Nu, n-o să vă spun un banc bun. E vorba de poliţişti, care sunt ei un banc în sine. Vi s-a întâmplat vreodată să vă oprească poliţia la verificări de rutină? Vi s-a întâmplat probabil.  Şi ştiţi cum întreabă ei „aţi consumat băuturi alcoolice?”. Tu zici nu. El întreabă automat „Sigur?”. Oh da, asta o să mă convingă să mărturisesc. Dacă tu mă întrebi „sigur?” eu o să spun spăşit că am consumat. Şi ca să nu se termine aici lucrurile, te întreabă „punem aparatul?”. Nu, nu-l punem.

Asta e fix ca întrebarea aia de la şcoală cu „tu ce notă crezi că meriţi?”. Dacă eram bun la evaluări, mă făceam profesor direct, nu stăteam prin şcoli.

Şi bonus, în seara asta era filtru la podul Grozăveşti. Mirificul, extraordinarul pod. Doi cetăţeni, unul şef celălalt executant. Mă opresc fix lângă ei şi şeful zice „Spune-i să pregătească actele” – „Vă rog să pregătiţi actele”. „Spune-i că vin imediat” – „Vine imediat colegul meu”. Eram la 50 de cm de ei, oprisem muzica şi aveam geamul deschis. Şi pe urmă al doilea vine şi cică „Bună seara, aţi pregătit actele?”.

Începem de mici cu dileme filosofice. Suntem forţaţi să facem alegeri imposibile, contra legilor naturii, încă din copilărie. Întrebarea „Pe cine iubeşti tu mai mult, pe mami, sau pe tati?” ne apasă încă de la câţiva ani şi se extinde apoi la bunici, fraţi, surori şi orice alte dihotomii posibile pe baza arborelui genealogic.

Cred că asta e întrebarea cea mai grea, care ne urmăreşte pe tot parcursul vieţii, una din puţinele la care nu putem să răspundem. Pe lângă ea, în timp, mai vin altele şi altele. Apar soţii, amante, iubite şi trebuie să stabileşti pe care o iubeşti mai mult. Ulterior alegi unul dintre copii.

Şi vine un moment ca cel de mâine, în care pur şi simplu nu poţi alege. E un exerciţiu de imaginaţie care depăşeşte puterea imaginaţiei.

Avem următoarea problemă:

Între mami şi tati răspunsul e X. Totodată, trebuie luată în calcul sintagma „Mamă te iubesc, dar mai mult pe Steaua” şi în funcţie de ea, stabilit răspunsul pentru: Liverpool sau Steaua?

Mai întâi s-a tuns scurt Roxana Radu şi a obţinut o donaţie pentru asta de la un binefăcător anonim. Au urmat-o Mikapana, Tara, Anca Bundaru şi Corina Georgescu.

La întrebarea „Băi ţie cum ţi se pare chestia asta?” primită aseară, am răspuns că nu sunt cel mai mare fan. Interlocutoarea mea era convinsă că o să fiu contra.

N-o fac special, zău, dar chiar nu văd logica acestui gest. Am înţeles să se tundă R.R., pe urmă şi Mikapana, dar chiar să se tundă toată lumea din jur nu mai înţeleg. E de apreciat că faci ceva pentru o cauză, dar soluţia nu mi se pare asta. Dacă toate tipele din jurul nostru vor fi tunse scurt, lumea n-o să devină brusc un loc mai bun. Gestul e impresionant, faptul că îl fac tot mai multe tipe din jur nu mă încântă. Şi ştiu că mai sunteţi out there, numai din ce-am mai vorbit eu pe la colţuri de stradă, dar n-o ziceţi pentru că nu e bine să fii anti-trend.

Şi nu înţeleg ce-i cu donatorul. E vreun dubios ca în Charlie’s Angels care taie părul şi pe urmă îl miroase? Sau care e faza? Că peruci nu face din părul Ancăi Bundaru de exemplu.

Plus că acum urmează toate perioadele alea de păr extrem de scurt, foarte scurt, scurt, cam scurt, destul de scurt, nu foarte scurt, până la umeri (da, aşa împart eu categoriile de păr) prin care trebuie să treacă până ajung iar la lungimea iniţială.

Şi să mai ştiţi că mie chiar îmi plac tipele cu părul scurt. Dar asta nu înseamnă că trebuie să vă tundeţi toate 😛