IN Casual stuff

Suntem cu toţii sufocaţi de informaţiile legate de nunta regală. În UK am înţeles că se vorbeşte doar despre asta de o lună şi ceva. Noi suntem puţin mai departe de Regat, iar legăturile cu ei sunt de ordin teoretic. Dacă stau bine să mă gândesc cea mai strânsă legătură cu Marea Britanie este cea dintre Regina Maria (principesă de Edinburgh) şi Casa Regală Britanică.

În acest context hai să vedem ce trebuia să fie în mass media româneşti astăzi:

Reportaj despre Casa Regală Britanică – Lady Di, Charles, Regina Elisabeta, cei doi băieţi ai Dianei. 2-3 minute.

Reportaj despre prinţ – Multe referiri la familia regală, ceva detalii despre viaţa lui, relaţia cu mama, relaţia cu viitoarea soţie. Maxim 5 minute.

Reportaj despre viitoarea prinţesă – Cine e, ce face, povestea vieţii. Trimitere la Lady Di. Tot vreo 5 minute.

Transmisia ceremoniei în direct – Ce-i drept, nu se întâmplă în fiecare zi o nuntă regală, mai ales că la noi în ţară nu mai e monarhia la conducere. Deci pentru toţi cei care voiau să vadă cum e o nuntă de prinţesă adevărată, putea fi transmisă în direct ceremonia. E un eveniment de un fast care teoretic nu poate fi egalat, deci merită văzut. Încă 2 ore (presupun că n-a durat mai mult cu tot cu scena sărutului din balcon).

Analiză a ţinutelor – Evident, nu tot la televizor, ci în presa de specialitate. Cum BBCul a transmis o grămadă de imagini de la faţa locului mergea un live blogging pe Alomoda de exemplu. Pentru cunoscători ar fi interesant de văzut cum se îmbracă lumea la o nuntă regală.

Şi atât. Nu invitaţi în studio, nu comentarii, nu trimişi speciali. Sau mă rog, asta am reţinut eu de la cursurile de mass-media.

IN Redescopera Romania

Ultima zi din Redescoperă România s-a lăsat şi de data asta cu mutre triste şi câte un oftat prelungit la fiecare 10 minute. Gaşca a doua parcă şi-a dat seama mai greu că urmează să plecăm acasă. N-au mai început tristeţile cu 3 zile înainte, n-am mai plâns unul pe umărul celuilalt la jumatea excursiei. Tineretul se distrează până în ultima clipă, fără să analizeze prea mult situaţia (o fi bine, o fi rău?).

Am plecat marţi din Sighişoara după o plimbare prin turnul cu ceas, vreo 2 ture pe scările de la şcoală (ok, gaşca o tură, eu două 😛 ) şi o vizita în camera de tortură şi muzeul armelor. Şi pentru că era abia 12 şi ceva am mai căutat repede nişte cetăţi. Am bifat cetatea Saschiz şi mai apoi cetatea Rupea. Cum bateriile erau toate goale, găsiţi ceva poze aici. Citeşte tot articolul

IN Web

Storify este un start-up de care am aflat prin intermediul lui Edward Boches. Storify adună diferite informaţii din social media ajutându-te să separi chestiile importante de zgomot şi să păstrezi ceea ce te interesează. Practic poţi să legi mai multe tweeturi în ordinea cronologică şi să publici conversaţia, poţi să aduni mai multe articole, poţi să faci poveşti din social media cu text, video şi audio.

E un tool interesant pentru că te ajută să strângi informaţia de pe mai multe reţele sociale. La prima mână poate fi folosit de jurnalişti pentru a aduna diferite informaţii înainte de publicarea unui articol sau mai multe declaraţii făcute pe diferite reţele sociale şi siteuri. Oamenii de PR l-ar putea folosi pentru studii de caz, publicând cele mai importante reacţii dintr-o campanie. Momentan e folosit, printre alţii, de Al Jazeera care colectează opinii din Social Media pe anumite teme.

Avantajul e că poţi adăuga o pagină, un tweet sau un status de pe Facebook printr-un singur click (dreapta) – Storify This Page. Selectezi povestea în care vrei să adaugi informaţia şi mai apoi o poţi edita după bunul plac. Fără embed, fără print screen şi multe linkuri. Totul în timp real cu doar câteva clickuri.

Am reuşit să testez destul de puţin serviciul, însă mi-a plăcut foarte mult ce am văzut până acum. Sper să evolueze şi să devină un punct de referinţă în filtrarea informaţiei. Cum arată o poveste creată în Storify vedeţi aici. Un articol din NY Times este disponibil aici.

IN Redescopera Romania


În cea de-a şasea zi din tura doi de Redescoperă România am poposit în satul Şurdeşti. Tradiţia locului spune că cel mai vrednic sătean trebuie sărbătorit în a doua zi de Paşti. Iniţial era sărbătorit cel care ieşea primul la arat, astăzi este sărbătorit cel mai ospitalier locuitor.

Mise-en-scène-ul este şi el de sorginte patriarhală, alcătuit probabil în vremuri imemoriale. Astfel, sunt aleşi în timpul ceremoniei un judecător, un doctor, un şef de post, un mulţitor, un scăzător şi alţi câţiva participanţi care au diverse roluri simbolice. Practic este o trimitere la sfatul celor bătrâni şi drepţi, atât de prezent în satul românesc.

Interesant e că, deşi a fost interzis în perioada comunistă, obiceiul a fost reluat după Revoluţie. În anii ’50 o tradiţie care îl sărbătorea pe cel mai harnic dintre săteni nu avea niciun sens. Erau anii colectivizării când toate pământurile mergeau la CAP iar activităţile agricole erau sistematizate. În plus, obiceiul are şi un caracter puternic religios, alt lucru care incomoda regimul.

De la reluarea obiceiului, sătenii din Şurdeşti au început să-şi confecţioneze costume populare maramureşene şi să le poarte la procesiunea din a doua zi de Paşti. M-a surprins naturaleţea cu care este respectat acest obicei, bucuria de pe feţele oamenilor. Nimeni nu îi obligă să păstreze această tradiţie însă o fac mândrindu-se că pot sărbătorii fruntaşii satului în acest fel.

Dincolo de costume, femeile frumoase, copii gătiţi în straie de sărbătoare, te impresionează firescul situaţiei.

Redescopera Romania este un proiect Petrom, sustinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45 si Muzeul National al Taranului Roman.

IN Casual stuff

Nici nu se terminase bine finala Românii au talent că blogosfera vuia de comentarii. A câștigat povestea lacrimogenă, a fost blat, românul e ușor de impresionat etc.

Ce-i drept, din câte am văzut, numerele de luni seară au fost mai slabe. Țuțu a băgat aceeași placă, a ridicat degetul în sus, a cântat așa cum știa și a câștigat. Dar indiferent de câștigător, ar fi fost comentarii.

Dacă ar fi câștigat tipul de la spălătorie: ”Au ajuns să câștige țiganii concursurile de la noi din țară! Rușine să vă fie băi românilor!”

Dacă ar fi câștigat Medea ”Țară de curve și striperițe ce suntem, normal că a câștigat una care dansează la bară!”

Dacă ar fi câștigat barmanul: ”Suntem un popor de bețivi. Numai un popor de bețivi poate să voteze un barman!”

Dacă ar fi câștigat copila cu vocea cristalină: ”Dacă aduceam un bebeluș care plângea ăla ar fi câștigat! Păi ce, vârsta e motiv să câștigi un concurs de talent?”

Dacă ar fi câștigat învârtita: ”Încă o dată se confirmă că românii vor să fie amețiți de cineva! Și când cineva îi poate ameți, cad pe spate de admirație”

And so on.

IN Redescopera Romania

Când zic Maramureș, tradiție, artă, artă primitivă…. tu la ce te gândești?
La Maricica!

Au trecut mulți ani până să ajung în Maramureș. Ai mei au fost anul trecut și mi-au zis că e foarte mișto. Eram tare curios să văd cât e adevărat din toate poveștile lor. Nu că ar minți, dar mama e mai ușor de impresionat iar tata s-a pronunțat mai puțin. Citeşte tot articolul

IN Redescopera Romania

Slujba de Înviere am prins-o în satul Groși, undeva în apropiere de Baia Mare. Și au fost trei momente pe care le-am legat de tot ce a însemnat Redescoperă România până acum.

Tradiția zonei spune că tinerii satului se urcă pe dealurile din împrejurimi și aprind niște focuri pe cele șapte coline ale satului. La fața locului am văzut un singur foc, cel de veghe, de pe care s-a rostit ”Adevărat a Înviat!”. Citind descrierea la care am avut acces mă întrebam dacă se mai păstrează intactă tradiția. Iar după ce am văzut un singur foc în locul celor 7 focuri, mă întreb ce se va mai întâmpla în satul Groși peste 10 sau 15 ani. Oare va ma exista vreun foc?

Indiferent de tradiția cu focurile, obiceiurile religioase se vor păstra. Și n-am putut să nu observ fiecare detaliu din timpul slujbei. Totul era exact cum ne povestise măicuța Tatiana cu o zi înainte în Bucovina. Semn că religia trece peste orice bariere geografice. Iar dacă mă mai gândesc și că măicuța de la Moldovița ne-a spus că religia este iubirea față de Dumnezeu, deci în fond iubire, avem demonstrația perfectă că dragostea nu are bariere. Indiferent de locul în care ne aflăm, indiferent de modul în care sunt spuse anumite lucruri, simțim aceleași lucruri.

Acum ceva timp Augustin Radu a scris un post în care spunea povestea unor maramureșeni veniți în Muntenia să muncească. Și ascultând slujba din biserica de la Groși mă uitam la țăranii care erau fix ca în descrierea lui Augustin. Exceptând portul, care nu mai era cel popular, totul era din poveste.

A fost o zi cu totul deosebită, primele Paști petrecute departe de familie. Însă mă bucur că am avut lângă mine o a doua familie și că Ligia și Carmen au văzut în sfârșit despre ce e vorba după ce le-am bătut la cap atâta timp 🙂

Redescopera Romania este un proiect Petrom, sustinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45 si Muzeul National al Taranului Roman.

 

IN Redescopera Romania

Dacă până acum ne-am mişcat mai lent, ieri am intrat în ritmul obişnuit al Redescoperă România, cu monumente mişto, distracţie şi oameni primitori care te fac să uiţi că eşti obosit, nemâncat şi plecat pe drum de la ora 9.

După ce joi am vizitat Voroneţul, astăzi am văzut Suceviţa şi Moldoviţa, alte 2 mănăstiri pictate în afară şi intrate în patrimoniul Unesco pentru specificul lor. La Moldoviţa am avut parte şi de explicaţii extinse ale tuturor picturilor aşa că m-am simţit ca în excursiile din facultate.

Au urmat Suceviţa şi lungul drum până la Putna, sus, unde se agaţă harta în cui. Putna chiar e cea mai mândră construcţie a lui Ştefan. Are un aer aparte, se vede că e altfel.

Fix când ni se făcuse puţin foame, când deja trecuse ora prânzului, am ajuns în satul Paltinu, într-o gospodărie în care se încondeiază ouă. Şi am văzut acolo câtă migală e pentru un ou pe care mai apoi oamenii îl vând cu 5 lei.

Cât timp fetele se chinuiau să încondeieze ceva pentru impresionarea populaţiei masculine, băieţii s-au urcat pe un deal să înalţe zmeul lui Augustin. Şi ne-am jucat, şi am alergat, şi am complimentat-o pe Nebuloasa care era singura tipă urcată pe deal cu noi.

Eu m-am simţit ca în Căsuţa din prerie, acolo sus pe deal şi am alergat cât m-au ţinut puterile. Motiv pentru care am capitulat devreme, imediat după masa de seară. Iar când o să fie gata filmuleţul de la RăzvanBB, o să vedeţi şi cum alerg în slow motion. Sau o să vedeţi în slow motion cum alerg ? 😛

Poveştile din prima zi sunt disponibile aici. Uşor-uşor le punem şi pe cele din zilele 2 şi 3.

Redescopera Romania este un proiect Petrom, sustinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45 si Muzeul National al Taranului Roman.

Redescopăr Bucovina

question_answer0
IN Redescopera Romania

Foto Dragoş Asaftei

Am stat acum vreo 8 ani în Moldova cam 3 săptămâni. Am văzut o grămadă de mănăstiri şi am mâncat ciorbă de burtă cât nu mâncasem toată viaţa până atunci. Și pentru că am stat așa de mult, am reușit să văd cam tot ce era de văzut așa că de data asta chiar redescopăr multe dintre obiectivele pe care le vizităm.

Când am fost eu ultima oară la Voroneț țin minte că m-a impresionat nuanța aia de albastru. Nu m-a dat pe spate, dar mi s-a părut interesantă. Astăzi am regăsit un albastru absolut banal (și n-a fost doar părerea mea). Cum a zis Augustin, e mai mult PR la mijloc.

Următoarea oprire a fost la tâmplărit, undeva în Suceva. Domnul Crameriuc ne-a sculptat o mască de lemn cât ai zice „Redescoperă România” 😀 Un clip filmat de RăzvanBB aveţi aici.

Casa Memorială Ciprian Porumbescu e de fapt o anexă cu un pian și două cămăruțe. Păcat că nu mai există casa mare, pe care am văzut-o totuși în câteva poze. Asta e problema multor monumente din România: nu prea ne-a mai rămas mare lucru. Ori ne-au jefuit turcii și tătarii, ori rușii, ori ne-au bombardat americanii și nemții. Și acolo unde nu ne-au stricat alții, am furat și distrus noi.

Cetatea Sucevei nu pot să spun că m-a impresionat, e tot din categoria monumentelor care ar trebui restaurate complet. Dar știți deja povestea: nu sunt bani.

Pentru că programul de azi a fost mai lejer, am avut mai mult timp de scris. Iar lumea a profitat la maxim cu poze și filmulețe. Psaico a băgat cărbuni cu vreo 5 posturi.

Şi vă las cu un clip făcut de RăzvanBB la mănăstirea Zamca.

Redescopera Romania 2011 este un proiect Petrom, impreuna cu BCRDaciaRomtelecomParalela 45si Muzeul National al Taranului Roman.

IN Redescopera Romania

A doua plecare în Redescoperă România a început aşa cum ştiam, dis-de-dimineaţă, poate puţin prea dimineaţă. Dar astea sunt drumurile României, nu avem ce-i face. Dacă aveam 2-3 autostrăzi suspendate probabil ne trezeam la 12 şi în 2 ore eram la Suceava. Numai că atunci n-ar mai fi avut rost să-mi fac eu super cdurile de maşină 😛

După prima zi #dinromânia mi-am dat seama că suntem mulţi, mulţi rău. ŞOC! 24 de oameni înseamnă mai mult decât 20 :-j

Prima zi e mai mult de acomodare şi mai puţin de vizitat. Cu toate astea ne-am oprit la Mausoleul de la Mărăşeşti (pe care l-am vizitat acum câţiva ani şi care mi se pare cel mai sinistru monument din ţara asta), Casa Memorială a lui Mihai Eminescu şi încă vreo două conace.

Am ajuns şi la Castelul Stuzda, o construcţie de secol 19 care arată excepţional şi care cu puţină renovare poate face concurenţă multor castele din străinătate.

M-am mirat când am văzut casa lui Eminescu: mare, „de bani mulţi”. Nu e un palat, nu e un conac, dar mă aşteptam la ceva mai mic. Nici chiar cât casa în care s-a născut Creangă, dar mai mică puţin decât ce vedeţi în poză.

Poze găsiţi aici, eu nu m-am învrednicit să-mi iau aparat. Nu de alta, dar cu aparatele cu film e mai greu să pui online foarte repede 😛 Plus că avem o droaie de DSLRişti meseriaşi cu noi.

Până acum Zoso ne-a dat clasă, cu posturi scrise live pe parcursul zilei, best effort din Redescoperă România by far. Să vedem dacă reuşeşte să ţină ritmul 😛

Astăzi vedem Voroneţul şi Cetatea Sucevei. Probabil toată lumea o să vină cu poze albastre, eu vreau să văd cetatea pentru că am ratat-o când am mai vizitat zona.

Redescopera Romania 2011 este un proiect Petrom, impreuna cu BCRDaciaRomtelecomParalela 45si Muzeul National al Taranului Roman.

IN Web

Fără să fie vreo noutate, zilele trecute mi-am dat seama de o chestie foarte mişto. Thanks to Facebook & Google acum putem avea date demografice complete.

O piaristă (fără să fie vreo nuanţă peiorativă în termen) mi-a cerut nişte date demografice ale blogului. Prima reacţie a fost ca în reclama cu Dacia „demografice zic? da’ unde te crezi, în războiu stelelor?„. Pe urmă mi-am dat seama că mai nou chiar am cum să-i dau astfel de date.

Dacă în ceea ce priveşte repartiţia geografică Google Analytics oferă statistici complete, pentru vârstă şi sex n-aveam niciun fel de date. Sigur, se mai fac ceva sondaje pe blogurile mari din .ro, dar orice fel de sondaj e mai puţin relevant decât o statistică live. Cu Facebook Insights adăugat în headerul blogului pot afla acum vârsta celor care mă citesc, sexul şi ce reacţii am în urma promovării pe Facebook a anumitor articole.

Informaţii preţioase, că tot ne lăudam noi cât de măsurabil e internetul. Mi-ar plăcea ca atunci când agenţiile aleg nişte bloguri să se ia în calcul şi astfel de date. Mai e mult până acolo dar e bine că evoluăm cu targetarea 😀 Momentan nu e o corelare între repartiţia geografică şi celelalte date, însă acum câţiva ani nici la datele astea pe care le avem nu ne gândeam.

Meniu