IN Muzici

Weekendul ăsta sper să reuşesc să ajung la Balkanik Festival, la Grădina Uranus (pe strada Uranus nr.144). Pentru cei mai mici sau mai provinciali, strada Uranus e tot ce-a mai rămas dintr-un cartier întreg după ce s-a hotărât Ceauşescu să contruiască Casa Poporului. E fix lângă piaţa de flori şi sediul Headvertising (sau The Ark, dacă sunteţi puţin hipsteri).

Se anunţă mâncare bună, cafea armenească, dans, vin şi dacă mi-a şoptit mie cineva corect – bragă! În caz că nu ştiţi ce e braga, citiţi aici. Printre formaţiile care vor cânta la Balkanik Festival avem Ternipe (pe care vă oblig să mergeţi să-i vedeţi) şi Taraf de Haidouks – o trupă de lăutari din Clejani care apar şi în Le Concert (filmul lui Radu Mihăileanu). Biletele sunt 35 de lei pe zi sau 50 de lei pentru două zile. Mai multe detalii găsiţi aici.

IN Casual stuff

Acum ceva timp am avut ocazia să stau de vorbă cu cei de la TechSoup, cea mai mare întreprindere socială de donaţii tehnologice din lume. Proiectul pe care îl au ei în derulare în acest moment este Restart Romania, o platformă online care adună idei şi încearcă să găsească soluţii legate de lipsa transparenţei, a eficienţei şi  nerespectarea legii.

Până pe 23 septembrie (ora 00.01) puteţi adăuga idei. Aici le găsiţi pe cele înscrise deja. Cele mai bune 10 idei vor primi finanţare şi vor fi sprijinite astfel încât să fie implementate. Fără mari bătăi de cap.

Chestia asta se întâmplă în SUA de mai mulţi ani. Aşa au apărut Ushahidi, un site care mapează actele de violenţa şi zonele care au nevoie de ajutor umanitar şi SeeClickFix care raportează problemele de infrastructură din comunitate.

Mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă ar fi sprijinite mai multe iniţiative ca Let’s Do It, Romania. Sau ce-ar fi să ne luăm după modelul Trapster şi să semnalăm porţiunile de drum cu probleme (gropi, porţiuni neasfaltate). Sau să contribuim la lista poliţiştilor care iau şpagă cu zona în care activează. Sau cum ar fi ca TraficTube să aibă un proiect separat care să semnaleze neregulile din trafic şi chiar să se ia măsuri?

Toate chestiile astea pot fi implementate, pot fi aduse în faţa autorităţilor şi a societăţii civile. TechSoup are printre parteneri Ambasada SUA şi multe companii multinaţionale. 5 dintre proiectele alese vor primi câte 5000 de dolari pentru a implementa respectivele idei. Şi ăsta e doar începutul. Dacă aveţi idei mişto prin care putem schimba ceva, înscrieţi-le pe platformă şi le puteţi finisa pe parcurs.

 

IN Sunday's Media Recap

 

A fost anunţat Eastern European Mobile Monday, un eveniment foarte important din zona de mobile. Detalii.

După ce a lansat H Media, Httpool Group a luat Splendid Interactiv. Care a devenit Httpool. Care la rândul lui a devenit H Media. Detalii.

Săptămâna asta a apărut noul spot Cosmote. Adaptat după un clip viral din Grecia, spotul a stârnit multe controverse. Detalii aici.

Marţi se lansa rebrandingul BitDefender, antivirusul românesc care a cucerit piaţa internaţională. Cei Brandient sunt autorii. Detalii.

Microsoft a anunţat marţi Windows 8. Până la SP2 mai e o grămadă, între timp rămânem la 7. Detalii.

În alte ştiri pe scurt: BCR a lansat varianta mobilă pentru internet banking, Vodafone a lansat 555 blue, IAB are un nou Director Executiv, Adevărul TV se lansează până la sfârşitul anului, emisiunea Promotor e aproape să-şi dea duhul, RCS RDS vrea să lanseze încă un post muzical, Radio GSP apare şi pe frecvenţele FM, pe 27 septembrie începe Vocea României, Facebook devine tot mai asemănător cu G+, iar Youtube permite editarea video.

Baladesc-orientale 11

question_answer0
IN Baladesc-orientale

– Bună ziua, aş dori un suc.
– Găsiţi în frigider.
– Rece n-aveţi? Frigiderul nu merge…
– Păi de ce să meargă seara?

IN Casual stuff

Iar ne plimbăm prin ţară. De data asta cu cei de la Mitsubishi. Ce vedeţi mai sus e hashtagul. Mitsu – de la Mitsubishi (nu de la Mitsura Arghezi, cum aţi putea crede), adventure – pentru că orice deplasare cu Augustin Radu e o aventură (nou! acum şi cu buton de RSS! abonaţi-vă!), şi raid – pentru că stăm doar până mâine. Ceva scurt, cât să facem cunoştinţă cu Mitsubishi ASX, un fel de 4×4 pentru orăşeni.

În continuarea programului am avut parapantă, zmeu şi filmări din toate unghiurile posibile cu RăzvanBB la butoane. Mai sus puteţi admira o parcare marca Augustin Radu.

Ploaia ne-a cam stricat socotelile, dar tot am ajuns şi la finala concursului de downhill bike BURN Surmont Gravity Enduro. Nişte băieţi foarte curajoşi coborau pe biciclete prin pădure la nişte viteze foarte mari. Iar un traseu de genul ăsta durează, în medie, 5 ore. Nu ştiu exact ce mănâncă băieţii ăia, dar vreau şi eu.

Puteţi urmări ce facem weekendul ăsta şi pe Facebook sau Twitter.

IN Gânduri de zi cu zi

Nu-i pasă nimănui că ai o zi proastă, că te-ai trezit târziu, că ai sărit micul dejun, că n-a pornit maşina la prima cheie, că ai transpirat, că n-ai apucat să mănânci, că ţi-e sete, că ai bea o bere, că în weekend n-ai bani să ieşi la grătar. Nu. Aşa că pune mâna şi munceşte fără alte comentarii. Just do it!

IN Casual stuff

Dacă ziceam că e cu Teo, vă gândeaţi la tanti aia grasă care făcea emisiuni pe Tele7abc cu Mircea Badea. Dacă ziceam Teo din Deko, nu respectam adevărul istoric. Găsiţi restul interviurilor aici. Partea a doua vine peste o săptămână.

IN Casual stuff

Eram ieri într-o benzinărie Petrom şi mi-am dat seama că mie îmi place brandul ăsta. Nu pentru că ar avea ceva extraordinar, nu datorită Redescoperă România, din alte motive. Sunt mai puţin importante momentan, vi le zic mai încolo. Până atunci, haideţi să facem un experiment: să încercăm să identificăm brandurile care ne plac.

Nu trebuie să ziceţi de ce, doar să le numiţi. Două, trei, 29… câte sunt sau câte vreţi să ziceţi. Încep eu: Adidas, Nivea, Apple, Police, Jack Daniels, Heineken, ING, Trenta Pizza, Sony Vaio, Petrom, Canon, Calvin Klein, Levis, Petru (Simigeria), Cartier, Volkswagen.

Aşa, acum voi. Fără cuvinte, fără detalii. Doar brandurile care vă plac.

IN Casual stuff

Trăiesc cu impresia că asta e una dintre întrebările copilăriei în lumea întreagă. Eu trebuie să recunosc, n-am fost unul dintre copiii aceia terorizaţi de părinţi să mănânce tot ce aveau în farfurie (se şi vede). S-a aplicat principiul „mănânci cât poţi”. Cu toate astea, m-am obişnuit să ştiu cam cât vreau să mănânc. Prin urmare, atunci când ies în oraş, comand cât ştiu că voi mânca.

Zicea Cabral zilele trecute că ar trebui să apară şi la noi obiceiul cu doggy bag. Bine, el fiind vedet, a stârnit o întreagă discuţie. Aruncaţi un ochi. Şi după uitaţi-vă la clipul de mai jos. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Zilele trecute am avut plăcerea să particip la primul blind tasting în autobuzul celor de la Jameson Whiskey. Bijuteria de mai sus urmează să se plimbe prin ţară în următoarele săptămâni, adunând degustători de whiskey din toate colţurile. Am fost chiar primul blogger care a păşit în Bus, secondat de Make.

Cred că whisky-ul este singura băutură pe care o pot bea fără griji în cantităţi mari. Şi sunt obişnuit să consum Jack Daniels sec. Cu restul nu prea mă împac. Sau cel puţin asta credeam până la degustarea din Jameson Bus.

Cosmin Lupan, brand ambassador Jameson Whiskey, ne-a explicat care e diferenţa dintre whisky şi whiskey (whisky este băutura făcută în Canada şi Scoţia, iar whiskey este cea din Irlanda şi SUA – Canadian whisky, Scotch whisky, respectiv Irish whiskey şi Tennessee whiskey). Citeşte tot articolul

Meniu