Românii nici nu merită servicii decente. Ne plângem mereu de lipsa de calitate a serviciilor fără să ne dăm seama că ne lipseşte calitatea umană. Nouă, ca popor. Ne lipsesc decenţa şi drămuirea, nu cunoaştem măsura. Uitaţi-vă la petrecerile româneşti. Toate sunt nişte mese monstruase la care se adună toţi prietenii şi duşmanii cu un singur scop: acela de a ghiftui invitatul (care capătă imaginea unui adversar), de a-l îmbuiba.

Toată seria de termeni specifici exprimă asta: de la bairam şi chiolhan până la chef şi chermesă, totul capătă în mintea viitorilor participanţi nişte dimensiuni fantasmagorice, cu cantităţi nesfârşite de alcool şi mâncare la discreţie. Nici n-ar avea cum altfel, dacă ne gândim la originea turcească a primilor trei termeni. Ultimul, „chermesă”, e un franţuzism prost folosit, vulgarizat prin utilizare, şi care nu se mai regăseşte lângă mult mai nobilul „banchet”.

Totuşi, termenul care descrie cel mai bine petrecerea românească este „paranghelie”. Cu o nuanţă uşor ridicolă şi o clară estimare a întinderii în timp şi spaţiu, paranghelia e cu siguranţă ceva pantagruelic. E, parcă, îmbinarea între petrecerea turcească şi cea grecească (de unde şi provine termenul) pe tărâm românesc. E petrecerea cu muzică tare într-un bloc de cartier până la 5 dimineaţa, e muzica lăutărească ascultată după ce s-au îmbătat toţi participanţii, e nunta la cort în faţa blocului.

Pus să se „lupte” cu un pahar de vin, românului i se permite orice. Sparge, înjură, îşi aduce aminte de datorii, se ceartă – pe moşteniri, pe religie, pe femei, pe principii. Mai mereu devine mărinimos, devine un protector al ospătarului. În beţia lui încearcă să-l facă să se simtă cât mai bine pe cel care furnizează lichidul magic, care îl ajută să ducă la capăt paranghelia.

Pleacă acasă pe 7 cărări, asta dacă nu apucă să se bată cu cineva, sau să facă scandal în vreun fel. Asta ar întregi sensul termenului paranghelie, după cum scrie Rodica Zafiu într-un articol din România literară. Problema intervine abia a doua zi când petrecăreţul român se trezeşte, evaluează pagubele şi concluzionează fericit: „ce să-i faci, ne-am simţit şi noi bine!„. Pentru că asta înseamnă la noi „bine”, îndiferent de clasa socială: o petrecere cu mâncare, băutură şi scandal, o paranghelie.