IN Casual stuff

Nu apuc eu să mă uit prea mult la Discovery Channel, dar parcă în ultima vreme s-au înmulțit showurile de supraviețuire în natură. Dacă nu mă înșel, am văzut vreo 4, cu nume și personaje diferite, în tot felul de situații extreme.

Oare mi-a scăpat mie ceva? Chiar vine sfârșitul lumii și trebuie să fim pregătiți? Sunt așa mulți Panaitești care vor să plece pe coclauri? La câte episoade de-astea am văzut, am impresia că în orice moment mă pot trezi undeva în junglă și voi fi nevoit să mănânc crabi și insecte pentru proteine.

Bine că în România n-avem junglă. Dar cine știe cum vine vreo tornadă sau un taifun…

IN Gânduri de zi cu zi

De vreo 5 ani au apărut astea 3 săptămâni în care Bucureştiul reuşeşte să-şi mai tragă sufletul. Până acum nu erau, sau poate nu mergeam eu aşa mult cu maşina. În astea 3 săptămâni din august fiecare zi pare să fie duminică. Prin prisma traficului, evident. A traficului şi a agitaţiei din centru.

Lumea e în concedii, studenţii sunt plecaţi, elevii sunt la mare sau la ţară. Şi sunt singurele zile în care te poţi bucura de oraş. Zilele în care nu faci câteva ore dintr-un capăt în celălalt, zilele în care nu te grăbeşti nicăieri. Urmează cele 10 zile perfecte şi mai apoi toamna.

IN Casual stuff

De când cu criza ne-am obişnuit cu facturile şi salariile încasate după câteva luni. Firmele mari plătesc greu, firmele mici plătesc şi mai greu pentru că aşteaptă bani de la firme mari, salariaţii îşi iau banii cu o lună-două întârziere, bloggerii chiar mai multe, fotbaliştii din Liga I depun memorii şi devin liberi de contract după ce nu-şi încasează ratele luni la rând.

Toate ca toate, dar au ajuns fotbaliştii din Spania să nu-şi ia salariile? Spania, unul dintre cele mai puternice campionate din lume, care atrage o căruţă de bani din televizări, sponsori şi vânzări de bilete? Sigur, oamenii ăia au contracte de sute de mii de euro pe an, unii chiar milioane. Dar daca te-ai angajat să plăteşti, ar fi bine să şi dai banii din când în când.

Şi atunci întrebarea care se pune nu mai e: „cât câştigi?” ci „când câştigi?”. Mă uit la oameni care pe hârtie au salarii decente, unii chiar mari, dar care nu încasează la timp, având întârzieri şi de 4-5 luni. Şi încerc să-mi explic de ce mai stau acolo. Banii ăia sunt doar o himeră.

Business românesc

question_answer0
IN Casual stuff

Camioneta din imagine aparţinea unor maramureşeni care vindeau ceva plăcintă cu brânză pe litoralul românesc. Transportau cu ea foietaj şi brânză de la Constanţa în sudul litoralului, la Tulcea, la Galaţi. Doar că nu prea mai mergea instalaţia frigorifică. Şi povesteau că după fiecare drum trebuie să stea să repare la ea, să pornească frigiderele care se opreau când scoteai cheia din contact.

Cât timp meştereau la instalaţie se adunase ceva lume la plăcinte. Iar şoferul trebuia să ajungă şi prin alte părţi în seara respectivă. Pierdeau şi banii pe plăcinte, pierdeau şi timpul pentru următorul transport. Doar că principala problemă era să repare camioneta de îngheţată luată de prin Germania pe cine-ştie-ce preţ de nimic.

Ăsta este modelul general al businessului românesc: mijloace puţine, o investiţie cât să înjghebăm ceva şi îi dăm drumul. Reparăm pe parcurs, cârpim, punem o sârmă şi merge treaba.

IN Arhanghelii

N-am mai scris de mult şi între timp Arhanghelii au câştigat noi cititori. Reparăm greşeala.

Povestea e simplă, dacă aţi urmărit până acum, ştiţi că profesoara de Latină nu ne suporta. După ce am dat-o afară şi i-am pus absenţă, profa n-a mai intrat la noi la clasă decât cu directoarea de mână.  Şi s-a instaurat un fel de teroare. Noi acceptam, fiind conştienţi că săriserăm calul destul de mult cu ultima ispravă.

Vreo 2 ore n-a mişcat nimeni în front, iar cei care mişcau declanşau o avalanşă de ţipete şi reproşuri. Era într-o dimineaţă de joi, eram adormiţi şi stăteam drepţi în bănci, ascultând despre gramatica limbii latine (pe care n-am înţeles-o niciodată). Am început să ne foim puţin, să schimbăm priviri, lucru care a declanşat un nou tăvălug: „Gata, din momentul ăsta nu se mai mişcă NIMENI, altfel plec şi nu mă mai întorc în acest semestru!”.

Dragă nu ne era profesoara, dar nici nu voiam să agităm apele mai mult. Am zis să-i dăm pace. Şi preţ de vreo 10 minute nu am scos un sunet. Niciun oftat, niciun căscat, nimic. La un moment dat mă bate pe spate colegul Ştefan. Mă întorc şi îmi arată cu degetul o furnică cocoţată pe umărul meu. O iau şi o pun pe jos, moment în care încep ţipetele: „CE FACEŢI? Iar faceţi gălăgie? Iar vreţi scandal? Nu puteţi să staţi locului?”

Am rămas siderat. Vă spun, eram fix ca un copil care ştie că n-a greşit cu nimic şi nu înţelege de ce i se reproşează lucruri.

– Ştiţi… Ştefan mi-a spus doar că aveam o furnică pe spate. Am luat-o şi am pus-o pe jos…
– Dar cine eşti tu, HARAP-ALB????

Preţ de câteva secunde s-a aşternut o linişte monumentală. Nu ştiam dacă profa glumeşte sau vorbeşte serios. Ne-a închis, pur şi simplu. Pe urmă toată lumea a izbucnit într-un râs isteric, fapt care a făcut-o pe profă să plece din clasă, din nou. Dar zău că n-avea nicio justificare. Iar replica a rămas în istorie…

Colecţia completă de poveşti din Şcoala Centrală aici.

IN Contraste

Ei, lasă că sunt oameni care o duc mai rău”

De câte ori n-aţi auzit fraza asta?

Sunt convins că sunt, dar nu mă interesează de ei. Poate sunt egoist, dar atunci când mă doare pe mine ceva, acel ceva e cel mai nasol lucru. N-o să mă doară mai puţin pentru că mă compar cu alţii. Sigur, o să mă vait mai puţin dacă în faţa mea am un om cu probleme mai mari, dar voi considera în continuare că problema mea e cea mai mare.

Şi cred că trebuie să acceptăm cu toţii că suntem egoişti. E normal. Sunt oameni care o duc mai rău, dar asta nu ne rezolvă nouă problemele.

IN Web

Mă gândeam zilele trecute la diferitele probleme pe care le întâmpină companiile mici atunci când decid să intre în Social Media. Pagină sau profil, câte likeuri până la Vanity URL, cât să posteze pe Facebook, pe cine să urmărească pe Twitter… chestii basic. Lucruri pe care sărim să le criticăm atunci când le descoperim a fi în neregulă la diferite companii.

Suntem necruţători, aruncăm – după caz- cu ironii fine sau dojene părinteşti. Sigur, informaţia este pe net, însă nu ne gândim că nu toată lumea are timpul necesar să o caute. Vorbim în continuare de businessuri mici, care nu au un departament de marketing prea mare sau nu îl au deloc. Şi atunci ar fi mult mai uşor să primească informaţia servită la pachet, sub forma unor traininguri.

Aici intervine problema: cine face aceste traininguri? Sigur, îl avem pe Doru, care probabil e cel mai experimentat trainer în marketing online şi mai nou pe Alex Negrea. Dar primul se ocupă de companii mari şi din când în când organizează un training public, iar cel de-al doilea mi se pare puţin prea tehnic. În plus, cu doi oameni nu poţi educa o industrie întreagă. Şi cred că aici se vede concret câţi pseudo-specialişti în social media avem. Toţi ştiu să facă, dar pentru ei, nu pot da mai departe.

Deci, cu cine facem un training pe Social Media?

 

IN Sunday's Media Recap

Cu greu, ne revenim după concediu.

La sfârşitul săptămânii trecute se relansa Blogoree.ro, comunitatea blogurilor din România. Partener al proiectului este Romtelecom. Detalii.

Tot la sfârşitul săptămânii ToateBlogurile.ro îşi anunţa închiderea. Între timp, proprietarul s-a răzgândit. Detalii.

Joi se lansa oficial Facebrands PRO, după ce instrumentul de analiză a fost testat de mai mulţi bloggeri în ultimele două luni. Preţurile sunt între 119 şi 419 euro lunar. Detalii.

Şi tot joi se anunţa data pentru următorul Webstock: 23 septembrie. De asemenea, au început înscrierile pentru Webstock Awards. Detalii.

În alte ştiri pe scurt: ProTV pregăteşte MasterChef, CityFm devine ClickFm, o parte din Divertis a semnat cu TVR, în SUA avem internet pentru săraci, Bit.ly a cumpărat Twitterfeed, Twitter a introdus opţiunea de photosharing într-un parteneriat cu Photobucket şi a apărut Helloo – o clonă de Twitter.

Back

question_answer1 comentariu
IN Casual stuff

Înapoi la mailuri, blog, Facebook şi alte reţele sociabile. Am fost pentru #ultimadată pe litoralul românesc. Nu pentru că ar fi proaste serviciile sau mâncarea naşpa, ci pentru că e pur şi simplu trist. N-ai ce să faci, nu există noţiunea de „agrement”. Timpul s-a oprit în loc, staţiunile arată fix ca acum 15 ani.

Am văzut oameni care se străduiau să te facă să te simţi bine dar care nu puteau să-ţi ofere mai mult. E o suficienţă generală. Urât sentiment. Dacă faci abstracţie de asta şi accepţi situaţia (măcar pentru moment), e linişte şi te poţi odihni. Ceea ce am şi făcut.

Sper că v-au plăcut posturile programate 😛 Nu, n-am stat prea mult cu nasul în blog.

Un reminder scurt

question_answer0
IN Casual stuff

Mai e o lună până la deadlineul pentru Premiile Superscrieri. Am scris despre asta și aici. Frumos era dacă aveau și ei un banner, un widget, un ceva. Dar îi iertăm, că sunt simpatici.

Deci nu uitați, până pe 16 septembrie mai puteți trimite o non-ficțiune care va schimba lumea.

Serviciu

question_answer1 comentariu
IN Revolte

Nu servici, SERVICIU!

SERVÍCIU, servicii, s. n. 1. Acțiunea de a servi; muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva. 2. Ocupație pe care o are cineva în calitate de salariat; slujbă. 3. Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc., cuprinzând mai multe secții. 4.Grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială. – Fr. service (lat. lit. servitium).

Merg la serviciu, femeie de serviciu, mi-a facut un serviciu.

Meniu