Se lucrează de zor la la o construcţie în zona Pieţei Obor, între Magazin şi noua Piaţă. Am înţeles că s-ar face un Food Court acolo, iar cineva mi-a povestit că va fi şi Berăria H printre chiriaşi. Plus oamenii cu micii, desigur.
Proiectul e mai vechi, a fost demarat de fostul primar al sectorului 2, Radu Mihaiu. Detalii şi simulări aici. Citeşte tot articolul
N-o să încep acum o serie precum cea a lui Radu, dar am simţit nevoia să punctez nişte lucruri legate de blogul ăsta şi de viaţa mea în general.
Treaba e cam aşa: mă ţin cu dinţii de scrisul aici. Faţă de acum 5-10 ani, când făceam mult mai mult web şi mai puţină comunicare, astăzi scriu enorm de mult şi vorbesc la telefon, stau în calluri şi întâlniri etc. Newslettere, comunicate de presă, concepte, mailuri lungi, prezentări, toate pleacă zi de zi din mâinile mele. Citeşte tot articolul
În momentul de față drumul de la București la Sibiu are 280 de kilometri pe varianta Valea Oltului, distanță pe care am parcurs-o în cel puțin 3 ore și jumătate și cel mult 6 ore și jumătate. Am făcut odată 8 ore pe la Brașov, dar asta pentru că am prins un accident dincolo de Făgăraș.
De câțiva ani fac cel puțin 5-6 drumuri până la Sibiu, multe dintre ele cu o noapte de cazare. Cred că am făcut la un moment dat și ambele drumuri în aceeași zi, dar nu recomand, mai ales cu lucrările de pe Valea Oltului, care îți pot lungi călătoria cu 2-3 ore în anumite situații. Citeşte tot articolul
Am tot ascultat poveştile lui Donald Trump legate de Groenlanda, canalul Panama şi chiar de Canada, dar nu le-am băgat prea mult în seamă. Apoi am ajuns la articolul ăsta al Danielei Petrescu despre Hawaii şi mi s-a născut o întrebare: Cum a ajuns Hawaii să fie unul dintre cele 50 de state americane? Mai ales că Hawaii a devenit stat american abia în 1959, în acelaşi an cu Alaska.
Ok, dar cum au ajuns nişte oameni de pe o insulă din mijlocul oceanului să devină stat american? Mai ales că, înainte de momentul 1959, ultimele state care au intrat în această republică federală au fost Oklahoma (1907), New Mexico şi Arizona (în 1912). Restul s-au alăturat SUA prin anii 1700 şi 1800. Citeşte tot articolul
În urmă cu câteva săptămâni, Eugen Jebeleanu povestea într-o conferinţă de presă despre modul în care evoluează lucrurile în domeniul cultural în Franţa: scad subvenţiile de la stat, producţiile independente se fac tot mai greu etc. Gabriel Sandu povesteşte despre o situaţie similară care se întâmplă în Germania, în special în Berlin.
În timpul ăsta, în Anglia, există companii care au curajul să renunţe la fondurile publice şi să se descurce 100% cu fonduri private. Wigmore Hall din Londra a anunţat recent că se retrage din Arts Council England. Wigmore Hall este o sală de concerte aflată în apropiere de Hyde Park şi în sezonul următor va găzdui artişti precum Martha Argerich, Joshua Bell sau Lise Davidsen. În plus desfăşoară de mai bine de 10 ani un proiect numit ‘£5 Tickets for Under 35s’, prin care tinerii sub 35 de ani au acces la un număr de bilete de 5 lire. Pentru context, cele mai ieftine bilete pentru sezonul următor sunt 18 lire, dar probabil că locuri bune prinzi cu vreo 30-40 de lire. Citeşte tot articolul
Nu-mi place cum sună expresia asta în limba română, însă aţi înţeles la ce mă refer.
Mă învârt în tot felul de medii creative, destul de mulţi antreprenori, dar nu numai. Şi am tot întâlnit această teamă constantă legată de oamenii care copiază sau preiau o idee şi o adaptează puţin.
Culmea este că în vremurile noastre, în care distribuţia contează (modul în care te asiguri că circulă un mesaj), e posibil să aibă mai mult succes copia decât originalul. Se întâmplă. Citeşte tot articolul
Biroul agenţiei e în acelaşi loc de 7-8 ani, într-o zonă în care sunt atât case, cât şi blocuri. De vreo 2-3 ani e un vecin pe care îl văd zi de zi pe-afară. Stă la parterul unui bloc din zonă şi petrece extrem de mult timp „patrulând”. Le mai ţine companie băieţilor care repară maşini ocazional, dă ture în jurul blocului, în jurul cartierului, uneori pur şi simplu stă în picioare, cu mâinile în buzunare.
Vorbim de o stradă secundară, pe care nu trec nici prea multe maşini, nici oameni, nu e ca şi cum admiră vreun peisaj. E cât se poate de clar că omul se plictiseşte foarte rău. Probabil că are cel mult 65 de ani, e încă în putere (sau aşa pare), cred că ar putea face multe activităţi dacă şi-ar propune asta. Dar probabil că lipsa de bani şi alte lipsuri contribuie la starea asta. Citeşte tot articolul
Într-un editorial de pe The Stage, un performer (fac diferenţierea faţă de actor pentru că omul are propriile lui showuri şi e un pic mai mult decât doar actor) ridică nişte probleme foarte interesante. Titlul e următorul: Celebrity casting and social media are making small-scale tours unsustainable.
Aveţi nevoie de cont la ei pentru a accesa câteva articole gratuit în fiecare lună.
Ce zice omul este că teatrele mari încearcă tot mai mult să atragă public cu nume uriaşe, iar din povestea asta pierd teatrele mici şi proiectele independente. Pentru că spectatorii încep să aleagă doar „hituri” şi cam strâmbă din nas atunci când nu e pe scenă niciun Rami Malek, Mark Strong, Cate Blanchet, Emma Corrin sau Lilly Collins (asta ca să numesc doar câteva celebrităţi care joacă pe la Londra în perioada asta). Citeşte tot articolul
Eram la The Old Vic, la Londra. Inima teatrului britanic. Pe scenă se juca Oedipus, o adaptare de Ella Hickson după textul lui Sofocle. Rami Malek şi Indira Varma pe scenă, o bucurie de spectacol.
La un moment dat Oedip află că şi-a omorât tatăl şi că cea pe care a luat-o de nevastă îi este mamă. Iar din unele zone din sală se aud exclamaţii pline de uimire. De parcă eram la cel mai nou spectacol poliţist şi tocmai s-a dezvăluit criminalul (practic, chiar asta s-a întâmplat, doar că povestea asta are nişte mii de ani, nu e ceva nou). Citeşte tot articolul
Am scris aici cum a fost din punct de vedere profesional.
Pe plan personal a fost un an bun, încărcat, în care ne-am lovit de niște probleme de sănătate. Mai întâi eu, apoi Antonia.
La final de februarie am făcut Zona Zoster, o boală despre care nu știam mare lucru și care mi-a dat bătăi de cap mai bine de o lună. Încă mai am niște mici urme pe piele în zona erupțiilor și simt constant un mic disconfort. E o boală a sistemului nervos, care s-a declanşat pe fond de stres.
