IN Casual stuff

republica_monarhie

Hai că ne-a mai trecut furia pe Ponta şi ai lui, am uitat de zilele în care am ieşit în stradă, aproape că am uitat şi pentru ce am ieşit. E momentul să ne întoarcem la treburile noastre, dar să şi fim schimbarea. ONGurile să înveţe să se promoveze pentru ca peste 6 luni sau un an să nu fie doar nişte nume de care n-a auzit nimeni într-o listă cu activişti, şoferii să fie mai politicoşi şi mai recunoscători faţă de poliţişti, iar tinerii să fie mai informaţi.

Astfel de mici îmbunătăţiri se văd, am aflat recent că Mercedes-Benz România a ţinut cursuri de educaţie rutieră pentru 3000 de elevi din Capitală în cei 3 ani ai programului. Nu e suficient, eu cred că astfel de cursuri ar trebui să fie obligatorii în programa şcolară. Însă pentru asta trebuie puţină voinţă şi nişte buget pentru materiale, investiţie în programe etc. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

roger-sterling

Idea Bounty s-a închis. În caz că nu ştiţi, Idea Bounty era unul dintre cele mai importante siteuri de brainstorming online. Prin intermediul lui brandurile puteau face rost de idei de la creativi din lumea întreagă. Branduri precum Snickers sau Mini dădeau un brief şi ofereau o recompensă pentru cele mai bune rezolvări. Asta în teorie, pentru că în practică ultimii ani n-au mai adus rezultate aşa bune. Iar recent am primit un email care anunţa:

Dear Community

After another disappointing end to a brief where we thought the ideas were amazing, but the client didn’t buy them, we have very sadly decided to shut down IdeaBounty once and for all.

Am văzut de multe ori chestia asta, cu brand managerul care primeşte nişte idei, dar în lipsa cuiva care să i le vândă nu prea are încredere să folosească nimic. Şi aici se face diferenţa dintre freelanceri şi agenţii. Dacă omul e super creativ dar nu ştie să se vândă, ajunge muritor de foame. Citeşte tot articolul

IN Sunday's Media Recap

sundays_media_recap

Paginile Verified de pe Facebook pot face live streaming. Detalii.

Facebook testează o integrare de UBER în Messenger. Detalii.

Un studiu BRAT arată că internetul e a doua utilitate după curentul electric. Detalii.

IQads anunţă „Premiile FIBRA” – festivalul creativităţii româneşti. Detalii.

Think Digital vinde în exclusivitate siteurile din Mediafax Group. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: nou proiect online al Digi24, Facebook testează un search pentru Pagini, Instant Articles pentru Android, Apple închide Topsy, Youtube scoate funcţia de înregistrare prin Webcam, FB va face push pe aplicaţia Moments, canal TV pentru refugiaţi, Orange lansează apelul WiFi, Apple are un COO nou.

IN Casual stuff

Eram prin Viena şi mă săturasem să merg pe jos. Google Maps zicea că un drum de 45 de minute pe jos s-ar fi parcurs în vreo oră şi jumătate cu mijloacele de transport în comun. Aşa că am făcut comandă de UBER. Am intrat în aplicaţie şi am făcut comandă, a venit un tip în câteva minute. Cumva, n-am reuşit vreme de câteva minute să găsesc strada pe care oprise. Am ajuns la maşină fix când omul anulase cursa. Până la urmă am făcut comandă iar, el a acceptat cursa (deja urcasem în maşină) şi m-a dus unde aveam nevoie. La final am văzut o taxă de 8 euro pentru acel „cancelled ride”.

Când am revenit la Bucureşti am dat un rating bun şoferului (care până la urmă a fost foarte amabil), iar cineva de la suport mi-a dat mail să mă întrebe dacă a fost totul ok. I-am explicat situaţia şi în vreo 2 minute aveam banii de pe cursa anulată înapoi în cont. Eh, i-am povestit unui prieten păţania, care m-a întrebat de ce n-am luat pur şi simplu un taxi, iar răspunsul meu a venit extrem de natural: pentru că voiam să fiu sigur că beneficiez de un customer service bun.

Ăsta a devenit şi motivul pentru care comand de la Emag de multe ori: ştiu că cineva o să găsească o soluţie pentru problema mea. Sau la IKEA, unde mereu mi s-a răspuns rapid şi la obiect de câte ori am avut o nelămurire (în magazin sau online). Şi cred că ăsta va fi unicul element de diferenţiere pentru branduri în viitor. Cei care ofertă un support bun se vor umple de bani, iar restul se vor bate pentru ce mai rămâne din piaţă.

PS: În Viena UBER făcea şi livrări de brazi 😀 Nu ştiu dacă era o ofertă similară cu cea din UK, că scria în germană şi n-am înţeles nimic din mesajul apărut, dar era opţiunea asta la curse disponibile.

IN Casual stuff

shutterstock_189981377_small

Iarna asta am hotărât să nu pun nicio centrală şi să văd cum e treaba cu încălzirea de la RADET. Pe scurt, e oribil. Cred că au fost 10 avarii de când s-a încărcat instalaţia, pe strada asta e ceva nod de întâlnire pentru mai multe conducte, aşa că sunt momente în care apa şi căldura se opresc câte 2 zile, altele în care e oprit totul doar pe timpul zilei. Şi apartamentele oricum se răcesc, pentru că nici noaptea nu ajungi la o temperatură decentă, chiar dacă aeriseşti caloriferul. Nu-mi dau seama de ce ai accepta să stai în frig. Unde mai pui şi că preţul e subvenţionat, deci ar trebui să plătim mult mai mult în teorie.

Iar singura soluţie pe care o văd ar fi implozia RADET-ului. Pur şi simplu să se dizolve această Regie şi să se instaleze centrale de bloc, oamenii să fie forţaţi să facă asta. Chit că se fac centrale de bloc sau de zonă (ştiu că erau ceva propuneri ca punctele termice să găzduiască centrale de cvartal acolo unde e posibil aşa ceva), să se taie de tot această gaură neagră.

Sigur, ar fi probleme cu locurile de muncă şi suma mare pentru instalare, dar zău că e barbarie să trăieşti aşa. Iar chestia asta ar trebui să se întâmple în primăvară, astfel încât oamenii să aibă 6 luni în care să se ocupe de problemă. „Oameni buni, din primăvară RADET mai dă doar apă caldă, iar la iarnă vă descurcaţi. Pe 1 noiembrie oprim de tot şi apa caldă”. Şi gata, ai rezolvat problema într-un oraş întreg.

Foto: Pipes via shutterstock

IN Televiziune

mythbusters-4

Nici nu şi-au revenit bine din şocul provocat de închiderea emisiunii „Omul care aduce cartea”, că intelectualii din România mai primesc o lovitură: Discovery a anunţat că sezonul 14 va fi ultimul pentru Mythbusters. Îi ştiţi, sunt băieţii ăia ciudaţi care fac tot felul de experimente, majoritatea constând în explozii mai mult sau mai puţin controlate. Ştiu, îi urmăreaţi zilnic înainte să iasă canalele Discovery de pe RDS (nemernicii!).

250 de episoade, 900 de explozii, 2950 de experimente şi peste 1000 de mituri demontate, ăsta va fi bilanţul serialului documentar. Adevărul e că la un moment dat te plictiseşti de acelaşi lucru, oamenii, fie ei şi intelectuali, caută alt tip de informaţie.

Ce ne arată nouă asta? Că în televiziune e foarte simplu: faci rating sau zbori de pe post. Şi se poate întâmpla inclusiv cu showuri care sunt definitorii pentru un post TV. Ratingurile Mythbusters o luaseră la vale de câteva sezoane, dar din respect pentru emisiune şi ce-a însemnat ea s-a mai aşteptat vreo 3 ani până să se ia decizia.

Dacă vreţi să vedeţi cum tratează problema cei doi realizatori ai emisiunii, găsiţi un interviu aici. Explică foarte bine cam care e situaţia din televizune.

IN Branded

timisoreana_01

Fiţi fără grijă, masa de Crăciun e asigurată dacă cumva ne fură cineva platourile cu #celecuvenite. Săptămâna trecută am participat la un workshop iniţiat de Timişoreana şi susţinut de Marius Tudosiei (îl ştiţi, tipul cu Băcănia Veche şi emisiunea de la Digi24). Tema a fost „reţete cu bere” pentru o masă completă. Practic, bloggerii şi invitaţii lor şi-au gătit singuri masa, cu ceva ajutor de la Marius. Decorul de poveste, meniul bogat şi divers: creveţi flambaţi ca aperitiv, muşchi de porc umplut, tort de ciocolată, cartofi umpluţi la cuptor, nişte salate spectaculoase (dintre care una de conopidă şi brocolli). Şi eu am nimerit, aţi ghicit, la biscuiţii sablaţi pentru bere.

Ştiu că nu par a fi vreun mare bucătar, dar fac o tocăniţă cum nu s-a văzut pe o rază de 3 etaje! M-am adaptat, mi-am zis că trebuie să faci rai din ce ai, iar eu aveam făină, nişte pachete de unt, parmezan, rozmarin şi o reducţie de bere gata făcută de Marius. Floare la ureche! Mi-am băgat mâinile în treaba asta, după cum arată şi pozele, nu mi-a fost frică să mă murdăresc. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

carnati_viena

Controalele ANPC au descoperit că marfa alimentară din târgurile de Crăciun nu e tocmai ce ar trebui să fie. Ştirea nu mă miră, mereu m-am ferit să consum chestii de acolo. Singurele surse de încredere sunt acele rulote-căruţe cu cârnaţi şi bere care în restul anului stau aproape de BNR, la intrarea în Centrul Vechi.

Ce nu înţeleg eu e cum acceptă ceilalţi comercianţi să vândă lângă unii cu marfă dubioasă.

Proaspăt întors de la Viena, unde am luat la picior Târgurile de Crăciun, pot să vă spun că locurile alea ţin loc de cafenele şi restaurante atât pentru localnici, cât şi pentru turişti. Adică austriacul iese seara sau chiar şi la prânz (dacă e weekend), se întâlneşte cu prietenii, mănâncă un cârnat cu caşcaval, bea un orange punch, mai discută, mai bea un punch, mai cumpără un glob, se mai vede cu alţi prieteni, ia un cartof prăjit, o căpşună în ciocolată şi tot aşa. Consumă. Aşa că toată lumea e interesată ca omul să mănânce şi să bea bine. Vinul e tare, nu e vreo poşircă, mâncarea e bună.

Şi în atmosfera aia parcă nu te mai uiţi că dai 5-10 euro pe un glob, ba chiar o faci cu drag. În anii trecuţi, am ajuns la Târgul din Capitală, am dat o tură pe la tarabe şi am plecat, că era frig şi coadă prea mare la mâncare (peste 15 persoane mai mereu).

Nu zic să facă şi ai noştri ca vienezii, ai căror comercianţi suportă o treime din costurile luminiţelor (500.000 de euro), dar măcar să se asigure că au vizitatorii ce să mănânce și să bea.

IN Casual stuff

shutterstock_300451889

Jale mare în agenţiile de media: farmaciile şi producătorii de medicamente nu mai pot face publicitate pe radio şi TV după cum îi taie capul.

Pentru posturile de radio, durerea va greu de suportat, din moment ce 50-60% din reclamele care se aud acum sunt la HemoroEasy (HemoroEasy face bine – haha, joacă jocuri de cuvinte), Ficat fortificat cu Fortifikat Forte şi alte chestii de înghiţit. Sunt o mulţime de pastile încadrate la suplimente nutritive, pe care le poţi cumpăra fără reţetă, şi care îşi fac o reclamă nesimţită pe radio şi TV. Publicitar vorbind, eu mă bucur că ies de pe post aceste tâmpenii făcute pe genunchi, pline de jocuri de cuvinte.

În ceea ce priveşte farmaciile, aici e destul de simplu: s-a dat lege pentru 2 farmacii, doar că legea nu poate discrimina pe nimeni. Prin urmare, nu poate să scrie negru pe alb „Catena şi Dona” nu mai au voie să bage reclame, dar ştim cu toţii că la ele se referă. Catena cu modul lor oribil în care se folosesc de vedete, Dona cu sloganul ăla tâmp „o farmacie cum toate ar trebui să fie”. Adică cum? Scumpe? Curate? Banale? Mie mi-a plăcut că de vreo 2 ori am văzut reclamă la Dona urmată de una la Mobexpert – suntem cu toţii diferiţi, din fericire. Păi noi ca noi, dar farmaciile? De ce să fie toate la fel?

Nişte prieteni ziceau că asta o să însemne mai mulţi bani în online, eu sper doar să nu văd reclame la Catena pe bloguri.

Foto: Pharmacy via shutterstock

IN Sunday's Media Recap

sundays_media_recap

Facebook face modificări în mesageria pentru branduri. Detalii aici şi aici.

Agerpress deschide accesul gratuit la o parte din fluxul de ştiri. Detalii.

ProTV renunţă la difuzarea serialului Tânăr şi Neliniştit, după ce a scos din grila pentru 2016 şi emisiunea „Omul care aduce cartea”. Detalii.

Redactorul-şef al Wall-Street.ro a fost numit secretar de stat în Ministerul Economiei. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: Mozilla opreşte proiectul Firefox OS, carcasă cu încărcare de la Apple, Twitter îmbunătăţeşte afişarea fotografiilor, Facebook schimbă mesageria pentru branduri, Foursquare Swarm are ceva monedă internă, Shutterstock Editor,

Meniu