Se presupune că începând de azi companii precum UBER şi Bolt nu vor mai putea funcţiona pentru că s-a modificat ceva în lege, care le permite autorităţilor să-i amendeze pe şoferii suspectaţi de activităţi ilegale de transport la fiecare abatere. Înainte era nevoie să se demonstreze că activitatea respectivă este una repetată.
Din punct de vedere legal, UBER şi Bolt nu au drept de funcţionare. Conform legilor care sunt în vigoare în acest moment, activitatea lor e cel puţin într-o zonă gri. Însă conform legilor din urmă cu 150 de ani femeile nu aveau drept de vot, boierii puteau să deţină sclavi, iar transportul de persoane se făcea cu diligenţa (sau poştalionul, depinde cum vreţi să-i spuneţi). Citeşte tot articolul




















