Am o mică obsesie când vine vorba de lucrurile mele. Nu-mi place să le pierd sau să le stric, le caut ore în şir chiar dacă ştiu că e posibil să le fi uitat în altă parte şi urăsc să le înlocuiesc cu ceva identic. Nu-mi place deloc să aud „luăm altul la fel„. N-o să fie la fel, eu îl vreau pe ăla!
Pe la vreo 3-4 ani am fost la mare cu ai mei (mă rog, mergeam în fiecare an) şi deja aveam o colecţie impresionantă de lopăţele de nisip. Şi după fiecare zi de plajă mergeam cu tata în mare să spălăm colecţia. Tata le clătea în apă şi le punea pe jos, lângă mine, rând pe rând. Doar că mie mi se părea nepotrivit să laşi lopăţele ude pe nisip, că se murdăreau la loc, aşa că le-am luat eu pe toate să le mai clătesc o dată. A venit un val şi le-a luat pe toate. A încercat tata să mai salveze ceva dar porniseră în toate părţile. Nu mi-am revenit niciodată din şocul lopăţelelor. Deşi am primit alte două seturi noi-nouţe, nu mai erau ca alea. Citeşte tot articolul
