IN Antreprenoriat

N-am ajuns la ediţia de Vast & Curious cu Gheorghe Hagi, nu mai ştiu exact ce program am avut în ziua aia, cert e că nici n-am prins bilete. Dar mă bucur că a apărut repede versiunea online a interviului luat de Andreea Roşca.

L-am întâlnit pe Gică Hagi o singură dată, în cadrul unei acţiuni a UNICEF. Era 2011 şi Hagi abia pusese bazele Academiei Viitorul de la Ovidiu. Ţin minte că a venit direct de la Braşov, unde se jucase finala Cupei României (Dinamo – Steaua 1 – 2). Era obosit, a condus câteva sute de kilometri, după o noapte în care sărbătorise alături de echipa lui de suflet câştigarea unui trofeu. Citeşte tot articolul

IN Food

Toamna asta am fost în multe locuri noi care mi-au plăcut, aşa că în următoarea perioadă o să public o serie de recomandări de restaurante mişto din Bucureşti.

Încep cu Pippo’s, un mic restaurant italienesc de pe strada Paris nr. 17. E manageriat de unul dintre prietenii mei foarte buni din liceu, dar nu asta m-a făcut să ajung pe-acolo săptămânal de când s-a deschis. Oricât de buni prieteni am fi, dacă nu era şi mâncarea pe măsură, nu-mi puneam o grămadă de întâlniri acolo. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

V-aţi uitat la The Crown? Vă place? Normal că vă place, pentru că e un produs în care s-a investit extrem de mult, şi asta face diferenţa. Se vede că totul arată excelent, e documentat excelent, însă nu-mi imaginam că au atât de mulţi bani la dispoziţie.

Am ascultat în ultimele săptămâni podcastul The Crown (e şi pe Spotify, Apple Podcast şi alte aplicaţii). Apropo, mi se pare o găselniţă de marketing excelentă asta cu podcasturile, mie îmi rezolvă o nevoie pe care o aveam de mulţi ani în legătură cu serialele. De multe ori mi s-a întâmplat să-mi doresc să aprofundez un subiect, sau să aflu nişte detalii suplimentare de la creatorii serialului în legătură cu anumite momente. Acum am ocazia, prin intermediul acestor podcasturi, să rămân în contact cu serialul şi după ce termin toate episoadele din sezon. Citeşte tot articolul

IN All Sports

România a pierdut meciul cu Suedia şi se luptă cu Japonia ca să termine în primele 10 echipe acest Campionat Mondial de handbal feminin. Indiferent de rezultat, vom avea un turneu pre-olimpic mai greu, cu două echipe europene şi o naţională din afara Europei, teoretic un adversar mai uşor.

Am văzut nişte reacţii foarte agresive legate de „eşecul” naţionalei româniei de handbal, de parcă toată presa face abstracţie de context. Mi se pare incredibil să ai nişte aşteptări mari de la o naţională căreia îi lipsesc 3 piese de bază. Altfel arăta naţionala cu Eliza Buceschi, Cristina Laslo şi Bianca Bazaliu. Însă toate sunt suspendate în urma scandalului de dopaj de la Corona Braşov, aşa că naţionala României n-a avut, practic, conducător de joc la Mondialul ăsta. Citeşte tot articolul

IN Muzici

Deşi ziceau că în 2020 vor concerta doar în Las Vegas, unde au o rezidenţă de la începutul lui 2019, moşuleţii de la Aerosmith au înghesuit şi un turneu european vara viitoare.

Timp de o lună şi jumătate vor avea 14 concerte în 13 ţări, printre care Franţa, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Austria şi Ungaria. Găsiţi lista completă aici. Sunt cam toate oraşele importante din Europa, cu menţiunea că în loc să vină la Bucureşti, au ales Budapesta. Mai bine aşa, oricum n-aveau unde să cânte la Bucureşti, ar fi fost o bătaie de joc Arena Naţională. Citeşte tot articolul

IN Sunday's Media Recap

Imgur lansează Melee, o aplicaţie cu meme-uri dedicate jocurilor. Detalii.

Fondatorii Google vor face un pas în spate, urmând ca Larry Page să-i lase locul de CEO al Alphabet actualului CEO Google, Sundar Pichai. Detalii.

Facebook testează în Irlanda un tool prin care utilizatorii îşi pot muta pozele în Google Photos. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: mii de abuzuri sexuale au avut loc în UBER în SUA pe parcursul lui 2018, Reddit a ajuns la 430 de milioane de utilizatori lunari în 2019, Twitter lansează un Privacy Center, 10 ani de DOR, Youtube şterge conturile inactive, RCS cumpără AKTA, Deutsche Telekom închide divizia de servicii IT din România, dispare revista Femeia din print.

IN Filme

Am descoperit recent „The Movies That Made Us„, un serial documentare de pe Netflix, care spune poveştile mai multor filme care ne-au marcat copilăria. Sezonul 1 are 4 episoade: Dirty Dancing, Home Alone, Ghostbusters şi Die Hard. 

Este atât de interesant tot ce am aflat din fiecare episod, încât sper să se mai facă cel puţin 5-6 sezoane. E super bine documentat totul, cu imagini de pe casete video filmate pe platourile de filmare de la Die Hard sau de la Home Alone, chiar şi de la Dirty Dancing. Plus interviuri cu o mulţime de oameni cheie care au contribuit la crearea acestor filme evergreen. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

„Luminiţe de 2,5 milioane de euro ne trebuiau nouă?”
„Nici nu mă duc la târgul lu’ Firea”
„N-o să postez nicio poză cu luminiţele, ca să nu validez ce-a făcut duamna primar”

Astea sunt doar câteva dintre chestiile pe care le-am auzit sau le-am citit în ultimele săptămâni. Şi mă amuză atitudinile de genul ăsta, pentru că auzeam fix aceleaşi lucruri şi acum 5 ani, când primar era Oprescu. Sigur, duamna Firea a dus impostura şi risipa de bani la un alt nivel, însă incompetenţi şi hoţi la conducere a mai avut oraşul ăsta şi înainte.

E normal să avem luminiţe prin oraş cât timp RADET este în faliment şi mulţi bucureşteni nu au apă caldă şi căldură? Eu cred că da. Citeşte tot articolul

IN Caterinci

Anul trecut a fost „Afară sunt urşi”, acum e un special nou-nouţ de la Teo. Parcă nu e la fel de mişto, pe ăla l-am văzut de vreo 3 ori şi am râs de fiecare dată la fel de mult.

Însă e şi aici material foarte bun, merită să vă rupeţi din timp şi să-l vedeţi. Gluma cu pluralul de şantier rămâne fără îndoială, pe lângă „aia e”. Citeşte tot articolul

IN Primii trei ani

Astă seară încheiem sezonul al 2-lea din Primii trei ani. Şi nu puteam s-o facem mai bine decât cu genul de invitat care schimbă lucrurile în jur. Oana Voicu este owner al agenţiei Creative Ideas, pe care a fondat-o în 2007 şi ceea ce numim un doer. A avut mai multe businessuri de-a lungul anilor, însă Creative Ideas a rămas punctul de sprijin. 

Oana e o femeie super curajoasă, care îşi împarte timpul între agenţie, diferite proiecte de educaţie dedicate studenţilor şi băieţelul ei de 5 ani. Nu neapărat în ordinea asta, evident. Citeşte tot articolul

Meniu