V-am mai spus că era la modă graffitiul când eram eu în liceu. Ca nişte early adopteri ce eram noi, ne-am apucat şi noi de graffiti, Edi şi Răzvan mai mult, eu mai puţin spre deloc. Dădeam taguri pe unde apucam: prin liceu, prin afara lui, pe ziduri, pe dulapuri. Suprafeţele erau oricum pline de alte desene, ca să nu credeţi că eram huliganii huliganilor.

Dar pentru că eram cei mai mici grafferi şi pentru că ne iubeau fetele de la clasele mai mari, am fost daţi în primire de colegii lor geloşi. Iar directoarea abia ne aştepta la cotitură. Cine a desenat pe dulapuri? Băieţii de la 10 C. Până la urmă Edi şi-a asumat toată vina, dar de curăţat tot am fost nevoiţi să curăţăm împreună.

Să ne fi văzut cu cârpe, acetonă şi alte ustensile cum curăţam noi dulapurile şcolii.  Dar asta n-a fost de ajuns, a trebuit să apelăm la Michelangelo, unul dintre mecanicii noştri. Noi la liceu aveam 2 mecanici: Michelangelo, care era mai mereu ‘vesel’ şi Brâncuşi, ambii botezaţi după asemănările fizice cu artiştii. Ce-i drept, erau şi ei nişte artişti.

Eh şi după ce am şters noi cu acetonă urmele, trebuia acoperit totul cu vopsea. Michelangelo ne-a promis că vopseşte dacă îi dăm bani de vopsea şi pensule. Am făcut o chetă ad-hoc, dulapurile s-au vopsit dar rămânea de cinstit meseriaşul.

Noi ştiam că Michelangelo al nostru face inginerii cu vopselurile, iar banii pe care îi dădusem iniţial acopereau şi vopselurile şi cinstea şi câteva dulapuri noi, aşa că am început să-l ducem cu vorba. După o vreme nu ne mai întreba de cinste, ridica profetic un deget în sus şi rostea doar „Fapte, nu vorbe!”, de fiecare dată când ne vedea.

Până la urmă ne-am achitat noi de obligaţie, dar expresia a rămas pe post de salut. Ulterior s-a transformat în „Vorbe, nu fapte!” la care şi Michelangelo al nostru râdea, pentru că în Şcoala Centrală până şi mecanicii erau amuzanţi.

Chiar şi la ultimul clopoţel Michelangelo a intrat în amfiteatrul ticsit cu elevi, ne-a căutat din priviri şi după ce ne-a găsit a ridicat profetic un deget. Şi-atunci noi am zis râzând, „Vorbe, nu fapte!„…

Colecţia completă de poveşti din Şcoala Centrală aici.