Ştiam Sibiul. Ne-am cunoscut acum câţiva ani, nu mulţi, în cadrul excursiilor organizate cu facultatea. Aveam o relaţie specială, dar nu pot să spun că ne cunoşteam foarte bine. Până sâmbătă, când am pornit în turul alternativ al oraşului. Sau un tur pentru cunoscători şi pentru cei care vor să devină cunoscători.

A fost una dintre cele mai interesante experienţe din ultimele 6 luni (şi gândiţi-vă că am participat la 2 ture de Redescoperă România plus alte lucruri). Totul se datorează sibienilor care au pus la cale escapada de un weekend, în frunte cu Brylu şi Tudor, şi lui Răzvan Pop, un tânăr istoric pasionat de Sibiu (să mai spun şi că e blogger?).

Cu Răzvan am pornit sâmbătă dimineaţă din Piaţa Dragonilor, locul în care s-a născut oraşul, şi am încheiat târziu, în Muzeul Astra, locul care găzduieşte prima popicărie din România. Şi pentru că erau de faţă şi sibieni, am pornit-o pe trasee alternative, prin diferite curţi interioare. Am aflat chestii pe care nici ghizii nu prea le ştiu. Mai ales că Groparu a făcut un fel de duel al informaţiilor cu Răzvan în timp ce Gropărelu’ bătea recordul de cuminţenie.

Şi am tot aflat în dialogul pe care îl purtau aceşti doi domni (pentru că devenise un dialog la un moment dat) informaţii care mai de care mai tăinuite. De pildă, mai ştiţi Pocahontas? E desenul ăla animat după care s-a făcut Avatar. Ei bine, John Smith se pare că era mercenar şi a luptat prin Transilvania înainte să plece în Lumea Nouă şi să devină personaj de legendă.

Sau ştiaţi că în Sibiu vin câteva luni pe an calfe din Germania ca să se specializeze în restaurări? Sunt meşteri tâmplari, sculptori, pictori. Şi toţi lucrează 3-4 luni pe an trimişi de breslele din care fac parte pentru a acumula experienţă. Iar stâlpul de care vă ziceam, e făcut în 2004 pentru ca fiecare meşter ce trece prin Sibiu să lase o urmă.

N-am simţit niciodată cât de nemţesc e Sibiul până la vizita aceasta. Şi m-am gândit că dintre toate oraşele, parcă merită cel mai mult investiţiile de sute de milioane de euro care s-au făcut în 2007. Cei din partea cealaltă a Carpaţilor, în special regăţenii, au parcă un ton de reproş atunci când vorbesc despre Sibiu “păi da, arată bine, că s-au băgat bani cu capitala europeană, altfel...”.

Dar Sibiul merită să fie aranjat şi pus la punct. Simţi aerul vestic în timp ce te plimbi prin centrul vechi. Iar atunci când iei la pas oraşul pe străzile din afara cetăţii, dai peste România pitorească. Aia din filmele lui Cristi Mungiu sau Corneliu Porumboiu.

#prinsibiulmeu este un proiect organizat de Asociaţia pentru Infrumuseţarea Oraşului Sibiu si cofinantat de Consiliul Local Sibiu prin Primaria si Casa de Cultura a Municipiului Sibiu. Alaturi de aceste institutii, parteneri mai sunt Hotelul Levoslav,Printcenter si Autonom. Mulţumiri pentru sprijin restaurantului Hermania Atrium Classic Cafe, Vintage Pub, Supporter Sports Pub & Grill, Oldies PubCNM Astra şi Muzeului Național Brukenthal.

PS: Despre oamenii alături de care m-am plimbat zilele astea vă povestesc separat. Acum îi dau doar link lui Gaben.