dea o estimare la minut a călătoriei. Ok, ai estimare cu maşina, ai estimare pe jos, şi presupuneam că ai o estimare total aproximativă cu transportul în comun.

Prin Valencia, fie că alegeai să mergi cu metroul sau cu autobuzul, Google Maps îţi oferea 2-3 opţiuni de traseu din punctul A în punctul B cu tot cu timpii pe care îi ai de parcurs până la cea mai apropiată staţie şi cât vei mai face de la staţia la care trebuie să cobori până la destinaţie. Ok, sistemul nu e foarte complex dacă stai să te gândeşti, însă impresionant este modul în care e totul pus în aplicare. Un telefon mobil, o conexiune de net (Roaming pe Zi să trăiască!) şi un Google Maps instalat sunt salvarea oricărui turist din epoca digitală.   Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

shutterstock_94173583_small

Sau, mai bine zis, pieţarii.

Mi-am dat seama zilele trecute că în vară n-am ajuns decât de vreo 2 ori în piaţă, în restul timpului cumpărând totul de la supermarket. Şi în weekend mi-am adus aminte de ce nu mai fac piaţa atât de des.

  1. 90% dintre pieţari strâmbă din nas dacă alegi legumele sau fructele pe care vrei să le cumperi. Unii pur şi simplu nu te lasă. Adi Hădean zice că trebuie să protestezi cumpărând de la vecinul, mie îmi taie tot cheful de cumpărături un astfel de comerciant.
  2. Mereu e o problemă cu restul. Recent, am fost pus în situaţia ridicolă de a-mi fi refuzaţi atât banii „prea mici”, cât şi banii „prea mari”. Am vrut să iau o jumătate de kilogram de ceapă (2 lei/kg), am scos din portofel o bancnotă de 5 lei şi precupeaţa mi-a zis să-i dau 1 leu, că n-are rost să-mi dea rest de la 1 leu. Ok, şi dacă veneau 100 de clienţi, toţi cu bancnote de 100 de lei, ce făcea, murea de foame? Dar staţi, că mai e! M-am scotocit prin buzunare, am găsit o monedă de 50 de bani, 4 de 10 bani şi 2 de 5 bani. I-am întins mărunţişul, la care femeia zice „pe ăia de 5 bani păstraţi-i, că n-am ce să fac cu ei, sunt prea mici”. Recunosc, la chestia asta n-am avut replică. Am ridicat din umeri şi am plecat mai departe cu ceapa în valoare de 1 leu, în timp ce vânzătoarea continua să discute pe tema asta cu o altă clientă. E prima oară când aud aşa ceva, să fie 5 lei bancnotă prea mare şi 5 bani monedă inutilă. Practic, femeia era pe nişa ei: vindem ceapă doar celor care au bancnote de 1 leu.
  3. Prea mulţi speculanţi. În general sunt ţigani, şi asta n-ar fi o problemă dacă s-ar purta civilizat. Dar ei sunt primii care comentează când vrei să-ţi alegi produsele.
  4. Depozitarea în condiţii precare. Nu, să laşi o pătură peste roşii şi să pleci acasă până a doua zi nu se cheamă că ai depozitat marfa. Unele legume şi fructe sunt destul de perisabile, iar condiţiile din pieţele româneşti încă sunt precare, comparativ cu ce oferă supermarketurile.
  5. Pierderea avantajului legat de provenienţă. Găseşti legume româneşti cu gust bun şi la supermarket, de multe ori la acelaşi preţ cu cel din piaţă. Pe vremuri greu găseai zarzavaturi bune, cartofii erau mai mult din Spania, castraveţii din Turcia, dar acum sunt mari şanse să fie mai bune alea de la Cora sau Carrefour decât ce se găseşte în piaţă. Pentru că serele cu dotări vând către marile magazine, iar mulţi dintre micii producători care ajung cu marfa în piaţă n-au logistică să-şi apere produsele de ger, grindină şi alte fenomene ale naturii.

Şi cum la noi nu există nişte pieţe mişto ca alea din Barcelona (sau măcar ca cea din Budapesta), nu văd de ce ar mai rezista pe termen lung.

Luciano Mortula / Shutterstock.com

Meniu