Mă uitam ieri la declaraţiile de după Supercupa Europei. Barcelona a jucat bine, a câştigat partida, însă Pedro n-a contenit cu laudele la adresa adversarei. „Ştiam că ne va fi greu, a fost o victorie muncită”. Sigur, o declaraţie plină de fair play. Barcelona n-a făcut instrucţie cu Porto, şi chiar dacă ar fi făcut, declaraţiile erau în aceeaşi notă.
Mi-am dat seama că unul dintre marile lipsuri pe care le avem noi ţine de respectul faţă de adversar. În afară nu vei auzi niciodată, nici la victoriile zdrobitoare, fraze de genul „meciul a fost la discreţia noastră”, „adversarii nu ne-au pus niciun moment probleme” etc. La ei mereu e un joc dificil, adversarul a prins o zi mai proastă, echipa a muncit mult şi rezultatul a fost pozitiv.
Ţine de respectul pe care îl porţi adversarului. „Cu cine jucăm? Cu desculţii ăia? Îi batem!”. Şi aşa se pierd meciurile.
La mare, cea mai plăcută activitate era fotbalul pe plajă. Erau acolo tot felul de oameni. Jucam laolaltă copii şi adulţi. Printre cei mici era şi un puşti de vreo 12 ani care înjura pe toată lumea, comenta, avea tot felul de ifose. Se vedea că are talent şi era foarte sigur pe el, dar tocmai pentru că era foarte bun nu considera că e necesar să se şi concentreze.
Chiar dacă juca atacant, nu prea reuşea să şi marcheze. Asta până când un pici mai mic decât el i-a făcut observaţie: „de ce înjuri? nu vezi că sunt oameni mai mari decât tine? ei nu se pun la mintea ta, altfel te-ar fi pus la respect…”. Şi atunci puştiul s-a enervat şi a plecat de pe teren. Cam aşa jucăm noi fotbal.
Poate dacă Dinamo i-ar fi respectat pe ucrainieni..
