Casual stuff

IN All Sports, Casual stuff

În ultima săptămână am avut parte de mai multe evenimente interesante. Ca de obicei, Dinamo nu s-a calificat în Grupele Champions League. Au dat ăştia de la GSPTV un filmuleţ în care Borcea rosteşte replica pe care acum o găsim şi în cărţile de bancuri cu dinamovişti:
“Lăsaţi-ne să ne pregătim de Liga Campionilor”

Şi se tot pregătesc din 2004. Au trecut 5 ani de atunci şi pare-se că bine zicea rapsodul popular când elibera în literatură celebrul distih “Liga Campionilor / Interzisă câinilor”.

Pe partea ailantă a baricadei se află băieţii de la Unirea Urziceni. Nişte oameni nici foarte talentaţi, goniţi de pe la echipele de primă mână şi care nu joacă strălucit. Unirea n-are iureşul acela al Stelei în zilele de glorie. Nu ajunge la poartă în 3 pase cum făcea Dinamo la un moment dat. Nici măcar nu reuşeşte contrele Rapidului.

Unirea Urziceni, această Aston Villa a Ligii I, bate echipele mici. Când se plictiseşte bate şi liderii. În Champions League se vor face probabil de râs tocmai pentru că acolo ambiţia nu mai ţine loc de valoare pentru Galamaz, Varga şi alţi băieţi care într-o competiţie mai uşoară, de tipul Cupei Uefa, ar fi făcut o figură frumoasă.

Tot săptămâna asta am asistat şi la victoria Soranei Cârstea, puştoaica pe care doar buletinul o trădează. În atitudine nu are nimic din ceea ce au românii. Îi lipseşte neputinţa. Îi lipseşte chinuiala cu care ne-am obişnuit la toţi românii. Sportivi sau nu. Sorana a ezitat doar de 2 ori la Roland Garros, a pierdut două mingii de meci dar a revenit de fiecare dată şi a câştigat. Mai mult, a reuşit să câştige un re-break într-un game care ar fi putut fi decisiv. Uitându-mă la meci am observat că nu vedeam nici nemulţumirea lui Pavel, nici calmul neputincios al lui Hănescu, nici disperarea lui Borcea, nici tristeţea Elenei Gheorghe.

Desigur, s-a trezit un tâmpit de la Prosport să considere performanţa una normală şi să critice valurile de reacţii pozitive.

De cealaltă parte este eşecul lui Susan Boyle, pentagenara (sună tare, nu?), fiind învinsă în finala Britain’s Got Talent.  Moment în care zice-se că a fost internată puţin la nebuni. Iar singura legătură cu ce-am scris mai sus este Cristi Borcea.

Mai întâi au dat-o în bară fetele de la Rogalski Grigoriu. Pe urmă blogosfera a reacţionat. Şi a tot reacţionat. Şi s-a trezit din nou acel vuiet al mulţimii care striga „Capul lui Moţoc vrem!” (Negruzzi, Costache – „Alexandru Lăpuşneanu”). Şi toată lumea a scris despre ce credea că merge prost în relaţia PR – Blogger şi cât de folositoare sunt reacţiile A-list Bloggerilor. Am avut deci reacţii la reacţii.

Eliza Rogalski, într-un post început prost, cu reflexivul lui „a risca” (nu ştiu ce pregătire are dumneaei, dar din postura de student la Litere îmi permit s-o trimit la Gramatica Limbii Române), comentează situaţia. Are deci o reacţie. Mi-a plăcut totuşi abordarea. E aproape amuzantă. Are un avânt de tipul „Când mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu!” (op. cit)

Zice doamna Rogalski:

agenţiile de PR de pricep la consumator, nu la redactori, bloggeri sau dumnezei.

Carevasăzică piariştii ştiu ce dă bine să spui. Adică ce i-ar plăcea cetăţeanului X să vadă ca să cumpere produsul şi sau ce l-ar putea determina să aibă o atitudine pozitivă.

Conform Elizei Rogalski  omul de PR trebuie să ştie doar să facă o campanie.

În cazul ăsta de cine depinde restul? Cică de agenţiile de media. Dar nu cred că la agenţia de media te învaţă îmblânzirea lui Zoso sau cum să te bagi pe sub pielea lui Bobby Voicu.

Şi ne întoarcem. Campanii face şi advertisingul. Ce vrea consumatorul ştie şi advertisingul. Diferenţa este că advertisingul e pe bani şi PRul n-ar trebui sa fie. Sau, mă rog, e pe mai puţini bani. Deci PRul e varianta săracă a Advertisingului.

Problema vine din altă parte: PRul e nou în online. Deşi n-ar trebui să fie aşa, de puţin timp se iau în considerare bloggeri ca unealtă/parte din mijloacele de comunicare în masă (deşi probabil zoso ar prefera un termen de tipul „mentor al maselor”).

Mult timp PRul a stat pe magine şi nu i-a băgat în seamă pe băieţii şmecheri din online (nu mă refer aici la A-list ci la toţi onlinerii ).

Acum, când în sfârşit fata uncool a decis să se apuce de fumat, toată lumea îi aplică lovituri peste ceafă şi o ia la mişto pentru că s-a înecat cu primele fumuri. Dar las că se face ea mare…

Ca să vă edificaţi asupra subiectului citiţi: aici, aici şi aici

Atenţie! Post lung.

În toamnă am fost într-o super excursie cu colegii de facultate şi profa de Antropologie. V-am povestit destul şi am tot dat linkuri.

Weekendu trecut am repetat experienţa, într-o formulă aproape identică, excursia plasându-ne în tărâmurile de vis ale bulgarilor. Ok ok, exagerez puţin :))

Am fost la Veliko Târnovo, fosta capitală a Bulgariei vreme de câteva sute de ani.

Ce-i drept, nu prea s-a simţit că ieşi din ţară, pentru că ce-am văzut noi din Bulgaria e foarte apropiat de ce-i în ţărişoara noastră. Mă aşteptam la sărăcie mare şi am constatat că bulgarii sunt cu câţiva ani în urma noastră. Nu mulţi, vreo 4-5.

Mâncarea a fost bună, cazarea mişto (deşi, când ne-au văzut, bulgarii ne-au şi etichetat rapid: „românski” şi ne-au cazat în aripa veche a hotelului; el, hotelul, fiind de 4 stele, s-a dovedit a fi ok).

În general comercianţii vorbeau cât de cât engleză sau chiar română. Puţini au fost ăia care nu aveau nicio treabă cu limbile străine.

O chestie la care am rămas ultimii proşti: turismu. Până şi bulgarii scot bani din orice. Vrei un pliant? 2 leva. Vrei să faci poze? Faiv leva. Vrei să intri nu ştiu unde? 4 leva. Vrei spectacol de lumini pe nişte pietre? 18 euro că la noi e scump curentu.

La cetatea din Veliko era un nene păpuşar. Când venea un grup de cetăţeni afla naţionalitatea şi dădea drumu la prezentarea în limba respectivă. Mai jos filmuleţu pentru românski.

Am vizitat o groază de chestii dar în prim plan a fost relaxarea. Două zile de linişte şi pace (n-am avut roaming, Vodafone e praf).

Din fericire, am avut wireless aproape peste tot prin oraş. Săraci, săraci da’ au mai mult wireless ca noi. În plus, la 10 sâmbătă seară, o tanti făcea tăiţei pentru cataif. La noi dormeau de mult românski, nu se mai gândeau la materia primă de a doua zi.

În concluzie a fost foarte tare. Ca de obicei, organizarea de nota 10, gaşca super faină, bulgarii super prietenoşi. Toată lumea mă întreba dacă m-am întors viu şi de fapt eu aş mai fi rămas câteva zile.

Revin cu poze. Următoarea oprire: Praga!

IN Casual stuff

Mă duc două zile în Bulgaria cu colegii de facultate. O să ne simtem bine sper. Am încărcat aparatu foto şi am dat drumu la roaming.

Noua două zile fara net. Trist.

Până atunci, aruncaţi un ochi pe recenzia Waldeck. Am fost aseară şi chiar mi-a plăcut. Azi e din nou în Fabrica. Totuşi, la 45 de lei parcă e cam scump pentru o oră de cântat.

Ah da, să nu uit, a scris Dan pe blog.

IN Casual stuff

După cum scriam mai jos, de 1 mai am fost la Sinaia şi mi-a plăcut. Aşa că urmează o nouă călătorie în 2 săptămâni (cel puţin aşa ne propunem dacă nu ne încurcă rău programu). De data asta avem două variante: fie Buşteni – Poiana Izvoarelor, fie Sinaia – Susai plus un bonus ceva. Deja s-a anunţat destulă lume, sper să nu se dea loviţi.

Sâmbătă plec în Bulgaria, excursie rapidă, 2 zile. În aceeaşi formulă ca aici. Probabil că o să fie mişto. Revin cu poze şi poveşti.

Miruna a început săptămâna trecută un proiect foarte fain. Timp de 1001 de nopţi citeşte. Câte 15 minute pe seară. Şi-a făcut ea nişte calcule şi se pare că rezultatul a fost pozitiv din moment ce s-a pus pe citit. Aici este blogul proiectului (proiectului personal, după cum zice ea). O să vedeţi că a mai corupt două domnişoare. Nu pot decât să mă uit cu jind şi să le invidiez pentru capacitatea de mobilizare. Eu rămân cu teancurile mele de cărţi necitite.

Ieri sper că am făcut un om fericit (poate doi) când am aflat de concertul Leonard Cohen la Bucureşti. De data asta aş vrea să ajung şi eu, mai mult din curiozitate. Aşa frumos a vorbit Laura despre concertul de anul trecut încât m-a făcut curios.

Joi începe EUROPAfest. Şapte zile de muzică bună la care sper să ajung şi eu. Studenţii au intrarea liberă dar nici biletele nu sunt foarte scumpe.

Şi pentru că a venit vorba de concerte, am depăşit 1000 de concerte în calendarul InConcert.ro. Asta în aproximativ 2 luni jumate.

Şi nu, n-o să menţionez că echipa vedetă nu s-a calificat la OC în finală :)) O să omit asta şi o să merg pe burtă. Oricum, sesiunea noastră de examene e salvată şi mulţumeşte juriului.

În final, tradiţionalul „S-auzim de mine!” :))

La conferinţele de la OC am copt o aroganţă cu cele mai de seamă twitteriste CRPiste, @KorinnaMS şi @carmen_rusu. Planul era să plecăm şi noi la munte, să bem o cafea de 1 mai şi să ne întoarcem. Pentru că toată lumea pleacă la mare de 1 mai, trebuia să fim diferiţi şi rebeli şi împotriva sistemului ticăloşit.

Am ajuns cu trenul, studenţeşte, la 12 şi ceva. Dacă o luam cu maşina, probabil că ajungeam la 3 cu puţin noroc. @alexveja a făcut alimentarea cu merinde şi am pornit la drum. Eu plecasem de acasă cu traseul bine stabilit. Singura variabilă pe care n-am luat-o în calcul a fost micul turist japonez, Carmen, care se oprea să facă poză la fiecare piatră, nor, câine, găină… orice. Am făcut şi poze la Peleş, am stat în soare şi am continuat spre Stâna Regală. Între timp Carmen se plângea că ea vrea în pădure. Şi am intrat în pădure.

Pentru cei care n-au ajuns la Stâna Regală, e unul dintre cele mai uşoare trasee din sinaia (nu că ar fi prea multe). Timpul normal e de 30 de minute dar pentru că la Bucureşti nu urcăm nici măcar scări,  a durat ceva mai mult. Cred că într-o oră eram în vârf.

A meritat efortul. Priveliştea este genială. E o vale la 1300 de metri, între munţi de 2000 şi ceva. Încă n-am pus mâna pe poze dar mai jos e ce-am făcut eu cu telefonul.

Stana Regala

Am coborât rapid pentru că dispăruse crucea de pe caraiman. În 20 de minute dintr-un soare puternic ne-am trezit în pragul furtunii aşa că am luat-o din loc. Am mâncat la cabana schiorilor, pe şoseaua spre cota 1400. Recomand.

După ce-a plouat vreo.. 2 minute, am plecat spre centru ca să nu ne trezim că alergăm spre gară în rafale de ploaie. Ploaie care ne-a mai deranjat alte 5 minute, la vreo oră distanţă. Vreme mai capricioasă ca asta n-am mai văzut de mult. Bine măcar că n-a plouat.

Am făcut turul oraşului, am plecat pe un drum şi ne-am întors pe altul, am mers în stânga şi în dreapta şi am ajuns în gară cu o oră şi ceva mai devreme. De ce? Pentru că nu ai ce face în Sinaia. Nu mi-a venit să cred cât de plictisitor şi aglomerat este.  Când eram mic mergeam cu ai mei şi stăteam zile întregi. Habar n-am ce făceam.

Am ajuns la concluzia că, chiar dacă am fi rămas 1-2 nopţi, nu aveam ce face. Fără să punem la socoteală plimbările de la hotel la masă şi viceversa şi berica la terasă, n-ai ce face în Sinaia. 2 trasee mari şi late, un drum cu telecabina şi gata. Land of choice? No fucking way. Dadada, aer de munte, ştiu dar eu nu sunt obişnuit să stau. Eu sunt obişnuit să merg pe munte, nu să stau la terase cu umbreluţe.

În concluzie: dacă vreţi aer de munte, mergeţi în altă parte, la Sinaia sunt doar aere de munte; dacă vreţi să vizitaţi Sinaia vă ajung vreo 5-6 ore; piţipoancele există şi în vârf de munte, aduse de prietenii lor cu porsche cayenne lăsat la poalele munţilor.

Mi-a plăcut aşa mult încât mai vreau. Aşa că peste un timp (contează şi cum se plasează sesiunea de vară), vreau s-o facem din nou, tot pe trasee uşoare. Next time: Predeal – Susai. Dacă apucăm să şi stăm 2-3 zile, facem şi Poiana Izvoarelor. Iar în vară poate ceva mai greu. Aştept înscrierile.

Voi ce-aţi făcut de 1 mai?

IN Casual stuff

şi pentru că e şi ei oameni, greşeşte.

Numa’ că mie nu prea îmi place când cineva greşeşte faţă de mine. Mai ales când o face voit. Şi pentru că dexul mă susţine, insist şi spun că cele mai naşpa greşeli sunt cele intenţionate.

Egoismul e la preţ de artă zilele astea iar spiritul de echipă, turmă sau tovărăşie e pierdut în negura anilor care au trecut.

Stilul meu de abordare faţă de oameni se dovedeşte a fi unul falimentar. Mereu am avut convingerea că acordând încredere anumitor oameni ei vor aprecia, vor înţelege că sunt privilegiaţi şi vor răspunde.  Şi da, încrederea unui om e un privilegiu.

Şi pentru că nu pot fi schimbate concepţii vechi, adânc înrădăcinate în mintea cuiva, e aproape la fel de bine să acţionezi direct pe sursa dezamăgirilor. Şi să o elimini din ecuaţie.

Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.

IN Casual stuff

Am de gând să mă întorc la comandă în Dashboardul blogului. N-am apucat să scriu foarte mult în ultimele două luni pentru că pe lângă relansarea  InConcert.ro am pregătit încă 2 proiecte pe care o să le lansez pe parcursul acestui an plus brieful pentru Olimpiadele Comunicării.

Miercurea trecută am fost la radio Lynx, la invitaţia lui  Bobby Voicu. Bobby e printre puţinii oameni care nu numai că ne-au încurajat dar ne-au susţinut şi ne-au promovat mult. Sunt convins că o să vină şi momentul în care vom avea ocazia să-i mulţumim 🙂 (Some day, and that day may never come… u know.. Godfather..)

Înregistrarea este aici. A fost mişto la radio, ne-am simţit bine şi Simona n-a făcut prostii 😀

Am pregătit câteva campanii drăguţe despre care vreau să scriu iar cel târziu în iunie sper să apară şi ADif.

Fie ca.

question_answer3 comentarii
IN Casual stuff

paste

Fie ca mesajele pe care le primiţi să fie puţine. Fie ca telefoanele de la necunoscuţi să lipsească. Fie ca massurile pe messenger şi DMurile de pe Twitter să vă ocolească.

Vă urez un Paşte cât mai liniştit alături de cei dragi. Noi sărbătorim anul ăsta cu telefoanele pe mute şi muzica în surdină. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.

Pentru că prietenii nu sunt mai prieteni dacă vă dau un sms iar amicii nu sunt mai simpatici dacă vă dau telefon.

IN Casual stuff

sperăm că o să se termine bine.

Diseară sunt la Radio Lynx, de la 21:00. O să vorbesc împreună cu Simona (nu-i mai dau link, ştiţi voi) despre InConcert.ro (intraţi la Simona şi o să vă izbească logoul).

Ah da, şi se transmite şi video.

Meniu