IN All Sports

Probabil ştiţi deja că zilele astea se desfăşoară BCR Ladies Open România, cel mai important turneu feminin organizat vreodată în ţara noastră. Până astăzi (inclusiv) e intrarea liberă, iar de mâine până sâmbătă veţi avea nevoie de bilete ca să ajungeţi la meciurile de la Academia de Tenis Herăstrău.

Pentru cei interesaţi, avem o serie de bilete pe bloguri.

Costin dă 6 bilete (sferturi, semifinale şi finală) pe Facebook.

Andra dă şi ea bilete pentru sferturi şi semifinale pe blog.

Adi Zăbavă dă pe pagina lui sportivă un abonament pentru toate cele 3 zile, din partea Avon.

Alex Tunaru dă bilete pentru semifinale şi finală.

Andrei dă şi el invitaţii pentru sferturi, semifinale şi finală.

KorinaMS are de dat câte o invitaţie dublă pentru fiecare zi (joi, vineri, sâmbătă).

Şi la final, să vă explic care e ideea: biletele nu sunt scumpe, doar că nu prea se găsesc. Interesul e destul de mare, iar arenele foarte mici (arena centrală are 1700 de locuri). În acest caz, e mare lucru că organizatorii au împărţit o serie de bilete bloggerilor.

Mai multe informatii despre turneu puteti gasi pe site-ul oficial al turneului precum si pe site-ul FRT. De asemenea, zilnic vor fi informatii pe conturile de Facebook si Twitter ale Federatiei.

IN Casual stuff

Deşi n-am lămurit-o încă cu voiam şi vroiam (în sensul că Auraş continuă să zică cu R), continuăm cu limba română până în pânzele albe. Astăzi mi-am adus aminte de eroarea preferată a unei prietene care e şi ea grammar freak. Din păcate am întâlnit-o la Andra, absolventă de Litere.

Verbele a merita şi a risca nu au formă reflexivă.

Prin urmare, se merită şi te rişti sunt forme incorecte.

Corect este:

Merită să văd acest film?

Rişti şi câştigi!

La îndemână e dexonline, unde găsiţi un ghid de exprimare.

Bonus: panoul Arthur Verona de luna asta.

IN Filme

La finalul săptămânii începe sezonul 8 din Entourage. Nu mai avem prieteni, nu mai avem soţii, nu mai avem amante. Avem doar 8 episoade pe care le vom vedea în următoarele 2 luni. Abia aştept 😀 Duminică seară e în SUA, luni dimineaţă ne trezim şi vedem primul episod!

V-am zis asta ca nu cumva să uitaţi. Eu de vreo 2 luni încerc să mă mai uit o dată la toate seriile, dar n-am reuşit.

La final am o curiozitate: a urmărit cineva toate videourile de pe JerrySeinfeld.com? Adică zi de zi. Că eu intru când îmi aduc aminte, de vreo 3 ori pe săptămână şi mă cam oftic.

IN Contraste

Cu fiecare articol care aduce a publicitate, bloggerii sunt etichetaţi drept mercenari de cititorii lor care i-ar vrea albi şi imaculaţi. Ba chiar unii simt nevoia să se justifice, asaltaţi de contestatari. Dacă este normal sau nu, e o altă problemă.

În final cititorul oricum rămâne cu ideea că bloggerul pe care el îl îndrăgea de mic, pe care l-a crescut de la 100 de unici, alături de care înjura sistemul, s-a vândut pe câteva mii de euro (sau câteva sute, după posibilităţi). Şi de cele mai multe ori nu e adevărat. Sunt destui bloggeri care nu intră în campanii pentru bani. Uitaţi-vă câţi au serviciu şi o să vedeţi că sunt puţini care trăiesc doar din blogging.

Da, e o metodă prin care îşi completează veniturile, dar din punctul meu de vedere sunt alte lucruri mai importante. Bloggingul ăsta mai serios are avantaje care nu ţin de bani. Sunt o grămadă de locuri în care n-ai ajunge în mod obişnuit nici dacă ai fi dispus să plăteşti mulţi bani.

De exemplu, în Redescoperă România nu poţi să ajungi plătind pe cineva. Sigur, îţi poţi face propriul Redescoperă, dar nu e acelaşi sentiment. La Heineken Mansion sau în Tabara de Reformare Heineken nu ajungi decât dacă bei bere şi câştigi concursul.

În Zona VIP la partyurile Desperados, la Uzinele Dacia în vizită, #prinsibiulmeu sau într-un sat uitat de lume alături de cei de la Unicef,  nu ajungi decât aşa. Până la urmă nu e vorba de banii pe care îi câştigi, bani putem câştiga cu toţii, e vorba de experienţele extraordinare la care ai acces.

IN Sunday's Media Recap

How to web 2011 a fost anunţat la începutul săptămânii. 9-10 noiembrie, la Bucureşti. Detalii pe siteul oficial.

Miercuri la sediul Caffffe Creativa a avut loc un live streaming al TED Global, direct de la Edinburgh, Scoţia. Cum a fost puteţi citi aici. Urmează şi pe acest blog un articol detaliat.

Tot miercuri, Echipa Naţională de Polo a plecat la Campionatele Mondiale de la Shanghai. Prilej cu care a invitat câţiva bloggeri la conferinţa de presă dinaintea plecării. Detalii.

Sâmbătă a avut loc prima zi de calificări la BCR Ladies Open. Detalii despre turneu aici.

Vineri a avut loc o conferinţă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele campaniei #refinanţare. Detalii.

În weekend a avut loc plecarea pe #transalpina, o iniţiativă ad-hoc susţinută de mai multe branduri româneşti, care s-a încheiat cu bine, după primele impresii.

În alte ştiri pe scurt: Noră pentru mama se mută la Antena 1, franciza pe Moldova a Antenelor s-a dus în cap, Tempo Group organizează nişte internshipuri, Google+ a ajuns la 10 milioane de useri, Rihanna a devenit cea mai populară persoană de pe Facebook, devansând-o pe Lady Gaga, Jerry Seinfeld e pe Twitter, iar ultima parte din Harry Potter a reuşit să spargă recordul de încasări în prima seară (cine s-ar fi aşteptat?).

IN Advertising/PR

Ştiţi deja că susţin toate demersurile îndreptate spre creşterea de juniori şi descoperirea de noi talente. Internshipurile se încadrează foarte bine în categoria asta, iar cei de la Tempo Creative Group au pregătit un program ceva mai amplu de care trebuie să aflaţi.

Timp de 4 luni 6 tinere speranţe vor avea parte de experienţe din toate ramurile comunicării în cele 3 agenţii ale grupului: Tempo Advertising, Rogalski Grigoriu PR şi Kinecto. Mişto e că cei de la Tempo şi-au propus ca aceste internshipuri să se întâmple de mai multe ori pe an, la fiecare 4 luni. Nasol e că nu-i pe bani. Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

Din categoria cine mă mai plăteşte ca să le fac teasing, astăzi avem Cosmote.

Probabil că o să vi se ia de cât îl veţi vedea pe Smiley în reclamele cu garajul lui. Aţi văzut deja teasingul. L-aţi văzut, da?

Eh, a apărut şi pagina de Facebook. Fără vanity URL pentru că nu ştim să punem. Ce dacă suntem Ogilvy şi avem ditamai agenţia? Facebook e greu. Săracul David plânge într-un colţ lângă Leo şi Billy Bernbach. (hint: www.facebook.com/username)

Şi dacă tot facem ceva cercetări, descoperim şi siteul. Full flash. 2005ish. Mişto. Se încarcă într-un minut jumate. Mihai întreabă de favicon. Ce-i ăla?

Să notăm totuşi că în sfârşit face şi Cosmote ceva. După ce au plecat de la Cohn&Jansen (printre hituri avem MMSul) au intrat într-un co(h)n de umbră. Şi n-au scos nimic (dar nimic!) până acum. Nici n-au trecut 3 ani.

Vă mulţumesc pentru atenţie. Contul în care îmi puteţi livra banii este RO34xxxxxxxxxxxxxxx (răzuieşte AICI pentru afla celelalte cifre).

IN All Sports

Cum vă spuneam, anul acesta are loc la Bucureşti cel mai important turneu internaţional de tenis feminin din România. Între 18 şi 23 iulie se vor desfăşura partidele de pe tabloul principal al BCR Ladies Open România, iar sâmbătă şi duminică (16, 17 iulie) au loc meciurile din calificări.

Ieri am participat la conferinţa de presă ce precede turneul, alături de Adi, Anca şi Andrei.

Teoretic urma ceva plictisitor, informativ, formal. Dar la final Ruxandra Dragomir, preşedintele FRT, i-a dat Catalinei Grama (Jojo) trofeul pe care l-a câştigat în proba de dublu de la Hamburg în 1997. Un gest de PR foarte bun 🙂 Ca sportiv, nu prea te lasă inima să renunţi la trofeele câştigate foarte uşor.

Sâmbătă are loc şi meciul demonstrativ dintre Ruxandra Dragomir şi Iva Majoli, meci care s-a încheiat acum 14 ani cu o imagine istorică.

Vă reamintesc că bilete puteţi găsi aici, programul este aici, iar Federaţia Română de Tenis este pe Facebook, Twitter şi Youtube.

IN Caterinci

Ieri am fost invitat să particip la un eveniment care lipsea de pe lista bloggerilor: am fost să spăl maşina la Spălătoria Nea’ Emil din Chiajna (jud. Ilfov). M-am bucurat mult când am auzit că au o deschidere aşa mare faţă de bloggeri şi am acceptat imediat invitaţia. Hoimobilul aştepta de mult să fie spălat, iar eu aşteptam de mult un eveniment cu bloggeri la care să particip cu maşina.

Din păcate lucrurile n-au decurs aşa bine cum ar fi vrut organizatorii. Când am ajuns rampele de spălare erau ocupate. O dubiţă şi un Golf 2 s-au întins vreme de vreo oră la un interior-exterior solicintant pentru cei de la Nea’ Emil. Am promis că nu voi scrie de rău despre evenimente, însă m-am cam enervat aseară. Am ajuns la ora trecută pe invitaţie şi cu toate astea a trebuit să aştept o oră. Enorm! În timpul ăsta scriam vreo 2 posturi pe blog.

O altă problemă a fost lista de invitaţi. Eu m-am văzut acolo doar cu Andreea, nu ştiu cum s-au făcut listele cu invitaţi. Probabil organizatorii au chemat doar oameni cu biciclete, altfel nu-mi explic de ce n-a venit lumea. Ce, voi n-aveţi maşinile murdare?

A mai fost un băiat din Mureş, cu chestia aia roşie din stânga, dar nu ştiu pe ce blog scrie. Nu avea niciun ecuson în piept. Oricum, mă bucur că au fost chemaţi şi bloggeri mai mici, e un lucru bun!

La final am fost foarte dezamăgit. N-am primit niciun give-away, semn că agenţia care a organizat evenimentul (nu dau nume, se ştiu ei) nu prea a avut buget. Mai mult, băieţii care spălau maşini dădeau semne că ar vrea un bacşiş. M-am făcut că plouă şi am plecat fără să le dau nimic (dacă plouă se murdăreşte maşina la loc, deci la ce bun efortul lor?).

Momentan n-a mai scris nimeni despre acest eveniment. Dacă o să scrie băiatul din Mureş, o să-l găsesc şi vă dau link.

Meniu