Abonează-te la newsletterul Maison Créative ca să afli ce evenimente ți-am pregătit

Gânduri de zi cu zi

Un (alt) an nou!

question_answer3 comentarii
IN Gânduri de zi cu zi

2009 m-a prins la Livadea alături de toţi nebunii, şi pe lângă ei colegii mei din liceu Edi şi Răzvan. Plecasem de pe 28 dar am programat posturi zilnice (cât timp liber aveam atunci!) aşa că până pe 2 când m-am întors miile de cititori fideli (:-J) au avut ocazia să mă citeasca :))

În 2009 am jucat mult laser tag. Am trecut cu bine prin 3 sesiuni (da, şi aia de restanţe :P), am vizitat (iar) arcul de triumf, am scris 260 de posturi (aproximativ), am cunoscut o grămadă de oameni şi am muncit. N-am muncit niciodată cât am muncit în 2009. Şi anul viitor sigur o să-l depăşească pe ăsta care trece.

A fost anul în care s-au întâmplat multe lucruri. Cât pentru 3-4 ani. În ianuarie mă distram fără nicio grijă, în februarie am relansat ÎnConcert.ro, în martie am mai dat o tură la Livadea, în aprilie am participat la Olimpiadele Comunicării şi nu ne-am calificat, tot în aprilie am fost la Radio Lynx la invitaţia lui Bobby.

În mai am avut parte de una dintre cele mai mişto zile: pe 1 m-am urcat în tren şi am plecat cu 3 oameni minunaţi spre Sinaia. Am urcat la Stâna Regală, ne-am distrat şi am făcut poze. Tone de poze 😀 Tot în mai am fost pentru prima dată în Bulgaria. Şi mi-a plăcut foarte mult. Şi tot în mai am fost ales Preşedinte DaAfaceri. Citeşte tot articolul

Not good enough

question_answer0
IN Gânduri de zi cu zi

87845790

Sunt o grămadă de seri în care mă pun în pat, citesc o vreme şi abandonez atunci când simt că mi se închid ochii. Iar în următoarele 5 minute, până să adorm, încerc să recapitulez ce-am făcut în ziua respectivă. Şi cu toate că se adună destul de multe chestii parcă niciodată nu-i îndeajuns de mult.

Mereu rămân chestii neterminate, pagini necitite din cărţi care ar merita mai multă atenţie, oameni dragi pe care nu mai ai avut timp să-i vezi. Sunt doar dimineţi în care munca începe prea târziu, deadlineuri care se apropie mult prea repede şi momente în care te opreşti, îţi dai seama că e seară şi nu poţi să crezi că a trecut aşa rapid ziua.

Şi poate că uneori e frustrant să vezi că nu-ţi ajunge ce ai făcut, să simţi cum trebuie să faci mai mult. Am ajuns însă la concluzia că evoluezi chiar şi aşa. Din nevoia de a trage cât mai mult de tine, din puterea de a eficientiza fiecare lucru pe care îl faci, din ocuparea fiecărui moment liber pe care îl ai.

Iar rezultatele se văd mult mai târziu. Dar cred că merită.

Picture via

Un moş darnic

question_answer5 comentarii
IN Gânduri de zi cu zi

Primu instinct a fost să pun poze cu chestiile pe care urmează să le primesc de la ai mei via LFC online store. Asta pentru că îmi plac foarte mult 😀

Dar ieri am avut parte de un cadou mult mai mişto decât orice chestie materială. Am petrecut o noapte „ca pe vremuri” cu prietenii. Şi e mişto să te vezi cu nişte oameni cu care te simţi bine. Pentru că e… bine :))

În cinstea nopţilor albe din ‘tinereţe’, am facut de toate. Ok, ok, rectific.. aproape de toate. Important e că ne-am strâns din toate colţurile ţării ( Brăila, Constanţa, Tecuci, TITAN) şi am râs 😀 Şi e mişto să ai prieteni.

Şi pentu sărbătorile astea vă doresc să fiţi alături de prieteni pentru că e cel mai tare cadou!

Audiţie plăcută.

PS: Lăv iu, bă! 😀

PPS: Un post al lui Ioan T. Morar, despre prieteni. Cine se bagă să mă ajute? :))

Caut sinceritate debordantă. Rog brutalitate.

question_answer13 comentarii
IN Gânduri de zi cu zi

Am o problemă. (bine, am mai multe, dar asta e problemă de bază).

Am alergie la oamenii care mint (boală moştenită de la tata). Şi nu mă refer la ăia care încearcă să ne ducă cu zăhărelul măririlor de salarii, că nu mai sunt copil să pun botu’ la fiecare scrutin. Mă refer la oamenii ăia care încearcă să te menajeze. La amicii, cunoscuţii şi mai ales prietenii care nu-ţi spun diverse chestii „ca să nu te superi”.

Când vine vorba de sinceritate, eu pot intra lejer în categoria oamenilor lipsiţi de tact. În ideea că nu prea menajez oameni. Mai ales dacă îmi sunt prieteni. Mi se pare o formă de respect. Practic, sinceritatea asta nici nu poate fi încadrată la lipsă de tact pentru că o fac conştient. Ştiu că nu e frumos să-i spui unei domnişoare că îi stă urât în roşu, dar decât să-i spună un străin…

Unii se acomodează mai greu cu stilul ăsta care e de cele mai multe ori crud. Eu nu sunt din categoria asta. Prefer să-mi spui dacă nu dai 2 bani pe mine. Prefer să-mi spui dacă nu-ţi plac adidaşii mei verzi (da, Simona? 😛 ), dacă îmi stă freza prost sau dacă am dat-o în bară. Dar cu cruzime aşa, fără ocolişuri. Cu ură. Nu-mi plac deloc oamenii care se retrag în ei şi ascund nemulţumirile. La mine e pe bază de direct, ca ţăranii, aşa.

Cel mai mult detest setul de fraze gen: „nu se cade să spun aşa ceva”, „nu e frumos” etc. Ah, că nu-mi convine când vine o chestie mai naşpa… asta e, că îmi pică faţa la altele – trist. Nu toată viaţa e făcută din lapte şi miere. Prefer să mă înjuri pe faţă. Serios, fă-o! Visez la o lume în care toate duşmăniile sunt pe faţă.

Prietenii mei ştiu deja chestiile astea. Şi apreciez de 100 de ori mai mult un „hoinare, ai fost prost la faza asta” decât să fiu prost fără să ştiu. 🙂

Ah, încă ceva: nu e nici cu adrisant direct şi nu e nici teribilism. E un pitic mic pe creier.

So… now that we’ve got that cleared up, does anyone have something to say? 😛

Diferenţa dintre ‘noi vrem’ şi ‘eu ştiu’

question_answer1 comentariu
IN Advertising/PR, Casual stuff, Gânduri de zi cu zi

Marţi seară au fost invitaţi la facultate Bogdana şi Mihnea. Ne-au vorbit despre mai multe aspecte ale unei cariere în PR şi Advertising. Printre altele, colegii mei au pus veşnica problemă a scurt-circuitului dintre lipsa de experienţă a studentului şi cerinţele agenţiei care vrea juniori trecuţi prin câteva probe iniţiatice.

Ca de obicei, de la cei din agenţie a venit răspunsul: „uite, noi am reuşit, dacă îţi doreşti e imposibil să nu găseşti ceva”. Studenţii au venit şi ei cu aceeaşi placă obosită a lipsei unui loc de practică (guys, nu mi-o luaţi în nume de rău pentru că mă refer la studenţi în general).

N-o fi nici studentu’ aşa negru

Exceptând unele cazuri, problema se reduce la nivelul de interes al studentului. Numai că nu e nici chiar aşa rău cum se vede în agenţii. Pe lângă cei care vor salarii astronomice din prima, mai sunt şi cei care ar vrea să înveţe. Şi ei ar vrea să participe la un fel de şcoală de vară prelungită cu toată floarea cea vestită a domeniului şi să primească mură în gură diverse chestii, să li se ofere şansa să capete ceva experienţă şi să se poată angaja pe urmă.

Dar lumea asta e prea grăbită ca să accepte aşa ceva şi meseria se fură în mare parte. Iar la internshipuri sunt luaţi cei care au habar cât de cât de domeniu. Partea cu „mâncaţi advertising/pr pe pâine” mi s-a părut o concluzie foarte bună mai ales pentru acei colegi care anul trecut îmi spuneau că au venit la facultate să înveţe cu ce se mănâncă comunicarea fără să pară interesaţi de tot ce ţine de munca în plus.

Râmnicu Vâlcea, Sibiu şi organizarea de milioane.

question_answer6 comentarii
IN Gânduri de zi cu zi, Povesti din excursii

După excursia din weekendul trecut ar fi păcat să nu las impresiile pe larg.

Deşi călătoria a purtat titlul de „la Mediaş”, am colindat o bună parte din ţară. Am făcut prima oprire la Râmnicu Vâlcea şi am vizitat o biserică şi Mc-ul din localitate. Desigur, ambele obiective au stârnit un interes major (mai mult Mc-ul, sincer să fiu).

Mi-a plăcut oraşul, şi mai ales prezenţa mallului. Destul de curat, aranjat, dichisit dar destul de comunist pe alocuri (de altfel, cam aşa e peste tot în oraşele mai mici). Ah, şi să nu uit, oamenii foarte calzi. Neobişnuit de calzi pentru frigul de la 9 jumate şi pentru un oraş din Regat.

Sibiul e foarte tare. Cu toate astea, nu cred că mi-ar fi plăcut să studiez acolo (no offence, Miruna 😛 ). Mi se pare prea…. liniştit, prea… civilizat. Sincer să fiu, mă aşteptam la un wonderland dar n-a fost chiar aşa şi e normal pentru că altfel se muta toată lumea în Sibiu. Din păcate, fără faza de anul trecut cu „capitala europeana”, n-ar fi stat la fel de bine. Se văd cele câteva sute de milioane de euro băgate în oraş.

Am văzut destul de multe chestii în doar câteva ore (exceptând muzeul Brukenthal – da, ştiu, cel mai important) şi asta pentru că am avut parte de o organizare extraordinară. Şi când spun asta, vreau să zic că a fost puţin mai bine decât ‘perfect’. N-am văzut niciodată nişte oameni (care să nu-mi fie prieteni)  şi care să facă o asemenea atmosferă. A fost pur şi simplu perfect. Chiar şi abaterile de la program erau parcă luate în calcul. Pe scurt: eu n-am mai văzut aşa o organizare. Ghizi care ştiau că venim, restaurante care ţineau mâncarea pe aragaz cât întârziam noi prin hoinăreli, torturi pentru sărbătorite. Nici măcar pe DN1 n-am prins aglomeraţie.
Ideea e că oraşele au fost cum au fost, dar atmosfera a fost mai mişto decât în familie sau între prieteni. Omogenizare pe loc.

x Biserica Neagra

Mai multe poze aici.
Şi referitor la ce spuneam acum câteva săptămâni, astea sunt doar nişte poze, nu artă or something.. Un fel de: ia uite ce-am văzut pe acolo 😛

Existenţiale

question_answer4 comentarii
IN Gânduri de zi cu zi

Am o problemă.

Şi îmi dau seama de ea pentru că în ultima vreme am ajuns să comunic cu prietenii mei exclusiv prin bloguri. Cine are blog sau comentează la mine pe blog, are parte de atenţie, restul nu. Şi am ajuns să identific oamenii după bloguri. Şi lucrurile mi se pare că se învârt în jurul agendei zilnice şi a poantelor din feedreader. Am ajuns cu greu la zi cu blogurile personale. Mai e folderu cu feeduri de advertising. Se cere deci un netbook. Doar că nu m-am hotărât ce model.

Şi am 1000 de chestii de zis şi prea puţin timp.

Şi încă mă gândesc dacă ar trebui să devin activ pe twitter sau nu.

Şi aş vrea să modific tematica blogului şi layotul dar momentan nu am creionat ceva coerent.

Ideea e că bate vântul schimbării şi mă prinde comentându-le pe blog prietenilor în loc să ies cu ei la un suc.

Totul se rezumă la…

question_answer5 comentarii
IN De soi, Gânduri de zi cu zi

Acum câteva luni când îmi toceam coatele pe băncile şcolii ADC, am avut ocazia să primesc, printre altele, şi o lecţie de viaţă. După câteva seminarii în care am învăţat chestii de bază legate de concepte, printuri, filmuleţe (e o poveste lungă şi tristă ce va fi relatată la o dată stabilită ulterior), aşteptam seminarul de outdoor.

Şi a venit Vali Suciu (Creative Director la Odyssey) şi ne-a explicat senin că cel mai mult contează în publicitate să ai bun simţ. E o chestie atât de simplă dar care lipseşte cu desăvârşire. Venită de la un om care pur şi simplu emană bun simţ, ideea asta capătă foarte mult sens. Şi mă gândeam în ultimul timp că nu e valabil numai în publicitate. Ca să reuşeşti undeva trebuie să ai foarte mult bun simţ.

Când am văzut-o deunăzi pe Miruna la Lynx mi-am dat seama că tocmai bunul simţ a făcut-o să prindă aşa mult la public. Ea n-a venit nici cu furturi de teme, nici cu înjurături în stânga şi în dreapta. A venit cu gânduri blonde povestite cu mult bun simţ.

Cabral, alt om care emană bun simţ. Şi a reuşit să devină simpatic multora datorită blogului. Şi mai sunt. Andi Moisescu, George Buhnici etc. etc. Oameni care îţi dau pur şi simplu cu bunul simţ peste ochi (ca să mă exprim mai plastic 😛 )

Zoso povestea acum ceva timp despre oameni care au urcat brusc şi au reuşit să-şi ţină oamenii cumva. Acea metodă secretă e de fapt bunul simţ.

Şi avea Vali Suciu o linişte şi o siguranţă când zicea de chestia asta, încât realizai imediat că are dreptate. Totul se rezumă la bun simţ.

Eco? Logic!

question_answer11 comentarii
IN De soi, Gânduri de zi cu zi

Fanele lui Dragoş Bucurenci sunt rugate să poftească afară până la încheierea postului.

Trenduri. Ne lovim de ele la tot pasul. Fiecare îşi alege drumul pe care vrea să-l urmeze. După sute de ani de ignoranţă cineva s-a prins că nu mai avem mult pe planeta asta. Şi din „fuck the nature!”, totul s-a transformat într-un mare „oh, fuck! the nature!”

Şi ca în orice trend s-au găsit câţiva flauer-pauerişti care au început să propăvăduiască respectivul curent.

În primul rând, e clar că toţi care devin brusc eco sunt nişte nesimţiţi. Sau, mai exact, au fost până la momentul în care cineva le-a luminat mintea şi le-a zis: „Nu aruncaţi hârtii pe jos că e naşpa.” Adică tu singur, fără să-ţi spună cineva nu ştiai că e nasol să arunci hârtii pe jos? Unde aţi crescut frate, în iunglă (vorba poetului)?  Sau erai atât de inapt încât credeai că noi ceilalţi aruncăm la coş de fraieri?

Mai sunt, desigur, şi papagalii. Ei văd ceva la un om, îl identifică drept lider de opinie şi îl copiază. Şi când vine vorba de ecologie, mi se pare puţin trist. Nu e deloc nou să fii eco-friendly, get over this „coolness” of the thing.

Şi mai sunt şi ecologiştii ăştia închipuiţi. În primul rând că mă enervează oamenii care fac un lucru şi dau o importanţă prea mare lucrului respectiv „da… eu sunt ecologist… sunt foarte tare”. Înţeleg că vrei să creezi buzz, dar fă-o cu stil.

În al 2-lea rând nu-mi plac oamenii care susţin nişte reguli pe care trebuie să le respecte toţi, mai puţin ei. De pildă Bucurenci povestea la ApropoTV cum susţine el toate regulile alea ecologiste dar respectă doar o parte din ele. Se cheamă că e moderat. Păi atunci, dacă eşti moderat, ciocu mic, că moderaţi om fi mai mulţi.

Prin urmare nu pricep de ce trebuie să facem mişcările astea de normalitate. De ce se cheamă ca eşti ecologic şi nu normal? Hai să aducem ecologia la grad de normalitate şi să desfiinţăm organizaţiile.

Din nou, o să fiu luat drept pesimist, Gică Contra, chiţibuşar dar prefer să fiu aşa decât să fiu genul ăla de pupincurist care vede totul în roz şi laudă orice călătorie la budă.

Efectele globalizarii in C3

question_answer2 comentarii
IN Gânduri de zi cu zi

Inainte de revolutie oamenii aveau anumite retineri cand venea vorba de interactiuni cu venicii de bloc. Nimeni nu ar fi vrut sa se trezeasca cu un informator in casa. Erau totusi prietenii trainice intre vecini. Dupa revolutie (ai mei erau in bloc de putin timp) lucrurile au fost dubioase. Atmosfera de ‘fiecare pentru el’ se simtea din plin dar, cu timpul, au inceput sa socializeze cu diversi vecini. Ba chiar s-au legat si prietenii care au avut ca rezultat nopti pierdute la cafele si seminte.

Nu erau bani, se gasea rar o caseta VHS buna, se inchiria la greu. Imi aduc aminte cum am vazut Lion King la vecinii de la 2 cu o tipa care acum e Miss prin Australia. Treptat, lucrurile s-au schimbat, familia respectiva si-a deschis o afacere si a inceput sa frecventeze alte ‘cercuri’. Pe urma s-au si mutat. Au urmat alte interactiuni cu diversi vecini.

In ultimii ani situatia e foarte…. ‘europeana’. Ne-am instrainat unii de altii. ‘Buna ziua’ – ‘buna ziua’ si atat. Ne grabim sa ajungem in apartament sau sa iesim din bloc, ne grabim sa nu intarziem la intalnirea cu prietenii din Titan, Colentina sau alte cartiere ‘de peste mari si tari’. Nu mai stam la dis cutii cu oamenii cu care convietuim pentru ca n-avem timp de toate prostiile. Oamenii nu s-au schimbat foarte mult, sunt tot aia din’92 -’93 insa noi ne-am schimbat ireversibil. Suntem mai europeni.

Sociale

Dă-mi un ecler!

Cumpără de pe eMAG cu acest link

Descarcă gratuit eBook-ul

ebook Digital Recap 2022
Hoi.La.Minut

Pe scurt:

Statistici TopBlog

Clasament TopBlog
Meniu