IN Gânduri de zi cu zi

Sunt un băiat simplu, din Militari. Ştiu să apreciez un eveniment cu fast şi nişte experimente culinare, însă mă simt cel mai bine în prezenţa lucrurilor obişnuite. Îmi place să gust din când în când mâncăruri sofisticate, însă nu mă omor după ele. De-asta nici nu mănânc foarte des pe la evenimente.

Mă văd copleşit în ultima vreme de momente speciale, ocazii notabile şi sărbători grandioase. Mi se pare că toate nu fac altceva decât să încurce. Chiar şi fără să fie vreo sărbătoare, specialul dă buzna peste rutina mea şi o distruge. Orice reţetă nouă, încercată în casă, se traduce printr-o aşteptare chinuitoare. Dacă în mod normal luăm masa la ora 6, atunci când e vreo reţetă „din cărţi” mâncăm abia la ora 8.   Citeşte tot articolul

Românii nici nu merită servicii decente. Ne plângem mereu de lipsa de calitate a serviciilor fără să ne dăm seama că ne lipseşte calitatea umană. Nouă, ca popor. Ne lipsesc decenţa şi drămuirea, nu cunoaştem măsura. Uitaţi-vă la petrecerile româneşti. Toate sunt nişte mese monstruase la care se adună toţi prietenii şi duşmanii cu un singur scop: acela de a ghiftui invitatul (care capătă imaginea unui adversar), de a-l îmbuiba.

Toată seria de termeni specifici exprimă asta: de la bairam şi chiolhan până la chef şi chermesă, totul capătă în mintea viitorilor participanţi nişte dimensiuni fantasmagorice, cu cantităţi nesfârşite de alcool şi mâncare la discreţie. Nici n-ar avea cum altfel, dacă ne gândim la originea turcească a primilor trei termeni. Ultimul, „chermesă”, e un franţuzism prost folosit, vulgarizat prin utilizare, şi care nu se mai regăseşte lângă mult mai nobilul „banchet”.

Totuşi, termenul care descrie cel mai bine petrecerea românească este „paranghelie”. Cu o nuanţă uşor ridicolă şi o clară estimare a întinderii în timp şi spaţiu, paranghelia e cu siguranţă ceva pantagruelic. E, parcă, îmbinarea între petrecerea turcească şi cea grecească (de unde şi provine termenul) pe tărâm românesc. E petrecerea cu muzică tare într-un bloc de cartier până la 5 dimineaţa, e muzica lăutărească ascultată după ce s-au îmbătat toţi participanţii, e nunta la cort în faţa blocului.

Pus să se „lupte” cu un pahar de vin, românului i se permite orice. Sparge, înjură, îşi aduce aminte de datorii, se ceartă – pe moşteniri, pe religie, pe femei, pe principii. Mai mereu devine mărinimos, devine un protector al ospătarului. În beţia lui încearcă să-l facă să se simtă cât mai bine pe cel care furnizează lichidul magic, care îl ajută să ducă la capăt paranghelia.

Pleacă acasă pe 7 cărări, asta dacă nu apucă să se bată cu cineva, sau să facă scandal în vreun fel. Asta ar întregi sensul termenului paranghelie, după cum scrie Rodica Zafiu într-un articol din România literară. Problema intervine abia a doua zi când petrecăreţul român se trezeşte, evaluează pagubele şi concluzionează fericit: „ce să-i faci, ne-am simţit şi noi bine!„. Pentru că asta înseamnă la noi „bine”, îndiferent de clasa socială: o petrecere cu mâncare, băutură şi scandal, o paranghelie.

IN All Sports

Mă uitam ieri la declaraţiile de după Supercupa Europei. Barcelona a jucat bine, a câştigat partida, însă Pedro n-a contenit cu laudele la adresa adversarei. „Ştiam că ne va fi greu, a fost o victorie muncită”. Sigur, o declaraţie plină de fair play. Barcelona n-a făcut instrucţie cu Porto, şi chiar dacă ar fi făcut, declaraţiile erau în aceeaşi notă.

Mi-am dat seama că unul dintre marile lipsuri pe care le avem noi ţine de respectul faţă de adversar. În afară nu vei auzi niciodată, nici la victoriile zdrobitoare, fraze de genul „meciul a fost la discreţia noastră”, „adversarii nu ne-au pus niciun moment probleme” etc. La ei mereu e un joc dificil, adversarul a prins o zi mai proastă, echipa a muncit mult şi rezultatul a fost pozitiv.

Ţine de respectul pe care îl porţi adversarului. „Cu cine jucăm? Cu desculţii ăia? Îi batem!”. Şi aşa se pierd meciurile.

La mare, cea mai plăcută activitate era fotbalul pe plajă. Erau acolo tot felul de oameni. Jucam laolaltă copii şi adulţi. Printre cei mici era şi un puşti de vreo 12 ani care înjura pe toată lumea, comenta, avea tot felul de ifose. Se vedea că are talent şi era foarte sigur pe el, dar tocmai pentru că era foarte bun nu considera că e necesar să se şi concentreze.

Chiar dacă juca atacant, nu prea reuşea să şi marcheze. Asta până când un pici mai mic decât el i-a făcut observaţie: „de ce înjuri? nu vezi că sunt oameni mai mari decât tine? ei nu se pun la mintea ta, altfel te-ar fi pus la respect…”. Şi atunci puştiul s-a enervat şi a plecat de pe teren. Cam aşa jucăm noi fotbal.

Poate dacă Dinamo i-ar fi respectat pe ucrainieni..

IN IT

Avem baze de date în cloud, utilizăm browsere care se folosesc de fişiere din cloud, facem sharing de documente în cloud şi mai nou avem antiviruşi care se folosesc de tehnologia cloud.

Kaspersky a lansat* miercuri Kaspersky Internet Security şi Kaspersky Anti-Virus 2012, soluţiile de securitate ale ruşilor având printre punctele tari un File Advisor, URL Advisor şi un modul de monitorizare care acţionează în background. Citeşte tot articolul

IN Web

Au trecut deja câteva săptămâni de când mi-am făcut contul de Google+ şi mă tot întrebam ce urmează să fac cu el, care îi va fi utilitatea. Nu intenţionez să mă mut după utilizatori cu tot ce ţine de advertising sau alte lucruri pe care le scriu pe pagina de Facebook, Twitter şi blog.

Aşa cum vă spuneam în urmă cu câteva luni, am încercat să separ domeniile de interes pe diferite platforme, astfel încât să nu-mi aglomerez vizitatorii cu subiecte sau direcţii care nu i-ar interesa. Aşa că Google+ va fi de astăzi locul în care voi posta idei şi linkuri legate de Limba şi Literatura Română. Evident, cu preponderenţă spre limbă, pentru că blogosfera are mari probleme la capitolul ăsta.

Vă invit să mă adăugaţi în cercurile voastre.

Restul rămâne cum am stabilit: Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Săptămâna trecută am primit o leapşă pe stilul sentimental. Probabil Ruxa ştia că mă omor după amintirile ce ţin de şcoală 😀

Gândindu-mă la primul ghiozdan, mi-am dat seama că problema nu e aşa simplă pentru mine. Nu e vorba de un simplu ghiozdan, e vorba de o epopee a obiectelor de transport.

Totul a început în clasa I, când eu n-am vrut un ghiozdan care să pară rezistent, ci unul care să-mi placă. Un ghiozdan care să arate bine, să mă poziţioneze undeva în categoria golănaşilor, negru, cu nişte chestii metalice pe el. Drept pentru care am primit un ghizdan negru cu roşu şi cu bulinuţe albe. Mi-a plăcut, dar nu eram extaziat. Ţin minte că am căutat mult şi că a fost o soluţie de compromis. Citeşte tot articolul

IN Web

Eu ştiam că în teorie e aşa: ai o idee, te documentezi, scrii pe blog. Iei articolul şi îl arăţi prietenilor, cunoscuţilor, cititorilor. Ei intră, citesc, îţi comentează, vin cu idei. Blogging.

Dar de fapt petrecem mai mult timp distribuind conţinut pe cât mai multe reţele sociale, încercăm să fim şi pe Twitter, şi pe Facebook, şi pe Google+. Goana asta după conţinut ne aduce zeci de articole interesante în browser. Pentru că aşa cum gonim noi, gonesc şi cei cu care interacţionăm în Social Media.  Şi se strâng 20-30-40 de taburi cu lucruri mişto de pe internet. Fără să realizăm că internetul e plin de lucruri mişto. Sunt prea multe lucruri interesante pe care nu vrem să le pierdem. Asta se numeşte The Fear of Missing Out.

Problema e că fiind conectaţi în permanenţă chiar avem impresia că ştim lucruri legate de social media. Atenţie, pseudo-specialiştii nu sunt nişte impostori, sunt mai mult nişte bolnavi. Ei chiar cred că au un anumit nivel de expertiză în domeniu.

Aşa ajungem să facem greşeli de începători. Bloghiţă e un băiat care are o mulţime de iniţiative, el a scos-o la capăt cu plimbarea pe Transalpina. Dar uită un lucru elementar: regulile Facebook interzic deţinerea mai multor conturi personale. Poate că stârneşte ceva buzz, dar asta nu-l recomandă pentru un job.

Cred că ne-ar folosi tuturor să lăsăm unele lucruri să treacă pe lângă noi. Să nu mai citim fiecare articol care primeşte un RT, să nu mai instalăm orice aplicaţie apărută, să nu ne mai chinuim browserele. Şi să ne concentrăm pe lucruri mai importante. Back to work, gen.

IN Sunday's Media Recap

Pe parcursul săptămânii trecute a avut loc a 4-a etapă Redescoperă România din acest an, desfăşurată în Dobrogea. Poveştile aici.

În weekend a avut loc Blogaria 6, evenimentul anual organizat de Neogen. Ceva detalii pe Refresh.

Ziarul Financiar şi Business Magazin au început o campanie foarte interesantă de abonare, în cadrul căreia dau câte un iPad 2 cu fiecare abonament. Detalii.

Ştirea săptămânii a venit luni, când s-a anunţat că Google a cumpărat divizia mobile a Motorola. Detalii.

În alte ştiri pe scurt: The Practice face PR pentru IKEA, în noiembrie apare biografia lui Steve Jobs, Obama e pe Foursquare (puţin ironic, nu?), nişte băieţi din Anglia au primit ani de închisoare după ce au incitat la revoltă pe Facebook, meciurile din FA Cup vor fi transmise pe Facebook iar termenii ReTweet şi Sexting sunt incluşi în dicţionarul Oxford.

IN Caterinci

Acum vreo două săptămâni am primit un soi de provocare-leapşă de la numitul Dragoş Răzvan, alias #zicu, alias #crengutz. Provocarea consta în realizarea unui advertorial pentru un produs de masă şi în acelaşi timp de suflet – paprika.

Eu sincer să vă spun nu sunt un expert în paprika, aşa că n-am vrut să mă încumet la ceva foarte elaborat. Am preferat un unboxing, chiar dacă eu n-am mijloacele lui Răzvan „Panoramic-HDR” Baciu. E un unboxing neprofesionist, realizat cu un HTC ChaCha, adică cu cham avut la îndemână.

În timpul filmărilor nicio felie de pâine cu unt nu a fost rănită.

Citeşte tot articolul

Meniu